O idee își face loc tot mai mult în dezbaterea europeană: cea a unei legături între fondurile structurale și de coeziune și respectarea normelor statului de drept. După cum relata recent Euronews, trei foști comisari europeni și un fost ministru german de Finanțe i au cerut președintelui Comisiei, Jean Claude Juncker, să găsească o cale prin care finanțările pentru Ungaria să fie blocate. Scrisoarea, datată 23 noiembrie, este semnată de Hans Eichel, fost ministru de Finanțe al Germaniei, și de trei foști comisari europeni: francezul Pascal Lamy, austriacul Franz Fischler și grecul Yannis Paleokrassas.

Cererea de blocare a fondurilor europene este motivată de abaterile Budapestei de la normele statului de drept și, potrivit autorilor, ar trebui să fie valabilă pînă cînd „libertățile democratice de bază vor fi reinstaurate și se vor adopta măsuri anticorupție“. Scrisoarea foștilor oficiali europeni vine la cîteva zile după ce în presa poloneză a fost difuzată o informație, din surse diplomatice, potrivit căreia la Bruxelles ar fi deja în curs de elaborare un „plan de disciplinare“ a statelor membre, pe fondul îngrijorărilor cu privire la situația statului de drept în Europa Centrală.

După cum scria publicația poloneză Rzeczpospolita, planul s-ar referi la Bugetul 2021-2027, pe care Comisia Europeană se pregătește să îl lanseze în vara anului viitor. Constatarea că o țară membră a UE nu respectă statul de drept ar trebui confirmată prin vot majoritar în Consiliul UE și s-ar putea baza pe un raport al Comisiei de la Veneţia, precizează publicația poloneză. Astfel, s-ar trece peste procedura prevăzută în celebrul Articol 7, care prevede că existența unei încălcări grave și persistente a valorilor europene se constată de Consiliul European în unanimitate. Or, este deja cunoscut faptul că Budapesta și Varșovia s-au înțeles să se sprijine reciproc în Consiliu, putînd astfel să blocheze adoptarea oricărei sancțiuni.

I-am întrebat pe cîțiva dintre europarlamentarii români cum văd legarea fondurilor europene de statul de drept și în ce măsură ar susține această inițiativă. Iar răspunsurile au făcut parte dintr-un documentar difuzat zilele trecute la RFI România.

Pentru Norica Nicolai, membră a grupului ALDE, problema este mai ales de natură financiară. „Aici va fi un pericol pe care sîntem obligați să-l dezamorsăm. Nu vom avea o schimbare de tratat, deoarece pentru aceasta e nevoie de timp. Și atunci se va încerca forțarea lucrurilor prin diverse mecanisme. Aici trebuie să fim foarte atenți. Mie îmi este foarte clar că interesul este în principal de ordin financiar, deoarece plecarea Marii Britanii lasă Uniunea fără o parte importantă de buget, iar banii aceia trebuie luați de undeva“, a spus Norica Nicolai.

„Răspunsul meu este nu“, o spune răspicat europarlamentarul Victor Boștinaru, membru al grupului Socialiștilor și Demo-cra-ților. „În primul rînd, pentru că Tratatul European nu permite acest lucru. În cazurile Ungariei și Poloniei s-a discutat despre activarea Articolului 7. Aceasta ar putea atrage și o discuție referitoare la standardele democratice, însă și aici invitația mea este să lăsăm pasiunea și sentimentele și să privim cu luciditate. Pentru că România cunoaște două procese care s au transformat în standarde duble și ținte mișcătoare: MCV și Schengen“, spune Victor Boștinaru.

„Eu cred că Uniunea Europeană este pe cale să înțeleagă că derapajele de la statul de drept în unele state membre riscă să devină un risc existențial pentru întreaga Uniune“, replică, la rîndul său, Siegfried Mureșan, membru al grupului PPE. „Iar răspunsul trebuie să fie foarte clar: nu puneți în pericol tot ce am construit împreună în Europa și, mai ales, nu o faceți pe banii noștri! Deci cred că aceste condiționalități legate de statul de drept sînt firești și în concordanță cu valorile europene“, afirmă Siegfried Mureșan.

E clar că pierderea unui contributor net, precum Marea Britanie, obligă Comisia să chivernisească fiecare euro, iar sancționarea celor indisciplinați devine tentantă. Mai ales că, după cum se știe, statele membre nu sînt dispuse nici în ruptul capului să-și suplimenteze cotizațiile către Bruxelles. În același timp, statele zise „de coeziune“ nu vor să audă se scăderea fondurilor cuvenite lor în viitorul exercițiu bugetar. Și atunci… de unde?

Apoi, șocul Brexitului i-a pus în gardă pe liderii statelor net contributoare. Avansul formațiunilor eurosceptice îi obligă să justifice în fața propriilor contribuabili fiecare euro alocat esticilor. Nu de alta, dar, vor striga euroscepticii, după ce că vin aici să ne fure slujbele, cei rămași acasă ne fură și banii?

Să nu ne facem iluzii și nici să nu ne credem mai grozavi decît sîntem. Statele net contributoare au puterea să-și impună voința atunci cînd e vorba de buget, așa cum au făcut-o și în actualul exercițiu, cînd au impus, peste capul Comisiei, un buget inferior celui din precedenții șapte ani. Și să nu uităm experiența din 2011, cînd, cu tot veto-ul Marii Britanii și al Cehiei, liderii zonei euro au „inventat“ Tratatul interguvernamental privind guvernanța fiscală.

Sîntem într-o perioadă de refondare a Uniunii Europene și totul este posibil. Iar guvernanții noștri ar trebui să se gîndească de două ori înainte de a da curs unor tentații spre aventuri antieuropene. Nu de alta, dar ne va costa scump. La propriu!