„Tinerețea înseamnă creație, adică muncă” – interviu cu regizoarea Carla TEAHA –

Publicat în Dilema Veche nr. 1012 din 31 august – 6 septembrie 2023
Carla Teaha © Dana Tole
Carla Teaha © Dana Tole

De ce mă cheamă Nora, cînd cerul meu e senin este documentarul al cărui protagonistă este scriitoarea Nora Iuga. Filmul a avut premiera la Festivalul Internațional de Film Transilvania și în vara aceasta a călătorit prin multe orașe ale țării. Din noiembrie intră în cinema, dar, pînă atunci, am întîlnit-o pe Carla Teaha la Anonimul, în Deltă, și am vorbit despre debutul ei. 

Nora Iuga e nu doar o scriitoare fascinantă, ci și un superpersonaj. Documentarul dvs. mi se pare în primul rînd extrem de uman. Pentru acest documentar simțiți că v-a ajutat faptul că nu veneați neapărat din zona literară, v-a dat asta o mai mare libertate? 

Da, categoric, da. Neapartenența mea la lumea literară m-a eliberat de la bun început de presiunea realizării unui film „de specialitate”. Aș fi fost o farsoare dacă m-aș fi apucat să-mi dau cu părerea, prin filmul meu, despre opera Norei. Într-adevăr, nu de puține ori, se întîmplă ca omul din spatele artistului să fie mai plicticos și mai lipsit de strălucire decît opera sa și atunci preferi să rămîi cu imaginea artistului și lași omul în pace. În cazul Norei însă, omul eclipsează artistul și viceversa, e un balans fascinant pe care dacă nu l-aș fi pus în evidență, i-aș fi făcut un enorm deserviciu atît ei, cît și spectatorilor. 

Ea a spus de mai multe ori că și-a dorit să devină actriță și că acest film îl consideră ca pe un mare dar primit la senectute. De ce v-a fost teamă cînd ați început să filmați?

Cea mai mare teamă a mea a fost că poate n-am să reușesc să le-o arăt spectatorilor pe Nora așa cum o văd și o simt eu, cu tot ce-mi place și ce nu-mi place la ea, cu tot ce mă emoționează, mă intrigă și mă inspiră la ea. Frica asta s-a ținut mult și bine de mine, cam pînă la prima proiecție cu public, cea din 14 iunie, de la TIFF, cînd am văzut că mai sînt cîțiva oameni, în afară de echipa cu care am lucrat la film și de mine, care reacționează la fel, rîd, plîng, aplaudă, se emoționează la portretul pe care i l-am făcut. Împlinirea a fost și mai mare atunci cînd am descoperit că printre ei erau și oameni care auziseră vag de Nora Iuga înainte de vedea filmul. A fost efectiv o ușurare, mi s-a confirmat faptul că nu e un film de nișă, oricît de mult ar părea la prima vedere.  

Cu toate că știam că marele ei regret e acela că nu a devenit actriță, nu am lăsat-o să joace nimic. Au fost tentative, însă la montaj am renunțat la ele, nu era Nora pe care o voiam eu. Cred că farmecul Norei stă tocmai în acest fel uman, dacă vrei, al ei de a fi. M-am bazat mult pe intuiția mea și am urmărit tot timpul să fie ea, să fie naturală, să se comporte ca ea, nu să se joace pe ea sau vreun alt personaj închipuit. 

Dacă pui o cameră de filmat în fața unui om sînt șanse mari să se schimbe. Nu e cazul Norei, ea pare liberă și în fața camerei. Cît de mult a contat relația de prietenie și de încredere pe care ați avut-o?

Mi-ar plăcea să cred că a contat mult, pentru că între noi s-a format repede o relație de încredere, dar nu știu cum ar fi fost dacă altcineva i-ar fi propus să facă un film despre ea. Într-adevăr, munca la film ne-a apropiat ireversibil, ne-a legat pe viață, cum spune Nora. Deși „muncă” e un cuvînt nepotrivit în contextul ăsta pentru că n-am simțit niciodată că muncesc, ci că am privilegiul să fac ceva cu totul extraordinar. Cel puțin pentru mine și pentru Nora. 

Un documentar ajunge, evident, și la un public care nu e neapărat familiarizat cu cărțile personajului lui. Filmul vorbește și despre literatură, dar și despre viață, singurătate, erotism, filozofie de viață. Nora are deja o mare priză la publicul tînăr de poezie, care credeți că e secretul ei?

Secretul Norei cred că e același datorită căruia și filmul se bucură de interesul unui public foarte tînăr: este o intelectuală pursînge de la care ai ce învăța, care le vorbește tinerilor pe limba lor, direct, într-un fel cu totul aparte, care o face unică, și totuși fără prețiozitate, cu naturalețe și multă charismă.

