Poetul în fața mulțimii – conduita în lectura publică

Lorena ENACHE
Publicat în Dilema Veche nr. 884 din 18 - 24 martie 2021
Poetul în fața mulțimii – conduita în lectura publică jpeg

Să spunem că activez cumva în domeniul literaturii și frecventez adesea spectacole diverse. Am avut ocazia să observ cîte ceva din spatele unei scene cu 20 de oameni, dar și din spatele a 20.000 de mîini ridicate în aer. Iar după ce am văzut priveliștea din backstage, m-am întors printre oameni, să mă bucur de spectacol, indiferent de natura acestuia. Ca să fiu mai concretă în ceea ce privește plăcerea mea de a privi munca unui individ/grup așezat pe o scenă, concentrînd toate energiile din jurul său în microfonul-punte între gură și inimă, am uneori supărarea absurdă că, atunci cînd susțin un moment sau un discurs în fața unui public ori în fața unor prieteni, nu am superputerea de a mă transpune totodată și printre ei, fiind nevoită să rămîn în integritatea corpului meu, nereușind să mă observ pe mine din afara mea.

Acum, că mi-am prezentat calitatea sub care mă adresez, să îmi fac cunoscute și intențiile cu care am scris acest articol: de unde să culegem măreția poeților care ajung în fața unei mulțimi? Că din atitudinile și energiile lor, mai rar. Bineînțeles, există cîteva excepții, acestea neavînd nevoie de confirmări externe că stăpînesc respirația tuturor și emană vraja necesară recitării poemelor. Din păcate, din motive de evoluție și tehnologie, istoria nu ne-a lăsat filmări ori înregistrări audio cu Ovidius, să zicem, dar sînt sigură că nu și-l închipuie nimeni altfel decît triumfînd în recitarea poeziilor sale, folosindu-se întru totul de prilejul adunării oamenilor în jurul său.

Realitatea (din perspectiva mea) este că majoritatea evenimentelor literare se întîmplă doar ca să fie bifate, pentru orgoliul unor organizatori, pentru prestigiul evenimentului în sine. S-a creionat un univers în care scriitorii trăiesc ei pentru ei, își recită unii altora, vechile adunări dintre prietenii scriitori, care se întîlneau pentru dezbaterea noilor texte și a ultimelor bîrfe literare, s-au transpus în evenimente publice, festivaluri, conferințe. Și nu ar fi nimic greșit aici, sîntem mulți care am vrea să ne auzim poeții preferați povestind de-ale vieții la un pahar de vin, chiar în cadrul unui festival de literatură. Și acum ne-am gîndit fiecare la niște poeți plăcuți în discurs, care au ceva de spus și ne țin cu mintea concentrată pe subiectul discuției lor. Numărabili pe degetele de la o singură mînă, în țara noastră.

Nu aducem în vedere nevoia de țipete, de jonglerii, de anumite gesturi de performance, cum foarte bine și cu mare spor se practică în străinătate (la noi mai timid, adesea stîngaci, sărăcăcioase, chiar degeaba, iar manifestările reușite nu ajung mai niciodată în prim-planul discuțiilor). Nu invoc scandalul momentului ori crize de vanitate desfășurate în fața iubitorilor de poezie (Bacovia, Bukowski ori Silvia Grădinaru sînt exemple concrete).

Un prieten poet mi-a spus la un moment dat că un poem bun se citește singur, autorul poate numai să îl reprezinte corporal. Adică, încerca prietenul meu să îmi spună, cel mai adesea, un poem bine scris poate fi citit pe orice tonalitate, sub orice stare, oricărui public, poemul va rămîne impresionant; valoarea lui va fi aceeași chiar dacă îl va recita o balerină în timp ce măsoară podeaua în șpagat, chiar dacă va fi citit de o prezentatoare a știrilor de dimineață. Am avut o perioadă în care l-am crezut pe cuvînt. Cînd ajungeam în cadrul unor recitări de poezie și nu îmi convenea neapărat maniera în care auzeam poemul, închideam ochii și eram atentă numai la cuvintele care ieșeau din boxe și aterizau pe scalpul meu. Și o perioadă a mers. Pînă cînd am conștientizat următorul lucru: să scrii bine și să reciți prost e cea mai ușoară metodă de a fi poet. Confortabilă. La îndemîna oricui. Ca o femeie îmbrăcată în rochie de seară (imaginați-vă ceva splendid, imperial), dar purtînd converși, pentru că atît s-a putut. Și, pînă la urmă, contează mai mult să se simtă ea bine.

