Recopilărind cu Silvestru

Lucian Dan TEODOROVICI
28 iunie 2020
Recopilărind cu Silvestru jpeg

Într-un interviu pe care l-am dat prin tinerețe, spuneam că-mi doresc să scriu cîndva o carte pentru copii. Asta și pentru că, în ceea ce mă privește, dacă ar fi să răspund la întrebarea: „Care au fost cele mai intense, emoționante lecturi ale tale?”, aș merge întotdeauna spre copilărie, mi-aș aminti cu drag de Pinocchio, de Familia Roademult, de Til Buhoglindă, de Alice, de Micul Prinț și așa mai departe. Astea mi-au fost cele mai dragi personaje, cu ele am trăit cel mai aprins și implicat. Nici o carte citită în adolescență sau la maturitate nu m-a mai dus într-o zonă emoțională la fel de puternică precum cele citite în copilărie.

Spuneam deci în acel interviu (dar mărturisesc acum că o făcusem așa, cam într-o doară, fără să mă iau cu adevărat în serios) că-mi doresc să scriu o carte pentru copii. Iar după ani aș fi uitat cu siguranță de afirmația aceea a mea dacă: 1. n-ar fi existat Google care să mi-o reamintească din cînd în cînd; 2. în diverse alte interviuri n-ar fi existat o întrebare care să înceapă cam așa: „Ați declarat cîndva că vă doriți să scrieți o carte pentru copii...”. Bun. Se înțelege deci că, dintr-o vorbă spusă-n vînt, căci altceva nu-mi venise să spun, chestiunea a devenit complexă: tot revăzîndu-mi și reauzindu-mi afirmația, am început să-mi doresc cu adevărat să scriu așa ceva. Necazul e că pentru a reuși să scrii o carte dedicată copiilor trebuie să ai și-o idee. Iar adevărul crunt este că, ani de zile, ideea m-a ocolit cu insistență. Apoi, acum vreo zece ani, în familia noastră a apărut Silvestru. Motanul Silvestru. Cel care m-a făcut să mă îndrăgostesc iremediabil de pisici, deși mă considerasem pînă la acea vreme un iubitor de cîini, mai degrabă.

                            

silvstru coperta 1 jpg jpeg

Și-acum facem o sumă: deja dorința de a scrie o carte pentru copii devenise cît se poate de reală și chiar presantă; adăugăm apariția lui Silvestru în viața noastră; mai presărăm și cîteva încercări literare nereușite, în care Silvestru ba era un cosmonaut ce umbla pe diverse planete locuite și nelocuite, precum un Mic Prinț cu coadă și mustăți, ba mergea în țara unor „binduci” minusculi, simțindu-se pe-acolo ca un Gulliver. Însumînd deci toate astea, aveam deja un rezultat: era musai ca Silvestru să(-mi) devină personaj literar. Lipsea însă în continuare micul amănunt numit idee. Apoi, într-o zi oarecare, pe cînd mă uitam la televizor cu motanul alături (căci participă și el la ședințe de binge watching, iar din cînd în cînd rezistă chiar și la știri), un prezentator a început să vorbească despre un virus necunoscut ce apucase să facă ravagii în îndepărtata Chină. Silvestru, care încerca să adoarmă, s-a ridicat tocmai în clipa cu pricina și s-a așezat în fund, privind țintă spre televizor. Apoi spre mine. Apoi iar spre televizor. Părea extrem de interesat de subiect. Iar eu, care port nenumărate discuții cu pisoiul ăsta, am spus tot cam într-o doară: „Ce-i? Vrei să mergi acolo să rezolvi problema?”. Și cam asta a fost. De la întrebarea asta a pornit cartea. Căci Silvestru din carte se duce tocmai în îndepărtata Arbundie să rezolve problema mondială cauzată de un virus. Pe care însă nu-l cheamă SARS-CoV-2, ci VIM-20. Dar mă opresc aici, căci descoperirea altor amănunte o las pe seama cititorilor.

Deși povestea a fost terminată pe la începuturile pandemiei pe care, din păcate, încă o trăim cu toții, n-am ținut deloc să grăbesc apariția cărții. Ba dimpotrivă. Iar asta tocmai din cauza pandemiei. Cînd se ițise ideea, în acea zi oarecare pomenită, virusul era doar o poveste îndepărtată și încă neamenințătoare. Așa că mi-a fost ușor s-o scriu. Apoi, a început toată nebunia reală și la noi și mi s-a părut cel puțin inoportun să vin cu cartea pe piață. Era ca și cum m-aș fi grăbit să profit de un subiect arzător. Or, în realitate lucrurile nu stăteau deloc așa, prin urmare n-aveam nici un motiv să le las să pară așa. Am așteptat trecerea celor două luni de stare de urgență, iar apariția cărții în iunie a fost, am gîndit eu, una potrivită, chiar dacă ne aflăm încă în pandemie – am observat însă că s-a mai diminuat emoția, așa încît cred că poate fi acceptată acum o carte cu un pisoi preocupat să salveze lumea de-un virus rău.

