Lumea în care trăim: o scurtă introducere

Este diplomat cu experiență, fost consilier politic și fost președinte al Council of Foreign Affairs. Richard Haass (n. 1951) a fost consultant senior al președintelui George W. Bush pentru Orientul Mijlociu și a lucrat împreună cu secretarul de stat Colin Powell. A primit numeroase medalii și premii. Fragmentul de mai jos face parte din volumul Lumea în care trăim: o scurtă introducere, aflat în curs de apariție, în traducerea Ancăi Dumitru, la Orion, imprintul de nonficțiune al Editurii Nemira.

S-au scris și s-au spus multe despre ordinea liberală a lumii sau ordinea bazată pe reguli. Această formulă se referă la un set de aranjamente internaționale – ONU, la început, Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială, apoi GATT, precursorul Organizației Mondiale a Comerțului – care au fost create la finele celui de-al Doilea Război Mondial. Aceste instituții au fost înființate pentru a facilita rezolvarea pașnică a disputelor, pentru a promova comerțul liber și dezvoltarea, pentru a încuraja investițiile și comerțul transfrontaliere.

Această ordine a fost liberală în sensul clasic (prin opoziție cu apelul contemporan la politic) – țările care au participat erau predilect democratice; ordinea era voluntară, bazată pe reguli și deschisă tuturor țărilor. Balanța puterii și pacea erau menținute de Statele Unite în colaborare cu aliații săi din Europa și Asia și susținută de forțe militare convenționale și de arme nucleare. Înfrînarea și controlul înarmării au contribuit la menținerea balanței puterii și la succesul neutilizării armelor nucleare. Comerțul liber a contribuit la întărirea aliaților și le-a oferit stimulente potențialilor inamici pentru a nu acționa disruptiv.

Rusia (fosta Uniune Sovietică) și China au ocupat o poziție neașteptată în raport cu această ordine. Ambele sînt membre permanente ale Consiliului de Securitate al ONU, membre ale Băncii Mondiale, ale FMI și WTO și fac parte din Grupul celor opt și din Grupul celor douăzeci. (În 2014, Rusia a fost exclusă din G8 în urma anexării Crimeei.) Pe de altă parte, au arătat un interes limitat sau deloc în susținerea drepturilor omului, în efortul de a deveni mai liberale sau democrate ori în sprijinirea altor țări în această direcție. Rusia a violat cîteva dintre elementele de bază ale unei ordini mondiale liberale, inclusiv respectarea granițelor altor țări și drepturile necombatanților dintr-o zonă de război, în vreme ce China ignoră legislația internațională cu privire la Marea Chinei de Sud și implementează politici economice și comerciale care sînt incoerente cu ce se aștepta de la ea atunci cînd a fost primită în WTO.

Această ordine liberală este acum fragilă, ca rezultat al declinului puterii relative a Americii și al pasului în spate pe care îl face în ceea ce privește rolul în lume pe care l-a jucat pînă acum. O China extrem de autoritară, asemenea Rusiei, tinde să contribuie și ea la această direcție. Autoritarismul este în creștere și nu doar acolo unde ne-am fi așteptat – în China și Rusia –, ci și în Filipine, Turcia și în estul Europei. Comerțul global a crescut, dar rundele recente de negocieri s-au terminat fără acorduri, iar WTO s-a dovedit a nu fi capabilă să ofere soluții sau direcții pentru multe dintre provocările actuale, inclusiv barierele bazate pe taxe, cele care nu presupun taxe, problema subvențiilor de stat, a speculei valutare și furtul de proprietate intelectuală. Resentimente privitoare la exploatarea de către Statele Unite a dolarului, prin care încearcă să impună sancțiuni, sînt din ce în ce mai mari și există îngrijorări cu privire la datoriile acumulate ale țării. Aliații Americii încep să devină nesiguri de gradul de siguranță pe care Statele Unite l-ar avea într-o criză și nu privesc unilateralismul cu ochi buni.

Consiliul de Securitate al ONU are o prea mică relevanță în toate conflictele din lume, iar tratatele internaționale nu au reușit să dea un răspuns pertinent provocărilor care s-au ivit odată cu globalizarea. Lumea a exprimat din nou opoziția față de orice fel de genocid și și-a afirmat dreptul de a interveni atunci cînd guvernele nu pot să își îndeplinească responsabilitatea de a-și proteja cetățenii, dar vorbele nu au fost transpuse în fapte. Tratatul de neproliferare nucleară permite unui număr de cinci țări să dețină arme nucleare, dar sînt nouă țări care au deja (și multe altele care le vor urma acestora, dacă chiar vor dori). Există dificultăți majore în reglementarea achizițiilor și utilizării noilor tehnologii care au aplicații militare, de la robotică la inteligență artificială și drone. UE, de departe cea mai vastă structură regională, se confruntă cu dispute legate de migrație, de politici economice și de împărțirea responsabilității între propriul organism și membrii săi. Pe tot globul, țările devin tot mai reticente în fața primatului Statelor Unite. SUA pe de altă parte, sînt divizate politic și tensionate din punct de vedere militar în urma lungilor războaie din Irak și Afganistan și par să fie mai puțin dispuse să promoveze ordinea liberală a lumii așa cum o făcuseră de la finalul celui de-al Doilea Război Mondial.

