Paul BREAZU

Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe

Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.

Sunetul muzicii ei, dincolo de enervanta și evaziva etichetă de „experimental”, se revendică mai degrabă de la un impuls spiritual.

Cum să n-ai încredere în Roy Chukwuemeka Nnawuchi?

Am sentimentul că, în cazul tehnologiei de simulare a vocii umane, sfîrșitul jocului va veni cînd nu vei putea face diferența între vocile AI și cele umane.

The Rolling Stones este o formație în (plină) activitate, niciodată întreruptă, niciodată scurtcircuitată de ego-urile supraexpandate ale componenților.

Au trecut de atunci destui ani și o salbă de încă șase albume de studio, ultimul dintre ele lansat în aprilie anul acesta și botezat A Kiss for the Whole World

Din această întîlnire a ieșit, după vreo șase ani, o operă inegală, dar total adictivă.

Algiers va concerta pe 4 octombrie la Control Club.

Dorsetul meu este lumină și întuneric, extaz și melancolie. Dacă stai în vîrful Dealului Eggardon.

Muzica unor xxxtentacion și Lil Pump le datorează destule binomului Rubin-West.

Frații Ron și Russell Mael au fost întotdeauna „anomalia” din rock-ul/pop-ul american, încă de la sfîrșitul anilor ’60 și începutul deceniului următor, vremea unor proiecte ca Urban Renewal Project sau Halfnelson.

Cel mai nou LP al Sigur Rós, Átta, lansat recent, după o lungă pauză discografică de zece ani, nu face, evident, excepție în toată această listă începută cu Ágætis byrjun.

Vocea lui Del Rey rămîne centrală și omniprezentă, la fel ca în operele precedente.

Fuse, noul album al duo-ului britanic, merită o inimioară roșie – „What is left to lose? / Nothing left to lose”.

De fapt, pop-ul ăsta cu chitară, cvasi-electronizat și vag folkist al formației Black Lilys s-ar putea revendica de la un spațiu al sound-ului alt-indie-pop de ani 2000/2010.

Dar, surprinzător, Memento Mori este și albumul pe care Depeche Mode sună cel mai puțin a Depeche Mode

Să fie cam opt ani de cînd Laura Les și Dylan Brady și-au numit duo-ul după o întîmplare involuntar amuzantă.

Acum vreo trei ani, într-un interviu pentru publicația engleză Uncut, Georgia Hubley, una dintre treimile artistice din interiorul Yo La Tengo

O voce cam dezabuzată, un beat atît de plin de sine, o poveste cît un clișeu, dar narată cum trebuie.

Aici e Iggy dorindu-și și nereușind să-l imite pe un alt Iggy, cel dintr-o altă eră.

Ca și Tranquility Base Hotel & Casino, LP-ul revenirii din anul 2018, cea mai nouă operă Arctic Monkeys, The Car, se revendică unei fotografii „de maturitate”.

Iar peste toate astea stă vocea lui Gaye Su Akyol, versatilă și stăpînă pe situație.

Chiar dacă punch-ul primelor albume a rămas în urmă, în 2022 M.I.A. propune tot o formulă a insurgenței.

Foarte probabil că acesta este motivul pentru care Stumpwork poate fi tot ceea ce a fost anul trecut New Long Leg, dar este încărcat, pe fond, cu mai multă autonomie, cu mai mult spațiu, cu mai multă atmosferă.

„Fungal City” devine într-un fel portalul de decriptare a unui LP pe care Björk ajunge adesea să se citeze pe ea însăși, trasînd limitele unui LP care de prea multe ori vrea să epateze.

Dezbrăcat de pompa, efervescența și galvanitatea primelor opere discografice ale The Mars Volta, noul album poate fi o ecuație cu prea multe necunoscute pentru vechii fani, dar are caracter și culoare.

Reset, albumul creat de Panda Bear și Sonic Boom, a fost lansat pe 12 august de casa de discuri britanică Domino.