Povestea poveștii, după cum se vede, n-are nimic spectaculos în ea. Nici măcar faptul că port diverse discuții cu Silvestru nu cred că-i ieșit din comun: mai toți „părinții” de pisici o fac. Poate un pic spectaculos, dar doar pentru mine, e altceva: scriind cartea, am reușit să-i aud, în fine, vocea lui Silvestru. Alta decît cea din discuțiile noastre, care, evident, în realitate sînt doar niște monoloage, întrerupte rareori de cîte-un mieunat mirat. Aici însă am descoperit o voce a unui motan tare simpatic mie, care are și oareșce umor, care e totodată pe-atît de inteligent pe cît am putut eu să-mi imaginez că ar putea fi. O voce ce(-mi) răzbate dintr-o poveste.

Cu siguranță spectaculos, dar și de data asta doar pentru mine, e că această carte m-a făcut să-mi doresc să mai scriu și altele. Iar acum n-o mai spun doar așa, într-o doară. Chiar îmi doresc să mai pot scrie povești pentru copii, căci nu cred că un scriitor ar putea visa la cititori mai implicați decît ei. În plus, a scrie pentru copii e, am observat cu bucurie, una dintre metodele decente de a recopilări. Or, ăsta nu e deloc puțin lucru pentru mine.

Lucian Dan Teodorovici (n. 1975) este scriitor, editor, regizor de teatru și scenarist. Din 2017, a devenit directorul Muzeului Naţional al Literaturii Române din Iași. A publicat mai multe romane, volume de povestiri și piese de teatru, printre care: Cu puţin timp înaintea coborîrii extratereștrilor printre noi (1999, 2005), Circul nostru vă prezintă: (2002, 2007), Atunci i-am ars două palme (2004), Celelalte povești de dragoste (2009, 2013), Matei Brunul (2011, 2014), Unu + unu (+ unu...) (2014), Cel care cheamă cîinii (2017). Distinse cu prestigioase premii literare, cărţile sale sînt traduse și publicate în mai multe limbi. Silvestru și Marele Dictator, prima sa carte pentru copii a apărut de curînd în colecția „Junior” a Editurii Polirom.

