Un jurnalist german de origine turcă a fost arestat săptămîna trecută la Ankara. Deniz Yücel lucra deja de peste douăzeci de ani pentru diverse publicații în Germania. La momentul arestării investiga, pentru ziarul Die Welt, spargerea unor conturi de e-mail care pun în dificultate guvernul conservator. Despre ce e vorba? Un grup activist turc intitulat Redhack a încercat să șantajeze guvernul, cerînd eliberarea unor opozanți deținuți în schimbul mesajelor interceptate. Cum guvernul nu a cedat, e-mail-urile respective au fost publicate de WikiLeaks. Sînt cîteva zeci de mii de mesaje din contul lui Berat Albayrak, om de afaceri și ministru al Energiei, nimeni altul decît ginerele președintelui Erdogan.

Mesajele indică, printre altele, intenția lui Albayrak de a construi o rețea de conturi Twitter care să influențeze (a se citi: manipuleze) opinia publică în timpul protestelor împotriva partidului AKP din 2013, modalitățile prin care, în aceeași perioadă, a subordonat propriilor interese mai multe televiziuni, dar și o posibilă implicare a Turciei într-o afacere cu petrol „murdar” (negociat cu ISIS).

Deniz Yücel însuși nu are, din cîte se pare, nici o legătură cu interceptarea contului de e-mail. El venise însă în Turcia pentru a urmări niște piste sugerate de acele schimburi de mesaje. Arestarea sa nu e o surpriză: mai mulți jurnaliști care investighează acest caz sînt urmăriți de Poliție sau deținuți. În condițiile stării de urgență declarate de Turcia, Yücel poate fi deținut pînă la 14 zile fără avizul unui judecător. Jurnalistul e acuzat că ar fi membru al unei organizații teroriste, de „propagandă teroristă” și de utilizare frauduloasă de informații.

Pentru Yücel, ăsta e aproape un compliment. Sau măcar o recunoaștere oficială a activității jurnalistice: dacă ceea ce scrii deranjează, ești acuzat de trădare sau propagare de informații false sau acte de terorism și apoi ești trimis la închisoare. Organizațiile pentru drepturile omului monitorizează constant situația din Turcia și nu contenesc să adauge noi și noi cazuri de jurnaliști și de opozanți ai regimului care sînt intimidați, amenințați sistematic și, uneori, arestați. După lovitura de stat eșuată de anul trecut, regimul a devenit încă și mai represiv. Să ne amintim că e vorba de demiterea a sute de judecători, de suspendarea a mii de ofiţeri, de arestarea a mii de funcționari, profesori, angajați ai statului etc., bănuiți că ar fi avut legături cu puciştii. Iar starea de urgență, prelungită pe durată nedeterminată, le oferă autorităților mijloacele să pună în aplicare sistemul de represalii.

Pînă nu demult, autoritățile turce nu arestau jurnaliști străini. De cele mai multe ori, jurnaliștii străini incomozi sînt expulzați fără explicații. Doar uneori – rareori, după cum se arată într-un document al organizației Reporteri fără Frontiere – aceștia sînt conduși pentru cîteva ore la secția de Poliție. Yücel are dublă cetățenie, ceea ce (îi) complică situația. Autoritățile s-au prevalat de faptul că reporterul este și cetățean turc, ba chiar se prefac că nu știu că are pașaport german. Asta și pentru că Yücel însuși s-a folosit de identitatea turcă pentru a se legitima în instituțiile unde a avut treabă și nu a mai solicitat o acreditare pe care sînt obligați s-o prezinte jurnaliștii străini după ce, cu un an înainte, cînd se prezentase ca jurnalist german, autoritățile îi refuzaseră cererea. Prezența sa în Turcia e, deci, cu atît mai curajoasă.

Deocamdată, guvernul german privește mai degrabă politicos spre Ankara. Cancelara Angela Merkel a cerut „acces consular neîngrădit” la deținutul Deniz Yücel. Tonul autorităților germane e potolit: ele transmit încrederea în statul de drept din Turcia și în faptul că jurnalistul își va dovedi, pînă la urmă, nevinovăția.

Presiunile comunității internaționale asupra guvernului de la Ankara nu au fost niciodată mai mari. E o perspectivă optimistă, dar e nevoie, poate, de mai mult angajament. Căci cazul Yücel nu mai este doar despre libertatea presei într-o țară fără presă liberă. Ci și despre relațiile germano-turce.

Foto: wikimedia commons