Dar nu.

Contează să îi faci pe ceilalți să se simtă bine. Din momentul în care ai încuiat ușa casei și ai pornit spre evenimentul la care vei citi unor oameni, indiferent cîți vor fi, indiferent că îi cunoști, că îți înțeleg limba, că unii sînt acolo din motive formale și probabil ar fi preferat ceva mai animat, din acel moment ei contează mai mult decît tine, chiar prin prisma momentului tău. Atitudinea ei au venit pentru mine, nu invers este foarte bună și o susțin puternic pentru încrederea în sine. Dar trebuie conștientizat că oamenii au venit pentru momentul tău, că poate pentru unii există o solemnitate a clipei, pe care ar fi decent din partea ta să nu o îmbraci în lenea de a deschide gura, în oftaturi deloc simpatice, în cuvinte moșmondite ori trimiteri vagi către evenimente care nu prezintă interes decît pentru tine.

Cînd te afli în fața unui public, chiar dacă nu ești maestru de ceremonii, cam tot ce spui trebuie să trezească emoție, să provoace expresii faciale, de orice tip.

Am primit adesea contraargumente: da, dar unii sînt mai timizi, unii nici nu au nevoie de prezență de spirit la cît de bine scriu, nu sînt toți făcuți pentru asta. Așa este, dar poți îmbunătăți acest aspect. Poți lua lecții, poți exersa singur în oglindă, cu sunete de cafenea pe fundal (le găsești pe YouTube), poți să faci o mie de exerciții pe zi, să țipi poemul și apoi să îl șoptești, să îl pictezi, să îl reciți purtînd trei ținute diferite, să te înregistrezi etc. Există atîtea variante confortabile cu sinele prin care poți ajuta publicul să păstreze momentul tău în memorie ca pe ceva mai mult decît o înșiruire de versuri rostită pe un ton plictisit, tremurat ori, mai rău, rostită numai pentru sine.

Demnitate, respect, charismă

Bineînțeles, vor interveni detalii de personalitate, de introversie, de abilități de comunicare în public și de cele mai multe ori se ridică simpla întrebare: dar pentru ce atîta efort? Pentru demnitatea proprie, în primul rînd. Urmează imaginea pe care o creezi în momentul apariției și imaginea cu care publicul se duce acasă și povestește mai departe despre onoarea sau oroarea de a fi fost martor la momentul tău.

Apoi respectul pentru cei din jurul tău, indiferent că este o lansare de carte ori o citire într-o cafenea, cum foarte bine se obișnuiește în ultima perioadă în toată țara, trebuie respectat un cod vestimentar și comportamental. Lejeritatea discursului nu înseamnă neapărat cufundarea în propria zonă de confort. Cred că putem fi de acord că o zonă de confort comună tuturor este liniștea sau mimarea acesteia. Însă nu putem lăsa apatia să ne strîngă de gît cînd decidem că vom onora o invitație la un eveniment la care trebuie să luăm cuvîntul.

Și mai există cîteva efecte subtile ale unei apariții și prestări exemplare ca poet în cadrul unui eveniment: creezi precedente, creezi așteptări, educi in absentia, ridici ștacheta, conturezi o nouă schemă a aparițiilor scriitorilor în lume.

În cele din urmă, charisma, mult prea ușor considerată un dar cu care te naști, eu consider că este o opțiune. O opțiune pe care ești, uneori, nevoit să o alegi. Ori dacă nu ești – voi folosi un cuvînt ușor vulgar – apt să adopți o atitudine charismatică și să o suprapui personalității proprii, există atîtea exemple în istorie care îți vor demonstra că pînă și cei mai ursuzi artiști (vezi Alfred Hitchcock) au înțeles că, pînă la urmă, manifestarea artistului în fața unei mulțimi pornește din și se termină cu respectul pe care acesta îl are pentru publicul său.

Un exemplu concret, și probabil ușor de asimilat zilele acestea, este scriitoarea Fran Lebowitz, protagonista seriei Netflix Pretend it’s a city, episoade din care se poate observa cu ușurință că naturalețea unei firi cinice poate cuceri cu ușurință în momentul în care îmbrățișează exercițiul aparițiilor în public. Pentru că nimeni nu face artă (doar) pentru sine, iar vindecarea pretins atinsă prin actul creator nu are loc fără validarea publicului. Pretinsa rană rămîne acolo, pînă vor veni oamenii și o vor îmbrățișa unul cîte unul, cicatricea se va forma peste ei și se va crea un nou strat de piele peste care un nou proces vindecător va avea loc în următoarea lucrare. (Am scris aceste ultime rînduri dîndu-mi compulsiv ochii peste cap.)

