În preajma și totodată în inima Ansamblului brâncușian de la Tîrgu Jiu

Cristian-Robert VELESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 938 din 31 martie – 6 aprilie 2022
În preajma și totodată în inima Ansamblului brâncușian de la Tîrgu Jiu jpeg

O nouă carte semnată de Doina Lemny, Brâncuși. Ansamblul monumental de la Tîrgu Jiu, a apărut, într-o ediție trilingvă – română, engleză, franceză –, în orașul gorjean în care Ansamblul a fost instalat în intervalul 1937-1938, la o editură ce poartă chiar numele sculptorului. Volumul este ilustrat cu imagini datorate activității de fotograf a lui Brâncuși, dar și de un consistent grupaj de fotografii, consacrat operei monumentale, publicat de Ion Miclea, în 1973. Rod al unei vaste experiențe de cercetător, cartea se identifică unui studiu îndelung elaborat, ce își propune să analizeze personalitatea și opera sculptorului român, amîndouă percepute prin „ocheanul întors“ – așadar foarte de aproape – al mărturiilor de epocă, la acestea adăugîndu-se inestimabilul corp de documente aflat în arhiva Centrului Georges Pompidou din Paris. Rînduite în mape și în sertare, documentele l-au așteptat parcă înadins pe cercetătorul pasionat și dăruit, cu care Doina Lemny se confundă pe de‑a‑ntregul, pentru ca taina lor ultimă să le fie smulsă, parcă definitiv. Îmi aduc aminte că am fost martor la geneza proiectului cărții, autoarea făcîndu-mi cinstea de a‑mi împărtăși, din prietenie, liniile de forță ale volumului. Cum între faza elaborării și apariția editorială s-a instituit un anume interval temporal, care în modul meu subiectiv de percepere a trecerii timpului tinde să expandeze nemăsurat, apariția în librării s-a încărcat, iată, de semnificația unei surprize culturale majore și a unei bucurii nesperate.

Cum cercetările Doinei Lemny sînt variate, vaste și laborioase, realizez acum, cînd aprofundez noua apariție editorială, că textul dobîndește un relief și o profunzime particulare, generate de un anume „efect stereoscopic“, rezultat al alăturării, dar și al suprapunerii secvențelor consacrate Ansamblului de la Tîrgu Jiu, acelea prezente în cărțile pe care autoarea le-a publicat, în articolele pe care le-a semnat, însă mai cu seamă în conceptul expozițional pregătit pentru sălile prestigioasei galerii Bozar de la Bruxelles, acolo unde, între octombrie 2019 și aprilie 2020, publicul venit din întreaga lume și – desigur – și din România a putut lua act de spectaculoasa expoziție consacrată sculptorului român, inspirat intitulată Brancusi. La Sublimation de la forme. Menționez că a fost o expoziție de autor, concepută de Doina Lemny. Chiar dacă în paginile excelentului catalog de la Bozar preocupările de arhitect ale sculptorului nu sînt prezente decît prin „ricoșeu“, îmi amintesc în mod limpede prezentarea în public a conceptului expoziției, săvîrșită de Doina Lemny, la sediul bucureștean al Institutului Cultural Român, din Aleea Alexandru. Am încă vie în memorie intervenția în integralitatea ei, dar și secvențele substanțiale consacrate Ansamblului.