Ce mai înseamnă tinerețea pentru dvs., după anii petrecuți în preajma Norei?

Sînt sigură acum că tinerețea înseamnă iubire, disponibilitatea omului de a se lăsa îndrăgostit de alt om, indiferent de vîrstă. Tinerețea e atunci cînd nu ți-e fie frică să fii vulnerabil, să-ți împărtășești trăirile. Mai simt că tinerețea înseamnă creație, adică muncă. Și nu cred că e musai să activezi într-un domeniu artistic pentru ca munca ta să devină creație. Toți creăm, și un cercetător, și un florar, chiar și un chirurg. Atîta timp cît îți urmezi inima și pasiunea, eu cred că te poți numi un om tînăr, probabil și de aici legătura extraordinară pe care am simțit-o între Nora și tinerii care au văzut deja filmul. Peste 54 de ani, cînd voi avea și eu vîrsta biologică a Norei, sper să fiu tot la fel de tînără ca acești oameni de 20-30 de ani, prezenți în număr foarte mare la proiecții. Chiar așa, oare ce vîrstă ar avea acum Nora, în ani de om tînăr?

Am făcut cîndva cu Nora Iuga un interviu despre călătoriile cu trenul. Am regăsit acest topos în filmul dvs. Se întîmplă multe în călătoria voastră spre Tîrgul de Carte de la Frankfurt. Personajul trece prin toate stările: vulnerabilitate, spaimă, bucurie. Cum ați descrie călătoria făcută alături de scriitoare în anii în care ați filmat?

Cred că mai am nevoie de timp, de puțină distanță, pentru a înțelege mai bine ce s-a întîmplat cu mine în acești patru ani. Cert e că am simțit totul ca pe o călătorie în viitor. Un viitor al tău, al meu, al unui om care ar vrea să-și trăiască tinerețea fără bătrînețe, și la o vîrstă foarte înaintată. De altfel, întrebarea care s-a născut după prima întîlnire cu Nora și care m-a călăuzit pe tot parcursul realizării filmului a fost „Cum ar trebui să-mi trăiesc eu viața acum, pentru a fi la fel de tînără precum Nora la 90 ani?”. 

Cu siguranță au existat și momente de tensiune, Nora nu e un personaj comod, e excentrică, temperamentală. Ați vrut vreodată să abandonați proiectul?

Nu, categoric nu, niciodată nu mi-am pus problema să abandonez proiectul. În ciuda reputației ei, între noi două au fost destul de puține momente de tensiune, unul apare chiar și în film. Nora îmi tot spune că sînt „fata bunicii”, asta și pentru că atunci cînd temperamentul ei vulcanic întîlnește răbdarea mea „made in Transilvania”, scînteile se sting destul de repede. 

Cît de importantă a fost relația cu producătorii filmului? Mai ales că e vorba despre un film de debut. 

E foarte posibil să nu mai fi avut acum ocazia să povestim despre acest film de debut dacă n-ar fi fost cei de la Wearebasca, ei au crezut în ideea mea și s-au alăturat din prima clipă proiectului. Fiind și primii la care am apelat, dacă m-ar fi refuzat, probabil că m-aș fi descurajat, mai ales că voiam să încep filmările în mai puțin de două săptămîni. M-au învățat foarte multe, m-au sprijinit, am simțit că am cu cine să mă consult și, poate cel mai important, că pot să greșesc. Vreau să le mulțumesc tuturor pentru încredere și răbdarea cu care au primit lipsa mea de experiență, în special Alinei Tarbă, producătoarea filmului, pentru acel hotărît „Ne băgăm, hai să ne auzim mîine pentru detalii”. 

Nora a văzut prima dată filmul la TIFF, unde a avut un mare succes de public. Cum a fost pentru dvs. să o vedeți atît de fericită? 

La finalul proiecției am simțit că am reușit să-i întorc cumva o parte din tot ce mi-a dăruit ea de-a lungul celor patru ani în care i-am auzit vocea aproape în fiecare zi. Nora a plîns și a rîs odată cu sala, a trăit extraordinar de intens fiecare cadru, am simțit că sîntem una de-a lungul acelei proiecții.

Dacă ar trebui să-i spuneți acum ceva despre Nora cuiva care n-o cunoaște, ce ați alege? Și care e lecția cea mai importantă pe care ați învățat-o de la ea? 

