Cină la nivel înalt

Publicat în Dilema Veche nr. 230 din 10 Iul 2008
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Cînd se numeau G7, la adunări participau liderii ţărilor industrializate; de cînd au devenit G8, prin adăugarea Rusiei, sînt liderii ţărilor bogate: manifestaţii anticapitaliste, antiglobalizare însoţesc reuniunile lor, împotrivind-se tendinţei celor puternici şi bogaţi de a adopta decizii privitoare la viaţa celor săraci şi slabi. Pentru a evita spectacolul ciocnirilor de stradă, întîlnirile se convoacă în locuri din ce în ce mai retrase: anul acesta cei opt conducători de state au stat trei zile la Toyako, o localitate de pe insula Hokkaido. Preţul petrolului, încălzirea globală, criza alimentară, ajutoarele pentru combaterea SIDA în Africa, alegerile din Zimbabwe sînt temele discutate, devenind tot mai evidentă neputinţa de a interveni eficient şi solidar în neliniştile lumii. Se spune că sînt cei mai puternici oameni din lume, dar nu e chiar aşa: preşedintele american, George W. Bush, este în ultimele luni de mandat în condiţiile unui procentaj catastrofal de susţinere în propria ţară; preşedintele rus, Dmitri Medvedev, este un personaj nou şi încă nimeni nu ştie în ce măsură el va fi autorul sau doar megafonul politicii ruse; preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, nu izbuteşte să întreţină prin acţiuni coerente entuziasmul care a însoţit alegerea sa; cancelarul Germaniei, Angela Merkel, navighează în apele unei coaliţii ameninţînd la fiecare adiere cu scufundarea, Gordon Brown are în faţă o opoziţie tot mai puternică şi în spate un partid tot mai puţin solidar; criza, scumpirile au consecinţe şi în politicile interne ale celorlalte ţări. Toţi ar avea mari greutăţi să explice opiniei publice interne repartizarea unor fonduri pentru ajutorarea unor ţări corodate de guverne corupte şi de haos instituţional. Conducătorii acestora devin celebri prin înflăcărate discursuri anti-americane, anti-globalizare, anti-orice. E contraproductiv să ceri unei ţări, pe de o parte, să nu se mai comporte hegemonic, iar pe de altă parte să soliciţi sporirea ajutoarelor. Dar este raţional să li se ceară un comportament corect în problemele care afectează restul lumii: "Naţiunile din G8 sînt cei mai murdari emitenţi de noxe", spune Anne Jellema, director Action Aid Policy. Organizaţia Salvaţi copiii, unul dintre cele mai mari grupuri pentru apărarea drepturilor copiilor, a calculat că 175 de milioane de copii sînt vulnerabili la dezastrele create de modificările climatice. A fost o vreme cînd cei puternici se comportau faţă de ţările în curs de dezvoltare ca în curtea din spatele casei lor şi această realitate putea fi observată şi în politica Washingtonului, şi în cea a Moscovei. După 1989, noile puteri economice au diminuat puterea de decizie a unui centru perceput ca dominator. Se propune lărgirea cercului: un G13 (plus Brazilia, China, India, Mexic, Africa de Sud) sau un G16 (plus 2-3 ţări islamice). Mai multe discursuri, mai puţine decizii. Răspunderea pentru catastrofele care au fost, care sînt şi care vor mai fi nu poate fi pusă etern pe seama actualelor sau fostelor mari puteri: atîta timp cît nu mai există o ameninţare militară directă, fiecare poate deveni responsabil pentru ce se întîmplă în curtea lui. Acolo unde dictatura pune populaţia în imposibilitatea de a acţiona (Myanmar, Zimbabwe) conform propriei voinţe, nu poate interveni nici un organism internaţional. Ajutoarele pentru sinistraţii din Myanmar au rămas la graniţă, Robert Mugabe a depus jurămîntul ca preşedinte. Politica faptului împlinit este din nou şi ca întotdeauna cea mai elocventă. Conducătorii ţărilor bogate sînt preocupaţi de diminuarea sărăciei în propria ţară. Nu are importanţă că un sărac din SUA are cu totul alt nivel de viaţă decît cel din Bangladesh: cel în cauză nu e sensibil la această comparaţie. Pentru a nu pleca aşa cum au venit, cei din G8 vor promite ajutoare în bani. Presa nu a omis să observe că, în timp ce dau sfaturi de cumpătare, reuniunile se sfîrşesc cu ospeţe de unde nu lipsesc crabii gigantici şi langustinele, iar la desert îngheţată din frunze de trandafiri. Oricum, din ce mănîncă ei nu se pot sătura toţi flămînzii lumii.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

masini second hand jpeg
Cât de des își schimbă românii mașinile. Din ce țări ar trebui să evitați să le cumpărați
O mașină care și-a schimbat proprietarul de prea multe ori nu va mai fi foarte căutată pe piața second-hand, existând posibilitatea să fi fost prost întreținut sau să ascundă defecte tehnice pe care foștii proprietari nu doreau să le rezolve.
