Poetul într-un oraș de graniță

Larisa VASILE
Publicat în Dilema Veche nr. 937 din 24 – 30 martie 2022
Poetul într un oraș de graniță jpeg

Despre Petre Stoica (15 februarie 1931, Peciul Nou – 21 martie 2009, Jimbolia) cineva mai prețios ar putea spune că a îngenuncheat în fața poeziei și a plecat din cele lumești exact de ziua ei. Dar mai avea poetul nevoie de o confirmare a statutului său de făurar? Cert e că Ziua Internațională a Poeziei este, de mai bine de un deceniu, doliu în versuri pentru Jimbolia.

Nu departe, în Peciul Nou natal, în naivitatea vîrstei de zece ani, scria deja versuri: „Timpul trece cu grăbire / Zilele se isprăvesc / Eu mai scriu o poezie / Căci nu știu cît mai trăiesc“. Se întreba el însuși, mai tîrziu, oare de unde atîta pesimism într-un copil?

Și-a trăit viața circular, am scris eu cîndva, iar acum mă opresc la momentul închiderii cercului.

Revenirea în Banatul pe care îl părăsise cîndva, pentru a fuma cît mai mult din boemia vieții bucureștene, nu a fost o retragere în a-și consuma în liniște bătrînețile, ci mai degrabă o transpunere a unui post-scriptum bine formulat, dar rămas în interiorul său. Însă, în 1995, s-a dedat Jimboliei. S-a oferit unei muze care l-a căutat în infinitele puncte ale hărții și l-a adus în ritmul unui oraș de cîteva mii de locuitori.

În numărul 17 al ziarului Observator de Jimbolia din același an, găsim titlul „Premieră jimboliană. Bun venit Fundației «Petre Stoica»“, urmat de mîndria specifică unui ctitor: „La ceasurile în care citiți rîndurile de față, nesperatul s-a înfăptuit, visul s-a materializat: Fundația româno-germană «Petre Stoica» a devenit parte integrantă a orașului nostru. Cu o valoare de patrimoniu inestimabilă, valoarea, în lei, nu reprezintă decît o cifră, Fundația va pune, în scurt timp, la dispoziția jimbolienilor valoroasele sale exponate, constînd în cărți rare, colecții de ziare și reviste cu valoare de document, precum și o impresionantă colecție de stampe“.

Fundația a fost deopotrivă locul de conservare și de inovare. Ziua construia punctul de întîlnire între generații, etnii, culte și culturi; noaptea, poetul sorbea singurătatea. Nu doar că a înviat un climat cultural într-o comunitate mică, dar l-a și întreținut ani și ani, neobosit. S-a pliat pe rolurile de care era nevoie: ba președinte, ba femeie de serviciu, cînd grădinar, cînd secretar. Dar s-a lamentat vreodată?

Dimpotrivă, a pășit pe o altă treaptă. Ziarul local nu a pierdut nici de data aceasta ocazia de a consemna noutățile culturale. În 2003, numărul 3 anunța: „S-a deschis Cafeneaua literară Apunake“. O obsesie mai veche, cum o numise chiar atunci. Ce chip avea obsesia? De matroană zidită în anii periplului din Capitală. Mirosul era al său. În cafeneaua, fără o viață prea lungă, aduna oameni pasionați, oameni de peste tot, oameni cu chipul și asemănarea lui, „uitați printre lucruri uitate“. Un loc înființat tot de dragul amorului literar.

Iar cînd s-a clădit susținerea necontenită, a ieșit din brațele lui Morfeu. Nu era utopie, cum credea, înființarea unui muzeu al presei era chiar posibilă. Așa a dus Jimbolia în unicitate. Muzeul Presei „Sever Bocu“ este exact ce și-a dorit: un spațiu al confluențelor.