L-aș invita sau aș invita-o să vadă filmul, neapărat în cinema, și i-aș spune că nu e nevoie să-i fi citit cărțile Norei pentru a descoperi un personaj fascinant, cu care avem ocazia să fim contemporani. Un „patrimoniu național”, așa cum a numit-o o cinefilă după proiecția specială de la festivalul Anonimul.

Pentru mine fiecare întîlnire cu Nora e o combinație ciudată între sentimentul că stai de vorbă cu bunica ta intelectuală, care îți vorbește, cu naturalețe, despre erotism și alte lucruri intime pe care, în realitate, n-ai fi avut de fapt niciodată curajul să le vorbești cu bunica ta, și o tipă venită din viitor, să ne aducă secretul tinereții veșnice. Așa că sînt multe lucruri pe care le-am învățat de la Nora, dar cea mai importantă rămîne lecția generozității și a încrederii. Nora a fost foarte generoasă cu mine, oferindu-mi-se cu totul pentru acest film. M-a lăsat să fac tot ce vreau, fără să-și dorească să influențeze în vreun fel firul poveștii mele, și mi-a oferit încredere de la bun început, de cînd i-am propus să documentez călătoria ei cu trenul la Tîrgul de Carte de la Frankfurt. Nu s-a îndoit nici de rezultatul filmului sau, dacă a făcut-o, a avut grijă ca eu să nu simt asta, iar pentru mine acest „Da, hai!” a fost tot ce-am avut nevoie ca să pornesc în această mare aventură. Călătoria pe care mi-a oferit-o a fost extraordinară, au fost momente în care destinația nu mi s-a mai părut atît de importantă și-i mulțumesc pentru asta.  

Filmul a călătorit deja în vara asta în festivaluri. Ce reacții a stîrnit? 

Așa e, filmul a fost deja invitat la unele dintre cele mai importante festivaluri din țara noastră, unde s-a plîns, s-a rîs, și sper că și la proiecțiile viitoare oamenii vor ieși la fel de emoționați și fericiți din sala de cinema pentru că, da, e un film la care se rîde și se plînge, uneori concomitent, alteori pe rînd. Deci nu pleci cu mîna goală. Majoritatea celor care l-au văzut mi-au spus că se regăsesc în el și că vor să-l revadă pentru a înțelege mai bine „fenomenul Nora Iuga” și pentru a-și lua notițe. Credeți-mă, nu exagerez deloc. Și vorbesc aici de oameni de toate vîrstele și felurile. Rețin citate, pe care apoi le postează în social media sau le notează într-un carnețel, așa cum s-a întîmplat luna trecută, la proiecția pe care am avut-o la festivalul pentru adolescenți „Boovie”, unde o tînără mi-a arătat, la finalul proiecției, citatele ei inspiraționale extrase din film.

