„Patrimoniul din Băile Govora poate fi salvat” – interviu cu STUDIOGOVORA –
„Zilele Arhitecturii Balneare la Govora” #3 (1-4 septembrie) sînt organizate de Studiogovora (http://govora.studio) în parteneriat cu Primăria orașului Băile Govora și SC Băile Govora SA. Studiogovora este un colectiv format din arhitecții Ștefania Hîrleață și Radu Tîrcă, coautori ai Pavilionului României la Bienala de la Veneția din 2021 în cadrul „Poster”, și Irina Leca, istoric de artă cu specializare în managementul și interpretarea patrimoniului, activă în zona revitalizării clădirilor istorice abandonate.
Ce este Studiogovora, cum a apărut și ce a realizat pînă în prezent?
Radu Tîrcă: Studiogovora a apărut prima dată în 2018 ca un cont de Instagram în care „vărsam” diferite colțuri din plimbările noastre, ale mele și ale Ștefaniei Hîrleață, cu frustrarea și neputința pe care le resimțeam de fiecare dată în fața acelor clădiri superbe în ruine. Apoi am decis ca, începînd cu lucrările de diplomă (am absolvit amîndoi Facultatea de Arhitectură), să alegem ca subiect Băile Govora și să cercetăm mai cu atenție istoria locului, specificul arhitectural, cum s-a ajuns la situația din prezent a stațiunilor balneare de la noi din țară. Ca studenți entuziasmați, participam la multe concursuri de arhitectură la acea vreme și așa ne raportam și la situația stațiunii – făcuserăm din Băile Govora o scenă imaginară de proiecte de tot felul. Aveam multe idei, vedeam potențial peste tot, ne imaginam de cît de puțin sau cît de mult ar fi nevoie pentru a păstra atmosfera idilică din vechile cărțile poștale. Am susținut diplomele și evaluările au fost atît de bune încît am fost premiați de universitate. Asta ne-a dat o foarte mare încredere fiindcă a validat într-un fel viziunea noastră. La sfîrșitul lui 2019 am întîlnit-o pe Irina Leca, ea lucrase în sectorul public, la Institutul Național al Patrimoniului, și activa în Asociația Arché. Irina vizitase Govora în 2018 și rămăsese la rîndul ei fascinată de potențialul locului, așa că ne-a propus să folosim ideile noastre și priceperea ei de a scrie și gestiona proiecte pentru a pune Băile Govora pe picioare. Eram foarte entuziasmați la gîndul că la noi în oraș s-ar putea proiecta din nou filme în cinematograf sau că le-am putea spune oamenilor în tururi ghidate despre cîte povești am aflat. Ne gîndeam că poate cuiva i s-ar părea interesant, poate unii ar fi dornici să revină și și-ar invita și prietenii aici. Ne gîndeam că, treptat, oamenii și-ar schimba părerea despre Băile Govora și micile afaceri locale ar reda viață orașului.
Spre surprinderea noastră, viziunea noastră era deja împărtășită de alți oameni, care s-au oferit repede să ne ajute, iar în scurt timp am început proiectele. Am ajutat Primăria Băile Govora să primească fonduri de la Institutul Național al Patrimoniului pentru punerea în siguranță a Vilei Ivanovici, un monument declarat pericol public de către ISU. Nu erau mulți bani la mijloc, însă pentru noi a însemnat foarte mult, pentru că a transmis mesajul pe care ni l-am dorit: patrimoniul din Băile Govora poate fi salvat și e în puterea noastră, a tuturor, să o facem. Dovadă că în două săptămîni de crowdfunding am strîns, din donațiile mai multor persoane din țară și din străinătate, chiar mai mult decît era nevoie. Apoi am reparat și amenajat Foișorul Interbelic, care ne-am dorit să reprezinte un loc redat orașului și o scînteie de optimism pentru viitor. În ultimii trei ani, Studiogovora organizează „Zilele Arhitecturii Balneare la Govora”, un eveniment dedicat revitalizării patrimoniului local, prin artă și implicare civică. Este un mic festival interdisciplinar la firul ierbii, care animă temporar clădiri istorice și spații publice istorice din stațiune, creînd un pretext pentru ca localnici și turiști să ajungă să cunoască mai bine locul.
Dacă ar fi să explicați unui străin situația din ultimii 30 de ani a stațiunilor balneoclimaterice de patrimoniu din România, cum ați face-o?