Poezia i-a fost starea cea de toate zilele. Iar în Jimbolia a știut că „singurătatea nu te trădează“. Poate că ar trebui să le reamintim cititorilor că și acum îl pot găsi pe poet din plin, însuflețit, în micul oraș de graniță. Cîndva, și-a trăit versurile în Jimbolia, acum se poate fuma cu nesaț o țigară la mormîntul poetului, printre povești despre credincioasa amantă.

937 15 007 jpg jpeg

În chip de final, las mai jos descrierea de la prima întîlnire, cînd i s-a dăruit:

„Printre atîtea și atîtea ieremiade ce‑mi vîntură cotidian auzul, în mare măsură motivate, mă opresc asupra uneia discutabile. Cică Jimbolia ar fi eminamente aculturală, fără șansă reparabilă. Proaspăt descălecat în acest orășel cochet, străin de multe din realitățile sale, îmi este greu să mă pronunț categoric într-o problemă de asemenea gravitate. Ca atare, mă cantonez în cîteva constatări urmînd a trage concluzii proprii. Jimbolia are o casă de cultură cu excepționale virtuți fonice, pe deasupra dotată tehnic la nivel de teatru modern. O gospodărește atent dl Florin Călin, între altele și maistru în arta mînuirii jocului de lumini și sunete. Lăcașului propice amplelor manifestări culturale sănătoase i se adaugă o pereche de biblioteci doldora de cărți asiduu căutate de cititori (nu realizez cît de talentați ar fi aceștia, ținînd seama că și lectura presupune vocație, altminterea pagina parcursă rămîne albă în conștiința individului). Și ce mai are orașul de graniță? Un cinematograf (nu i-am călcat pragul), două licee, un muzeu al pompierilor (nepereche-n județ) și un ziar, cel pe care tocmai îl țineți în mînă. Insuficient, conchideți clătinînd din cap. Bani destinați culturii se găsesc azi puțini în țară, nepermis de puțini. Ipochimenul ajuns adesea miliardar în urma încuscririi cu diavolul, e dispus să arunce purcoaie de bancnote pe masa cluburilor de fotbal, îndeobște mediocre, întoarce însă spatele instituțiilor de cultură tinere ori celor tradiționale, destule căzute-n paragină, mai rău, sortite iremediabil dispariției. Să nu absolutizăm: există și excepții onorabile.

Și totuși, personal, sînt optimist. Cu tragere de inimă dublată de inițiative curajoase, neabandonate peste noapte, cu inteligență și lipsă de prejudecăți specifice semidocților țîfnoși, orașul nostru poate deveni relativ curînd centru cultural exemplar, cu hartă spirituală inconfundabilă. În ajunul lui noiembrie se va deschide muzeul Jäger, eveniment artistic de rezonanță extrateritorială. Arhitectura și funcționalitatea muzeului înfățișează fason european. Fără îndoială, el va atrage numeroși vizitatori autohtoni și străini. Iată o viitoare școală de format gustul pentru artele plastice. O sală a clădirii va fi pusă la dispoziția artiștilor dispuși să-și verniseze lucrările în afara bulucelii metropolei bănățene, întru evitarea dezabuzării. Petru Vintilă mi-a mărturisit că este dispus a-și arăta jimbolienilor eșantioane din inspiratele-i pînze naive cu tematică bănățeană. Sala amintită i-ar fi potrivită. Merită să-i întîmpinăm propunerea prin răspuns entuziast. Și apoi, părintele urbei dl Mircea Românu mi s-a confesat că îl bate gîndul să înființeze un muzeu al Jimboliei. Fascinantă idee! Generațiile prezente, precum și cele viitoare trebuie să cunoască, măcar fragmentar, istoria locului încărcată purtătoare de aură. Inventarul unui asemenea așezămînt s-ar putea alcătui ușor, grabnic însă, deoarece samsari buboși scotocesc cotloanele localității însușind valori prețioase – piața afacerilor veroase îi așteaptă. A luat ființă și o fundație, salutată călduros de oameni conștienți de perspectivele ce-i stau în față, programul ei atrăgînd, treptat, colaborarea unor literați, istorici și etnografi purtători de nume sonore. Se are în vedere deschiderea unei librării centrale, sub sigla renumitei edituri bucureștene Univers. Îmi aparține ideea inițierii unei cafenele literare – poeții bănățeni sînt pregătiți oricînd să recite din creațiile lor localnicilor, fie ei și puțini. Aducînd vorba despre poezie, mă întreb ce motive ar împiedica statuarea unui cenaclu destinat elevilor amatori de înmănuncheat cuvinte frumoase. Greu de închipuit că aripioare de Pegași n-ar exista și-n Jimbolia. Mi se pare extrem de importantă crearea atmosferei propice declanșării apetenței pentru cultură serioasă. Pofta vine mîncînd, cam vulgar zis, dar îmi lipsește sintagma inspirată. Credeți oare că un recital Eminescu susținut de actorul Caramitru s-ar bucura de succes inferior răsuflatelor bancuri debitate pe scenă de obositul Dem. Rădulescu? Am auzit că pînă deunăzi a existat un cerc filatelic. Să-l reanimăm, atrăgînd îndeosebi adolescenții, parcă prea înghesuiți în discoteci. Sînt gata să pun umărul, pe cît mă pricep, la întemeieri spirituale. Dezinteresat și anonim, reclama îmi repugnă.

