Castelul Teleki din Uioara de Sus

Pe drumul ce leagă Aiudul de Ocna Mureş, aproape de intrarea în oraş, te întîmpină imaginea bizară, dar emblematică, a fabricii GHCL UPSOM ROMÂNIA S.A. (fosta Uzina de Produse Sodice Ocna Mureş), căreia îi stă de strajă clădirea neogotică a Castelului Teleki. Spun emblematică, deoarece, încă de la începuturi, istoria zonei se leagă de exploatarea sării, acest tip de exploatare fiind motivul apariţiei primei aşezări umane şi al ridicării primei fortificaţii, destinată apărării ocnelor. Fortificaţia s-a transformat, în timp, într-o simplă reşedinţă nobiliară, actualul „castel“ Teleki. 

„Castelul“ nu mai oferă acum imaginea unei construcţii de apărare, actuala imagine fiind rezultatul unei bogate istorii, ce începe în secolele X-XI. Documentele istorice atestă încă din 1290, în zona ocnelor de la Uioara, prezenţa unei construcţii fortificate, sub numele de „Castrum Novum“. În secolul al XV-lea, domeniile Uioara (incluzînd ocne, castel, tîrg etc.) trec din administraţia Coroanei în posesia familiilor nobiliare, cunoscînd mai mulţi proprietari. 

În anul 1649, domeniul de la Uioara este donat familiei Mikés. Cu această ocazie, tîrgurile sînt mutate la Zăbala (reşedinţa principală a familei), iar aşezarea îşi pierde rangul de oraş. Castelul medieval suferă şi el modificări, căpătînd, se pare, la mijlocul secolului al XVIII-lea, o înfăţişare barocă. În timpul Revoluţiei de la 1848, edificiul este incendiat, fiind distrus aproape în totalitate. Domeniul rămîne în proprietatea familiei Mikés pînă în anul 1854, cînd este cumpărat de contele Mikó Imre, guvernator al Transilvaniei şi fondator al Societăţii Muzeului Ardelean. Acesta se hotătăşte să refacă edificiul distrus. În vederea restaurării este angajat cunoscutul arhitect Antal Kagerbauer, cu intenţia „de a realiza în cel mai modern stil o atmosfera istorică“. De numele lui Kagerbauer se leagă apariţia formelor de inspiraţie romantică în Transilvania, iar printre lucrările semnate de el se numără clădiri importante, precum palatului Primăriei şi biserica Sf. Petru din Cluj, sau aripa de vest a castelului Bánffi din Bonţida. În proiectul castelului din Uioara, Kagerbauer îmbracă vechile ruine într-o haină gotică, în timp ce fostul zid de apărare este înglobat în amenajarea parcului de factură romantică, ce adăpostea cîndva specii aclimatizate şi rarităţi dendrologice. Singura dovadă a existenţei unei fortificaţii pe locul actualei reşedinţe nobiliare a rămas donjonul de plan pentagonal, transformat ulterior în capelă. 

Cu o arhitectură ce se vrea austeră, castelul se integrează în peisaj, accentuînd atmosfera „istorică“ dorită de beneficiar. Reşedinţa, formată din parter şi etaj, constă într-un volum simplu, animat pe trei faţade de timpane trunghiulare, oarbe, decorate cu ediculi şi chenare gotice. Masivitatea zidurilor este atenuată de ferestre ample, ce privesc spre grădină. O importanţă deosebită a fost acordată faţadei de nord, deschisă spre Mureş printr-un balcon susţinut de console bogat decorate şi flancată pe laterale de „burdufuri“. Se pare că pe această faţadă, uşor de observat încă de la intrarea în oraş, se găsea şi blazonul familiei (astăzi dispărut). Detaliile ancadramentelor, ale tîmplăriilor şi elementelor de fier forjat, bogata decoraţie a timpanelor şi turnurilor de colţ se remarcă prin fineţe şi eleganţă. Parterul pune în lumină existenţa unei etape anterioare de construcţie, prin sistemul de acoperire, cu bolţi baroce. La interior, decoraţia este aproape inexistentă, cu excepţia zonei holului de acces şi a scării principale, unde se întîlnesc cîteva elemente de factură neogotică. 

După stingerea familiei Mikó, castelul intră în posesia familiei Teleki. În urma naţionalizării, domeniul a fost împărţit, grădina a fost distrusă, iar reşedinţa a avut diverse funcţiuni, ultima fiind aceea de fabrică pentru decoraţiuni de Crăciun. Astăzi, Castelul Teleki se află în proces de retrocedare, urmînd a fi restituit familiei Teleki.

Raluca Bărbulescu şi Cristina Chira sînt studente la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu“ şi colaboratoare ale proiectului moNUmenteUITATE.