În apărarea lui Harold Bloom – despre nevoia studiilor umaniste

Andrew SOLOMON
Publicat în Dilema Veche nr. 841 din 2 - 8 aprilie 2020
În apărarea lui Harold Bloom – despre nevoia studiilor umaniste jpeg

Andrew Solomon (n. 1963) a studiat la Yale și Cambridge, este profesor de psihologie clinică la Columbia University și autor premiat cu National Book Award pentru cartea Departe de trunchi. Douăsprezece feluri de dragoste. Părinți, copii și căutarea identității (traducere de Ioana Miruna Voiculescu, Editura Humanitas, 2015). Scrie cărți de factură politică, culturală, psihologică și de ficțiune și publică în mod regulat în publicații precum The New Yorker, New York Times Magazine, Artforum și Travel and Leisure. Tot la Humanitas i s-au tradus și volumele Demonul amiezii. O anatomie a depresiei, Reconstituirea. Tatăl criminalului de la școala Sandy Hook caută răspunsuri și Undeva departe. Călătorie pe meleagurile schimbării.

Harold Bloom (1930-2019) a predat la Yale University și a fost unul dintre cei mai prolifici și influenți critici și teoreticieni literari americani din ultima jumătate de secol. Marea sa carte din 1994, Canonul occidental (ediția a doua revăzută, traducere de Delia Ungureanu, prefață de Mircea Martin, Editura ART, 2018), a devenit o bornă în studiul literaturii universale, dar a cunoscut și numeroase contestări din partea ideologiilor postmoderniste (feminism, postcolonialism ș.a.), care i-au reproșat perspectiva discriminatorie a scriitorilor marginali. Eseul de față a apărut în publicația Washington Post pe 5 noiembrie 2019, iar reproducerea de față are loc prin bunăvoința autorului.

Pe 14 octombrie 2019, la 89 de ani, a murit teoreticianul Harold Bloom. E posibil să fi fost cel mai mare critic literar al ultimei jumătăți de secol. Totodată, el a fost și cel mai bun profesor pe care am avut șansa să-l cunosc: vizionar, altruist și dispus să pună încercările studenților săi pe aceeași treaptă cu propriile păreri. Ne-a perceput cu aceeași viziune atotcuprinzătoare care a făcut din el un erou. Ne-a făcut să ne simțim canonizați.

Harold Bloom a fost o figură controversată de dimensiuni johnsoniene, iar în urma morții sale, părerile criticilor au fost împărțite. The New York Times a publicat un articol în care trîmbița faptul că Bloom nu a reușit să cîștige războaiele culturii. The Post a publicat un articol în care era criticat că făcuse parte dintr-un sistem patriarhal alb și heterosexual, care nu adera la politicile identitare. Aceste critici pretind că din canonul lui Bloom au fost excluse vocile marginalilor, bazîndu-se în principal pe o listă pe care acesta a alcătuit-o în urmă cu mulți ani și pe care, ulterior, a regretat-o. Bloom a admirat opera unor Toni Morrison, Chinua Achebe și a altor scriitori de culoare, iar să spui că cineva care i-a adorat pe Hart Crane, Walt Whitman, Elizabeth Bishop și Tony Kushner ignora vocile comunității LGBT pare de o naivitate periculoasă.

Cei care îl critică acum pe Harold Bloom pun în discuție atașamentul lui pentru canonul marilor cărți care și-au cîștigat nemurirea nu atît prin felul în care descriu diversitatea experiențelor umane, cît prin puterea și măreția lor uimitoare, prin viziunea și lirismul lor, prin exprimarea bucuriei și a disperării condiției umane. Ei susțin că această definiție a literaturii este păguboasă și învechită și nu realizează că ceea ce este considerat mare literatură este o chestiune aflată într-o continuă schimbare. Consensul social s-a tot schimbat din anul 1959, cînd Harold Bloom a început să publice. În 1959 era diferit față de 1930. Și în 1900 era diferit față de 1870. În anul 2050, înțelepciunea zilelor noastre va părea ciudată. Și tot așa, și tot așa.