Noua carte trebuie percepută – cred – ca o sinteză esențială, consacrată devenirii singurei opere monumentale transmise nouă de Constantin Brâncuși, dar și semnificației acesteia. Cum mi se întîmplă uneori, dar cum știu că i se întîmpla și lui Brâncuși, de vreme ce pe platanul patefonului său discurile puteau fi ascultate da capo al fine, dar și da fine al capo, aceasta mulțumită unui sistem ingenios de manevrare, pe care singur l-a inventat și bricolat, voi începe cu sfîrșitul. Mă voi raporta la concisul capitol final al cărții, în cuprinsul căruia ne este oferită schița unei posibile semnificații a Ansamblului. Sugestiv intitulat „Descifrînd și interpretînd ansamblul monumental de la Tîrgu Jiu“, capitolul e alcătuit din trei fragmente sau mai degrabă din trei nuclee semnificante. Cel dintîi are în vedere orizontul pur vizual al capodoperei, aceasta fiind receptată în plasticitatea ei. O plasticitate modelată de cele două axe spațiale, dar și simbolice, orizontala și verticala. Percepute simultan, prin suprapunere, cele trei componente ale Ansamblului sînt guvernate de intersectarea amintitelor axe. Acestea intră în dialog și sfîrșesc prin a se echilibra într‑un mod desăvîrșit, semnificația arhetipală pe care fiecare dintre ele o poartă rămînînd însă una doar difuză, atunci cînd e raportată fie la cele trei componente ale Ansamblului, fie la opera sculptorului înțeleasă ca un întreg, a cărui semnificație așteaptă încă să fie descifrată. Fragmentul secund propune perceperea și contemplarea componentelor Ansamblului – Masa tăcerii, Poarta sărutului și Coloana fără sfîrșit – în ordinea succesivei lor instalări la Tîrgu Jiu, prin voința expresă a sculptorului. Ultima secvență, dimpotrivă, sugerează o descifrare condiționată de ideea de ascensionalitate, pornindu-se de data aceasta din preajma Mesei, trecînd pe sub Poartă și poposind în dreptul Coloanei, cu a cărei verticalitate privitorul este invitat – de sculptor, desigur – să se confunde. Exeget încercat, pornit să descifreze semnificația Ansamblului, Doina Lemny și-a luat drept aliat de nădejde prudența însăși. Despre aceasta din urmă Eschil ne asigură că este „un dar al zeilor“. Hermeneutica pe care Doina Lemny ne-o înfățișează poate fi contrasă în două sintagme: „parcurs inițiatic“ și „atmosferă de respect și de pace“. Iată o interpretare ce contrastează prin austeritatea ei cu feluritele interpretări „flamboaiante“, folcloric‑protocroniste, romantice sau ezoterice. Pe unul dintre amintitele făgașe mi-am înscris eu însumi, cîndva, propriile-mi interpretări. Astăzi, acceptînd că într-o viață de om nu le poți ști chiar pe toate, sînt în totalitate de partea Doinei Lemny și voi observa că, încredințînd hîrtiei vocabula „inițiatic“, exegeta deja a săvîrșit un gest pe care singură îl consideră – sînt convins de aceasta – ca fiind de o cutezanță extremă. „Une interprétation outrancière“, ar spune francezul. Firește, exagerînd spre a mă face mai bine înțeles, cu scopul de a evidenția admirabila-i rezervă exegetică, voi afirma că în felul acesta și-a încălcat – prin mijlocirea unui singur și biet cuvînt – standardele prudenței pe care singură și le-a impus de-a lungul unui consistent și strălucit parcurs consacrat descifrării artei lui Brâncuși, dar și a celei datorate altor reprezentanți importanți ai modernității europene.

Procedînd într-o manieră excesivă, de la finalul cărții, unde am poposit inițial, mă voi instala – în ordine exegetică – la începutul începutului. Prin aceasta înțeleg nu primul capitol al cărții Doinei Lemny, ci însăși originea proiectului brâncușian. Aceasta trebuie căutată în limitele anului 1935, cînd Brâncuși își anunță venirea în România, urmînd să poposească în satul Poiana, acolo unde se afla conacul familiei Gheorghe Tătărescu, prim-ministrul României din acea vreme. Iată ce notează Milița Petrașcu – ea însăși sculptor și discipol al lui Brâncuși – într-o scrisoare trimisă maestrului. Răvașul e redactat într-un mod specific, fără a purta amprenta spaimelor și a îngrijorării pe care gramatica i le-ar fi putut pricinui oricînd corespondentei: „Scumpe Maestre, Cu toții aici ne-am bucurat de vestea pe care ne ai trimes o despre venirea Matalei în vara aceasta. Dna Tatarescu te anunță că iulie și august va sta la Poiana că vei avea mașina ei la dispoziție, pentru a merge spre a alege locul monumentului pe care le vei face acolo. Te așteptăm. Cu dragoste Milița“.

Semnificativ îmi pare că eleva lui Brâncuși se referă la „locul monumentului“, pentru ca numaidecît să aibă în vedere pluralul, de vreme ce scrie „pe care le vei face acolo“. Este cunoscut că în prima ședință a „Ligii femeilor gorjene“, prezidată de Arethia Tătărescu, Brâncuși prezentase un fotomontaj în care apărea o suprapunere de Coloane. Acestea erau deja prezente în atelierul său parizian. Fotografia înfățișată de sculptor membrelor „Ligii“ era chiar „monumentul“ ce urma să fie instalat la Tîrgu Jiu. Știut fiind că Ansamblul a evoluat aidoma unui work in progress, Coloanei succedîndu-i Poarta și Masa, e ca și cum Milița Petrașcu, încă înainte ca sculptorul să fi avut în vedere amplificarea proiectului său, întrezărise – poate de conivență cu Arethia Tătărescu, de a cărei prietenie se bucura – această posibilitate, devenită ulterior realitate.

