Aţi primit mail

Publicat în Dilema Veche nr. 125 din 15 Iun 2006
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Săptămîna trecută, pentru uzul băiatului meu de patru ani, ceream ajutorul comunităţii Dilemei vechi în rezolvarea dilemei mele mici, personale, meschine: care e ţara mea şi cum să i-o explic copilului? Am primit ajutorul şi, drept recunoştinţă, îl împart cu voi. Cu bucuria că mai sînt şi alţii care nu ştiu în ce ţară trăiesc, dar măcar încearcă o aproximaţie. Pe unii îi ştiu, pe alţii i-am descoperit acum. Enjoy: Ioana Bot: "...Ţin să îmi exprim compasiunea amuzat-înţelegătoare faţă de problemă; eu explic uneori, în situaţii cotidiene şi deci deloc solemne, unor băieţei curioşi, din Geneva, Ťţara de unde vin» şi de unde aduc pentru ei tot felul de lucruri şi mai ales interminabile poveşti cu balauri şi Împăraţi Roşii. Au avut experienţa altor ţări (SUA, unde mai ţine lecţii tata, Franţa vacanţelor cu mama, Italia unde veneau să mă vadă), dar nu au fost în ţara mea, anume, încă. Interesant este că despre Elveţia Ťlor» nu au avut niciodată asemenea nelinişti, în trecere fie zis. Dar eu vin - în viziunea lor - dintr-o ţară adevărată, pentru că are o limbă aparte (în vreme ce ei vorbesc în Elveţia limba Franţei, halal identitate...). Au descoperit singuri (citindu-şi cel mai mare din ei, la şase ani neîmpliniţi, că aşa e el mai altfel, primul volum din seria cu Harry Potter) că Ioana Ťlor» vine din Transilvania, patria dragonilor unde a plecat fratele lui Ron să îşi facă doctoratul în dragoni (cf. Harry Potter şi Piatra Filosofală). Cînd le-am apărut într-o iarnă în aeroport, învelită în pelerina mea neagră tous trajets şi toutes occasions, au avut confirmarea: Ioana e vrăjitoare (are pelerină de invizibilitate) şi vine din Transilvania. De cîte ori Cyrille şi Martin mă surprind (cu atenţia lor curioasă şi, te miri cînd, mai trează decît ar trebui) prinsă în mrejele vreunei complicaţii de acasă (cardul bancar pe care automatele lor îl blochează ca să-l verifice 24 de ore să nu fie fals, poşta care nu mai vine la timp, telefonul la care primesc veşti proaste şi mă înfuriu că lucrurile lăsate acasă bine rînduite nu funcţionează cum ar trebui în lipsa mea, avionul meu care nu vine sau nu pleacă, furtuna de zăpadă care mă întîrzie prin aeroporturi slab dotate, serverul e-mail-ian al universităţii mele care nu se lasă accesat de la ei cînd mă arde mai tare etc.) pe care lumea lor perfect funcţională nu o cunoaşte, au o explicaţie jumătate întrebare, jumătate mirare: C'est sorcier, ça? (cu diferite variaţiuni menite să spună că, dacă ţara mea e o ţară de vrăjitori şi dragoni, apoi e ţara unde vrăjitoriile merg pe dos, unde toţi sîntem ucenici idioţi ai unui sistem - magic - pe care nu ştim să îl stăpînim sau care nu se supune comenzilor noastre date cu baghete vrăjitoreşti). Cel mai mare, mai atent şi mai stresat mă urmăreşte la bancomatele cumpărăturilor geneveze cotidiene, cînd îmi introduc cardul: Fais attention, Ioana, si c'est sorcier, ta carte, elle va bloquer la machine, car la machine, c'est suisse... Nu o dată, în cotidianul mioritic, cînd am impresia că sistemul o ia razna în cele mai simple operaţiuni ale sale, le dau dreptate: avem formele occidentale, dar filmul nostru seamănă cu povestea ucenicului vrăjitor. A system gone mad, that is." Mihai Dragnea: "Cred că în viitor va trebui să ne gîndim mai mult cum ne definim apartenenţa: după Ťstrăbuni» sau după mentalităţi? Cred că ţările viitorului vor fi Ťspaţii de mentalităţi». Mă simt bine într-o ţară în care nu ştiu perfect limba, dar care îmi oferă un grad de organizare (de la regulile de circulaţie, la regulamentele Bursei) la care pot participa. Înţeleg ruptura celor care pleacă: se simt legaţi prin tradiţii de România, dar şi aparţinători ai unei alte societăţi, mai organizate. Nu sînt convins că am devenit popor/naţiune. Sîntem - cred - doar populaţie." Octav: "Cu durere în suflet o spun: România de acum este un HAOS!... din păcate societatea noastră de azi e la Urgenţă, în comă, sper că Ťdoctorii tineri, competenţi» s-o pună pe picioare!... astfel încît Mihai s-o găsească sănătoasă." P.S. Mulţumesc tuturor. Îi voi comunica lui Mihai următoarele: România e o ţară de vrăjitori, unde însă nu se întîmplă minuni... Cine poate şti de ce?!

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Amenda primită de o pensionară din Brașov pentru că a plantat flori în grădina blocului. „Este anormal ce se întâmplă”
Poliţia Locală Braşov a dovedit exces de zel în cazul unei femei de 76 de ani care a plantat câteva flori în zona verde a blocului în care locuia, potrivit bzb.ro.
image
Nike și Adidas, bătute de niște fete fâșnețe: invenția unei companii elvețiene fascinează lumea FOTO
Giganții de pe piața încălțărilor de alergare au înregistrat un eșec rar după un maraton major. La Boston, primele trei locuri din clasamentul feminin au fost ocupate de atlete care au purat alte mărci.
image
Joaca de-a vremea. Posibila cauză a inundațiilor catastrofale din Dubai, ploaia artificială VIDEO
Despre „însămânțarea norilor” se vorbește de mult timp, iar tehnica este folosită în multe țări care au probleme mari din cauza secetei. Sunt voci care spun că vremea ciudată din Dubai este legată de ploaia artificială creată acolo pentru a mai îmblânzi vremea.

HIstoria.ro

image
Justiția în România secolului al XIX-lea
Evoluția Ministerului Justiției urmărește, în linii mari, evoluția administrației autohtone, dar și pe cea a societății românești, în ansamblul său.
image
Operațiunea Barbarossa. 84 de avertizări cu privire la invazia germană, ignorate de Stalin
Pe 22 iunie 1941, Germania a invadat URSS în urma Operațiunii Barbarossa. Deși au primit numeroase avertizări din partea serviciilor de informații, Stalin și Uniunea Sovietică au fost luate prin surprindere.
image
Momentul abdicării lui Cuza: „În ochii lui n-am văzut niciun regret, nicio lacrimă”
Nae Orăşanu, om de încredere la Palat, îi comunicase principelui A.I. Cuza că „se pregătea ceva”.