În concluzie, această atitudine lejeră, un comportament de tip trening față de public, a cam închis aerul din camera poeților. Pentru evitarea unor comportamente emfatice, exagerat nobile, care pun calitatea poemelor pe plan secund, cei din comunitate (majoritatea) preferă, de cele mai multe ori, să poarte un tricou spălăcit, călcat direct în mașina de spălat, părul puțin ciufulit, de amorul artei, ating întinderi vocale ca abia treziți din somn cînd sînt întrebați ceva, evită contactul vizual cu publicul, cel pentru care vorbesc, de altfel, adoptă o atitudine pioasă și în același timp arogantă în timp ce flutură microfonul și susțin că treaba cu poezia nu e chiar așa.

Mama, nu tocmai un filosof și chiar foarte departe de poezie, m-a învățat că, pentru orice apariție în fața unor oameni cu care nu locuiesc sub același acoperiș, trebuie să mă pregătesc măcar 30 de minute. Adică un minimum de o jumătate de oră în care să-ți exersezi respectul față de societate prin viitoarea apariție.

Poezia nu e sărăcie, suspine și așteptarea miracolului. Poezia nu e, în general, orice am așeza după predicat. Dar cu atît mai puțin imaginea dezolantă pe care ne-o lipesc pe retină și ne-o afundă în urechi mulți poeți contemporani.

Dacă poeții noștri scriu atît de bine și de apropiat sufletelor, iar poezia este la fel de facilă și gustoasă ca prima gură de apă dimineața pentru mulți dintre ei, atunci lansez un îndemn de bun-simț: să ne concentrăm și pe prezența de spirit, pe demnitatea aparițiilor și, eventual, pe calitatea interacțiunii cu publicul.

Lorena Enache (n. 1996) este poetă, fondatoarea proiectului de poezie performativă Cozy Poetry Night și organizatoare de evenimente cu lectură de poezie. Cea mai recentă carte publicată: pH 2.1, Editura Paralela 45, 2018.

Foto: Acaju, Iași, credit foto: Andrei Popa

1038 15 cop2 jpg
Levitația electromagnetică în tesseract
Eul de scriitor ratat apreciază această fragmentare din care se alcătuiește întregul: „Nu cred în cărți, cred în pagini, în fraze, în rînduri“.
p 22 Katherine Pangonis jpg
Fenicienii, oamenii purpurii
În unele contexte, fenicianismul și renașterea interesului pentru trecutul fenician al Libanului nu reprezintă decît o reacție rasistă la panarabism.
1035 15 coperta jpg
Sculptînd în timp
Există însă şi o altă cale de unire a materialului cinematografic, în care esenţială este dezvăluirea logicii în ceea ce privește modul de a gîndi al oamenilor.
foto 1 back stages jpg
1033 15 Iulia Lumanare copy (5) jpg
„Ne vom opri mereu la ceea ce ne este familiar” – interviu cu actrița Iulia LUMÂNARE
„Timpul a fost comprimat, și asta este, poate, cel mai dificil aspect al scenariului, deci al poveștii.”
1033 23 Foto Iulian Popa jpg
„Scriu ce văd în jurul meu, ca și cum aș fi în mijlocul acțiunii, dar invizibil“ – interviu cu Iulian POPA
„Un chimist, un om cu educație științifică, dar care are o abordare total neștiințifică, bazată pe percepții senzoriale.”
p 23 Passivité courtoise, 1930 jpg
Victor Brauner – Sfîrșitul și începutul
Opera lui îl face să meargă înainte mai degrabă decît o face el.
1031 15 Strøksnes, Morten Photo Cathrine Strøm webp
image png
Hotarul nevăzut al pictorului – expoziție aniversară Mihail Gavril* –
Lucrările prezente în expoziția de la Palatul Parlamentului, Sala „Brâncuși”, au o tematică ce aparține zonei sacrului.
1028 15 charlotte higgins miturile grecesti jpg
Miturile grecești repovestire din perspectivă feminină
Acestea sînt cîteva dintre personajele care controlează multe dintre narațiunile incluse în această carte.
1027 15 ёGoodlife Photography jpeg
p 22   Expoziția Victor Brauner jpg
Culoarea Artei
„Important e ce se vede.” Da, toți știm asta. Dar dacă v-aș spune că la fel de important e ce nu se vede?
1026 15 Calin Pop cu Nicu Covaci2 jpg
Rock, opoziție și represiune – Phoenix & Celelalte Cuvinte –
Spre deosebire de Phoenix, Celelalte Cuvinte nu au luat vreodată în considerație fuga din România comunistă.
DoinaLemny jpg
1025 22 Mario Martone  jpg
„Și cinematograful e un joc cu reguli” – interviu cu regizorul Mario MARTONE
„Atunci cînd regizez un film după un roman, nu mă interesează să pun în scenă doar povestea personajelor, ci și vocea scriitorului.“
1024 15 ABRA, Costinesti, anii 80 jpg
Unde sînt rockerii de odinioară?
„Toți am simțit că nici un zid nu ne va mai ține despărțiți vreodată”, avea să-și amintească ani mai tîrziu unul dintre cei prezenți la eveniment.
1023 15 Abziehbild  Unapplied Arts, 2023, Arsmonitor jpg
Lumea artei – elitism non-profit sau marginal pentru profit –
Și se încearcă același lucru de către artist-run-space-urile din Casa Presei.
1022 15 Marian Crișan jpeg
„Cînd ai în film un texan călare, inevitabil te gîndești și la western” – interviu cu regizorul Marian CRIȘAN –
Ca surse de inspirație au fost compozițiile lui George Enescu și Eugen Doga, în special albumul lui Echoes of the East.
10 pentru Rushdie jpeg
Dacă pacea ar fi un premiu
Cu toate acestea, am să mă întorc acasă cu acest premiu pentru pace.
Taifas 3 png
Cineaști balcanici la Taifas – anchetă –
Pentru că sînteți o revistă românească, iar el este pentru mine cel mai interesant regizor român al momentului.
1020 15 Andrei Tanase jpg
1020 15 1 jpg
Un tip de încordare
Artistul propune un storyboard neconvențional prin plasarea privitorului într-un spațiu definit vizual prin contraste.
1019 15 Foto Cristian Sutu jpg
1018 16 foto Ariana Serban jpg
„Literatura. Arie protejată” – interviu cu Robert ȘERBAN
„Am căutat, an de an, să identificăm cîte o temă, care să nu eludeze actualitatea și realitatea.”

