Sever VOINESCU | axa dus-întors
Cum l-am întîlnit pe Mircea Eliade
Anul 2002 s-a terminat cu o iarnă agresivă la Chicago. Vîntul rece lovea şuierînd nămeţii şi bieţii oameni treceau pe străzile oraşului grăbiţi, ca sub asediu, cu nasul în fulare groase. În acea dimineaţă sticloasă de decembrie, sub un ger înalt şi ameţitor, am ajuns în campusul Universităţii din Chicago. David Brent, legatarul american al lui Mircea Eliade, îmi aprobase amabil cererea de a răsfoi arhiva personală a lui Eliade, aşa că urma să petrec toată ziua la biblioteca Regenstein.
PUBLICITATE
Între 10 şi 14 mai a avut loc la Torino cel mai mare tîrg de carte din Italia şi unul dintre cele mai mari din Europa. La ediţia de anul acesta, una aniversară, invitatele de onoare au fost România şi Spania. Într-un tîrg cu cinci pavilioane, sute de expozanţi, sute de mii de vizitatori şi o sumedenie de lansări şi dezbateri întîmplîndu-se în acelaşi timp, e foarte uşor să treci neobservat.
citiţi
De reţinut – şi bună de pus pe perete – această idee a domnului Juncker, prim-ministrul luxemburghez: „Politicienii europeni sînt nişte pragmatici lipsiţi de talent“. Cere şi pragmatismul aşa ceva? (R. C.)
„Iubirea e un lucru rar / Aşa că-ţi dau un balansoar.“ Nu-i o poveste de budoar, ci un slogan publicitar. (M. M.)
În ultimul secol, speranţa de viaţă la pisici s-a dublat. Asta înseamnă că acum au 18 vieţi? (L. V.)
citiţi













Azi
adăugat de iulianmanea la data de 17 Aprilie 2010 04:04:56
Interesanta discutia din 1975. Sunt curios ce ar zice Mircea Eliade despre discipolul sau, Sever Voinescu. Ar fi mandru de el?
Partial, Sever Voinescu ar putea raspunde.
cum l-am intalnit pe Sever Voinescu
adăugat de Sabin.Danita la data de 16 Aprilie 2010 07:04:26
...desi l-am vazut pe Sever Voinescu de multe ori pot spune ca l-am intalnit cu adevarat abia cand i-am citit povestea boema si acest text-; )