Fără semnalizare

Publicat în Dilema Veche nr. 234 din 7 Aug 2008
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Ca român, cînd circuli pe şoselele din ţară, lucrurile sînt destul de simple: fie cunoşti drumul şi atunci ştii unde trebuie să încetineşti sau unde poţi să accelerezi, unde sînt gropile şi unde sînt ascunse radarele etc., fie nu îl cunoşti, dar ai un prieten care îl ştie şi ţi-l explică ("mergi pînă la o staţie de benzină Petrom, faci la dreapta, apoi mai mergi vreo doi kilometri pînă la o casă portocalie, dacă n-or fi vopsit-o altfel, mă rog, mai întrebi tu"). Te uiţi puţin pe hartă, care nu îţi e de mare ajutor pentru chestiunile esenţiale, cum ar fi intrările sau ieşirile din oraşe, şi pleci la drum. Pînă la urmă, te descurci. Situaţia este diferită dacă eşti "cetăţean străin", cum se spune în limbajul administrativ/hotelier/miliţienesc. Am avut ocazia să merg săptămîna trecută prin România cu nişte prieteni din străinătate şi am ascultat cu atenţie observaţiile lor. Perspectiva e interesantă. Etapa I: Bucureşti-Braşov. Posibilele ieşiri din Bucureşti sînt destul de bine indicate. Ştii pe unde poţi ocoli lucrările de la Băneasa. Mergi pînă aproape de Ploieşti şi acolo dai de alte panouri, deoarece se lucrează la şoseaua de centură a Ploieştiului. Dacă ai ghinionul să ai un camion în faţa ta, nu le vezi la timp şi o iei pe centura de vest, cea pe care o ştii de ani de zile. Din cauza "drumului în lucru", ocolirea oraşului durează o oră, faţă de cele 20 de minute cu care erai obişnuit. Drumul e apoi bine indicat pînă la Braşov. Problema apare însă chiar în oraş: de cînd am fost ultima oară, au apărut nişte sensuri unice pe care nu le cunoşteam (de amicii mei, ce să mai vorbesc). Te iei după indicatoarele "centru", dar ele se opresc la un moment dat, cînd eşti la vreo doi kilometri de Piaţa Sfatului, şi te mai aşteaptă cîteva intersecţii. Ajungi pînă la urmă, ghidat de braşoveni. Etapa a II-a: Braşov. Ne trezim dimineaţă auzind la ştiri că un turist occidental a fost omorît de un urs la poalele Tîmpei. Ne ducem în zonă, la 400 de metri de hotelul în care stăteam. La televizor, o ziaristă ne spusese cu multă seriozitate că sînt anunţuri pe stîlpii din Braşov despre pericolul pe care îl reprezintă urşii. Pe aleea de sub Tîmpa, nimic sau aproape. Un singur anunţ, în română, în care ni se sugerează să nu hrănim animalele sălbatice (anunţul datat probabil din anii ’80, după caligrafie şi calitatea vopselei). Prietenii mei sînt nedumeriţi: zona cu alei pare a fi mai mult un parc, nicidecum o pădure unde ai putea fi atacat de urs. Dincolo de faptul că singurul anunţ era doar în română, expresia "nu hrăniţi animalele sălbatice" i-a dus cu gîndul la veveriţe sau căprioare. Ce bine că erau prea obosiţi cu o seară înainte, altfel s-ar fi plimbat pe acolo. Etapa a III-a: Şoseaua Braşov-Sibiu. Candidează cu succes la titlul de cea mai periculoasă şosea din România: 140 de kilometri de lucrări cu poduri şi podeţe în construcţie, asfaltări aproximative, plombe cu smoală ş.a.m.d., într-o logică ionesciano-kafkiană. Se lucrează pe bucăţi de 200-300 de metri, după care urmează 500 de metri de pauză. Sînt zeci de locuri unde se circulă pe un singur sens, aşa că trebuie să aştepţi maşinile din sens opus, înainte de a trece tu. Cînd e vorba de pasaje mai lungi, există cîte un semafor care îţi indică momentul în care poţi trece. La pasajele mai scurte, nu există aşa ceva. Te trezeşti că şoseaua pe care mergi cu 80 la oră e blocată de un zid de pămînt. Tragi de volan şi intri pe contrasens, rugîndu-te să nu vină cineva din faţă. Probabil că există un zeu al şoselei Braşov-Sibiu pentru că n-am auzit de multe accidente grave. Ultima etapă: Sibiu-Sighişoara. Nu e mare lucru de notat la Sibiu la capitolul semnalizări/indicatoare. 