Două fetişcane treceau pe lîngă casa noastră şi au cerut voie să rupă nişte liliac pentru a-l duce la mormîntul mamei lor. Erau mai mulţi fraţi, locuiau undeva în vale, n-am ştiut niciodată exact unde. Aveau şi o vacă pe care uneori o scoteau la păscut. Se trăgeau din Italia, aveau un nume sonor, italienesc. Nu ştiu cum de ajunseseră tocmai pe malurile rîului Prahova.
Andrei MANOLESCU | libertatea de impresie
O poveste cu Japonia
Pentru a citi integral articolul,
sau
PUBLICITATE
După Corina Dumitrescu, aspiranta care şi-a trecut înnotul în propriul CV, USL a nominalizat la Ministerul Educaţiei un profesor universitar, senator PSD, cu un CV didactic şi profesional stufos, Ioan Mang. Şi acest CV are însă o problemă, descoperită de Alin Fumurescu, care a scris pe Vox Publica despre o diplomă oferită de American Biographical Institute.
citiţi
Se pare că în timpul somnului sîntem cu toţii mai înalţi cu 6 mm. Păcat că nu ne vede nimeni. (M. C.)
Capitala s-a mai procopsit cu o operă de artă: latinitatea poporului român transpusă în imaginea unui Traian nud, ataşat unei vietăţi, un simulacru de Lupoaică. Chintesenţa latinităţii: i-au plasat lupoaica şi l-au lăsat în fundul gol. (S. G.)
„Ocrotiţi vînatul!“ scrie pe nişte panouri plasate strategic la intrarea în pădure (pădurea de argint ş.a.). Înţeleg şi nu înţeleg în acelaşi timp. Cum poţi să ocroteşti ceva ce e trecut deja la categoria „vînat“? (L. V.)
citiţi 
Căutare
Lecturi intersectate
Ortografia: un fleac?
La început a fost „înnotul“. Aşa scrisese în CV dna Corina Dumitrescu, rector de universitate privată şi candidată la funcţia de ministru al Educaţiei. Presa s-a „agăţat“ de acest dublu n şi a mers pe fir, descoperind şi alte greşeli. Inclusiv un aşa-zis curs urmat la Universitatea „Standford“ care a rămas încurcat.
citiţiV-am înţeles, a spus generalul De Gaulle...
Odată consumată frumoasa şi dramatica aventură napoleoniană, cel de-al doilea imperiu colonial francez începea după 1830, odată cu progresiva cucerire a Algeriei. De la începutul secolului al XVI-lea, acest teritoriu era formal sub suzeranitatea Imperiului Otoman.
citiţiO dumirire cu Tarangul
Din cînd în cînd, îmi place să deschid la întîmplare o anume carte şi să citesc pagina care mi se deschide sub ochi. Cu unele cărţi, mă port aşa din dragoste. Le iubesc atît de mult, încît simt nevoia să le mîngîi uneori şi o fac în acest mod. De la altele, aştept provocări pentru că ştiu cît de multe lucruri spectaculoase zac în ele şi aşteaptă să fie surprinse.
citiţiBăsescu sau/şi Ponta?
„Constat cu dezamăgire absenţa dvs, ca prim-ministru al României, de la Consiliul European de la Bruxelles din aceste zile, eveniment la care participă doar preşedintele Traian Băsescu. Consider că România ar fi fost mai bine reprezentată la acest nivel, precum şi cu ocazia semnării acestui tratat interguvernamental, dacă ar fi fost prezent şi prim-ministrul în funcţie“.
citiţiSocietate
Prima putere în stat
Bombăn, de ceva timp, împotriva şcolii româneşti. Bombăn fiindcă mi se pare că reformarea ei se mişcă încet, pentru că instituţiile de învăţămînt bine dotate şi văruite sînt doar în centrele oraşelor mari, iar la periferia ţării pun în pericol viaţa copiilor, pentru că statul îi plăteşte prost pe cei care se ocupă de educaţia generaţiilor viitoare etc.
citiţiSingur/cu oameni
Pentru mine, una, singurătatea nu a fost, în mod real, o opţiune. În ciuda a ceea ce mi-au spus unii şi alţii – oameni de încredere... – despre avantajele şi valorile ei, pentru mine nu a fost o stare fericit-productivă. Şi, cu toate acestea, parcă special pentru a-mi face pe invers, în mod involuntar, am ales mereu situaţii în care să trebuiască să mă războiesc cu ea.