Așa se face că cel mai proaspăt release, Boulder Blues, înregistrat între 2020 și 2022 în Israel, Marea Britanie, Mexic și Germania – locurile în care trăiesc astăzi cei nouă componenți ai grupului și muzicienii invitați la conceperea noului album –, conține toate detaliile plastice amintite

Considerate atunci prea bizare, vor fi lansate, din nou, 30 de ani mai tîrziu, devenind un fel de dioramă a felului în care a putut naviga o fabuloasă formație uitată a anilor ’80 prin soundscape-ul începutului deceniului următor.

De la premiul acela neașteptat și pînă astăzi, Kendrick Lamar a fost mai degrabă absent.

Pe MNB, scriitura muzicală a lui Boiangiu are cîrlig – e un LP cu multe ricoșeuri tematice, sărind zglobiu de la una la alta.

Melanjul acela brizant de muzică și politică este transplantat de cei doi Vylani și pe cel mai nou album al lor.

LP-ul lansat în luna martie a acestui an e deopotrivă captivant și entertaining, ludic și profund, absurd și (auto)reflexiv.

Pare mai degrabă o combinație aproape reușită de Gavroche și Oliver Twist, ajuns astăzi la 43 de ani, lecuit de ceva veme de droguri, aparent sătul de viața supravoltată din trecutul nu foarte îndepărtat și probabil rușinat de faptul că ultima lui trupă de acompaniament se numea The Puta Madres.

Stromae aducea în muzica momentului un paradoxal balans între optimismul imprudent al unui pop house exotic, în care sound-urile ieșeau pur și simplu în afara Occidentului stereotipal, și pesimismul actualității.

APTBS a reușit să-și construiască și păstreze și o sofisticare stilistică, dar și o cadență onorabilă, lansînd albume la fiecare doi-trei ani.

Te întrebi cînd și cum apare un nou val și dacă nu cumva am trecut de vremea postismelor.

(Tumbl)R&B-ul gotic și narcotizat din anii mixtape-urilor de la începutul carierei s-a transformat astăzi în diverse shortcut-uri lucioase către cel mai revoluționar deceniu al pop-ului.

O ilustrată vintage, colorizată și circulată, purtînd ștampila celei ce a fost cîndva poșta Regatului Sîrbo-Croato-Sloven, devine foarte transparentă pentru revendicările universului sonor al cîntecelor care stau dedesubt.

Există cîteva albume referențiale ale istoriei locale recente, marcate fie de sound-ul lor, fie de faptul că au captat discursiv anumite perioade.

Formație nouăzecistă de britpop, aripa sensibilă și mai mult folk, trupa din Londra a alunecat, în decadele ce au urmat, într-un vertij aproape alt-prog.

Printre beat-uri necomplicate și loop-uri idiosincratice, într-o mare de sunete nestructurate, aplecate-n afară, vocea lui Tirzah se insinuează calmă și leagă instantaneu totul.

Artiștii, muzica și sound-urile explorate par mai degrabă legate de un plan de marketing destinat împăcării tuturor ascultătorilor preexistenți și posibili ai band-ului californian.

Lumea a devenit o închisoare, pare a vrea să spună West, care-și asumă, totodată, și rolul eliberatorului.

Eilish și-a pierdut ceva din aerul acela imbatabil de rezistență la stereotipurile industriei pop.

În anii ’60, muzica pop se redefinea la nivel global, iar noul curent profita de contextul politic și ajungea să contamineze și muzica românească.

Chitările aproape dezacordate s-au înmulțit, iar o vagă atmosferă de cosmic rock șaptezecist impregnează din cînd în cînd  cursul unei muzici mai personale, mai consistente și mai provocatoare decît ar putea să lase vederii (sic!) o primă ascultare.

Sindromul albumului secund a lovit de multe ori crunt, de la The Doors la The Stone Roses, de la Guns NʼRoses la The Strokes, de la The Clash la The Killers.

Cel mai nou album al lui Ed Dowie, The Obvious I, curge spectaculos. Minimalist, melancolic, aventuros, caleidoscopic, dominat de vocea (de fost corist) trecută prin arpegiator a lui Ed Dowie.