Mai rău ca moartea

Lina ȚĂRMURE
Publicat în Dilema Veche nr. 953 din 14 – 20 iulie 2022
image

Moartea, văzută strict ca un act al dispariției, poate că nu sperie întotdeauna; modurile, însă, în care aceasta survine pot atrage după sine copleșitoare stări afective. Fenomenele naturale catastrofale, accidentele, tortura sau abominațiile născute în numele războaielor provocînd decesul prematur al unor oameni necunoscuți, aflați la mari distanțe, ajung să-i marcheze pe cei rămași vii într-un mod chiar mai tăios decît întîlnirea mereu copleșitoare cu dispariția celor apropiați de-o viață.

Nu am fi crezut că războiul se va mai face cu armuri și care de luptă, lăsînd în urma hoardelor localități pîrjolite. Dar războiul a izbucnit mai aproape decît am fi crezut, făcîndu-ne martori și gazde ale celor aflați în nevoie. Sentimentele pe care le trăim cu toții în fața masacrelor din Ucraina nu fac altceva decît să ne strivească conștiința, să ne pună la pămînt, ca mai apoi să ne ofere un spațiu infinitezimal de recristalizare a sinelui, pînă la următoarea știre destabilizatoare, dezumanizantă.

„Ce este un bărbat? O liniște între două bombardamente. Ce este o femeie? O liniște între două bombardamente. Ce este un copil? O liniște între două bombardamente.”

Sîntem incapabili de a cuprinde complexitatea veștilor, războiul ne aruncă într-un paroxism continuu de senzații. În siajul produs de tehnologie, de rapiditatea răspîndirii informației vizuale și auditive, încercăm să ne găsim propriile moduri de a suporta pătrunzătoarele încordări care se iscă în și între noi. Nicolae Comănescu, sensibil la atitudinile de protejare ale ucrainenilor cu privire la moștenirile artistice, preia gestul dramatic (mai degrabă discret, în comparație cu ferocitatea războiului) care face referire indirect la genocidul ucrainean. Inspirat din gesturile de fortificare a monumentelor de for public din orașele care sînt în așteptarea unui atac (Odessa), sau care au fost supuse bombardamentelor (Harkov), Comănescu înfășoară structura monumentală cu saci de nisip a Monumentului Eroilor Neamului, semnat de Constantin Lucaci, din Reșița, punînd locul acestei intervenții sub semnul aceluiași potențial pericol precum în zonele afectate de conflicte.

Artistul provoacă, prin actul său, o oglindire simbolică a războiului, pe care o integrează într-un cotidian relativ îndepărtat de epicentrul zbuciumului, dar perpetuu amenințător. Astfel, observăm cum nu reprezentările explicite ale ororilor sînt prezente în intervenția artistică, ci presentimentul lor, iminența și neliniștea unui prezent al istoriei, fragilizat oriunde, pentru toți. Nu știu dacă există cu adevărat ceva mai rău ca moartea, însă această sintagmă a lui Comănescu devine o mărturie neputincioasă în fața ororilor. Poate că artistul are dreptate, a fi martorul crimei poate fi chiar mai rău ca moartea.

Poetul ucrainean Ilya Kaminsky (ale cărui versuri le-am citat mai sus) scria în volumul său (parcă prevestitor al unor dezastre în țara natală) Republica surdă, apărut în anul 2019: „Eu, un trup de bărbat adult, aștept să / explodez ca o grenadă de mînă”. La Reșița, Monumentul Eroilor Neamului stă să explodeze și el, ca orice monument al eroilor, al scriitorului național, al artistului uitat de pretutindeni, ca orice statuie a libertății, ca orice fîntînă publică. Și tocmai ca să le ascuțim prezența în conștiința noastră e necesară o îngropare – măcar pentru o vreme – a presupuselor noastre repere existențiale.

image

Îngropat și prezent

Aflați pentru prima oară în Reșița, Comănescu ne-a făcut un tur. Fusese invitat anul trecut să demareze un proiect în stilul său caracteristic, conturat în jurul geografiei/arhitecturii orașului, adunînd fragmente de moloz sau praf, pe care le supune unor operații plastice, cu presentimentul că obiectul-deșeu își poate recîștiga dreptul la formă.

