Chiar am devenit separatişti?
Decizia Curţii Internaţionale de la Haga cu privire la declaraţia unilaterală de independenţă a regiunii Kosovo este interpretată ca undă verde pentru mişcările separatiste care urmăresc independenţa statală. Potrivit preşedintelui kosovar Fatmir Sejdiu, „decizia îndepărtează, în sfîrşit, orice dubiu pe care l-ar putea avea ţările care încă nu recunosc Republica Kosovo“.
Dar această interpretare este, în mare măsură, o iluzie a celor care doresc separarea. Avizul consultativ, necoercitiv al Curţii răspunde unei întrebări precise, adresate de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite: anume, dacă declararea independenţei este legală din punct de vedere al dreptului internaţional. Judecătorii au afirmat, pe bună dreptate, că nu există o lege internaţională care să interzică unui grup să-şi declare intenţia sau dorinţa de a forma un stat. Dar ei nu au spus nimic despre termenii şi condiţiile care s-ar aplica în situaţia de faţă – în speţă, despre actul însuşi al separării.
Într-adevăr, intenţia Curţii a fost să elimine orice dubiu în această privinţă: „Această întrebare este precisă şi specifică… nu se discută dacă regiunea Kosovo a obţinut sau nu independenţa statală“. Opinia judecătorilor europeni diferă de cea exprimată de Curtea Supremă a Canadei, atunci cînd i s-a solicitat să decidă cu privire la dreptul Québec-ului de a se separa unilateral. În acest caz, întrebarea depăşea cu mult tema unei declaraţii de independenţă; Curtea a fost întrebată dacă şi în ce condiţii ar avea Québec dreptul să se separe de Canada – conform Constituţiei canadiene sau dreptului internaţional.
Judecătorii canadieni au conchis că dreptul internaţional (şi, la fel, Constituţia propriei ţări) nu garantează un astfel de drept unilateral. După cum a subliniat Curtea Internaţională, decizia ei de săptămîna trecută nu contravine acestui aspect esenţial: „Prin întrebarea care i s-a pus, Curtea nu a fost solicitată să hotărască dacă dreptul internaţional conferă unor entităţi din interiorul unui stat dreptul de a se separa de acesta“.
Mai mult, Curtea a luat notă de opiniile radical diferite, exprimate deja înainte ca ea să o facă, cu privire la întrebarea dacă, în dreptul internaţional, principiul autodeterminării implică dreptul unilateral de separare. Curtea recunoaşte amploarea şi intensitatea dezacordului dintre state cu privire la dreptul de separare şi lasă să se înţeleagă că nu există consensul necesar al comunităţii internaţionale, pentru a putea stabili cu fermitate existenţa unui astfel de drept.
Înainte da a trage concluzia că independenţa regiunii Kosovo are, de acum, „cale liberă“, merită să ne gîndim la întrebările esenţiale la care Curtea nu a răspuns (şi nici nu a fost întrebată de către Adunarea Generală). Curtea nu a fost întrebată – şi, de aceea, nici nu s-a pronunţat – dacă dreptul internaţional impune ca statutul final al regiunii Kosovo să protejeze drepturile colective şi individuale ale minorităţilor, fie că e vorba de sîrbi sau de romi kosovari.
De asemenea, Curtea nu a fost întrebată şi, ca atare, nu a decis, dacă este necesar ca Serbia sau oricare alt stat al comunităţii internaţionale să recunoască Kosovo ca stat independent. Decizia Curţii nu a abordat nici tema graniţelor unui eventual stat independent Kosovo, sau dacă şi în ce condiţii s-ar putea face uz de forţă în mod legal, pentru a impune sau pentru a preveni această independenţă.
Dacă vrem ca destinul regiunii Kosovo – şi al întregului spaţiu balcanic – să fie condus de autoritatea internaţională a legii, este necesar ca aceste întrebări să capete un răspuns, nu să fie măturate sub preş. Conform procedurilor actuale, adresarea de întrebări către Curtea Internaţională este prerogativa exclusivă a statelor – fie ca părţi implicate, fie, precum în cazul avizului pentru Kosovo, prin intermediul ONU. Asemenea controverse pun în joc nu numai interesele statelor, ci chiar drepturile persoanelor şi naţiunilor. Pentru a exercita justiţia internaţională în ziua de azi, avem nevoie de o Curte Internaţională de tip nou, dispusă să asculte şi alte voci.
Robert Howse predă drept internaţional la New York University, unde este şi decanul Institutului de Drept Internaţional şi Justiţie.
Ruti Teitel predă drept internaţional şi drept comparat la New York Law School şi este profesor invitat de Global Governance la London School of Economics.
Copyright: Project Syndicate, 2010
www.project-syndicate.org
traducere de Matei PLEŞU