citiţiCartea şi bucatele
„După ce pătrunseră înăuntru, văzură atîrnat de perete un splendid portret al stăpînului lor, aşa cum îl văzuseră doar cu cîteva ceasuri mai înainte, în întreaga minunăţie a tinereţii şi a frumuseţii sale. Pe podele zăcea un mort, îmbrăcat în haine de seară, cu un cuţit împlîntat în inimă. Era gheboşat şi zbîrcit şi avea o faţă cumplit de respingătoare.“
citiţiPrima pagină în format PDF
Conectaţi-vă
Popular content
Despre stil şi nu numai
adăugat de Marius Mistreţu la data de 17 Aprilie 2010 12:04:09
Domnule Manolescu,
Vroiam mai demult să comit sacrilegiul de a mă băga în critica literară în ceea ce vă priveşte. De aceea nu am amestecat cele două comentarii de aici.
Sub aparenţa lor steinbeckă, poveştile dumneavoastră pun întrebări despre scopul mişcării, întrebări nerostite, dintre cele mai grave, ca de pildă: La ce bun? Da, şi? Unde e progresul? Asta-i fericirea? Care sunt limitele deşertăciunii?. Ceea ce, drept să vă spun, pe mine mă bucură nespus, în sensul că îi zăpăciţi cititorului spirala achiziţiilor materiale. Puneţi halte. Impuneţi restricţii de viteză. V-o spun cu autoritatea celui ce nu poartă niciodată cătuşe vorbitoare (citeşte "telefon molecular" :) *
Vă urmăresc demult, încă de cînd prezentaţi ştirile la SOTI. Prima mea soţie era îndrăgostită hormonal-vegetativ de dv., în sensul că, atunci cînd apăreaţi la TV, roşea feciorelnic, şi manifesta o vagă dispnee. (Nu, nu din cauza dv. ne-am despărţit :) Am intuit încă de atunci că aveţi un viitor. Vorba lordului Henry: "Îmi plac femeile cu trecut şi bărbaţii cu viitor." Mi-amintesc, era într-o iarnă cenuşie. Să fi fost 1992. V-am întîlnit pe Calea Victoriei, undeva pe la Gioconda. Purtam o căciulă caraghoasă, vladimiresc-astrahană. V-am oprit şi v-am spus: "Tinere, ai clasă." A urmat o secundă de priviri timide, reciproc recunoscătoare, după care ne-am văzut fiecare de ale lui.
------------------------------
* De altfel, ritmurile mele sunt dintre cele mai lente. Singura precocitate pe care am avut-o a fost să învăţ limba japoneză înainte de a învăţa să merg pe bicicletă. (Japoneza, de la 34 de ani, bicicleta, de la 38.)
Nu eram eu
adăugat de andreimanolescu la data de 19 Aprilie 2010 04:04:20
Mulţumesc pentru aprecieri dar nu eu sînt Bibicul. N-am prezentat niciodată ştiri la SOTI. Acela era probabil Lucian Mîndruţă.
Altfel, s-auzim numai de bine.
2500 ore pe an
adăugat de Marius Mistreţu la data de 17 Aprilie 2010 07:04:01
Cam atît munceşte în medie japonezul. Spre comparaţie, neamţul, 1500.
E ceva ce şi mie mi se părea sufocant cînd citeam puţinele informaţii ce treceau de filtrul PCR. Mai tîrziu, viaţa m-a adus chiar în inima "iadului" şi am descoperit că se poate respira.
Sunt, din fericire, autoangajat, precum 17% din forţa de muncă. Petrec la locul de muncă circa 3500 de ore, 300 de zile pe an. Însă, neavînd alt şef înafara soţiei, nu resimt asta ca pe o povară. Iată!, am destul timp să umblu pe net şi să stric clişee. Supramunca are şi avantajele ei. În jurul ei se dezvoltă o serie de activităţi economice şi administrative al căror rol este să reducă risipa de timp a consumatorului. Aşa se explică dezvoltarea reţelelor rapide de transport. Cînd un om decide să urce pe autostradă, sau în shinkansen, el, de fapt, cumpără timp. Statul însuşi face eforturi să reducă timpul pierdut. Aşa se explică simplitatea procedurilor administrative. Japonezul nu pierde 74 de ore pe an la ghişeele statului, ci, numai două, hai!, trei, în care includ şi timpul cheltuit cu declaraţia de venit.
Ceea ce e mai important este că oamenii pot alege între o viaţă de supramuncă şi una lejeră, fără plonjoane în angrenaje rigide, o viaţă pe care şi-o pot gestiona cum doresc.
De vreţi să aflaţi mai multe, vă ofer scurtătura către un articol scris şi ilustrat de mine.