Dacă prin București a adunat resturi de la Moara lui Assan sau din cartierul Berceni, pe care ulterior le-a integrat în lucrări care amintesc aceste situri geografice, în Reșița a scotocit prin pereții Casei Pittner (în al cărei proces de reconversie e implicat) și a colecționat rugină din monumentalele edificii și structuri industriale care au fost, odată, baza financiară a orașului. Astfel, culorile folosite de Comănescu în picturile sale sînt amestecate cu praf și pulbere din măreția edificiilor vechi ale orașului.

Dar, la jumătatea lunii aprilie, cînd am fost noi la Reșița, Nicolae Comănescu avea o altă treabă, mai urgentă: căra ultimii saci de nisip în vederea acoperirii Monumentului Eroilor din Piața Tricolorului. Aproape îngropat, monumentul devine cu atît mai prezent. Schimbarea semnificației inițiale a produs o fisură în modul de raportare al localnicilor la acesta, desprinzîndu-l tocmai de cotidianul local; într-un fel, l-a resuscitat, făcîndu-l vizibil, pentru a doua oară.

Într-o oarecare măsură, a făcut ceea ce făceau și Christo & Jean-Claude, care, printre altele, au „împachetat” temporar (dar complet) multiple componente ale spațiului public, dintre care amintesc: Reichstag Berlin, Kunsthalle Berna, Arcul de Triumf, podul Pont Neuf etc. Aceste demersuri evidențiau volumul clădirilor și confereau o experiență extraordinară spectatorului deja obișnuit cu caracteristicile edificiilor. Astfel, se evidențiază raportul dintre vizibil și invizibil, dintre o construcție care ajunge să devină absentă din cauza familiarizării cu aceasta și resuscitarea sa printr-o conversie (temporară) a semnificației lui originare.

Nicolae Comănescu a plecat la Reșița cu gîndul că va sta o săptămînă, care s-a transformat într-o lună. N-a știut că trebuie să mute muntele. Nu credea că va fi nevoie chiar de 180 de tone de nisip care va trebui porționat cu grijă, în saci de maximum 60 de kilograme fiecare (altfel devin imposibil de manevrat), nu și-a imaginat că personalul trimis de Primărie se va plînge continuu, drept urmare vor fi zile în care va trebui să muncească mai mult decît cei tocmiți de oficialități și nu a apucat să se gîndească prea mult la efectul pe care o să îl provoace, că deja opinia publică îl punea la colț. Se aștepta cel mult la cîteva comentarii ridicole pe Facebook, dar nu la poezii scrise cu scopul de a-l defăima. Plus că nu și-a dat seama cît vor îngreuna sacii plini cu nisip toate comentariile răutăcioase ale trecătorilor.

image

Acum, că toată acțiunea a luat sfîrșit și soclul eroului a fost dezvelit din nou, mă gîndesc că toate reacțiile negative nu au fost altceva decît consecințele întîlnirii precare de pînă acum dintre publicul românesc și acțiunile artistice din spațiul public. Dar aici s-a devoalat unul din caracterele iminente, extrem de nutritive, ale artei: de a crea spații de dezbatere cu infinite posibilități de ramificare. Datorită acțiunii de la Reșița, am observat cum opinia publică poate fi stîrnită printr-un demers artistic, asumîndu-și o postură interogativă sau reflexivă în raport cu lumea socială și dramele ei. Am văzut cum, datorită comentariilor și interacțiunilor cu aceasta, publicul devine parte integrantă a demersului artistic, conferindu-i un caracter deschis și imprevizibil. Ne-am creat, astfel, speranțe, visînd la emanciparea și consolidarea spațiului public urban (și) prin intervenții de acest fel.

De-a lungul travaliului, Comănescu a fost ajutat de voluntari reșițeni – Marian Apostol, Florin Safer, Dani Brici, Bogdan Piperiu sau Marian Trutulescu; dar a fost vizitat și de alții, artiști veniți din Capitală, precum Ramon Sadîc, iar pe ultima sută de metri am ajuns și noi (Răzvan Năstase și cu mine), împreună cu Dan Popescu, Mugur Grosu și Dumitru Gorzo. În ultima zi, pentru că a avut parte de cea mai consistentă mînă de lucru (din punct de vedere numeric), a reușit să termine instalația, dar nu la timp – astfel încît privitorii care au venit în Piața Tricolorului au avut parte și de un performance, întrerupt pe parcurs de întrebări ale trecătorilor și de discuții cu reporterii. Titlul evenimentului de deschidere, „Am făcut tot ce era românește posibil”, a fost ales în așa fel încît să readucă în prim-plan meteahna mitizată a românilor de a lăsa munca neisprăvită; așa se explică lipsa de simetrie a împachetării elementelor ce constituie situl monumental.

