„La început au fost doi, Iancu și Creangă“ – interviu cu Ana Maria ZAHARIADE și Ștefan GHENCIULESCU

Publicat în Dilema Veche nr. 833 din 6 - 12 februarie 2020
„La început au fost doi, Iancu și Creangă“ – interviu cu Ana Maria ZAHARIADE și Ștefan GHENCIULESCU jpeg

De curînd, a apărut volumul Horia Creangă. O monografie, publicat de Zeppelin. Autori: Nicolae Lascu, Ana Maria Zahariade, Anca Iliescu și Florinel Radu, editori: Ștefan Ghenciulescu și Diana Mihnea. E o carte importantă pentru oricine vrea să descopere Bucureștiul modernist, un patrimoniu arhitectonic important și, din păcate, neglijat. Am stat de vorbă cu Ana Maria Zahariade și cu Ștefan Ghenciulescu despre acest proiect editorial dedicat arhitectului Horia Creangă.

Ce înseamnă pentru București viziunea modernistă a lui Horia Creangă din primele decenii ale secolului XX?

Ana Maria ZAHARIADE: Cred că Bucureștiul se moderniza și fără Horia Creangă, dar este posibil ca imobilele moderniste să fi fost mai puțin îndrăznețe și mai puțin elegante ca linie dacă Horia Creangă nu ar fi existat.

În momentul în care Creangă revine în București, orașul se găsea deja, încă de pe la jumătatea secolului al XIX-lea, într-un proces rapid de modernizare, adică de occidentalizare. Societatea și modul de viață se schimbaseră, orașul se adapta din mers noii vieți, printr-o nouă echipare urbană (de la construcția instituțiilor moderne la asanarea Dîmboviței și amenajarea de parcuri, de la pavarea drumurilor la iluminare), prin străpungerea de bulevarde, prin „înfrumusețarea“ spațiului public și prin reglementări urbane din ce în ce mai coerente, astfel încît Bucureștiul să devină „o capitală europeană“ (formulă ce apare, de altfel, încă din Regulamentele Organice).

Dar, după 1919, orașul dobîndește o nouă putere de atracție în calitatea de capitală a unui stat de două ori mai mare, a cărui administrație centrală devine mai complexă. Este și în avînt economic, iar imigrația cunoaște un ritm mediu anual de creștere de două ori mai mare decît înainte. Numărul locuințelor din Capitală se dublează între 1930-1941. Investiția în locuințe părea cea mai sigură în condițiile momentului și prea puțin afectată de criza din 1929-’33.

Locuința devine și un instrument de mare eficiență în construcția imaginii de capitală capitalistă modernă. Noile tipuri de locuințe (imobile înalte de apartamente) și noua arhitectură (modernismul) reprezentau etosul „progresist“ al unei noi societăți, al unei noi burghezii capitaliste și al noii intelectualități. Se va clădi consistent în mod special pe noul tronson al axei N-S care se tăia în această perioadă, exclusiv prin investiție privată, și se va răspîndi, ca o iradiere în restul orașului, totul în foarte scurt timp.

Horia Creangă a construit, pe noul bulevard, Palatul ARO – astăzi blocul și cinematograful Patria, pe atunci un fel de „far al modernismului“ – și a impus astfel un standard ridicat de îndrăzneală și de eleganță plastică. Poate că, fără arhitectura lui, bulevardul ar fi avut aspectul ceva mai „cumințel“ al străzilor moderniste din alte orașe central- și est-europene.

Uneori mă mir de curajul și de dorința de a se reprezenta modernist ale societății ARO. Modernismul era în aer! Și a avut loc să se ridice în centrul orașului, ceea ce e mai rar în cazul Europei interbelice.

hc 131 jpg jpeg

În ce fel ne ajută acest demers editorial să înțelegem mai bine istoria orașului?

Ștefan GHENCIULESCU: Cred că ne ajută să înțelegem că interbelicul nu a însemnat doar Cioran, Eliade, Sebastian, Brâncuși, Enescu, ci și o arhitectură excelentă și perfect sincronă cu fenomenul internațional, dar și că modernitatea și avangarda nu au fost (și nu sînt) niște dușmani ai identității noastre, ci o parte a acestei identități. Și ar mai fi și faptul că, între 1860 și 1940, dincolo de disparități sociale reale, neizbutiri și distrugeri, Bucureștiul și România au beneficiat de un proiect coerent și relativ consensual de modernizare: nici autoritar, ca după 1947, și nici complet haotic ca în perioada actuală.