Hiperpatriotism ostil

Reapariția mișcărilor etnice și naționaliste a contribuit la subminarea ordinii actuale. Cînd naționalismul se transformă într-un hiperpatriotism ostil țărilor străine și cetățenilor acestora, devine periculos și are ca efect subminarea ordinii. Un astfel de naționalism poate conduce spre politici externe agresive și devine o scuză în intervențiile în numele unui anume grup etnic care se întîmplă să fie în altă țară. Exact asta putem vedea în comportamentul Rusiei față de minoritățile ruse din țările vecine, Ucraina fiind un exemplu dramatic. Merită să spunem că acest naționalism extrem și violent s-a născut din ceea ce a fost destul de unanim considerat o umilire a Rusiei, prin pierderea Războiului Rece și extinderea NATO.

Poate părea ciudat că acest lucru se întîmplă într-un moment cînd există forțe globale foarte puternice. Dar exact în acest aspect putem afla explicația: popoarele își afirmă identitatea națională în fața forțelor asupra cărora simt că au un control limitat și de care se simt amenințate, economic, politic, cultural. Opoziția tot mai puternică față de comerțul liber, imigrația și entități care acoperă spectrul, de la UE la ONU, pot fi explicate ca urmare a acestei tensiuni. Ceea ce subliniază această tendință este că tensiunea dintre naționalism și ordinea lumii nu a fost deloc soluționată de procesul de decolonizare de după al Doilea Război Mondial. Dimpotrivă, naționalismul este o forță de temut, una care este din ce în ce mai puternică și care se află în tensiune cu ideea de toleranță între societăți și de relații pașnice între țări.

De ce anume se întîmplă aceste lucruri? Ordinea actuală a lumii a trebuit să facă față unor schimbări de putere: emergența Chinei, apariția mai multor medii de putere (Iran și Coreea de Nord, de exemplu), respingerea unor aspecte importante ale ordinii, apariția unor actori nestatali (de la cartelurile de traficanți de droguri la rețelele teroriste) care pot reprezenta o amenințare serioasă a ordinii dintre state. Pe scurt, puterea este mai diluată și se află mai mult ca niciodată de-a lungul istoriei în mai multe mîini…

Între timp, conducerea eficientă lipsește. Instituțiile nu au știut să se adapteze. Nimeni, azi, nu ar contura un Consiliu de Securitate ONU așa cum este cel actual, dar, cu toate acestea, o reformă reală nu este posibilă, deoarece aceia care și-ar pierde influența ar bloca orice schimbare. Eforturile de a construi cadre eficiente care să vizeze problemele globalizării, inclusiv schimbările climatice și atacurile cibernetice, nu au dat rezultate. Decizii ale guvernelor europene sau ale UE au creat o presiune masivă asupra guvernelor locale, au deschis granițe și UE cu totul…

Ținînd cont de toate aceste schimbări, o revenire la vechea ordine mondială va fi imposibilă. Va fi și insuficientă, dacă ne gîndim la toate noile provocări. Odată ce acest lucru este asumat, cei care au interesul de a păstra elementele centrale ale ordinii liberale ar trebui să înceapă să le întărească și să le suplimenteze cu măsuri care răspund la schimbarea dinamicii puterii și problemelor globale. Statele Unite și partenerii lor vor trebui să instituie acorduri de stocare a armelor și control al înarmării, vor trebui să întărească statele slabe care nu pot controla terorismul, cartelurile și grupările criminale și vor trebui să contrabalanseze puterile autoritare care se infiltrează în procesele democratice. Argumentele că încercările de a integra China și Rusia în ordinea existentă a lumii au eșuat nu trebuie să devină pretextul respingerii unor viitoare eforturi de a le include în crearea și menținerea ordinii viitoare a lumii, căci parcursul secolului XXI va reflecta tocmai aceste procese. Astfel de eforturi vor fi un amestec de compromis, stimulente și frînări. Relațiile vor fi un amestec de concurență și cooperare, cu obiectivele gemene ca primul să nu intre în conflict sau să nu primeze asupra celui din urmă.

Țările vor trebui să colaboreze pentru a gestiona problematica globalizării, inclusiv, dar nu limitat doar la schimbarea climatică, comerț, proliferare. Toate acestea vor determina nevoia unei noi ordini, nu a retrezirii vechii ordini. Eforturile de limitare, de adaptare și, poate, de răsturnare a efectelor schimbărilor climatice trebuie să fie mult mai ambițioase. WTO va trebui să ajungă să gestioneze tipul de problematici ridicate de aproprierea de tehnologii de către China, provizioanele de subvenții pentru companii domestice, folosirea barierelor nontarifare în comerț. Trebuie să se instituie o legislație a spațiului cibernetic și a spațiului cosmic. Toate acestea la un loc cer acum un consens. O astfel de abordare este ambițioasă, dar necesară.

Foto: Richard Haass (wikimedia commons)