Atacurile tot mai dese la adresa lui Liviu Dragnea venite din interiorul PSD arată două lucruri. Primul e că pesediștii înțeleg că tendința de descreștere în sondaje va conduce, mai devreme sau mai tîrziu, la eliminarea naturală a unora dintre ei de la masa puterii.

Al doilea, mult mai interesant, e că printre ei a început să se simtă teama că le vine rîndul. Că, odată epuizați dușmanii imaginari sau nu din afara partidului, dl Dragnea și micuța sa camarilă își vor îndrepta privirile către oricine a îndrăznit să comenteze o decizie sau, mai grav, să nu respecte un ordin.

Strategia permanentă a PSD sub Liviu Dragnea a fost să mute întotdeauna ținta. Statul paralel, Soros, străinii, corporațiile etc. E doar o problemă de timp pînă cînd cercul se va închide, iar conducerea partidului va începe să vîneze deviaționiști. Or, după cum spune o vorbă adesea citată în alte vremuri, deviaționiști sînt aceia care merg drept cînd partidul o ia într-o parte.

Adevărul e că nu e ușor să fii Liviu Dragnea. Trebuie să faci tot felul de calcule complicate în vremuri în care mai toată lumea din jurul tău a început să facă manevre pentru epoca în care tu n-ai să fii decît o amintire politică, o „moștenire grea“. Are președintele PSD cel puțin vreo patru premieri în așteptare în jurul său. Doamnele Crețu și Firea, domnii Fifor și Teodorovici, cu toții își așteaptă rîndul pentru a lua locul nefericitei doamne Dăncilă și pentru a repara ce-o mai fi de reparat din demnitatea executivului. La fel și la partid, unde sînt vreo doi pretendenți la șefia supremă, plus vreo șase mai nevolnici care visează conduceri colective.

Nu e ușor nici cînd trebuie să administrezi ambițiile prezidențiale ale lui Călin Popescu Tăriceanu, cel care, în mod real, nu mai are mize politice majore altele decît propriul orgoliu. E și mai greu cînd trebuie să negociezi permanent, să cumperi și să ameninți așa de mulți oameni din partid și din sfera imediată de influență încît devine obositor, la un moment dat, să le ții socoteala tuturor. Loialitate la bucată, cu termen de garanție redus.

Și e și frustrant. Frustrant al naibii să vezi cealaltă camarilă, camarila paralelă, a Gabrielei Firea, ieșind la atac deși credeai că jucăria pe care le-ai pus o la dispoziție – bugetul de un miliard al Bucureștiului – e suficientă. Eh, uite că nu e. Uite că au înțeles mai devreme că șandramaua se zgîlțîie din temelii și că e timpul să se gîndească la viitor. La viitor și la trecutul foarte recent, cînd instituții aflate sub controlul amîndurora au colaborat pentru reprimarea manifestației din 10 august pentru ca acum doar Liviu Dragnea să plătească factura. Dacă aș fi în locul lui, m-aș enerva rău. Rău de tot.

Liviu Dragnea are un soi de geniu al culiselor. Are răbdare, are instrumente și are experiență. Negociază și livrează. Unde șchioapătă domnia-sa vizibil e la aparițiile publice. N-a avut răbdarea Gabrielei Firea de a-și construi atent o rețea de influență în exterior. Alege calea scurtă și asta se vede în sondaje, unde doar submarinul rusesc „Kursk“ e la o adîncime mai mare.

Nu cred că președintele PSD o să lase lucrurile așa. Dacă îi urmăriți atent aparițiile publice, o să vedeți că nu spune mare lucru despre Gabriela Firea. Virulența e doar de o parte. Probabil speră ca doamna primar să obosească și să renunțe sau, mai plauzibil, speră să ajungă la un compromis care să o facă să tacă. Nu e deloc exclusă o astfel de evoluție, însă chiar dacă se ajunge acolo, lanțul de iubire nu va mai fi niciodată reparat. Pentru că există precedentul Ponta. Pe fostul premier, Liviu Dragnea l-a împins blînd luni de-a rîndul pînă în afara partidului și a guvernului, ba chiar nu i-a lăsat demnitatea de a-și anunța singur plecarea. Asta în timp ce dădea asigurări că nu vrea decît binele lui Victor și al partidului. Gabriela Firea știe bine lucrurile astea. Știe că orice împăcare ar fi temporară, iar dacă dl Dragnea va avea timp să se pregătească va emite o notă de plată pentru fiecare cuvînt venit zilele astea dinspre ea. Pentru fiecare silabă și fiecare inflexiune a vocii. Deriva continentelor pesediste e ireversibilă.

Pentru că l-am menționat pe Victor Ponta, o să remarc satisfacția sardonică cu care fostul premier demontează argument cu argument fiecare intervenție și poveste emise de Liviu Dragnea. E coerent și util, mai ales pentru publicul de partid care păstrează o nostalgie a unui PSD mai puțin provincial și îndîrjit. E un soi de lecție tristă în întîmplările astea. Dacă dl Ponta ar fi înțeles mai devreme că principiile sînt importante, poate n-ar fi ajuns să fie martor neputincios la aventurile domnului D. Faptul că fostul premier s-a folosit în alte vremuri de strategiile lui Liviu Dragnea fără să calculeze consecințe pe termen lung e învățătură de minte pentru oricine uită că puterea e delegată de popor și se folosește în interesul poporului. Dacă s-ar fi întîmplat lucrurile astea, am fi vorbit azi despre Liviu Dragnea cam cît vorbim despre domnul Dumitru Buzatu, șeful filialei PSD Vaslui. Moderat și fără cine știe ce intensitate.

Victor Ponta poartă o responsabilitate în ascensiunea lui Liviu Dragnea, la fel cum Liviu Dragnea e parțial vinovat de ascensiunea Gabrielei Firea. Nici unul dintre ei nu a gîndit vreodată altfel decît în termeni absoluți despre cîștiguri imediate fără să calculeze consecințe, inclusiv asupra propriilor cariere.

Înapoi în zilele noastre, domnul Dragnea rămîne înconjurat astăzi de neprieteni, urmărit de umbra jilavă a propriilor fapte și îngrijorat de bezna din viitor. Probabil nu îi e deloc ușor. Știe că greul, însă, de-abia începe.

Dacă va sta de vorbă cu vreunul dintre lobbyștii aceia americani care îi mai potențează uneori agenda, domnul D. ar putea să întrebe care e sensul acestui citat și cum se aplică el la politică: „Heav’n has no rage like love to hatred turn’d / Nor Hell a fury, like a woman scorn’d.“ 

Teodor Tiţă este jurnalist. Îl puteţi găsi la twitter.com/jaunetom.