V-a interesat nu doar reconstituirea hărții clădirilor semnate de el, ci și aducerea ei la zi, „viața“ lor actuală. Care e situația? Cum au „îmbătrînit“ aceste clădiri? Se vorbește deja de multă vreme despre tristețea și dispariția multor clădiri de patrimoniu din București. Ce s-a salvat din cele semnate de Creangă?

Ș.G.: Nu doar operele sale (inclusiv cele monument), ci tot patrimoniul nostru modernist e distrus în mod accelerat, uneori din nepăsare, alteori cu cele mai bune intenții. E chiar mai amenințat decît cel de secol XIX, pentru că e mult mai afectat de cutremure, dar și pentru că estetica sa simplă, fără ornamente, nu îl face apreciat de către majoritatea oamenilor. Există cel mult două-trei case prezervate ale lui Creangă. La restul dintre ele, modificările merg de la intervenții punctuale la alterări masive. Sigur, e greu să explici oamenilor de ce ar trebui să sufere de frig și să nu își pună termopane de plastic. E nevoie atît de programe publice de susținere a unor intervenții corecte, cît și de conștientizarea că acestea ar crește inclusiv valoarea strict imobiliară a clădirilor. Pe de altă parte, colegii noștri care le-au fotografiat au descoperit și o lume necunoscută, plină de poezie și de detalii minunate care s-au păstrat, un bonus neașteptat al proiectului.

Alături de numele lui Horia Creangă apare și cel al lui Marcel Iancu, un alt arhitect vizionar al Bucureștiului. Care sînt mărcile fiecăruia?

A.M.Z.: Toamna aceasta am ținut o conferință despre modernismul bucureștean la o întrunire în Gdynia, un oraș modernist din Polonia. Pentru că trebuia să fac o paralelă cu modernismul polonez, unde au fost multe focare ale mișcărilor de avangardă, m-am încumetat să fac o afirmație cam hazardată, dar nu departe de adevăr: „La început au fost doi, Iancu și Creangă“. În lipsa unei cronologii precise a clădirilor moderniste din București (pe care sper s-o alcătuim în grupul Docomomo România, proaspăt înființat), se poate spune că aceștia au fost primii. Știm cu siguranță că Marcel Iancu – personalitate efervescentă (chiar teatrală, așa cum o descrie Camil Petrescu), fondator al mișcării Dada, pictor și grafician în același timp – a construit prima casă modernistă din București și din țară: casa Herman Iancu (tatăl său), în 1926. Modestul imobil de pe strada Trinității, azi Maximilian Popper, a fost șocant la momentul respectiv, un exercițiu plastic foarte colorat (culori pe care nu le știm azi și ar trebui cercetate cît încă se mai poate). L-a publicat și în Contimporanul, revistă pe care a fondat-o în 1922 și a întreținut-o din banii lui (timp de zece ani și 102 numere), și prin care a răspîndit cu consecvență ideile moderniste în mediul românesc. A fost, pot spune, „apostolul“ devotat al modernismului românesc, cu cel mai radical discurs teoretic al perioadei, dar a construit și patruzeci de case, majoritatea vile și blocuri, și numai pentru investitori privați.

hc 010 1 jpg jpeg

Însă lui Horia Creangă – personalitate discretă (a scris doar cîteva pagini în care își expune ideile) și exclusiv arhitect – îi datorăm explozia sutelor de proiecte moderniste ale arhitecților din anii 1930. În 1929 a cîștigat concursul pentru Palatul ARO de pe bulevardul Brătianu (azi blocul și cinematograful Patria). Este prima construcție modernistă din centrul de prestigiu al orașului care îl consacră și îi permite desigur să construiască de două ori mai mult decît Iancu și, mai ales, construcții de mare anvergură, prin care a modernizat programe, tipuri de clădiri, a folosit tehnologii noi, a propus o altfel de relație cu țesutul vechi al orașului. Prin aceasta a devenit „un avangardist tăcut“, dacă îmi pot permite acest oximoron. Și nu fără temei, memoria profesională îl păstrează ca „marele modernist al perioadei“.

E greu de vorbit despre „marca stilistică“ a fiecăruia, dar proiectele lui Iancu au fost mai degrabă căutări expresive ale „operei de artă totale“ (imobilul Gold, spre exemplu), un joc cu sculpturalitatea sau grafica de suprafață a volumului și, în interior, cu modelarea expresivă zid-mobilier, în vreme ce Creangă caută maxima epurare, încearcă să esențializeze modernitatea tipurilor de clădiri, a spațiilor și formelor prin simplitate și prin adoptarea firească a „datelor perfecționate ale tehnicii“ (cum o spune chiar el). Din acest punct de vedere, Iancu, marele propagandist al avangardei, este, paradoxal, în mai mică măsură decît Creangă un arhitect modernist. Modernitatea lui Creangă pătrunde mai adînc în geneza proiectului și în constituția lui interioară, ceea ce era departe de a fi obișnuit în mediul profesional românesc al vremii.

