Specificul evoluţiei istorice a Transilvaniei a făcut ca întreaga regiune să fie presărată cu reşedinţe nobiliare – castele şi conace –, cetăţi şi biserici fortificate, toate cu valoare patrimonială deosebită. Multe au supravieţuit pînă astăzi, chiar dacă nu întotdeauna s-au păstrat intacte, în timp ce altele au devenit, prea devreme, legendă.

Pentru pasionaţii de drumeţii şi obiceiuri locale, aducem azi la lumină destinul unui castel din Carpaţi, mai precis din ţinutul poetic denumit Ţara Codrului, zonă situată în extremitatea nordică a României, la întretăierea judeţelor Maramureş, Sălaj şi Satu Mare. Mergem aşadar în Maramureş, la circa 45 de kilometri de Baia Mare, la Asuaju de Sus, unde a existat multă vreme un conac impunător, cunoscut de localnici sub denumirea de „cetatea baronului“.

Asuaju de Sus (sau Felsö-Szivágy), este menţionat documentar încă din secolul al XV-lea. La 1908, prima monografie românească dedicată Sălajului – aflat pe atunci în componenţa Imperiului austro-ungar – pomenea satul ca pe o aşezare inclusă administrativ în acest judeţ, care avea „280 de fumuri (...), cu 1460 de suflete“, unde „din 8745 jugăre ş1 jugăr = aprox. 0,57 haţ de pămînt, numai 1785 sînt în mîna românilor“. Cam la aceeaşi dată, cel mai influent personaj al ţinutului era baronul Bornemissza Elemér, care îşi construise la Asuaj, în vîrf de munte, o reşedinţă de vînătoare, înconjurată de un parc cinegetic adăpostind mult vînat de soi. Aceasta este faimoasa „cetate a baronului“, care l-a găzduit, se pare, în timpul Primului Război Mondial, şi pe arhiducele Iosif de Habsburg, la o partidă de vînătoare.

După unirea Transilvaniei cu România, castelul a intrat în proprietatea statului român, dar a rămas părăsit şi nelocuit vreme de mai mulţi ani. A fost scos din uitare începînd din 1929, cînd autorităţile hotărăsc să îl dea în folosinţă Asociaţiei Creştine a Femeilor Române (ACF), organizaţie aflată sub preşedinţia de onoare a Reginei Maria şi patronajul efectiv al Principesei Ileana. Inspirată din modelul anglo-saxon al Young Women Christian Association (YWCA), asociaţia îşi propunea să reunească şi să antreneze în diferite activităţi socio-profesionale tinere fete, grupate în mai multe departamente, în funcţie de vîrstă şi preocupări. Alături de Bran şi Balcic, castelul din Asuaju de Sus a devenit reşedinţă pentru taberele de vară destinate elevelor membre ale ACF, găzduind în lunile iulie-august 1929 o primă serie de 120 de tinere. La sfîrşitul lunii august 1929, castelul din Asuaju de Sus a primit şi vizita Principesei Ileana, care la plecare a survolat cu avionul localitatea şi întreg domeniul baronului Bornemissza.


În anii următori, lucrările de restaurare ale clădirii vor continua, la fel şi acţiunile cultural-sportive găzduite de încăperile sale. Astfel, spre finalul anilor 1930, veneau la castelul din Asuaj, în cantonament, echipe de volei din Bucureşti şi din ţară, care se luau la întrecere cu localnicii, organizaţi în Societatea Tinerimii din Ulmeni şi jur. Dacă pozele de epocă ne înfăţişează o reşedinţă maiestuoasă, astăzi se mai păstrează din vechiul castel doar legendele. Distrugerea a fost înfăptuită treptat, cel mai probabil din 1940 încoace. La sfîrşitul anului 2001, jurnaliştii maramureşeni au consemnat, din amintirile bătrînilor satului, măreţia trecută a locului. În memoria sătenilor, acesta a rămas de poveste, cu proporţii impresionante – 300 de camere – şi dotări extrem de moderne pentru începutul de secol XX (apă curentă şi iluminat cu gaz), toate aflate în grija administratorului englez al domeniului. Pe temelia vechiului castel, o fundaţie olandeză şi-a manifestat recent intenţia de a construi un cămin de bătrîni, dar ideea este încă la stadiul de proiect (vezi Alexandra Ruja, articol în Glasul Maramureşului, 24 octombrie 2001).

Astăzi, la Asuaju de Sus se mai păstrează doar parcul cinegetic şi un drum „secret“ care trece pe lîngă fostul castel Bornemissza şi leagă satul de localităţile Şolduba şi Homorade din judeţul Satu Mare. Renumele actual al Asuajului nu mai este legat de „cetatea baronului“, ci de Tîrgul Cepelor, care are loc în fiecare toamnă.

Ana-Maria Stan este doctor în istorie, cercetător la Muzeul Universităţii „Babeş-Bolyai“ din Cluj.