2007, anul Capitalei Culturale Europene, e încă aproape şi panourile despre locurile interesante din oraş sînt la locul lor în română, germană, engleză şi franceză. Singura nedumerire a prietenilor mei: biografia lui Brukenthal de la intrarea în muzeul cu acelaşi nume e doar în română şi germană. Cîteva cuvinte în engleză n-ar fi fost de prisos... În Sighişoara, situaţia revine, ca să zic aşa, la normal: imposibil de găsit drumul către cetate, dacă nu îi întrebi pe amabilii locuitori ai oraşului. În plus, aici am petrecut cea mai interesantă seară a voiajului nostru. Cinam la restaurantul hotelului Sighişoara, la intrare fiind scris că sînt acceptate cardurile Visa şi Mastercard. Cînd prietenul meu scoate cardul, chelnerul ne spune că nu acceptă decît "cash". "Dar sîntem în Europa! - exclamă amicul meu, cardurile funcţionează!". Chelnerul se uită condescendent la el, apoi mă priveşte complice şi răspunde cu un zîmbet juvenil-impertinent: "Spuneţi-i domnului că om fi noi în Europa, dar aici sîntem în primul rînd în România!". Just.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

protest fermieri Bruxelles captura video X LucAuffret jpg
Guvernul Franței a cerut fermierilor să respecte un armistițiu de Crăciun și să suspende protestele
Guvernul francez a cerut fermierilor să oprească protestele de Crăciun, dar decizia finală depinde de răspunsul prim-ministrului la cererile lor.
rodica stanoiu nepoata jpeg
A doua înmormântare a Rodicăi Stănoiu. Gestul nepoatei care a atras atenția
Rodica Stănoiu a fost înmormântată pentru a doua oară, după ce procurorii au dispus deshumarea pentru a investiga circumstanțele decesului.
atac metrou Taiwan captura youtube CNA  png
Atac la metroul din Taipei, capitala Taiwanului. Trei persoane au fost ucise. E alertă maximă
Cel puţin trei persoane au fost ucise, iar alte cinci au fost rănite în atacuri, comise în principal cu cuţitul, vineri, 19 decembrie, la metroul din Taipei, a declarat pentru AFP şeful pompierilor din capitala Taiwanului. Suspectul este şi el mort.
Bunuri de patrimoniu, descoperite de polițiști în Neamț (© IPJ NEAMȚ)
Bunuri de patrimoniu, descoperite în urma a două percheziții în Neamț / FOTO
Polițiștii Serviciului Investigații Criminale Neamț au descoperit mai multe bunuri aparținând patrimoniului cultural mobil, în urma a două percheziții efectuate la 11 decembrie 2025, în comuna Gârcina.
alcool tineri  jpg
Balurile Bobocilor, fără reguli clare: doi antreprenori cer implicarea autorităților pentru siguranța elevilor
Peste 130.000 de elevi participă, anual, la Balurile Bobocilor din România, evenimente care se desfășoară, în lipsa unor reguli clare, într-un cadru pe care doi organizatori de evenimente îl consideră periculos pentru minori.
 Ilie Bolojan în Parlament FOTO Inquam Photos / George Călin
Ilie Bolojan, vizită neanunțată la Constanța, după demisiile în lanț din administrația locală
Premierul Ilie Bolojan, totodată președinte al PNL, a ajuns de urgență la Constanța, într-o vizită neanunțată, pe fondul unei crize politice și administrative care afectează județul.
spitalul judetean galati 0 jpeg
O tânără de 26 de ani a murit după o operație, pentru că s-a infectat cu o bacterie în spital. Familia face acuzații grave
O tânără de 26 de ani a murit după o lună și jumătate de internare, iar familia acuză o infecție intraspitalicească. Fata a ajuns inițial la Spitalul de Urgență din Galați cu o formă gravă de pancreatită și a fost operată.
escroc cibernetic din fata calculatorului jpeg
Un fals agent MI6, condamnat după o înșelătorie sentimentală: trebuie să plătească 125.000 de lire victimei
Escrocul Mark Acklom, care s-a prezentat drept bancher bogat și agent MI6, a fost obligat de instanță să plătească despăgubiri unei femei pe care a înșelat-o.
Jeffrey Epstein si Donald Trump foto X @RpsAgainstTrump
Administraţia Trump va publica sute de mii de documente din dosarul infractorului sexual Jeffrey Epstein: „Fiecare victimă este complet protejată”
Administraţia Trump se pregăteşte să dezvăluie vineri „câteva sute de mii de documente” despre infractorul sexual Jeffrey Epstein, urmând ca alte documente să fie publicate în săptămânile următoare, a anunțat un înalt oficial al Departamentului de Justiţie, potrivit AFP.