Recopilărind cu Silvestru

Lucian Dan TEODOROVICI
28 iunie 2020
Recopilărind cu Silvestru jpeg

Într-un interviu pe care l-am dat prin tinerețe, spuneam că-mi doresc să scriu cîndva o carte pentru copii. Asta și pentru că, în ceea ce mă privește, dacă ar fi să răspund la întrebarea: „Care au fost cele mai intense, emoționante lecturi ale tale?”, aș merge întotdeauna spre copilărie, mi-aș aminti cu drag de Pinocchio, de Familia Roademult, de Til Buhoglindă, de Alice, de Micul Prinț și așa mai departe. Astea mi-au fost cele mai dragi personaje, cu ele am trăit cel mai aprins și implicat. Nici o carte citită în adolescență sau la maturitate nu m-a mai dus într-o zonă emoțională la fel de puternică precum cele citite în copilărie.

Spuneam deci în acel interviu (dar mărturisesc acum că o făcusem așa, cam într-o doară, fără să mă iau cu adevărat în serios) că-mi doresc să scriu o carte pentru copii. Iar după ani aș fi uitat cu siguranță de afirmația aceea a mea dacă: 1. n-ar fi existat Google care să mi-o reamintească din cînd în cînd; 2. în diverse alte interviuri n-ar fi existat o întrebare care să înceapă cam așa: „Ați declarat cîndva că vă doriți să scrieți o carte pentru copii...”. Bun. Se înțelege deci că, dintr-o vorbă spusă-n vînt, căci altceva nu-mi venise să spun, chestiunea a devenit complexă: tot revăzîndu-mi și reauzindu-mi afirmația, am început să-mi doresc cu adevărat să scriu așa ceva. Necazul e că pentru a reuși să scrii o carte dedicată copiilor trebuie să ai și-o idee. Iar adevărul crunt este că, ani de zile, ideea m-a ocolit cu insistență. Apoi, acum vreo zece ani, în familia noastră a apărut Silvestru. Motanul Silvestru. Cel care m-a făcut să mă îndrăgostesc iremediabil de pisici, deși mă considerasem pînă la acea vreme un iubitor de cîini, mai degrabă.

                            

silvstru coperta 1 jpg jpeg

Și-acum facem o sumă: deja dorința de a scrie o carte pentru copii devenise cît se poate de reală și chiar presantă; adăugăm apariția lui Silvestru în viața noastră; mai presărăm și cîteva încercări literare nereușite, în care Silvestru ba era un cosmonaut ce umbla pe diverse planete locuite și nelocuite, precum un Mic Prinț cu coadă și mustăți, ba mergea în țara unor „binduci” minusculi, simțindu-se pe-acolo ca un Gulliver. Însumînd deci toate astea, aveam deja un rezultat: era musai ca Silvestru să(-mi) devină personaj literar. Lipsea însă în continuare micul amănunt numit idee. Apoi, într-o zi oarecare, pe cînd mă uitam la televizor cu motanul alături (căci participă și el la ședințe de binge watching, iar din cînd în cînd rezistă chiar și la știri), un prezentator a început să vorbească despre un virus necunoscut ce apucase să facă ravagii în îndepărtata Chină. Silvestru, care încerca să adoarmă, s-a ridicat tocmai în clipa cu pricina și s-a așezat în fund, privind țintă spre televizor. Apoi spre mine. Apoi iar spre televizor. Părea extrem de interesat de subiect. Iar eu, care port nenumărate discuții cu pisoiul ăsta, am spus tot cam într-o doară: „Ce-i? Vrei să mergi acolo să rezolvi problema?”. Și cam asta a fost. De la întrebarea asta a pornit cartea. Căci Silvestru din carte se duce tocmai în îndepărtata Arbundie să rezolve problema mondială cauzată de un virus. Pe care însă nu-l cheamă SARS-CoV-2, ci VIM-20. Dar mă opresc aici, căci descoperirea altor amănunte o las pe seama cititorilor.

