Un exercițiu de imaginație: sîntem cu o săptămînă înaintea alegerilor parlamentare din 2020 și PSD își face calculele pentru alți patru ani de guvernare. Opoziția, grupată în mai multe coaliții de neconvinși măcinați de conflicte minore, nu își face mari speranțe cu privire la viitor. Exasperat de mizele minore și de personajele fără anvergură care îi sînt prezentate drept opțiuni, electoratul non-PSD se pregătește de un week-end amar departe de secțiile de votare. Unii, mai naivi sau mai încrîncenați, se vor duce totuși să voteze. Dar fără cine știe ce speranțe.

Au fost patru ani grei atît pentru Putere, cît și pentru Opoziție. Forțat de prea multele sale probleme cu justiția, Liviu Dragnea a cedat, în cele din urmă, conducerea partidului unui for colegial din care fac parte Gabriela Firea, Marian Oprișan, Lia Olguța Vasilescu și alți cîțiva baroni locali din aripa conservatoare a partidului. Umbra lui Dragnea rămîne însă lungă, cei patru ani de guvernare i-au oferit suficiente pîrghii de control cît să își păstreze o semnificativă influență asupra partidului.

Sondajele publicate aproape săptămînal în ultimele luni arată că PSD o să rămînă cel mai mare partid al țării. Nu va atinge scorul din 2016, dar asta și pentru că în zbuciumații ani de dinainte, partidul s-a rupt. O falangă reformistă condusă de fostul premier Grindeanu promite să readucă în România social-democrația reală. În ciuda opoziției vechiului PSD, noii social-democrați au fost primiți în rîndurile socialiștilor europeni, iar liderul lor a depășit faza de iepure în lumina farurilor de la debutul său în politica mare. Acum poate fi văzut adesea la Bruxelles, pozînd în european decent și evitînd orice urmă de radicalism. L-a ajutat foarte mult și pregătirea președinției românești a Consiliului UE. În decursul anului 2019, Grindeanu a reușit cumva să nu fie ridicol, iar România să facă o figură decentă la nivelul Uniunii. Anterior, centenarul Marii Uniri a reprezentat, la rîndu-i, un prilej de PR excelent care nu a fost ratat de fostul șef al Guvernului.

Grindeanu și-a pierdut funcția la începutul lui 2020, cînd speranțele colegilor săi de partid că își va ruina cariera s au dovedit în van. Cum puterea trage putere, Grindeanu a reușit, cît a stat la Palatul Victoria, să își construiască propria rețea politică, ceea ce i-a permis să anunțe că obiectivele sale sînt mai ambițioase decît ale PSD și că nu poate continua reformele alături de oameni ca­re nu le vor. A plecat luînd cu el un sfert din partid și balanța pozitivă a guvernării. Eșecurile au fost puse pe seama celor care au rămas în PSD. Fostului premier i s-au alăturat și mai mulți foști useriști de stînga, dezamăgiți de deriva conservatoare a partidului, împreună cu, paradoxal, o sumă mare de oameni de afaceri care și-au văzut averea crescînd semnificativ în timpul mandatului Grindeanu.

Acum, Partidul Stînga Reală al fostului premier ocupă un loc bun în sondaje. E urmat de o coaliție naționalistă, formată din PMP, foști uneperiști, pesediști și diverși alți marginali care practică un discurs revanșard, resentimentar și lipsit de direcție clară. E coaliția frustrării, iar votanții ei sînt în general oameni de vîrsta a doua care în tinerețe îl votaseră pe Vadim Tudor la președinția țării „pentru că e diliu“. Naționaliștii izolaționiști își calculează cu grijă discursul, cît să nu fie prea radical, iar candidatul lor pentru postul de premier este fostul șef al SRI și ambasador la Washington, George Maior.

Îi urmează partidele „dreptei“, a căror principală preocupare în ultimii ani s-a limitat la a comunica pe Facebook cu un electorat tot mai radical, greu de mulțumit și nerăbdător. În fapt, această comunicare a fost mai degrabă o operațiune de control al pagubelor, mici incendii zilnice care au fost stinse cu greutate și au lăsat în urmă mai degrabă dezamăgire decît convingere.

În seara alegerilor, sondajele sînt confirmate de primele rezultate venite de la secții. Nimeni nu are o majoritate. Analiștii se pregătesc de obișnuitul ghicit în ghioc privind componența viitoarei coaliții de guvernare. Nu apucă însă să spună nimic pentru că, după ora 21, la momentul declarațiilor, cele două aripi ale PSD dau brusc semne de împăcare. Împreună au depășit scorul din 2016 și trec de 50%. Liderii Gabriela Firea și Sorin Grindeanu uită de cuvintele grele pe care și le-au adresat în campanie, se felicită reciproc pentru rezultate și semnalează clar că e o cale de colaborare deschisă pentru a face un guvern și mai bun decît au reușit în trecut. Trebuie puse doar niște detalii la punct (numele miniștrilor, repartizarea portofoliilor etc.).

După 30 de minute vine rîndul ce­lor­lalți. Naționaliștii anunță că vor intra într-o coaliție doar dacă vor da premierul, însă nimeni nu i-a invitat nicăieri, iar candidatul lor se pregătește de o comodă carieră universitară dublată de rolul de invitat cvasi-permanent la TV.

La USR, tristețea e vizibilă. Partidul a confirmat scorul de la ultimele alegeri, însă nu a pus nimic pe lîngă el. Alți patru ani de opoziție. În final, vine și rîndul PNL. Președintele Cristian Bușoi își anunță deja candidatura pentru încă un mandat în fruntea partidului și promite că liberalii vor redeveni partid parlamentar în cel mai scurt timp. În toate studiourile de televiziune, analiștii încearcă din greu să rămînă sobri. Doar unii reușesc. 

Teodor Tiţă este jurnalist. Îl puteţi găsi la twitter.com/jaunetom.