Fantoma lui Castro

Publicat în Dilema Veche nr. 150 din 8 Dec 2006
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Probabil că arăta foarte rău, boala era mai puternică decît sentimentul datoriei şi liderul revoluţiei cubaneze a fost nevoit să lipsească de la propria sărbătoare. Ziua lui fusese în august, împlinea 80 de ani, dar în iulie fusese operat şi, deşi buletinele iscălite de medici erau elaborate pentru a nu stîrni panică, scurta lui trecere prin cadru într-un buletin de ştiri arăta un pacient în vîrstă. Fără uniformă, bărbatul falnic, oratorul incontinent, speranţa şi încarnarea revoluţiei mondiale se transformase într-un bătrîn oarecare. S-a decis ca sărbătoarea să se desfăşoare în decembrie, odată cu cea de-a 50-a aniversare a reîntoarcerii sale din exilul mexican. Atunci, după trei ani de război de gherilă, Castro şi tovarăşii săi de luptă, printre care fratele lui Raul şi Ernesto Che Guevara, ajungeau la putere în Cuba. Din 1959 pînă astăzi, asistăm la cel mai lung exerciţiu al puterii de pe continent: Augusto Pinochet (bolnav şi el, dar aşteptat de tribunal) a stat la cîrma statului Chile 17 ani, militarii argentinieni - 7 ani - nu s-au mai putut menţine după înfrîngerea din Malvine. Castro a rezistat: atacat în 1961 de formaţiuni militare ale exilului susţinute de SUA, supus unui embargo comercial devenit sufocant după sfîrşitul războiului rece, părăsit de URSS după căderea Cortinei de Fier, Castro durează de 47 de ani, schimbîndu-şi, ca orice dictator, echipele de fideli, puternic şi cînd nu se arată, aşa cum a fost la defilarea din 2 decembrie. Postcastrismul a început în timp ce castrismul zace pe un pat de spital şi absenţa fizică a conducătorului stimulează proiecţiile în viitor. Exilaţii cubanezi din Statele Unite sînt numeroşi, votul lor are importanţă, majoritatea care vrea să se întoarcă acasă pledează pentru o politică radicală: alegeri libere, sistem multipartid, drepturile omului, retrocedarea proprietăţilor, epurări, transmiterea frînelor conducerii către liderii exilului. Ceea ce pare simplu la Miami e ceva mai complicat la Havana: mai mult sau mai puţin, recentele experienţe ale paşilor spre democraţie, din fostele ţări comuniste, dar şi cele din Irak ar trebui să inspire mai multă prudenţă. "Cuba este o ţară care funcţionează, cetăţenii ei au opinii ferme, autorităţile alese (dintr-un singur partid) se ocupă de colectarea gunoiului, de transportul public, de servicii, educaţie, sănătate şi securitate. Afectate de corupţie, instituţiile cubaneze au totuşi funcţionari educaţi, militari antrenaţi, un corp diplomatic capabil şi forţă calificată de muncă. Cetăţenii cubanezi sînt superior alfabetizaţi, cosmopoliţi, descurcăreţi şi - judecaţi după standardele comune - relativ sănătoşi", scrie în Foreign Affairs (ianuarie/februarie 2007) Julia E. Sewig, specialistă în problemele continentului. Adversitatea Statelor Unite, văzute ca principal vinovat pentru toate neajunsurile economice, adversitate împărtăşită şi de alte ţări de pe continent şi de alţi politicieni cîştigători ai alegerilor democratice, a format - de-a lungul a trei generaţii - devotamentul faţă de ideea suveranităţii naţionale întruchipate de Fidel şi de tovarăşii săi. Retorica naţionalistă, vehiculînd mereu ameninţarea invaziei americane, a devenit o realitate interiorizată. Succesele programelor sociale de educaţie şi sănătate le dau cubanezilor sentimentul superiorităţii morale în faţa celorlalte ţări, de pe continent, nu întru totul democratice, dar întru totul marcate de disparităţi greu de depăşit într-un termen previzibil. Desigur, în Cuba există o masă de oameni nemulţumiţi şi care aspiră la libertatea îndelung refuzată. În procesele politice ciclice (pe banca acuzaţilor - intelectuali, activişti căzuţi în dizgraţie, militari cu prea multă personalitate) se dau pedepse grele de închisoare: societatea cubaneză e departe de a fi atît de liniştit-omogenă pe cît o prezintă liderii ei. Represiunea nu explică totuşi pînă la capăt, durata stabilităţii. Modelul american al democraţiei i-a fascinat pe cei care s-au decis să trăiască acolo: nu sînt puţini, se apreciază că ar fi 1,5 milioane de oameni. Prin sprijinul lor material, ajung la un nivel de viaţă suportabil familiile rămase acasă. Dar moştenitorii cubanezi ai lui Castro - unii reformişti, alţii dogmatici - contează dacă nu pe sprijinul, măcar pe consimţămîntul tacit al poporului. Chiar dacă fantoma lui Castro va aduna tot mai puţini admiratori în Cuba, pe continentul sud-american ea va mai bîntui: luni, la Caracas, se anunţa victoria lui Chavez în Venezuela, cu peste 60% din sufragii. Euforic, Chavez l-a salutat pe Castro şi şi-a exprimat convingerea că acesta se va însănătoşi. Cu alte cuvinte, mori sănătos!