Deși povestea a fost terminată pe la începuturile pandemiei pe care, din păcate, încă o trăim cu toții, n-am ținut deloc să grăbesc apariția cărții. Ba dimpotrivă. Iar asta tocmai din cauza pandemiei. Cînd se ițise ideea, în acea zi oarecare pomenită, virusul era doar o poveste îndepărtată și încă neamenințătoare. Așa că mi-a fost ușor s-o scriu. Apoi, a început toată nebunia reală și la noi și mi s-a părut cel puțin inoportun să vin cu cartea pe piață. Era ca și cum m-aș fi grăbit să profit de un subiect arzător. Or, în realitate lucrurile nu stăteau deloc așa, prin urmare n-aveam nici un motiv să le las să pară așa. Am așteptat trecerea celor două luni de stare de urgență, iar apariția cărții în iunie a fost, am gîndit eu, una potrivită, chiar dacă ne aflăm încă în pandemie – am observat însă că s-a mai diminuat emoția, așa încît cred că poate fi acceptată acum o carte cu un pisoi preocupat să salveze lumea de-un virus rău.

Povestea poveștii, după cum se vede, n-are nimic spectaculos în ea. Nici măcar faptul că port diverse discuții cu Silvestru nu cred că-i ieșit din comun: mai toți „părinții” de pisici o fac. Poate un pic spectaculos, dar doar pentru mine, e altceva: scriind cartea, am reușit să-i aud, în fine, vocea lui Silvestru. Alta decît cea din discuțiile noastre, care, evident, în realitate sînt doar niște monoloage, întrerupte rareori de cîte-un mieunat mirat. Aici însă am descoperit o voce a unui motan tare simpatic mie, care are și oareșce umor, care e totodată pe-atît de inteligent pe cît am putut eu să-mi imaginez că ar putea fi. O voce ce(-mi) răzbate dintr-o poveste.

Cu siguranță spectaculos, dar și de data asta doar pentru mine, e că această carte m-a făcut să-mi doresc să mai scriu și altele. Iar acum n-o mai spun doar așa, într-o doară. Chiar îmi doresc să mai pot scrie povești pentru copii, căci nu cred că un scriitor ar putea visa la cititori mai implicați decît ei. În plus, a scrie pentru copii e, am observat cu bucurie, una dintre metodele decente de a recopilări. Or, ăsta nu e deloc puțin lucru pentru mine.

Lucian Dan Teodorovici (n. 1975) este scriitor, editor, regizor de teatru și scenarist. Din 2017, a devenit directorul Muzeului Naţional al Literaturii Române din Iași. A publicat mai multe romane, volume de povestiri și piese de teatru, printre care: Cu puţin timp înaintea coborîrii extratereștrilor printre noi (1999, 2005), Circul nostru vă prezintă: (2002, 2007), Atunci i-am ars două palme (2004), Celelalte povești de dragoste (2009, 2013), Matei Brunul (2011, 2014), Unu + unu (+ unu...) (2014), Cel care cheamă cîinii (2017). Distinse cu prestigioase premii literare, cărţile sale sînt traduse și publicate în mai multe limbi. Silvestru și Marele Dictator, prima sa carte pentru copii a apărut de curînd în colecția „Junior” a Editurii Polirom.