Ne aflăm în tunel? Iubiți concitadini, pășiți ferm înainte mereu îmboldiți de gînd înnoitor. Înfrîngînd greutăți, ajungeți în fața florilor ce se așteaptă mîngîiate. Rogu-vă iertați-mi finalul sentimental…“ (Petre Stoica, „Opinii nevinovate – Perspective culturale sumbre?“, din Observator de Jimbolia, nr. 29, 18-24 august 1995).

Larisa Vasile este masterandă a Facultății de Științe Politice, Filosofie și Științe ale Comunicării, Universitatea de Vest din Timișoara.

x937 15 g2 jpg jpeg

Petre STOICA, Sînt multe amintiri

La bufet ţăranii beau ţuică fiartă s-a adus şi bere

sînt multe amintiri din războiul ultim îl ştim

uneori după-amiaza treceau prin lanuri dulci de secară

lejer cu armele în bandulieră

pe cartuşe înfloreau lacrimi purtau în raniţă

mărunte creioane chimice scrisori blăniţe de iepure fotografii

unii au fost cavalerişti ageri unul a fost sergent sanitar

unii au rămas cu faţa lipită de rădăcini căştile lor

adăpostesc vietăţi subterane sau poate se dizolvă în săruri albastre

cine ştie

dar sînt şi alte amintiri altele exprimate cu glas răguşit

pînă şi în acest bufet acaparat de fum dens

timpul deşartă diamante false şi diamante adevărate

oricum în zorii zilei vor începe cu toţii aceeaşi muncă

sub aripa îngheţată a pădurii şi uitînd

tragedii secrete

(din volumul Un potop de simpatii, 1978)