De fapt, intervenția lui Comănescu vorbește și despre noi și propriile noastre ruine – produse nu doar de bombe, ci și de trecerea timpului –, despre năravuri cine știe de cînd moștenite și continuu perpetuate.

(o variantă inițială a acestui text a apărut pe propagarta.ro)

Lina Țărmure a co-fondat, în 2019, Diptych Art Space din București, unde curatoriază programul de evenimente, dar asistă curatorial și alte proiecte independente și scrie texte despre artă.

Foto: Petre Dalea

957 15 Fanny Chartres jpg
CC jpg
A nu trăi (doar) din trecut
Muzica celor de la Soft Machine (numele e preluat de la romanul lui William Burroughs) s-a dorit de la început un fel de happening, utilizînd lumini psihedelice și folosind influențe diverse.
957 21 Ligia Ciornei foto din arhiva personala jpeg
„Generația de acum minimalizează schizofrenia perioadei comuniste” – interviu cu Ligia CIORNEI
„Am încercat să surprindem efervescența interioară a unei femei însărcinate care e obligată să ia o decizie din cauza circumstanțelor.”
956 16 Cazacu1 jpg
Un maestru al jazz-ului spiritual
La cei 84 ani ai săi, Charles Lloyd a fost decanul de vîrstă al invitaților ediției de anul acesta a Festivalului de Jazz de la Gărîna.
c sebastian marcovici 1 jpg
O pădure, trei călăreți, o fată frumoasă. Și „Persona” lui Andryi Zholdak la FITS
Cîteva note fugare pe marginea spectacolului „Femeia mării”, prezentat pe scena Festivalului de Teatru de la Sibiu de trupa Teatrului Național Marin Sorescu.
955 15 Razvan Scurtu jpg
954 15 Jinte Deprez & Maarten Devoldere jpg
„Cîntecele de dragoste n-o să fie niciodată depășite” – interviu cu muzicianul Maarten DEVOLDERE
„Pentru mine, albumele cu cea mai mare însemnătate sînt despre dragoste și despărțiri.”
953 15 Gabriel Achim jpg
953 21 Banu2 jpg
Peter Brook, dispariția
El a ştiut întotdeauna cum să injecteze energie şi să însufleţească un public care a resimțit dorinţa regizorului de a-l erija în partener.
p 22 Monica Stan credit Lorand Vakarcs jpg jpg
„Cînd nu mai ai droguri, te hrănești cu afecțiunea celorlalți” – interviu cu Monica STAN
„Și relațiile de familie pot fi foarte toxice. Se creează relații codependente, toată lumea încearcă să extragă ceva de la celălalt, doar că aici nu sînt bani.”
p 23 credit P  Dalea jpg
Mai rău ca moartea
Datorită acțiunii de la Reșița, am observat cum opinia publică poate fi stîrnită printr-un demers artistic, asumîndu-și o postură interogativă sau reflexivă în raport cu lumea socială și dramele ei.
951 15 Marius Giura foto Andrei Becheru jpg
„Generațiile de muzicieni se schimbă“ – interviu cu Marius GIURA
„Sîntem mîndri de artiștii pe care am reușit să îi invităm. Ei au adus faimă acestui festival.”
951 16 Credit foto Adi Molnar 1 jpeg
„Trec printr-o perioadă crem cu abțibilduri” – interviu cu OIGĂN
Am umblat pe străzi cu sens unic, m-am uitat în casa liftului cînd el era plecat la supermarket și mi-am găsit un fel de voce doar a mea.
p 15 Delta Bucurestiului 0778 jpg
„Încerc să încetinesc dispariția amintirilor din acest loc” – interviu cu regizoarea Eva PERVOLOVICI
„Pentru mine era important să arăt în film acest trecut simbolic, în același timp artistic și spiritual, al închisorii Văcărești.”
947 15 Alexandru Belc jpeg
„Mă interesează legătura dintre trecut și prezent” – interviu cu regizorul Alexandru BELC
„Cît de mult putem să ne luptăm pentru a nu lăsa compromisul să se instaleze în noi?”
p 15 coperta2 jpg
Nota traducătorului
Seria romanelor „În căutarea timpului pierdut” de Marcel Proust va apărea, începînd din acest an, la Editura Cartier în noua traducere a lui Cristian Fulaș.
p 21 jpg
David Lynch: fuga psihogenică
La David Lynch există o doză bine echilibrată de mister și de inexplicabil, de gangsteri și femei în pericol, de dedublare și subconștient.
945 15 Sebastian Strasser png
„Mi s-ar părea fabulos să fac un film SF în România” – interviu cu regizorul Sebastian STRASSER
Tehnica învățată în ultimii zeci de ani aș vrea să o aplic la poveștile autentice care sînt parte din sufletul țării în care m-am născut.
945 22 Christian Badea jpeg
„Voiam să aud ceva care să-mi dea încredere că există potențial” – interviu cu dirijorul Christian BADEA
„Tehnic, muzicienii tineri sînt buni, atitudinea lor e bună. Trebuie timp.”
„Altfelul este de multe ori mai ademenitor și, uneori, mai trainic” – interviu cu Horațiu MĂLĂELE jpeg
„Altfelul este de multe ori mai ademenitor și, uneori, mai trainic” – interviu cu Horațiu MĂLĂELE
„Cînd viața începe să te cutremure și ești în pericol să te prăbușești e bine să te agăți de ce-ai făcut pînă atunci.”
„Cred că adevăratul personaj a fost textul” – interviu cu actrița Marina PALII jpeg
„Cred că adevăratul personaj a fost textul” – interviu cu actrița Marina PALII
„Aș investi în educație și apoi aș trăi o sută de ani să văd roadele ei într-o societate sănătoasă.“
Bienala, un loc al fugii continue – interviu cu Cosmin COSTINAȘ jpeg
Bienala, un loc al fugii continue – interviu cu Cosmin COSTINAȘ
„Sperăm ca un anumit tip de relație să se stabilească între obiectul artistic, între personajele de pe ecran și conversațiile interioare pe care fiecare dintre noi le avem.”
Istoria culturală a lumii povestită de culori jpeg
Istoria culturală a lumii povestită de culori
Albastrul prosperă doar pe tărîmurile nepămîntești ale cerului, ale mării și ale orizontului.
Jafar Panahi – film și cenzură, de aproape și de departe jpeg
Jafar Panahi – film și cenzură, de aproape și de departe
Debutul cinematografic și scenariile metaforice care vorbeau despre sistemul totalitar apar și în urma propriilor experiențe politice.