Cu acribie și finețe intelectuală extremă, Doina Lemny reconstituie în paginile cărții însăși geneza Ansamblului. Sînt avute în vedere nu doar etapele devenirii sale materiale, intens și minuțios documentate de autoare, ci mai degrabă acelea conceptuale, direct legate de semnificația simbolică a capodoperei. Astfel, pe parcursul unei adevărate explorări, înrudită prin natura ei cu „arheologia culturală“, autoarea ne înfățișează tot ce se poate ști despre variantele inițiale ale Coloanei. Are în vedere împrejurările specifice, în măsură să explice apariția lor în orizontul creativității sculptorului. Un rol însemnat l‑au avut de fiecare dată raporturile pe care Brâncuși le-a stabilit și întreținut cu aceia care au jucat pe parcursul existenței sale creatoare rolul de comanditar și mecena, avocatul newyorkez John Quinn fiind unul dintre aceștia. Nu este uitat nici fotograful Edward Steichen, colecționar discret, motivat doar de pasiunea sa intensă, altfel spus, de dragostea dezinteresată pe care o nutrea pentru artă. Pe acesta Brâncuși l-a întîlnit, în 1907, în ambianța lui Auguste Rodin. În grădina vilei lui Steichen de la Voulangis, Brâncuși a înălțat vremelnic o variantă în lemn de plop a Coloanei fără sfîrșit. Doina Lemny insistă asupra împrejurării că a fost pentru întîia oară cînd această sculptură, abstractă în esența ei, pînă atunci consacrată doar spațiilor interioare, și-a semnalat virtualitățile de „sculptură de exterior“, făcînd prin urmare chiar dovada monumentalității sale.

Nu altfel stau lucrurile cu celelalte două componente ale Ansamblului, autoarea explorînd originile lor simbolic-tematice, arătîndu-se, așadar, interesată de premisele lor de natură ideatică și, desigur, semnificantă. Astfel, înainte de a ataca frontal motivul Porții sărutului și al Coloanei sărutului, aceasta din urmă fiind prezentă în atelierul sculptorului și expusă în galeria newyorkeză a lui Joseph Brummer, în 1933, Doina Lemny cercetează exhaustiv orizontul tematic al ansamblului operei brâncușiene, oprindu-se asupra acelor componente care intră în consonanță cu Ansamblul de la Tîrgu Jiu. Cercetătoarea trasează inventarul motivelor simbolice aflate în atelier și demonstrează în ce fel cutare sau cutare variantă a Sărutului s-a putut constitui în izvor tematic și simbolic al Porții. Această scrutare amănunțită a atelierului, împreună cu studierea minuțioasă a operei de fotograf a artistului, cu deosebire imaginile ce înfățișează vederi din atelier, e în măsură să demonstreze cititorilor că Ansamblul de la Tîrgu Jiu are fundamente ce coboară adînc în întregul operei brâncușiene. Iată de ce, comunicîndu‑ne gîndurile sale clare și totodată complexe privitoare la Tîrgu Jiu și la Ansamblul brâncușian aflat acolo, Doina Lemny ne pune în contact cu întreaga operă brâncușiană, dîndu-ne a înțelege că sculpturile instalate pe malul Jiului, în grădina publică a orașului și acolo unde cîndva fusese „Tîrgul fînului“, sînt doar o parte a creației sculptorului, însă una esențială, în măsură a cuprinde în structurile sale întreaga operă risipită în lume. Pentru creația brâncușiană, recent apăruta carte a Doinei Lemny e echivalent al unui „manual“ – aflăm cum trebuie privite și înțelese componentele Ansamblului de la Tîrgu Jiu –, dar și text hermeneutic, menit a conduce receptivitatea privitorului către miezul semnificant al acestei creații ce se împărtășește din puterile universalității. Operele brâncușiene aflate la Philadelphia, la New York, la Paris, la București sau la Craiova, dar și în alte locuri din lumea largă, comunică în mod tainic între ele, regăsindu-se toate subtil încifrate în formulele unei geometrii înrudite cu cea sacră, formule așezate de sculptorul arhitect în Masa tăcerii, în Poarta sărutului, în Coloana fără sfîrșit. E meritul Doinei Lemny de a ne fi semnalat și tălmăcit fapte de-o atare profunzime și gravitate. O face și în paginile cărții sale, recent apărute la Tîrgu Jiu.