Adevarul.ro

image
Tentativă de omor în trafic. Pietoni loviți intenționat cu mașina pe trotuar. Una dintre victime a fost ulterior înjunghiată
Doi bărbați au fost arestați preventiv sub acuzația de tentativă la omor după ce unul dintre ei a lovit în plin cu mașina doi pietoni care mergeau pe trotuar, iar cel de-al doilea s-a dat jos din autovehicul și a înjunghiat-o apoi pe una dintre victime
image
Prețurile de pe litoralul românesc au luat-o razna. Cât au ajuns să coste produsele obișnuite din supermarket
Luna mai este aproape de final iar comercianții de pe litoralul românesc pun la punct ultimele detalii pentru noul sezon de vacanțe. Chiar dacă turiștii nu se înghesuie deocamdată în stațiuni, multe afaceri deja și-au deschis porțile
image
Istoria romanțată a Hotelului Intercontinental, unde s-a filmat pelicula „Nea Mărin Miliardar" VIDEO
Simbol al Capitalei, Hotelul Intercontinental a fost inaugurat în luna mai a anului 1975. De-a lungul timpului, aici au înnoptat personalități ale lumii și tot aici s-a filmat pelicula „Nea Mărin Miliardar".

HIstoria.ro

image
Cadoul de nuntă primit de Zoia Ceaușescu de la părinți
Fabricat în Franța, la o comandă specială a familiei Ceaușescu în anul 1983, automobilul Fuego GTS a fost facturat de către Renault (Service des Ventas Speciales Exportation) pe numele Ceaușescu Elena Zoia, unul dintre copiii familiei prezidențiale, care l-a primit cadou de nuntă de la părinți.
image
O tentativă de sinucidere în închisoarea Pitești: Povestea dramatică a lui Nicolae Eșianu
Nicolae Eșianu s-a născut la Cluj în 1923. Tatăl, director la Banca Ardeleană, iar mama, profesoară. Școala primară o face la Sibiu și apoi Liceul Militar la Târgu Mureș. În 1942 își dă bacalaureatul la Liceul Gheorghe Lazăr din Sibiu.
image
Războiul aerian împotriva Germaniei
Pe la mijlocul anului 1943, soarta războiului s-a întors în favoarea Aliaților atât în Europa, cât și în Pacific. Informațiile ULTRA au jucat un rol extrem de important în războiul aerian deasupra Germaniei.