Adevarul.ro

image
Paguba unor români care şi-au rezervat vacanţe în Grecia. „O voce răstită a spus că doar turiştii din România fac asta”
Mai mulţi români care voiau să-şi rezerve vacanţa în Grecia au fost victimele unor escroci. Acum, turiştii au pierdut sute şi chiar mii de euro pe care e posibil să nu-i mai recupereze.
image
Dispută într-o grădiniţă făcută cu banii statului ungar: „Pot veni şi copii români, dar educaţia va fi în maghiară”
Biserica Reformată a construit în Huedin (judeţul Cluj) o grădiniţă cu predare în limba maghiară. Un reprezentant al bisericii a precizat că grădiniţa a fost construită cu sprijin din partea  statului ungar, dar că va primi şi copii români.
image
Noi obligaţii pentru munca part-time: Angajaţii depun declaraţii în fiecare lună. Cât li se reţine din venit. Exemple de calcul
Ministerul Finanţelor a pus în dezbatere publică un proiect de ordin prin care aprobă normele de aplicare a taxării muncii part-time la fel ca pentru munca cu normă întreagă.

HIstoria.ro

image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.
image
Armele dacilor: formidabile și letale
Dacii erau meșteșugari desăvârșiți în prelucrarea metalelor, armele făurite de fierarii daci fiind formidabile și letale. Ateliere de fierărie erau în toate așezările, multe făcând unelte agricole sau obiecte de uz casnic, dar un meșter priceput putea foarte ușor să facă și arme.
image
Războiul Troian, între mit și realitate. A existat cu adevărat?
Conform legendei, Troia a fost asediată timp de zece ani și apoi cucerită de grecii regelui Agamemnon. Motivul izbucnirii Războiului Troiei ar fi fost, conform „Iliadei”, răpirea Elenei, cunoscută drept frumoasa Elena, Elena din Argos sau Elena a Spartei, fata lui Zeus și a Ledei.