p 15 Delta Bucurestiului 0778 jpg
„Încerc să încetinesc dispariția amintirilor din acest loc” – interviu cu regizoarea Eva PERVOLOVICI
„Pentru mine era important să arăt în film acest trecut simbolic, în același timp artistic și spiritual, al închisorii Văcărești.”
947 15 Alexandru Belc jpeg
„Mă interesează legătura dintre trecut și prezent” – interviu cu regizorul Alexandru BELC
„Cît de mult putem să ne luptăm pentru a nu lăsa compromisul să se instaleze în noi?”
p 15 coperta2 jpg
Nota traducătorului
Seria romanelor „În căutarea timpului pierdut” de Marcel Proust va apărea, începînd din acest an, la Editura Cartier în noua traducere a lui Cristian Fulaș.
p 21 jpg
David Lynch: fuga psihogenică
La David Lynch există o doză bine echilibrată de mister și de inexplicabil, de gangsteri și femei în pericol, de dedublare și subconștient.
945 15 Sebastian Strasser png
„Mi s-ar părea fabulos să fac un film SF în România” – interviu cu regizorul Sebastian STRASSER
Tehnica învățată în ultimii zeci de ani aș vrea să o aplic la poveștile autentice care sînt parte din sufletul țării în care m-am născut.
945 22 Christian Badea jpeg
„Voiam să aud ceva care să-mi dea încredere că există potențial” – interviu cu dirijorul Christian BADEA
„Tehnic, muzicienii tineri sînt buni, atitudinea lor e bună. Trebuie timp.”
„Altfelul este de multe ori mai ademenitor și, uneori, mai trainic” – interviu cu Horațiu MĂLĂELE jpeg
„Altfelul este de multe ori mai ademenitor și, uneori, mai trainic” – interviu cu Horațiu MĂLĂELE
„Cînd viața începe să te cutremure și ești în pericol să te prăbușești e bine să te agăți de ce-ai făcut pînă atunci.”
„Cred că adevăratul personaj a fost textul” – interviu cu actrița Marina PALII jpeg
„Cred că adevăratul personaj a fost textul” – interviu cu actrița Marina PALII
„Aș investi în educație și apoi aș trăi o sută de ani să văd roadele ei într-o societate sănătoasă.“
Bienala, un loc al fugii continue – interviu cu Cosmin COSTINAȘ jpeg
Bienala, un loc al fugii continue – interviu cu Cosmin COSTINAȘ
„Sperăm ca un anumit tip de relație să se stabilească între obiectul artistic, între personajele de pe ecran și conversațiile interioare pe care fiecare dintre noi le avem.”
Istoria culturală a lumii povestită de culori jpeg
Istoria culturală a lumii povestită de culori
Albastrul prosperă doar pe tărîmurile nepămîntești ale cerului, ale mării și ale orizontului.
Jafar Panahi – film și cenzură, de aproape și de departe jpeg
Jafar Panahi – film și cenzură, de aproape și de departe
Debutul cinematografic și scenariile metaforice care vorbeau despre sistemul totalitar apar și în urma propriilor experiențe politice.
În preajma și totodată în inima Ansamblului brâncușian de la Tîrgu Jiu jpeg
În preajma și totodată în inima Ansamblului brâncușian de la Tîrgu Jiu
Noua carte trebuie percepută ca o sinteză esențială, consacrată devenirii singurei opere monumentale transmise nouă de Constantin Brâncuși, dar și semnificației acesteia.
„Original înseamnă să găsești personaje verosimile și să le pui în situații adevărate” – interviu cu regizorul Bogdan George APETRI jpeg
„Original înseamnă să găsești personaje verosimile și să le pui în situații adevărate” – interviu cu regizorul Bogdan George APETRI
„Plec la drum cu o idee, cu o poveste, gîndindu-mă strict doar la personaje, la situațiile în care se află ele, la problemele cu care se confruntă, la deciziile pe care trebuie să le ia.”
Gaspar Noé – Cinéma du corps  30 de secunde pentru abandonarea filmului  jpeg
Gaspar Noé – Cinéma du corps. 30 de secunde pentru abandonarea filmului.
Noé revoluționează printr-un cinema exclusiv senzorial, un cinema al corpurilor, în jurul cărora așterne o pleiadă de subiecte așa-zis tabu.
„Trebuie să ne luăm la revedere de la cîrciumar” – interviu cu regizorul Gabriel TEMPEA jpeg
„Trebuie să ne luăm la revedere de la cîrciumar” – interviu cu regizorul Gabriel TEMPEA
„Tot mai puțini dispun de tihna și fizionomia necesare savurării șnițelelor de proporții copleșitoare.”
Yorgos Lanthimos  Caninul, Alpii, homarul și Ifigenia jpeg
Yorgos Lanthimos. Caninul, Alpii, homarul și Ifigenia
Cinema-ul lui Lanthimos este în egală măsură autentic și artificial, realist și formalist.
Golania (1990) & Rezist (2017 2018)   un amplu ritual de trecere jpeg
O reașezare a condiției umane
Zoomizarea relațiilor umane sau microsoftizarea dialogurilor umane e brand global.
O scenă pentru tinerii muzicieni de jazz – interviu cu Bogdan MATEI jpeg
O scenă pentru tinerii muzicieni de jazz – interviu cu Bogdan MATEI
„Pure Jazz“ este o serie de concerte în care vor performa doar tinerii muzicieni cu vîrstă sub 30 ani și care au compoziții proprii.
Enescu și Caudella – întîmplare cu elev și profesor jpeg
Cum l-au furat pe Enescu. Probele implacabile noi
Numele lui Romeo Drăghici, executor testamentar, primul director al Muzeului Enescu, a părut mereu stimabil. Niciodată nimeni nu îi contestase fie practicile patrimoniale, fie influența masivă asupra destinului postum al lui Enescu.
Brâncuși și religia frumosului jpeg
Brâncuși și religia frumosului
Brâncuși detestă individualul, detaliul singular, descripția realistă și de aceea se angajează în căutarea esențelor spirituale, a ceea ce este ascuns și merită să fie revelat.
De ce este Enescu cel mai împlinit dintre noi jpeg
Patru scrisori inedite ale lui Enescu, identificate, editate, comentate și restituite muzicii lui
La 28 ianuarie 2022, cîțiva istorici, arhiviști, muzicieni, critici literari și jurnaliști au semnalat și criticat public o nouă licitație privată cu documente obținute indubitabil fraudulos din arhive publice.
Anul cinematografic 2021 – anchetă jpeg
Anul cinematografic 2021 – anchetă
Șase critici de film și o întrebare: „Cu ce rămînem din anul cinematografic care a trecut?”.
Anul teatral 2021 – o anchetă jpeg
Anul teatral 2021 – o anchetă
Teatrele au fost nevoite să-și reinventeze repertoriul, să găsească mereu alte formule pentru a rămîne aproape de spectatori.