Ștefania Hîrleață: Nu poți explica ultimii 30 ani în absența celor 50 dinainte. Eu consider că de acolo a pornit declinul. Stațiunile balneare sînt un produs cultural al secolului al XIX-lea, care a avut reverberații și pe parcursul secolului XX și care, în mod firesc, a cunoscut perioade de criză peste tot în lume, pentru că nu mai corespundea nevoilor societății din acel moment. Așa că termalismul s-a tot străduit să se adapteze. Însă pe lîngă acest decalaj inevitabil al istoriei, în România stațiunile balneare au cunoscut o schimbare majoră odată cu politicile regimului comunist din anii ’70. Pe de o parte, ele au devenit, neîncăpătoare datorită fluxului crescut de turiști trimiși în vacanță de stat și, pe de altă parte, au devenit cobaii unor proiecte ambițioase de dotări balneare destinate unor valuri de vizitatori prognozate a fi exponențial mai mari. Evident, nu era o dezvoltare urbană sănătoasă. Așa se face că în anii 1990, cînd statul a încetat să mai subvenționeze biletele la băi, aceste structuri imense din beton au început să se golească, vechile hoteluri și vile interbelice au început să se degradeze, iar majoritatea dotărilor balneare au fost privatizate. Una din principalele cauze ale abandonului lor din prezent este lipsa investițiilor. Nu există politici publice dedicate, nici constrîngeri, nici ajutor pentru acest sector din HoReCa. E un cerc vicios în care administrația publică și sectorul privat își pasează vina pentru tot ce nu merge bine: persoanele private nu investesc pentru că orașul nu are ce să ofere pentru prosperitatea afacerilor lor, instituțiile locale spun că este datoria persoanelor private să aibă grijă de proprietățile lor și că, oricum, fiind orașe mici, nu beneficiază de bugete suficient de mari. E ceva adevărat în ambele puncte de vedere, însă la fel de adevărat este că ambelor entități le lipsesc viziunea și capacitatea.
Comori istorice
Pentru cei nefamiliari cu arhitectura și/sau cu zona, despre ce vorbim cînd vorbim despre „patrimoniul din Băile Govora”?
Irina Leca: Stațiunea are mai multe comori, dar Pavilionul de băi se distinge în mod special, pentru că a fost multă vreme punctul central și este azi abandonat, ceea ce are un impact negativ puternic asupra felului în care vizitatorii și localnicii percep stațiunea. Govora e specială pentru că a fost ferită cumva de sistematizare în timpul regimului comunist. Deși în zona centrală erau planificate multe hoteluri și vile în anii ’80, nu au mai fost bani decît pentru unul – Hotelul Oltenia. Nici după ’90 nu s-au mai ridicat multe clădiri, așa că fondul construit din zona centrală e majoritar istoric și nefolosit, înconjurat de multă natură. Mergînd la pas, poți vedea cum stațiunea istorică, planificată astfel încît să rivalizeze cu cele din Vest, se distinge de localitatea Băile Govora, care s-a dezvoltat în doar 150 de ani, transformîndu-se, din sat, în oraș. În zona balneară avem parcul și clădirile istorice emblematice – Pavilionul de băi, Cazinoul, Hotelul Palace, izvorul și uzina –, iar în oraș, fie pe strada principală, fie pe străzile și ulițele care urcă pe dealuri, găsim tot felul de vile, prăvălii, case țărănești și grădini. Dincolo de clădirile ce poartă semnătura unor arhitecți celebri, ce e fascinant la Govora e tocmai lejeritatea cu care treci de la atmosfera urbană la cea rurală și cît de repede poți să te pierzi în peisaj. Plus aerul de loc ușor oprit în timp, cu bune și rele.
Ce se întîmplă în timpul „Zilelor Arhitecturii Balneare”? Care ar fi consecințele, la modul ideal, ale acestui proiect anual?
Radu Tîrcă: Cu fiecare activitate, ne dorim să demonstrăm că oricare dintre clădirile de patrimoniu aflate acum într-o stare dezolantă poate participa la viața orașului și că există un potențial imens în fiecare dintre ele. Organizăm tururi ghidate pentru a spune poveștile din spatele ruinelor, proiectăm filme pentru a deschide vechiul cinematograf chiar și pentru cîteva ore, montăm expoziții despre proiecte și idei de revitalizare în jurul unor clădiri neutilizate ș.a. Anul acesta însă facem un lucru important, credem noi. Vom prezenta un ghid de bune practici privind arhitectura din Govora. Este munca noastră din ultimii doi ani condensată într-un set de recomandări adresate oricui dorește să intervină asupra fondului construit de aici. Ne-am bucura dacă pe termen lung această mică broșură cu sfaturi ar influența felul în care oamenii se gîndesc la casele și grădinile lor, la felul în care ar trebui să le întrețină și la necesitatea de a apela la specialiști. Și ne-am bucura mai ales dacă aceste lucruri s-ar reflecta în imaginea de ansamblu a stațiunii, pe termen mediu și lung. Ne-am bucura să creștem implicarea tuturor în redresarea orașului, fiindcă altă modalitate, nu că nu există, dar nu ar fi sustenabilă. Am vrea ca peste încă 30 ani să ne putem bucura de o stațiune vibrantă, cu clădiri istorice și spații publice întreținute și să putem să ne mîndrim cu felul în care orașul îi face pe oameni să se simtă.