În sala de clasă, Harold Bloom făcea pasionante analize pe text și, în acest fel, îi convertea pe studenții săi la lectura în profunzime a fiecărui poem. Îmi amintesc cum am intrat la unul dintre seminariile lui gîndindu-mă că nu-mi place Wallace Stevens, iar pînă la sfîrșitul orei, „The Poems of Our Climate“ devenise unul dintre poemele mele preferate, astfel că, treizeci de ani mai tîrziu, am ales cîteva versuri din acel poem ca motto al cărții mele Departe de trunchi. Odată i-am mărturisit problemele pe care le aveam cu structuralismul și Bloom mi-a zis: „Dar, dragul meu, care este rolul criticii, dacă nu să arate ceea ce este mișcător sau frumos într-un text unor oameni care altfel nu ar putea să recepteze acele lucruri?“.

De fiecare dată cînd explica ce anume face ca un poem să fie deosebit, era, de fapt, o continuare a ceva ce explicase altă dată, astfel că studiul literaturii, împreună cu el, nu presupunea o succesiune de revelații trecătoare, ci un proces gradual al înțelegerii unei viziuni unificatoare a literaturii și, într-adevăr, a vieții.

wc pag14 sus harold bloom jpg jpeg

Adevărata problemă – valabilă în ceea ce-i privește atît pe criticii lui Bloom, cît și pe Bloom însuși – este credința că există un singur fel prin care marea literatură poate fi definită. Colonialiștii privilegiați au scris cărți extraordinare, femeile de culoare asuprite au scris cărți extraordinare, asiaticii queer au creat o artă uimitoare, iar scriitorii latino-americani au cîștigat cu îndreptățire premii Nobel. Un anumit fel de a conceptualiza geniul nu trebuie să-i marginalizeze pe ceilalți. În mare parte din perioada istorică la care Bloom a făcut referire, oamenii albi heterosexuali erau în avantaj (așa cum încă se întîmplă), iar cei aflați în avantaj au deseori acces la resurse care le dezvoltă abilitățile literare în feluri indisponibile celor privați de drepturi. Însă aceasta este o caracteristică a unei lumi nedrepte, nu o scuză pentru ea.

Mulți contemporani victorieni au crezut că Felicia Hemans a fost o poetă la fel de bună ca Percy Bysshe Shelley sau John Keats, și i-au lăudat versurile sentimentale. Nemulțumirea că Harold Bloom s-a concentrat pe acea literatură clasică de o strălucire înșelătoare – „ar trebui să studiem literatura nu pentru că este frumoasă, ci pentru ce ar putea să ne spună despre gen, rasă, sexualitate, istorie, clasă și tot așa“, după cum susțin Palmer Rampell și Jordan Brower – este în sine naivă. Cunoașterea acumulată de omenire nu este concentrată într-un singur canon, ci este suma a tot ceea ce vedem, auzim, gîndim sau creăm.

Să afirmi cu aer triumfător că trăim „decăderea studiilor umaniste“ este o afirmație la fel de îngustă precum canonul pe care aceasta îl desconsideră. Trăim o perioadă istorică în care puterea a fost cedată politeții (civility), o perioadă în care producerea, libertatea și distribuirea informației scrise sînt sub asediu, falsificate și manipulate. Să sperăm că studiile umaniste nu au decăzut, tocmai pentru că ele reprezintă emblema demnității înseși, eliberată de politicile noastre. Nu studiile umaniste au creat inegalitatea veniturilor, încălzirea globală sau manipulările vicioase ale știrilor false. Studiile umaniste ne pot ajuta să înțelegem cum să luptăm din nou.

