Impresii dintr-o călătorie picturală la un finisaj

Florica Prevenda , Expoziția „Undeva în timp”, Muzeul Banatul Montan Reșița, 4 iulie – 1 septembrie 2023.

Lucrări de mari dimensiuni, pe măsura întinderilor Bărăganului, a tensiunilor (re)distribuite la limita orizontului, marcînd „Împăcarea în pitoresc” (cum ar fi spus Al. Ivasiuc), o „împăcare” ale cărei unde cromatice sînt puse în act printr-o ingenioasă tehnică a „altoreliefului” realizat prin suprapunerea de mici decupaje de material cuagulat, cu tăietură fină și dispunere ordonată pe suprafața pînzei, culoare la culoare sau, dimpotrivă, contraculoare la culoare, în punctele „fierbinți” ale posibilului actant principal al scenei – ciulinul, floarea soarelui, brazda de pămînt, ori, cu un dramatism sui-generis, vîrtejul, policolor, prevestitor de furtună. 

Pe simezele ambelor galerii ale Muzeului Banatului Montan Reșița („Ion Sălișteanu”, „Ioan Stendl”), „publicul este invitat să ia parte la o experiență senzorială cu totul ieșită din comun, prin care artista ne împărtășește trăirile sale, legate de un timp și un loc uitate de lume: copilăria artistei Florica Prevenda, petrecută într-un sat din inima vastei cîmpii a Bărăganului” susține, pe bună dreptate, curatorul expoziției, Mădălina Mirea. 

Florica Prevenda, așadar, nu inventează, nu apelează la ficțiune, nu construiește/ deconstruiește, ea rememorează. A călătorit cu această expoziție de la Constanța, spațiu în cea mai mare parte concordant orizontalității cîmpiei, la Reșița, spațiu aflat în relații antagonice cu orizontalitatea, determinat (nu doar vizual, se înțelege) de verticalitatea muntelui, de contorsiunea văilor montane și de (presupusul?) dramatism / mister al acestora. Cu atît mai prețioasă și incitantă invitația adresată privitorului, aici.

Tentat, firește, să descopere „înălțimea”, punctul de sprijin pentru racordarea privirii spre singura (cvasi)orizontalitate admisă și permisă în perimetrele montane: bolta cerească. Un exercițiu de adaptare a privitorului, ori, poate, de resemnificare a operei prin „consumul” (horribile dictu) ei într-un alt complex natural și cultural decît cel al nașterii sale. Privirea, în prima galerie, alunecă pe pînzele desfășurate și încastrate în propria lor orizontală, stăruie asupra acurateții lor, descoperă „secretul” infra-perspectivei create de suprapunerea materialelor și, implicit, difuzia luminii, discretă ca valoare cromatică, semnificantă ca valoare a mesajului artistic acolo unde, altfel, perspectiva propriu-zisă se reduce la cele două registre primare, jos / sus, pămînt / cer. 

Și brusc, spre mijlocul periplului, o lucrare aproape monocromatică, organizată însă pe înălțimea pînzei, sparge primul tipar, prelungește parcă în afara ramei imaginea verde-întunecat a pămîntului în infinita, de acum, înșiruire a brazdelor proaspete, revene, în așteptarea (deloc pășunistă) semănătorilor. Și consacră, nolens-volens, o privire a copilului de altădată, cu capul așezat fără teamă pe pămînt, așadar primordială, văzînd și vizînd lucrurile de la rădăcina ființării lor. 

Ca, în cea de-a doua galerie, căutarea punctului de sprijin, verticala mai dificilă, să remarce un fel de naștere a lui în ghemul (policromatic, spuneam) prevestitor de furtună și, la finele periplului, să o (re)întîlnească în... rodul pămîntului. Înalt, maiestuos, neînsoțit (cum, de altfel, se întîmplă în întreaga expoziție) de mîna omului ori de vreo sugestie a prezenței lui în „vasta” cîmpie.

Doar de mîna artistei, aranjînd cu o infinită răbdare, balot de paie peste balot de paie, o coloană a rodirii, sugerată prin decupajele (pe orizontală, pe verticală) acelui material ciudat care garantează „altorelieful” pe pînză, pe mici suprafețe în tabla de șah monocromă, solară, aceeași pentru miriște și pentru recolta în plină vară, nu mai puțin însă, prevestind anotimpul tern la cîmpie, toamna. 

Traversînd, astfel, vîrste și anotimpuri – într-un timp aproape deloc legat de „crugul vremii” –, expoziția Floricăi Prevenda este, în înțelesul meu, (și) o descifrare / împăcare cu acesta, și un binevenit, binefăcător elogiu celor care îl urmează, anonimii cîmpiilor roditoare.

Ada D. Cruceanu este critic de artă.