HIstoria.ro

image
„Micile Rome” - Așezările coloniștilor romani în Dacia
După cucerire, teritoriul unei noi provincii era împărțit administrativ și guvernat după principiile dreptului roman. Elementele principale ale romanizării au fost armata, administrația, coloniștii, dreptul roman, veteranii și școlile create în provincii. Armata avea legături permanente cu autohtonii, unii dintre ei înrolându-se în trupă imediat după cucerire, în provinciile lor sau fiind trimiși în altele, chiar departe: trupe auxiliare formate din daci, imediat după cucerire, au fost trimise u
image
Bătălia de la Poltava, sau cum a devenit Rusia o Mare Putere
27 iunie 1709: în urma victoriei de la Poltava, Rusia se alătură grupului de Mari Puteri europene și, prin înfrângerea Suediei, câștigă definitiv poziția de cea mai mare putere a Europei Nord-Estice. Era primul pas al dezvoltării fulminante a Rusiei. Bătălia de la Poltava, una din cele mai mari bătălii ale Marelui Război Nordic (uitat, din păcate, de istoriografia modernă), a avut, așadar, consecin
image
Cine a fost Mary Grant, englezoaica devenită simbol al Revoluției de la 1848 din Țara Românească
„România revoluționară”, creația pictorului Constantin Daniel Rosenthal, este unul dintre cele mai reprezentative tablouri ale românilor, simbol al Revoluției de la 1848. Românca surprinsă în tabloul care a făcut istorie a fost, de fapt, la origini, o englezoaică pe nume Mary Grant.