Imperiul rus
Rusia și obsesia imperiului. De ce Kremlinul nu renunță la războaiele de expansiune
Mulți observatori ai Rusiei continuă să spere că statul rus va ajunge să se comporte ca un actor responsabil pe scena internațională. Evoluțiile recente sugerează însă că impulsul imperial rămâne o constantă dificil de abandonat.
portofel digital
Tinerii de până în 30 de ani tratează banii cash ca pe o glumă
Dacă ai un tânăr de până în 30 de ani în apropiere, poate ar fi bine să renunți la ideea de a-i face cadou clasicul portofel, pentru că nu-l va folosi. Tinerii tratează banii cash ca pe o glumă, folosindu-i doar pentru mici răsfățuri, de parcă n-ar mai avea valoare, scrie presa internațională.
inteligenta artificiala foto shutterstock png
Românii, extrem de sceptici în folosirea AI, deși le-ar putea crește productivitatea și creativitatea
Angajații din România sunt printre cei mai puțin entuziasmați de impactul inteligenței artificiale asupra muncii lor, doar o treime declarându-se astfel, sub media globală de 41%.
Bani castig FOTO Shutterstock jpg
Cum să economisești ca un milionar. Sfaturi simple de urmat în noul an
Mentalitatea face diferența în modul în care ne gestionăm banii. Psihologii spun că optimismul și poveștile scurte care explică concepte financiare complexe pot transforma economisirea dintr-o corvoadă într-un obicei natural, chiar și pentru cei cu venituri mai mici.
Grasi obezi care fac sport miscare alergare parc slabire FOTO Shutterstock
De ce e important să faci mișcare zi de zi? Exercițiile ușoare care fac minuni pentru creier și te mențin energic și după 60 de ani
Chiar și mișcarea ușoară, făcută regulat, poate avea efecte surprinzătoare asupra creierului tău. Pașii mici, plimbările scurte sau câteva minute de stretching nu doar că aduc energie corpului, dar pot reduce cu până la 45% riscul de demență mai târziu în viață.
summit ue jpg
O săptămână decisivă pentru UE. Poate demonstra Europa că nu este „slabă” în fața lui Trump?
Uniunea Europeană se află într-un moment critic, încercând să dovedească faptul că este mai mult decât un actor secundar pe scena geopolitică.
muncitori brasov 1987 FOTO memorialsighet ro jpg
Primii români care au avut curajul să strige „Jos Ceaușescu”. Revolta anticomunistă care a prefigurat Revoluția din 1989
Prima mare revoltă a românilor contra regimului comunist a avut loc, de fapt, cu doi ani mai devreme față de evenimentele din 1989. Este vorba despre protestele de mare amploare ale muncitorilor de la Uzinele „Steagul Roșu” din Brașov, aspru reprimate de Securitate.
aeroport foto pixabay jpg
MAE a emis două atenționări de călătorie pentru Spania și Belgia. Ce trebuie să știe românii care vor vizita aceste două țări
Românii care urmează să călătorească în Belgia și Spania au primit vești proaste din partea autorităților din țara noastră.