1038 15 cop2 jpg
Levitația electromagnetică în tesseract
Eul de scriitor ratat apreciază această fragmentare din care se alcătuiește întregul: „Nu cred în cărți, cred în pagini, în fraze, în rînduri“.
p 22 Katherine Pangonis jpg
Fenicienii, oamenii purpurii
În unele contexte, fenicianismul și renașterea interesului pentru trecutul fenician al Libanului nu reprezintă decît o reacție rasistă la panarabism.
1035 15 coperta jpg
Sculptînd în timp
Există însă şi o altă cale de unire a materialului cinematografic, în care esenţială este dezvăluirea logicii în ceea ce privește modul de a gîndi al oamenilor.
foto 1 back stages jpg
1033 15 Iulia Lumanare copy (5) jpg
„Ne vom opri mereu la ceea ce ne este familiar” – interviu cu actrița Iulia LUMÂNARE
„Timpul a fost comprimat, și asta este, poate, cel mai dificil aspect al scenariului, deci al poveștii.”
1033 23 Foto Iulian Popa jpg
„Scriu ce văd în jurul meu, ca și cum aș fi în mijlocul acțiunii, dar invizibil“ – interviu cu Iulian POPA
„Un chimist, un om cu educație științifică, dar care are o abordare total neștiințifică, bazată pe percepții senzoriale.”
p 23 Passivité courtoise, 1930 jpg
Victor Brauner – Sfîrșitul și începutul
Opera lui îl face să meargă înainte mai degrabă decît o face el.
1031 15 Strøksnes, Morten Photo Cathrine Strøm webp
image png
Hotarul nevăzut al pictorului – expoziție aniversară Mihail Gavril* –
Lucrările prezente în expoziția de la Palatul Parlamentului, Sala „Brâncuși”, au o tematică ce aparține zonei sacrului.
1028 15 charlotte higgins miturile grecesti jpg
Miturile grecești repovestire din perspectivă feminină
Acestea sînt cîteva dintre personajele care controlează multe dintre narațiunile incluse în această carte.
1027 15 ёGoodlife Photography jpeg
p 22   Expoziția Victor Brauner jpg
Culoarea Artei
„Important e ce se vede.” Da, toți știm asta. Dar dacă v-aș spune că la fel de important e ce nu se vede?
1026 15 Calin Pop cu Nicu Covaci2 jpg
Rock, opoziție și represiune – Phoenix & Celelalte Cuvinte –
Spre deosebire de Phoenix, Celelalte Cuvinte nu au luat vreodată în considerație fuga din România comunistă.
DoinaLemny jpg
1025 22 Mario Martone  jpg
„Și cinematograful e un joc cu reguli” – interviu cu regizorul Mario MARTONE
„Atunci cînd regizez un film după un roman, nu mă interesează să pun în scenă doar povestea personajelor, ci și vocea scriitorului.“
1024 15 ABRA, Costinesti, anii 80 jpg
Unde sînt rockerii de odinioară?
„Toți am simțit că nici un zid nu ne va mai ține despărțiți vreodată”, avea să-și amintească ani mai tîrziu unul dintre cei prezenți la eveniment.
1023 15 Abziehbild  Unapplied Arts, 2023, Arsmonitor jpg
Lumea artei – elitism non-profit sau marginal pentru profit –
Și se încearcă același lucru de către artist-run-space-urile din Casa Presei.
1022 15 Marian Crișan jpeg
„Cînd ai în film un texan călare, inevitabil te gîndești și la western” – interviu cu regizorul Marian CRIȘAN –
Ca surse de inspirație au fost compozițiile lui George Enescu și Eugen Doga, în special albumul lui Echoes of the East.
10 pentru Rushdie jpeg
Dacă pacea ar fi un premiu
Cu toate acestea, am să mă întorc acasă cu acest premiu pentru pace.
Taifas 3 png
Cineaști balcanici la Taifas – anchetă –
Pentru că sînteți o revistă românească, iar el este pentru mine cel mai interesant regizor român al momentului.
1020 15 Andrei Tanase jpg
1020 15 1 jpg
Un tip de încordare
Artistul propune un storyboard neconvențional prin plasarea privitorului într-un spațiu definit vizual prin contraste.
1019 15 Foto Cristian Sutu jpg
1018 16 foto Ariana Serban jpg
„Literatura. Arie protejată” – interviu cu Robert ȘERBAN
„Am căutat, an de an, să identificăm cîte o temă, care să nu eludeze actualitatea și realitatea.”

Adevarul.ro

image
Femeia moartă în accidentul de tir de la Galați era mama multiplei campioane olimpice Gina Gogean. Sora sportivei este în stare gravă
Mama campioanei Gina Gogean a murit, iar sora este în stare gravă, în urma unui accident de circulație.
image
Cum au schimbat normele la locul de muncă tinerii din Generația Z. Mesajele primite de la angajați de proprietara unei firme
Patroana a împărtășit trei texte pe care le-a primit de la angajatul ei din generația Z, iar concluziile ei sunt de luat în seamă.
image
Alimentul care îți schimbă fizionomia: de ce apar erupții cutanate, roșeață și umflături
Aspectul general al pielii poate fi îmbunătățit dacă reducem consumul unui aliment, spun nutriționiștii.

HIstoria.ro

image
Atacul lui Cuza asupra masoneriei bucureștene
Modernizarea țării, pe care toți românii o doreau, dar care avea reprezentări diferite de la un grup social la altul, a generat tensiuni în tânărul stat. Programul de reforme al lui Cuza a început să fie contestat.
image
Răpirea lui Mussolini
În vara anului 1943, dictatorul italian Benito Mussolini (mai cunoscut și sub apelativul  pe care acesta și l-a ales – „Il Duce” – „Conducătorul”), aflat la putere de peste 20 de ani, se confrunta cu serioase probleme.
image
Cadoul de nuntă primit de Zoia Ceaușescu de la părinți
Fabricat în Franța, la o comandă specială a familiei Ceaușescu în anul 1983, automobilul Fuego GTS a fost facturat de către Renault (Service des Ventas Speciales Exportation) pe numele Ceaușescu Elena Zoia, unul dintre copiii familiei prezidențiale, care l-a primit cadou de nuntă de la părinți.