Cine vă sprijină în acest demers și cine ar mai putea / v-ar plăcea să vi se alăture? Ce e ușor, ce e dificil cînd organizezi așa ceva?
Irina Leca: Primim mult ajutor de la prietenii, colegii, profesorii și familiile noastre. Apoi, desigur, comunitatea din Băile Govora, inclusiv autoritățile și mediul antreprenorial local. Fundația Comunitară Vîlcea ne e partener-cheie, la fel și artiștii din colectivul festivalului Amural, care au avut ideea de a face video mapping pe clădirile istorice, una din atracțiile principale ale „Zilelor Arhitecturii Balneare”. Ne sprijină și mulți oameni pe care nu am ajuns să-i cunoaștem direct, dar care au prins drag și interes de ce facem la Govora. Tuturor le sîntem recunoscători pentru felul în care ne-au susținut, fie că ne-au ajutat la șantiere, ne-au dat sfaturi, au donat, ne-au scris un mesaj de bine sau ne-au ascultat cînd aveam nevoie de optimism și motivație. Ca echipă, ne-ar prinde bine mai multă capacitate pe partea administrativă și de fundraising, mai ales că vom fonda un ONG și avem idei și parteneri pentru proiecte mai ample. Acum ne e relativ ușor să gîndim acțiuni și intervenții anuale mici pe care să le legăm apoi de cele cîteva surse naționale de finanțare, dar ne dorim să dezvoltăm o organizație ce poate iniția sau colabora la proiecte mai mari, ce atacă probleme cu bătaie mai lungă. Bineînțeles, orice fel de ajutor e binevenit, sîntem încă o echipă restrînsă cu multe proiecte și uneori nu avem timp nici de social media.
Revigorarea stațiunii Govora și Oltenia de sub Munte – geoparc aspirant UNESCO sînt inițiative venite dinspre ONG-uri și asociații private. Sînt acestea suficiente pentru a ridica în mod semnificativ turismul vîlcean? Ce lipsește?
Irina Leca: Inițiativele private au reușit să ajute turismul vîlcean, sînt relevante și indispensabile, dar nu suficiente. ONG-urile au idei și lucrează local sau regional, însă au nevoie de sprijin public, pentru că nu au nici capacitate și nici atribuții pentru a rezolva problemele de sistem. Există planuri și strategii de dezvoltare, autoritățile au proiectele proprii, dar e nevoie de o colaborare mai bună și o coordonare între sfera publică și privată, pentru ca toate aceste proiecte să fie implementate cu succes și să aibă mai mult impact. Vedem cum, într-o țară cu probleme spectaculos de mari de demografie și mediu, e nevoie de o abordare mai integrată, inclusiv la nivel național, la nivelul Cancelariei Prim-ministrului.
Există schimbări semnificative de mentalitate/viziune/implicare între generația nouă de arhitecți, cum sînteți voi, și seniorii?
Ștefania Hîrleață: Diferența de mentalitate între noile și vechile generații există nu numai între arhitecți, ci în numeroase alte domenii, pe fondul contextului diferit. Cred că am auzit de prea multe ori clișee despre diferențe intergeneraționale, dar progresul chiar este vizibil. Putem doar să vorbim din propriile observații din ultimii cîțiva ani. În primul rînd, tehnologia pare să adîncească această prăpastie de la sine. Tehnologia face tinerii să fie mai adaptabili, mai deschiși, mai eficienți. Apoi, noi am crescut într-o lume liberă, am fost învățați că totul este posibil, ceea ce unii ar putea considera naiv. Însă adevărul este că această mentalitate pune lucrurile în mișcare atunci cînd alții ar fi descurajați sau resemnați.
Revenind la domeniul arhitecturii, în ultimii ani numărul inițiativelor tinerilor arhitecți a crescut, sprijinite de seniori și organizații cu instrumente de politici publice create de ei, precum Ordinul Arhitecților din România sau Administrația Fondului Cultural Național, care susțin numeroase proiecte culturale și școli de vară. E o întreagă generație de tineri ce învață și inovează la firul ierbii, bazîndu-se pe cunoștințele și ajutorul generațiilor dinainte și încercînd să ducă lucrurile un pas mai departe. Credem că pasiunea nu se rezumă la metri pătrați de proiecte reușite, ci la actul cultural pe care îl reprezintă arhitectura.
De cînd am fondat Studiogovora, lucrurile s-au legat foarte frumos cu activitatea noastră de arhitecți: avem întîlniri cu studenții interesați să-și facă diploma pe locuri din Băile Govora, am colaborat cu Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu“ pentru introducerea clădirilor balneare abandonate ca teme de lucru pentru studenți, mulți oameni ne-au cerut sfatul pentru reparații și amenajări și am început chiar și cîteva șantiere la Govora. Sîntem încrezători că, încet-încet, implicarea și viziunea noastră se vor transforma în lucrurile palpabile pe care mulți încă nu le văd posibile.
interviu realizat de Marius CHIVU