Canonul se schimbă cu fiecare generație, așadar canonul lui Harold Bloom este cu siguranță demodat. Dar formarea a noi canoane, selectarea a ceea ce merită studiat trebuie să continue. Avem nevoie de idealuri care, așa cum observa Bloom, apar prin opoziție la idealurile precedente. Studiile umaniste promovate de Harold Bloom, chiar dacă s-au transformat dincolo de gusturile sale personale, sînt recursul nostru împotriva nedreptății, nu o manifestare a acesteia.

traducere de Andreea DRĂGHICI

Foto: wikimedia commons

958 15 15 Stefania Hirleata jpg
„Patrimoniul din Băile Govora poate fi salvat” – interviu cu STUDIOGOVORA –
Stațiunea are mai multe comori, dar Pavilionul de băi se distinge în mod special, pentru că a fost multă vreme punctul central și este azi abandonat, ceea ce are un impact negativ puternic asupra felului în care vizitatorii și localnicii percep stațiunea.
957 15 Fanny Chartres jpg
CC jpg
A nu trăi (doar) din trecut
Muzica celor de la Soft Machine (numele e preluat de la romanul lui William Burroughs) s-a dorit de la început un fel de happening, utilizînd lumini psihedelice și folosind influențe diverse.
957 21 Ligia Ciornei foto din arhiva personala jpeg
„Generația de acum minimalizează schizofrenia perioadei comuniste” – interviu cu Ligia CIORNEI
„Am încercat să surprindem efervescența interioară a unei femei însărcinate care e obligată să ia o decizie din cauza circumstanțelor.”
956 16 Cazacu1 jpg
Un maestru al jazz-ului spiritual
La cei 84 ani ai săi, Charles Lloyd a fost decanul de vîrstă al invitaților ediției de anul acesta a Festivalului de Jazz de la Gărîna.
c sebastian marcovici 1 jpg
O pădure, trei călăreți, o fată frumoasă. Și „Persona” lui Andryi Zholdak la FITS
Cîteva note fugare pe marginea spectacolului „Femeia mării”, prezentat pe scena Festivalului de Teatru de la Sibiu de trupa Teatrului Național Marin Sorescu.
955 15 Razvan Scurtu jpg
954 15 Jinte Deprez & Maarten Devoldere jpg
„Cîntecele de dragoste n-o să fie niciodată depășite” – interviu cu muzicianul Maarten DEVOLDERE
„Pentru mine, albumele cu cea mai mare însemnătate sînt despre dragoste și despărțiri.”
953 15 Gabriel Achim jpg
953 21 Banu2 jpg
Peter Brook, dispariția
El a ştiut întotdeauna cum să injecteze energie şi să însufleţească un public care a resimțit dorinţa regizorului de a-l erija în partener.
p 22 Monica Stan credit Lorand Vakarcs jpg jpg
„Cînd nu mai ai droguri, te hrănești cu afecțiunea celorlalți” – interviu cu Monica STAN
„Și relațiile de familie pot fi foarte toxice. Se creează relații codependente, toată lumea încearcă să extragă ceva de la celălalt, doar că aici nu sînt bani.”
p 23 credit P  Dalea jpg
Mai rău ca moartea
Datorită acțiunii de la Reșița, am observat cum opinia publică poate fi stîrnită printr-un demers artistic, asumîndu-și o postură interogativă sau reflexivă în raport cu lumea socială și dramele ei.
951 15 Marius Giura foto Andrei Becheru jpg
„Generațiile de muzicieni se schimbă“ – interviu cu Marius GIURA
„Sîntem mîndri de artiștii pe care am reușit să îi invităm. Ei au adus faimă acestui festival.”
951 16 Credit foto Adi Molnar 1 jpeg
„Trec printr-o perioadă crem cu abțibilduri” – interviu cu OIGĂN
Am umblat pe străzi cu sens unic, m-am uitat în casa liftului cînd el era plecat la supermarket și mi-am găsit un fel de voce doar a mea.
p 15 Delta Bucurestiului 0778 jpg
„Încerc să încetinesc dispariția amintirilor din acest loc” – interviu cu regizoarea Eva PERVOLOVICI
„Pentru mine era important să arăt în film acest trecut simbolic, în același timp artistic și spiritual, al închisorii Văcărești.”
947 15 Alexandru Belc jpeg
„Mă interesează legătura dintre trecut și prezent” – interviu cu regizorul Alexandru BELC
„Cît de mult putem să ne luptăm pentru a nu lăsa compromisul să se instaleze în noi?”
p 15 coperta2 jpg
Nota traducătorului
Seria romanelor „În căutarea timpului pierdut” de Marcel Proust va apărea, începînd din acest an, la Editura Cartier în noua traducere a lui Cristian Fulaș.
p 21 jpg
David Lynch: fuga psihogenică
La David Lynch există o doză bine echilibrată de mister și de inexplicabil, de gangsteri și femei în pericol, de dedublare și subconștient.
945 15 Sebastian Strasser png
„Mi s-ar părea fabulos să fac un film SF în România” – interviu cu regizorul Sebastian STRASSER
Tehnica învățată în ultimii zeci de ani aș vrea să o aplic la poveștile autentice care sînt parte din sufletul țării în care m-am născut.
945 22 Christian Badea jpeg
„Voiam să aud ceva care să-mi dea încredere că există potențial” – interviu cu dirijorul Christian BADEA
„Tehnic, muzicienii tineri sînt buni, atitudinea lor e bună. Trebuie timp.”
„Altfelul este de multe ori mai ademenitor și, uneori, mai trainic” – interviu cu Horațiu MĂLĂELE jpeg
„Altfelul este de multe ori mai ademenitor și, uneori, mai trainic” – interviu cu Horațiu MĂLĂELE
„Cînd viața începe să te cutremure și ești în pericol să te prăbușești e bine să te agăți de ce-ai făcut pînă atunci.”
„Cred că adevăratul personaj a fost textul” – interviu cu actrița Marina PALII jpeg
„Cred că adevăratul personaj a fost textul” – interviu cu actrița Marina PALII
„Aș investi în educație și apoi aș trăi o sută de ani să văd roadele ei într-o societate sănătoasă.“
Bienala, un loc al fugii continue – interviu cu Cosmin COSTINAȘ jpeg
Bienala, un loc al fugii continue – interviu cu Cosmin COSTINAȘ
„Sperăm ca un anumit tip de relație să se stabilească între obiectul artistic, între personajele de pe ecran și conversațiile interioare pe care fiecare dintre noi le avem.”
Istoria culturală a lumii povestită de culori jpeg
Istoria culturală a lumii povestită de culori
Albastrul prosperă doar pe tărîmurile nepămîntești ale cerului, ale mării și ale orizontului.