956 16 Cazacu1 jpg
Un maestru al jazz-ului spiritual
La cei 84 ani ai săi, Charles Lloyd a fost decanul de vîrstă al invitaților ediției de anul acesta a Festivalului de Jazz de la Gărîna.
c sebastian marcovici 1 jpg
O pădure, trei călăreți, o fată frumoasă. Și „Persona” lui Andryi Zholdak la FITS
Cîteva note fugare pe marginea spectacolului „Femeia mării”, prezentat pe scena Festivalului de Teatru de la Sibiu de trupa Teatrului Național Marin Sorescu.
955 15 Razvan Scurtu jpg
954 15 Jinte Deprez & Maarten Devoldere jpg
„Cîntecele de dragoste n-o să fie niciodată depășite” – interviu cu muzicianul Maarten DEVOLDERE
„Pentru mine, albumele cu cea mai mare însemnătate sînt despre dragoste și despărțiri.”
953 15 Gabriel Achim jpg
953 21 Banu2 jpg
Peter Brook, dispariția
El a ştiut întotdeauna cum să injecteze energie şi să însufleţească un public care a resimțit dorinţa regizorului de a-l erija în partener.
p 22 Monica Stan credit Lorand Vakarcs jpg jpg
„Cînd nu mai ai droguri, te hrănești cu afecțiunea celorlalți” – interviu cu Monica STAN
„Și relațiile de familie pot fi foarte toxice. Se creează relații codependente, toată lumea încearcă să extragă ceva de la celălalt, doar că aici nu sînt bani.”
p 23 credit P  Dalea jpg
Mai rău ca moartea
Datorită acțiunii de la Reșița, am observat cum opinia publică poate fi stîrnită printr-un demers artistic, asumîndu-și o postură interogativă sau reflexivă în raport cu lumea socială și dramele ei.
951 15 Marius Giura foto Andrei Becheru jpg
„Generațiile de muzicieni se schimbă“ – interviu cu Marius GIURA
„Sîntem mîndri de artiștii pe care am reușit să îi invităm. Ei au adus faimă acestui festival.”
951 16 Credit foto Adi Molnar 1 jpeg
„Trec printr-o perioadă crem cu abțibilduri” – interviu cu OIGĂN
Am umblat pe străzi cu sens unic, m-am uitat în casa liftului cînd el era plecat la supermarket și mi-am găsit un fel de voce doar a mea.
p 15 Delta Bucurestiului 0778 jpg
„Încerc să încetinesc dispariția amintirilor din acest loc” – interviu cu regizoarea Eva PERVOLOVICI
„Pentru mine era important să arăt în film acest trecut simbolic, în același timp artistic și spiritual, al închisorii Văcărești.”
947 15 Alexandru Belc jpeg
„Mă interesează legătura dintre trecut și prezent” – interviu cu regizorul Alexandru BELC
„Cît de mult putem să ne luptăm pentru a nu lăsa compromisul să se instaleze în noi?”
p 15 coperta2 jpg
Nota traducătorului
Seria romanelor „În căutarea timpului pierdut” de Marcel Proust va apărea, începînd din acest an, la Editura Cartier în noua traducere a lui Cristian Fulaș.
p 21 jpg
David Lynch: fuga psihogenică
La David Lynch există o doză bine echilibrată de mister și de inexplicabil, de gangsteri și femei în pericol, de dedublare și subconștient.
945 15 Sebastian Strasser png
„Mi s-ar părea fabulos să fac un film SF în România” – interviu cu regizorul Sebastian STRASSER
Tehnica învățată în ultimii zeci de ani aș vrea să o aplic la poveștile autentice care sînt parte din sufletul țării în care m-am născut.
945 22 Christian Badea jpeg
„Voiam să aud ceva care să-mi dea încredere că există potențial” – interviu cu dirijorul Christian BADEA
„Tehnic, muzicienii tineri sînt buni, atitudinea lor e bună. Trebuie timp.”
„Altfelul este de multe ori mai ademenitor și, uneori, mai trainic” – interviu cu Horațiu MĂLĂELE jpeg
„Altfelul este de multe ori mai ademenitor și, uneori, mai trainic” – interviu cu Horațiu MĂLĂELE
„Cînd viața începe să te cutremure și ești în pericol să te prăbușești e bine să te agăți de ce-ai făcut pînă atunci.”
„Cred că adevăratul personaj a fost textul” – interviu cu actrița Marina PALII jpeg
„Cred că adevăratul personaj a fost textul” – interviu cu actrița Marina PALII
„Aș investi în educație și apoi aș trăi o sută de ani să văd roadele ei într-o societate sănătoasă.“
Bienala, un loc al fugii continue – interviu cu Cosmin COSTINAȘ jpeg
Bienala, un loc al fugii continue – interviu cu Cosmin COSTINAȘ
„Sperăm ca un anumit tip de relație să se stabilească între obiectul artistic, între personajele de pe ecran și conversațiile interioare pe care fiecare dintre noi le avem.”
Istoria culturală a lumii povestită de culori jpeg
Istoria culturală a lumii povestită de culori
Albastrul prosperă doar pe tărîmurile nepămîntești ale cerului, ale mării și ale orizontului.
Jafar Panahi – film și cenzură, de aproape și de departe jpeg
Jafar Panahi – film și cenzură, de aproape și de departe
Debutul cinematografic și scenariile metaforice care vorbeau despre sistemul totalitar apar și în urma propriilor experiențe politice.
În preajma și totodată în inima Ansamblului brâncușian de la Tîrgu Jiu jpeg
În preajma și totodată în inima Ansamblului brâncușian de la Tîrgu Jiu
Noua carte trebuie percepută ca o sinteză esențială, consacrată devenirii singurei opere monumentale transmise nouă de Constantin Brâncuși, dar și semnificației acesteia.
Poetul într un oraș de graniță jpeg
Poetul într-un oraș de graniță
Despre Petre Stoica cineva mai prețios ar putea spune că a îngenuncheat în fața poeziei și a plecat din cele lumești exact de ziua ei.
„Original înseamnă să găsești personaje verosimile și să le pui în situații adevărate” – interviu cu regizorul Bogdan George APETRI jpeg
„Original înseamnă să găsești personaje verosimile și să le pui în situații adevărate” – interviu cu regizorul Bogdan George APETRI
„Plec la drum cu o idee, cu o poveste, gîndindu-mă strict doar la personaje, la situațiile în care se află ele, la problemele cu care se confruntă, la deciziile pe care trebuie să le ia.”

HIstoria.ro

image
Războiul Troian, între mit și realitate. A existat cu adevărat?
Conform legendei, Troia a fost asediată timp de zece ani și apoi cucerită de grecii regelui Agamemnon. Motivul izbucnirii Războiului Troiei ar fi fost, conform „Iliadei”, răpirea Elenei, cunoscută drept frumoasa Elena, Elena din Argos sau Elena a Spartei, fata lui Zeus și a Ledei.
image
Şiretlicurile lui Vlad Țepeș: Începutul războiului cu otomanii
În 1460, câțiva dintre boierii nemulțumiți de Vlad Țepeș au sosit la Curtea lui Mahomed al II-lea și i-au prezentat situația din Valahia și probabil unele povești exagerate de-ale lor. Chemat imediat la Edirne/Adrianopol pentru a duce tributul și 500 de băieți, Vlad a trimis vorbă sultanului...
image
Dacia romană, o provincie puternic militarizată
Distribuţia armatei în interiorul teritoriului provinciei Dacia a servit scopului strategic principal al acestei provincii, şi anume de a separa şi supraveghea neamuri „barbare” care erau potenţial periculoase, în special dacă se aliau între ele contra Romei, cum au fost în special sarmaţii iazigi.