Cristian-Robert Velescu este istoric și critic de artă, profesor la Universitatea Națională de Arte din București.

Foto: Ion Miclea

p 15 Delta Bucurestiului 0778 jpg
„Încerc să încetinesc dispariția amintirilor din acest loc” – interviu cu regizoarea Eva PERVOLOVICI
„Pentru mine era important să arăt în film acest trecut simbolic, în același timp artistic și spiritual, al închisorii Văcărești.”
947 15 Alexandru Belc jpeg
„Mă interesează legătura dintre trecut și prezent” – interviu cu regizorul Alexandru BELC
„Cît de mult putem să ne luptăm pentru a nu lăsa compromisul să se instaleze în noi?”
p 15 coperta2 jpg
Nota traducătorului
Seria romanelor „În căutarea timpului pierdut” de Marcel Proust va apărea, începînd din acest an, la Editura Cartier în noua traducere a lui Cristian Fulaș.
p 21 jpg
David Lynch: fuga psihogenică
La David Lynch există o doză bine echilibrată de mister și de inexplicabil, de gangsteri și femei în pericol, de dedublare și subconștient.
945 15 Sebastian Strasser png
„Mi s-ar părea fabulos să fac un film SF în România” – interviu cu regizorul Sebastian STRASSER
Tehnica învățată în ultimii zeci de ani aș vrea să o aplic la poveștile autentice care sînt parte din sufletul țării în care m-am născut.
945 22 Christian Badea jpeg
„Voiam să aud ceva care să-mi dea încredere că există potențial” – interviu cu dirijorul Christian BADEA
„Tehnic, muzicienii tineri sînt buni, atitudinea lor e bună. Trebuie timp.”
„Altfelul este de multe ori mai ademenitor și, uneori, mai trainic” – interviu cu Horațiu MĂLĂELE jpeg
„Altfelul este de multe ori mai ademenitor și, uneori, mai trainic” – interviu cu Horațiu MĂLĂELE
„Cînd viața începe să te cutremure și ești în pericol să te prăbușești e bine să te agăți de ce-ai făcut pînă atunci.”
„Cred că adevăratul personaj a fost textul” – interviu cu actrița Marina PALII jpeg
„Cred că adevăratul personaj a fost textul” – interviu cu actrița Marina PALII
„Aș investi în educație și apoi aș trăi o sută de ani să văd roadele ei într-o societate sănătoasă.“
Bienala, un loc al fugii continue – interviu cu Cosmin COSTINAȘ jpeg
Bienala, un loc al fugii continue – interviu cu Cosmin COSTINAȘ
„Sperăm ca un anumit tip de relație să se stabilească între obiectul artistic, între personajele de pe ecran și conversațiile interioare pe care fiecare dintre noi le avem.”
Istoria culturală a lumii povestită de culori jpeg
Istoria culturală a lumii povestită de culori
Albastrul prosperă doar pe tărîmurile nepămîntești ale cerului, ale mării și ale orizontului.
Jafar Panahi – film și cenzură, de aproape și de departe jpeg
Jafar Panahi – film și cenzură, de aproape și de departe
Debutul cinematografic și scenariile metaforice care vorbeau despre sistemul totalitar apar și în urma propriilor experiențe politice.
Poetul într un oraș de graniță jpeg
Poetul într-un oraș de graniță
Despre Petre Stoica cineva mai prețios ar putea spune că a îngenuncheat în fața poeziei și a plecat din cele lumești exact de ziua ei.
„Original înseamnă să găsești personaje verosimile și să le pui în situații adevărate” – interviu cu regizorul Bogdan George APETRI jpeg
„Original înseamnă să găsești personaje verosimile și să le pui în situații adevărate” – interviu cu regizorul Bogdan George APETRI
„Plec la drum cu o idee, cu o poveste, gîndindu-mă strict doar la personaje, la situațiile în care se află ele, la problemele cu care se confruntă, la deciziile pe care trebuie să le ia.”
Gaspar Noé – Cinéma du corps  30 de secunde pentru abandonarea filmului  jpeg
Gaspar Noé – Cinéma du corps. 30 de secunde pentru abandonarea filmului.
Noé revoluționează printr-un cinema exclusiv senzorial, un cinema al corpurilor, în jurul cărora așterne o pleiadă de subiecte așa-zis tabu.
„Trebuie să ne luăm la revedere de la cîrciumar” – interviu cu regizorul Gabriel TEMPEA jpeg
„Trebuie să ne luăm la revedere de la cîrciumar” – interviu cu regizorul Gabriel TEMPEA
„Tot mai puțini dispun de tihna și fizionomia necesare savurării șnițelelor de proporții copleșitoare.”
Yorgos Lanthimos  Caninul, Alpii, homarul și Ifigenia jpeg
Yorgos Lanthimos. Caninul, Alpii, homarul și Ifigenia
Cinema-ul lui Lanthimos este în egală măsură autentic și artificial, realist și formalist.
Golania (1990) & Rezist (2017 2018)   un amplu ritual de trecere jpeg
O reașezare a condiției umane
Zoomizarea relațiilor umane sau microsoftizarea dialogurilor umane e brand global.
O scenă pentru tinerii muzicieni de jazz – interviu cu Bogdan MATEI jpeg
O scenă pentru tinerii muzicieni de jazz – interviu cu Bogdan MATEI
„Pure Jazz“ este o serie de concerte în care vor performa doar tinerii muzicieni cu vîrstă sub 30 ani și care au compoziții proprii.
Enescu și Caudella – întîmplare cu elev și profesor jpeg
Cum l-au furat pe Enescu. Probele implacabile noi
Numele lui Romeo Drăghici, executor testamentar, primul director al Muzeului Enescu, a părut mereu stimabil. Niciodată nimeni nu îi contestase fie practicile patrimoniale, fie influența masivă asupra destinului postum al lui Enescu.
Brâncuși și religia frumosului jpeg
Brâncuși și religia frumosului
Brâncuși detestă individualul, detaliul singular, descripția realistă și de aceea se angajează în căutarea esențelor spirituale, a ceea ce este ascuns și merită să fie revelat.
De ce este Enescu cel mai împlinit dintre noi jpeg
Patru scrisori inedite ale lui Enescu, identificate, editate, comentate și restituite muzicii lui
La 28 ianuarie 2022, cîțiva istorici, arhiviști, muzicieni, critici literari și jurnaliști au semnalat și criticat public o nouă licitație privată cu documente obținute indubitabil fraudulos din arhive publice.
Anul cinematografic 2021 – anchetă jpeg
Anul cinematografic 2021 – anchetă
Șase critici de film și o întrebare: „Cu ce rămînem din anul cinematografic care a trecut?”.
Anul teatral 2021 – o anchetă jpeg
Anul teatral 2021 – o anchetă
Teatrele au fost nevoite să-și reinventeze repertoriul, să găsească mereu alte formule pentru a rămîne aproape de spectatori.