Adevarul.ro

image
Preţurile petrolului continuă să crească. La cât ar putea ajunge până la sfârşitul anului şi cu cât au scăzut stocurile
Preţurile petrolului au crescut joi cu aproximativ 4%, deoarece datele solide privind consumul de combustibil din SUA şi aşteptările de scădere a livrărilor ruseşti au compensat temerile că încetinirea creşterii economice ar putea submina cererea, transmite Reuters.
image
NBC News: Rusia i-ar fi instruit pe angajaţii centralei nucleare Zaporojie să nu meargă la serviciu vineri, pe fondul îngrijorărilor cu privire la un incident planificat
Rusia i-ar fi instruit pe angajaţii centralei nucleare Zaporojie să nu se prezinte vineri la lucru, au confirmat în exclusivitate serviciile secrete militare ucrainene pentru NBC News.
image
De ce folosesc românii voucherele sociale pentru alcool şi ţigări. Ce spun sociologii şi psihologii
Ministrul Proiectelor Europene a anunţat că voucherele sociale blocate pentru că beneficiarii au cumpărat cu ele tutun şi alcool vor rămâne aşa până la următoarea tranşă de bani pe care statul o va livra. Experţii atrag însă atenţia că din coşul de c...

HIstoria.ro

image
Prea multe crize pentru o singură planetă
Luna în care vin scadenţele nu e niciodată plăcută, dar, când toate notele de plată se strâng în aceeași zi, ea este greu de depășit. Și ziua aceea pare să fi sosit, la nivel mondial.
image
Una dintre cele mai mari bătălii de tancuri din istorie, în Historia de august
Născut în vara anului 1943, mitul despre bătălia de la Prohorovka a rezistat timp de mai multe decenii, deoarece sovieticii au avut toate motivele să preamărească și să se laude cu victoriile obţinute.
image
Cum a ajuns Vlad Țepeș ostatic la Înalta Poartă
Pacea semnată în 1444 între unguri și turci îl prevedea și pe Vlad al II-lea Dracul.