interviu realizat de Ana Maria SANDU

1038 15 cop2 jpg
Levitația electromagnetică în tesseract
Eul de scriitor ratat apreciază această fragmentare din care se alcătuiește întregul: „Nu cred în cărți, cred în pagini, în fraze, în rînduri“.
p 22 Katherine Pangonis jpg
Fenicienii, oamenii purpurii
În unele contexte, fenicianismul și renașterea interesului pentru trecutul fenician al Libanului nu reprezintă decît o reacție rasistă la panarabism.
1035 15 coperta jpg
Sculptînd în timp
Există însă şi o altă cale de unire a materialului cinematografic, în care esenţială este dezvăluirea logicii în ceea ce privește modul de a gîndi al oamenilor.
foto 1 back stages jpg
1033 15 Iulia Lumanare copy (5) jpg
„Ne vom opri mereu la ceea ce ne este familiar” – interviu cu actrița Iulia LUMÂNARE
„Timpul a fost comprimat, și asta este, poate, cel mai dificil aspect al scenariului, deci al poveștii.”
1033 23 Foto Iulian Popa jpg
„Scriu ce văd în jurul meu, ca și cum aș fi în mijlocul acțiunii, dar invizibil“ – interviu cu Iulian POPA
„Un chimist, un om cu educație științifică, dar care are o abordare total neștiințifică, bazată pe percepții senzoriale.”
p 23 Passivité courtoise, 1930 jpg
Victor Brauner – Sfîrșitul și începutul
Opera lui îl face să meargă înainte mai degrabă decît o face el.
1031 15 Strøksnes, Morten Photo Cathrine Strøm webp
image png
Hotarul nevăzut al pictorului – expoziție aniversară Mihail Gavril* –
Lucrările prezente în expoziția de la Palatul Parlamentului, Sala „Brâncuși”, au o tematică ce aparține zonei sacrului.
1028 15 charlotte higgins miturile grecesti jpg
Miturile grecești repovestire din perspectivă feminină
Acestea sînt cîteva dintre personajele care controlează multe dintre narațiunile incluse în această carte.
1027 15 ёGoodlife Photography jpeg
p 22   Expoziția Victor Brauner jpg
Culoarea Artei
„Important e ce se vede.” Da, toți știm asta. Dar dacă v-aș spune că la fel de important e ce nu se vede?
1026 15 Calin Pop cu Nicu Covaci2 jpg
Rock, opoziție și represiune – Phoenix & Celelalte Cuvinte –
Spre deosebire de Phoenix, Celelalte Cuvinte nu au luat vreodată în considerație fuga din România comunistă.
DoinaLemny jpg
1025 22 Mario Martone  jpg
„Și cinematograful e un joc cu reguli” – interviu cu regizorul Mario MARTONE
„Atunci cînd regizez un film după un roman, nu mă interesează să pun în scenă doar povestea personajelor, ci și vocea scriitorului.“
1024 15 ABRA, Costinesti, anii 80 jpg
Unde sînt rockerii de odinioară?
„Toți am simțit că nici un zid nu ne va mai ține despărțiți vreodată”, avea să-și amintească ani mai tîrziu unul dintre cei prezenți la eveniment.
1023 15 Abziehbild  Unapplied Arts, 2023, Arsmonitor jpg
Lumea artei – elitism non-profit sau marginal pentru profit –
Și se încearcă același lucru de către artist-run-space-urile din Casa Presei.
1022 15 Marian Crișan jpeg
„Cînd ai în film un texan călare, inevitabil te gîndești și la western” – interviu cu regizorul Marian CRIȘAN –
Ca surse de inspirație au fost compozițiile lui George Enescu și Eugen Doga, în special albumul lui Echoes of the East.
10 pentru Rushdie jpeg
Dacă pacea ar fi un premiu
Cu toate acestea, am să mă întorc acasă cu acest premiu pentru pace.
Taifas 3 png
Cineaști balcanici la Taifas – anchetă –
Pentru că sînteți o revistă românească, iar el este pentru mine cel mai interesant regizor român al momentului.
1020 15 Andrei Tanase jpg
1020 15 1 jpg
Un tip de încordare
Artistul propune un storyboard neconvențional prin plasarea privitorului într-un spațiu definit vizual prin contraste.
1019 15 Foto Cristian Sutu jpg
1018 16 foto Ariana Serban jpg
„Literatura. Arie protejată” – interviu cu Robert ȘERBAN
„Am căutat, an de an, să identificăm cîte o temă, care să nu eludeze actualitatea și realitatea.”

Adevarul.ro

image
Rațele alergătoare indiene, folosite în România în loc de pesticide: „Au curățat, într-o săptămână, 1.200 mp”
O tânără din Sibiu, designer de permacultură, a implementat mai multe proiecte în care rațele indiene au fost folosite pentru „combaterea dăunătorilor, de către unele familii sau restaurante care au dorit să producă, ecologic, alimente pe proprietățile lor”.
image
O modificare facială ar putea fi un semn de cancer pulmonar, spun pneumologii
Potrivit unui studiu din 2022, cancerul pulmonar este cel mai frecvent tip de cancer din România,12.122 de pacienții fiind diagnosticați în fiecare an. De asemenea, tot el cauzează şi cele mai multe decese - 10.779 pe an.
image
Coreea de Nord spune că declarația nucleară emisă de China, Japonia și Coreea de Sud îi încalcă grav suveranitatea. „Este o bătaie de joc și o înșelătorie...”
Luni, după ce la Seul, în cadrul unui summit tripartit, China, Japonia și Coreea de Sud au discutat despre programul de înarmare nucleară al Coreei de Nord, Phenianul a anunțat că intenționează să lanseze un alt satelit de spionaj în zilele următoare.

HIstoria.ro

image
Cine au fost „indezirabilii”?
Fondul „Bruxelles” al Arhivei Ministerului Afacerilor Externe păstrează în dosarele secțiunii consulare a Legației României la Bruxelles câteva istorii ale unor personaje de rang secund, aventurieri, delincvenți, propagandiști – așa-numiții „indezirabili”.
image
Atacul lui Cuza asupra masoneriei bucureștene
Modernizarea țării, pe care toți românii o doreau, dar care avea reprezentări diferite de la un grup social la altul, a generat tensiuni în tânărul stat. Programul de reforme al lui Cuza a început să fie contestat.
image
Răpirea lui Mussolini
În vara anului 1943, dictatorul italian Benito Mussolini (mai cunoscut și sub apelativul  pe care acesta și l-a ales – „Il Duce” – „Conducătorul”), aflat la putere de peste 20 de ani, se confrunta cu serioase probleme.