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

musk jpg
Musk a pierdut titlul de cel mai bogat pământean, apoi l-a recâștigat. „Vom vorbi mult timp despre asta”
Elon Musk și-a pierdut pentru scurt timp titlul de „cea mai bogată persoană din lume” în favoarea cofondatorului Oracle, Larry Ellison. Averea lui Ellison a sărit cu 89 de miliarde de dolari, ajungând la 383,2 miliarde de dolari
Drona ruseasca doborata in Polonia foto X
Un analist dezvăluie ce a determinat atacul cu drone al Rusiei asupra Poloniei
Rusia testează limitele răbdării Occidentului. După ce drone rusești au violat spațiul aerian al Poloniei, analiștii avertizează că incidentul nu este doar o întâmplare, ci parte a unei strategii mai ample de presiune psihologică asupra unui aliat-cheie al Ucrainei.
BeFunky collage (32) jpg
Cine a inventat motorul pe benzină? Povestea uimitoare a omului, fără studii, care a schimbat lumea
Într-o lume în care succesul pare legat de diplome și studii superioare, povestea lui Nicolaus Otto rămâne o lecție de curaj, perseverență și pasiune. Fără să aibă vreo pregătire formală în inginerie sau mecanică, el a reușit să schimbe pentru cursul tehnologiei, inventând motorul pe benzină.
doina teodoru scarlatescu 3 1 v1 e1692797242627 jpg
Chef Cătălin Scărlătescu, primele declarații după despărțirea de actrița Doina Teodoru
Cătălin Scărlătescu a făcut primele declarații despre viața personală după despărțirea de actrița Doina Teodoru, cu care a format un cuplu vreme de trei ani.
Nicolai Tand, foto arhiva jpg
La 51 de ani, Nicolai Tand s-a întors pe băncile școlii. El își propune să își finalizeze studiile și să ia BAC-ul
Nicolai Tand este un exemplu de ambiție! La vârsta de 51 de ani, celebrul bucătar s-a întors pe băncile școlii. El își dorește să își finalizeze studiile și să obțină diploma de Bacalaureat.
Daniel Băluță. FOTO Mediafax Foto / Alexandru Dobre
Când vor putea bucureștenii să circule pe pasajul de la Apărătorii Patriei. Anunțul lui Daniel Băluță
Lucrările la noul pasaj ce va traversa intersecția de la Apărătorii Patriei, din cartierul Berceni, sunt în stadiu foarte avansat, a anunțat, joi, primarul Sectorului 4, Daniel Băluță.
orasul kupiansk harkov jpeg
Orașul ucrainean Kupiansk, distrus în proporție de 95%. „Situația este critică. Oamenii mor și sunt răniți în fiecare zi”
Orașul ucrainean Kupiansk, din regiunea Harkov, a fost aproape complet distrus de bombardamentele rusești.
Relaţia dintre Mircea Lucescu şi Gică Hagi s-a răcit în ultima vreme p Foto: arevărul
România caută selecționer. Mircea Lucescu s-ar da la o parte doar pentru a-i face loc lui Gică Hagi
Mircea Lucescu (80 de ani) a anunțat că astăzi va avea o discuție cu președintele FRF Răzvan Burleanu (41) despre viitorul naționalei.
angajari curriculum vitae
Piața muncii caută începători. Ce salarii li se oferă
Angajatorii caută cu preponderență, în această perioadă, candidați din segmentul entry level, dar și muncitori calificați, în condițiile în care peste 60% din numărul total de poziții deschise în această perioadă se adresează celor două categorii.