Sînt cîteva săptămîni de cînd discuțiile privind o eventuală schimbare a guvernului domină actualitatea politică internă. E destul de greu de înțeles, din punct de vedere al performanței, de ce ar fi necesară o astfel de schimbare, mai ales că nu sînt semne că majoritatea parlamentară ar putea să se schimbe. Fără o nouă majoritate, nu e nici un risc să vedem o modificare semnificativă a acțiunii guvernamentale. Putem presupune, de asemenea, că rezerva de cadre a PSD nu va reuși să producă cine știe ce surprize. Actualul cabinet, cu personajele lui șterse sau de-a dreptul ridicole, e cam tot ce a avut mai bun partidul după alegeri.

În fapt, asistăm la o criză a unui PSD care, în absența unui pericol extern serios, se întoarce spre sine. Dl Dragnea, președintele PSD și al Camerei Deputaților, reproșează cabinetului nu performanța, ci mai degrabă refuzul premierului și al miniștrilor de a respecta pînă în cel mai mic detaliu ordinele venite de la partid. O pretenție absurdă izvorîtă din frustrarea președintelui PSD, pe care istoria de probleme cu Justiția îl ține departe de funcțiile executive.

Aici, poate e bine să amintim că Sorin Grindeanu nu a fost prima alegere a PSD pentru postul de șef al guvernului. Asta a făcut ca, de la bun început, dl Grindeanu să fie privit cu un soi de înțelegere și cu un mic zîmbet răutăcios atît în afara PSD, cît și înăuntrul lui. Premierul a fost tolerat de partid și urmărit cu atenție ca nu cumva să își creeze o bază de putere personală. Or, cumva firesc, exact asta se întîmplă, iar dl Dragnea e ferm hotărît să nu permită apariția unui rival care ar putea să îl trimită pentru totdeauna în irelevanță.

Merită menționat că baza de putere a premierului crește natural și e relativ indiferentă la trăsăturile omului care ocupă funcția. Altfel spus, dacă o veioză va fi numită premier, inevitabil se vor găsi suficiente persoane care să îi admire zgomotos eficiența, eleganța și competența.

În ceea ce îl privește, dl Grindeanu a încercat să reziste stoic valului de ironii și critici venite de la colegi și parcă niciodată n-a fost mai potrivit acel banner ironic care a provocat hohote de rîs în timpul manifestațiilor din februarie: „Sorin, clipește dacă vrei să te salvăm“.

Întrebarea firească e de ce ar trebui salvat dl Grindeanu. Poate singura sa calitate este aceea că nu e Liviu Dragnea, ceea ce, oricum am privi-o, e mult prea puțin. Altfel, semnătura domnului Grindeanu poate fi încă găsită pe textul faimoasei Ordonanțe 13 care a fost adoptată într-o ședință condusă de chiar domnia-sa. Tot sub conducerea premierului, guvernul a reușit cumva să elaboreze o lege a salarizării care nemulțumește atît sindicatele, cît și finanțiștii, să uite de eliminarea TVA pentru cîteva categorii de produse sau să demareze un dubios proces de modificare a Legii 544 privind liberul acces la informațiile de interes public. Toate justificările atașate de obicei premierului (nu el controlează, nu el decide) sînt ridicole și îi creează imaginea unui copil dus de mînă de colo-colo.

De ce ar trebui „salvat“ și, eventual, sprijinit un astfel de personaj minor? În numele cărei rațiuni trebuie creat încă un actor politic incapabil să își ia propriile decizii chiar și atunci cînd ajunge într-una dintre cele mai importante funcții în stat?

Nu e mai nimic de salvat din cabinetul Grindeanu. La fel de adevărat este că PSD nu are de unde produce un guvern mai bun nici dacă și-ar dori asta. Dacă e ceva spre care ar trebui să ne îndreptăm mai mult atenția, atunci lucrul acela e lipsa de alternativă la PSD. Minicriza politică provocată și întreținută de dl Dragnea devine semnificativă mai ales în contextul sondajelor care plasează constant PSD într-o poziție solidă, indiferent de stîngăcii și eșecuri.

Populația nu vede variante credibile, iar cele trei partide de opoziție par că încearcă cu tot dinadinsul să descurajeze optimismul. PNL, cel mai mare dintre ele, se menține într-o derivă istorică și va avea probabil un președinte care, în cel mai bun caz, va stîrni zîmbete, iar în cel mai rău antipatie. Voința de a face opoziție la PSD e aproape absentă în ambele situații.

USR, pe de altă parte, pare de-a dreptul suicidar și continuă într-un mod absurd să vorbească în public despre nesiguranțele proprii, dînd votanților săi senzația din ce în ce mai pregnantă că au făcut o greșeală majoră atunci cînd au acceptat pactul de înnoire propus de Nicușor Dan.

Mai e și opoziția prietenoasă a celor de la PMP, care continuă să funcționeze după o agendă care are tot atîta relevanță pentru public cîtă au opiniile despre tenis ale lui Traian Băsescu.

Da, Sorin Grindeanu a clipit. Se cere ajutat și văd tot mai mulți oameni care încep să creadă că acolo e opoziția la actuala putere. În interiorul ei, nu în afară, cum ar fi firesc. Asta este adevărata tragedie: cînd nu există opoziție reală, se creează una în interiorul Puterii.

Inabilitatea PNL, USR și PMP devine astfel complicitate. Să nu vă mirați dacă, după următoarele alegeri, au să se plîngă iar de absenteism, refuzînd să se întrebe de ce oamenii preferă să stea acasă. 

Teodor Tiţă este jurnalist. Îl puteţi găsi la twitter.com/jaunetom.