Dacă ar fi să-i povestiți unui adolescent, care nu știe nimic despre arhitectura Bucureștiului, despre Creangă, ce ați alege să-i spuneți / să-i arătați?

A.M.Z.: Nu întîmplător am adus vorba despre Gdynia. Este un oraș-port care s‑a născut, practic, în perioada interbelică, deci este un oraș modernist. Locuitorii lui sînt mîndri de modernismul lor, pe care l-au înțeles în timp datorită arhitecților și istoricilor care l-au popularizat și explicat, îi construiesc memoria cotidiană la nivel de cartier, îl îngrijesc cu simpatie. Cu sprijinul lor, edilii orașului și protectorii patrimoniului au reușit să introducă Gdynia pe lista UNESCO… Și orașul lituanian Kaunas și-a făcut dosarul ca sit modernist (un astfel de dosar presupune nu numai studii istorice, ci și o strategie credibilă de conservare și întreținere pe termen lung, și participarea locuitorilor, și o susținere politică).

În nici unul dintre aceste două foarte frumoase orașe moderniste nu se regăsesc anvergura și eleganța arhitecturii de pe bulevardele Brătianu și Magheru, o arhitectură care s-a răspîndit apoi în tot orașul. Imobilul ARO, blocul Burileanu-Malaxa și atît de multe alte clădiri ar fi putut fi printre cele mai interesante și spectaculoase situri moderniste din World Heritage.

Nu s-a întîmplat așa. Valoarea acestei arhitecturi e aproape imposibil de recunoscut sub întreținerea neadecvată din perioada comunistă, sub neglijența crasă și incultura actualilor edili și sub nepăsarea sau intervențiile sălbatice ale proprietarilor actuali.

Aceasta i-aș povesti unui tînăr care nu știe nimic despre arhitectura Bucureștiului. Și, cu mare tristețe, i-aș arăta numai poze din perioada interbelică.

S.G.: Eu aș încerca să îi arăt concomitent pozele vechi și situația de azi. Și i‑aș mai arăta imagini ale stării oribile de acum cîțiva zeci de ani a unor clădiri asemănătoare din restul Europei și fotografii ale strălucirii lor de după restaurare. „Uite cum erau, de fapt, și la noi!“ „Uite cum ar putea fi!“ Ține de noi toți, și nu doar de arhitecți, să schimbăm lucrurile într-un sens mai bun.