HIstoria.ro

image
„Micile Rome” - Așezările coloniștilor romani în Dacia
După cucerire, teritoriul unei noi provincii era împărțit administrativ și guvernat după principiile dreptului roman. Elementele principale ale romanizării au fost armata, administrația, coloniștii, dreptul roman, veteranii și școlile create în provincii. Armata avea legături permanente cu autohtonii, unii dintre ei înrolându-se în trupă imediat după cucerire, în provinciile lor sau fiind trimiși în altele, chiar departe: trupe auxiliare formate din daci, imediat după cucerire, au fost trimise u
image
Bătălia de la Poltava, sau cum a devenit Rusia o Mare Putere
27 iunie 1709: în urma victoriei de la Poltava, Rusia se alătură grupului de Mari Puteri europene și, prin înfrângerea Suediei, câștigă definitiv poziția de cea mai mare putere a Europei Nord-Estice. Era primul pas al dezvoltării fulminante a Rusiei. Bătălia de la Poltava, una din cele mai mari bătălii ale Marelui Război Nordic (uitat, din păcate, de istoriografia modernă), a avut, așadar, consecin
image
Cine a fost Mary Grant, englezoaica devenită simbol al Revoluției de la 1848 din Țara Românească
„România revoluționară”, creația pictorului Constantin Daniel Rosenthal, este unul dintre cele mai reprezentative tablouri ale românilor, simbol al Revoluției de la 1848. Românca surprinsă în tabloul care a făcut istorie a fost, de fapt, la origini, o englezoaică pe nume Mary Grant.