a consemnat Ana Maria SANDU

DoinaLemny jpg
1025 22 Mario Martone  jpg
„Și cinematograful e un joc cu reguli” – interviu cu regizorul Mario MARTONE
„Atunci cînd regizez un film după un roman, nu mă interesează să pun în scenă doar povestea personajelor, ci și vocea scriitorului.“
1024 15 ABRA, Costinesti, anii 80 jpg
Unde sînt rockerii de odinioară?
„Toți am simțit că nici un zid nu ne va mai ține despărțiți vreodată”, avea să-și amintească ani mai tîrziu unul dintre cei prezenți la eveniment.
1023 15 Abziehbild  Unapplied Arts, 2023, Arsmonitor jpg
Lumea artei – elitism non-profit sau marginal pentru profit –
Și se încearcă același lucru de către artist-run-space-urile din Casa Presei.
1022 15 Marian Crișan jpeg
„Cînd ai în film un texan călare, inevitabil te gîndești și la western” – interviu cu regizorul Marian CRIȘAN –
Ca surse de inspirație au fost compozițiile lui George Enescu și Eugen Doga, în special albumul lui Echoes of the East.
10 pentru Rushdie jpeg
Dacă pacea ar fi un premiu
Cu toate acestea, am să mă întorc acasă cu acest premiu pentru pace.
Taifas 3 png
Cineaști balcanici la Taifas – anchetă –
Pentru că sînteți o revistă românească, iar el este pentru mine cel mai interesant regizor român al momentului.
1020 15 Andrei Tanase jpg
1020 15 1 jpg
Un tip de încordare
Artistul propune un storyboard neconvențional prin plasarea privitorului într-un spațiu definit vizual prin contraste.
1019 15 Foto Cristian Sutu jpg
1018 16 foto Ariana Serban jpg
„Literatura. Arie protejată” – interviu cu Robert ȘERBAN
„Am căutat, an de an, să identificăm cîte o temă, care să nu eludeze actualitatea și realitatea.”
GRsnnKq5 jpeg
p 15 Sarutul credit A  Docea jpg
Să privești pînă cînd vezi
Operele lui Brâncuși vorbesc prin ele însele, în limbajul universal al artei.
1016 15 png
Cît de problematic este Picasso?
Demersuri pentru a realiza o dezbatere în ceea ce-l privește pe omul Picasso au apărut cu mult înainte de controversa pornită de Gadsby
image png
„Între materie și antimaterie”
O carte despre valorile actuale și dintotdeauna ale omului, rară în peisajul poeziei de azi, ce o așază pe Cristina Chiprian printre poeții de prim rang ai actualității.
image png
Un altoi identitar
Cel ce se ascundea sub această stranie silabă eram chiar eu, Emil Belu.
1015 15 TGiurgiu jpg
„Atunci oamenii și-au cam pierdut busola” – interviu cu regizorul Tudor GIURGIU –
Pentru spectatori, cred că filmul e și un fel de analiză personală asupra ideii de libertate.
1015 17b Foanene jpg
Semnul locului
Atunci cînd vorbim despre gloanțe și lacrimi avem în vedere valori ale corporalității și ale timpului.
1015 22 Sinead O'Connor, 1987 Wikimedia Commons jpg
IA vs. expectanțele hominizilor
Un alt fenomen care este în creștere e acela al încărcării datelor celor pieriți în computere care pot imita glasul și limbajul rudelor decedate.
1014 15 cop jpg
Delta Dunării – doar apa nu i-am luat-o! –
Mă tem că Delta Dunării este distrusă cu știrea multora care ar trebui să o îngrijească.
1012 15 carla teaha foto Dana Tole jpg
p 19 2 jpg
Femeile vs. Picasso. Toreadori vs. Taur
Nu scăpăm de Picasso. Și nici nu trebuie, decît din cînd în cînd.
Foto expo jpg
Impresii dintr-o călătorie picturală la un finisaj
Florica Prevenda, așadar, nu inventează, nu apelează la ficțiune, nu construiește/ deconstruiește, ea rememorează.
pagina 15 Credit foto Sabina Costinel pentru Anonimul XX jpg
Deltă, mare și filme
Am venit prima dată la Festivalul de Film Anonimul în urmă cu 15 ani.

Adevarul.ro

image
De ce unii localnici din nordul Angliei ajung să ofere moșteniri regelui Charles atunci când mor
Ce îl leagă pe un fost miner și republican de-o viață de regele Charles al III-lea? Răspunsul surprinzător, așa cum a relatat The Guardian, este că averea fostului miner face parte acum dintr-un fond care generează venituri private pentru monarh.
image
Fenomen inedit în Vârtop: aurora boreală albastră a luminat seara în Apuseni FOTO VIDEO
Un fenomen inedit a fost surprins de un turist în Staţiunea Vârtop din Munţii Apuseni, joi seara. Aurora boreală a luminat seara, pentru câteva minute, printre nori, şi a fost imortalizat de un fotograf amator.
image
Pericolele care îi pândesc pe români într-o destinație exotică de lux. „Paza bună nu e suficientă ca să treacă primejdia”
Tot mai mulți români cu bani aleg destinații exotice, însă unele implică anumite riscuri. O familie de români a aflat acest lucru pe propria piele, iar la final părinții au aflat că cei doi copii ai lor s-au aflat într-un pericol imens, fără măcar ca ei să bănuiască.

HIstoria.ro

image
Ce a însemnat România Mare
1 Decembrie 1918 a rămas în mentalul colectiv ca data la care idealul românilor a fost îndeplinit, în fața deschizându-se o nouă etapă, aceea a conștientizării și punerii în aplicare a consecințelor ce au urmat acestui act, crearea României Mari.
image
Trucul folosit Gheorghiu-Dej când a mers la Moscova pentru ca Stalin să tranșeze disputa cu Ana Pauker
Cînd merge la Moscova pentru ca Stalin să tranşeze în disputa cu Ana Pauker, Dej foloseşte, din instinct, un truc de invidiat.
image
Sfântul Andrei și Dobrogea, între legendă și istorie
Îndelung uitate de către establishment-ul universitar românesc, studiile paleocreștine încep să își facă din ce în ce mai clară prezența și la noi. Încurajarea acestor studii și pătrunderea lor în cadrul cursurilor s-au dovedit lucruri absolut necesare. Ultimii ani au dus la noi dezvăluiri arheologice privind primele comunități paleocreștine (paleoeclesii) din Scythia Minor (actuala Dobrogea), conturând două ipoteze și direcții de cercetare pentru viitor: ipoteza pătrunderii pe filieră apostolic