Ialta: Prețul păcii

Serhii PLOHII
Publicat în Dilema Veche nr. 830 din 16 - 22 ianuarie 2020
Ialta: Prețul păcii jpeg

Serhii Plohii (n. 1957) este istoric american de origine ucraineană, profesor la Harvard, specializat în istoria Europei de Est şi a Războiului Rece. Fragmentul de faţă face parte din introducerea volumului cu acelaşi titlu, aflat în curs de apariţie la Editura Litera, în traducerea lui Alexandru Tirdea.

Momentul și locul întîlnirii au fost printre secretele cel mai bine păzite ale războiului. În seara zilei de 3 februarie 1945, la adăpostul întunericului, o coloană de automobile Packard i-a adus pe cei mai puternici doi lideri ai lumii democratice, Franklin Delano Roosevelt și Winston Leonard Spencer Churchill, la destinație – cîteva vile situate lîngă stațiunea Ialta, pe malul Mării Negre, cîndva aflate în posesia țarilor Rusiei și a unor aristocrați de rang înalt. Ei se autointitulau „argonauții“, o referință la războinicii antici care călătoriseră pe coasta Mării Negre pentru a recupera Lîna de Aur de la un dragon care nu dormea niciodată. Recompensa era soluționarea unui război care pusese stăpînire pe întreaga lume; dragonul era chiar gazda lor, Iosif Stalin, un fost poet promițător transformat în dictator atroce.

Împreună, cei trei au condus cea mai discretă conferință de pace din istoria lumii moderne. Ei au ghidat armate formate din milioane de oameni și au împărțit dreptatea învingătorilor așa cum au crezut de cuviință, hotărînd destinele unor națiuni și trimițînd milioane de refugiați spre est sau spre vest, crezînd că astfel vor inaugura o perioadă de pace de lungă durată. Împreună au creat o instituție menită a apăra pacea și interesele învingătorilor. Confruntarea aspirațiilor geopolitice, ciocnirea personalităților și a sistemelor de valori și luptele pentru putere dintre cei mai abili negociatori ai țărilor lor s-au desfășurat pe parcursul a opt zile în Ialta, în februarie 1945. Au plecat din Ialta mulțumiți, dar plini de temeri. În urma lor rămîneau 30 de ani de distrugeri provocate de două războaie mondiale care răpiseră zeci de milioane de vieți. La orizont se aflau incertitudinile lumii postbelice.

Cei trei lideri se întrebau mereu dacă partenerii lor erau de încredere și dispuși să ajungă la un compromis. Puteau absolvenții celor mai bune școli private din Marea Britanie să ajungă la o înțelegere cu fiul unui cizmar georgian care fusese exmatriculat dintr‑un seminar ortodox? Știau cei doi lideri aleși în mod democratic cum să discute cu inițiatorul Gulagului? Conferința le-a provocat participanților nenumărate dileme morale. A fost un carusel al emoțiilor în care nu au fost implicați doar liderii Marii Alianțe, ci și diverșii lor aliați care luptau pentru interesele propriilor țări și pentru a intra în grațiile propriilor conducători.

După doar cîțiva ani de la încheierea conferinței, marile speranțe ale inițiatorilor au fost spulberate, deciziile lor fiind condamnate atît de prieteni, cît și de dușmani. Participanții care au supraviețuit au adoptat o poziție defensivă sau au preferat să uite de implicarea în acel eveniment. Ambele tabere ale Războiului Rece au ajuns să fie dezamăgite și să regrete evenimentul. Ialta a devenit simbolul unei șanse pierdute, indiferent de semnificații. În Occident, ea a devenit piatra de hotar a drumului spre „pierderea păcii“, pentru a cita titlul de pe prima pagină a unui număr al revistei Time din anii 1950. În discursul public al epocii McCarthy, cuvîntul „Ialta“ a devenit sinonim cu trădarea libertății și conciliatorismul în relația cu comunismul mondial.

Cine a fost vinovat?

Aceasta a devenit principala întrebare odată cu izbucnirea Războiului Rece, la finalul anilor 1940, cînd cele două tabere își pasau vinovăția una alteia. Totodată, existau dezbateri interne aprinse. În Statele Unite, decizia luată la Ialta i‑a divizat pe republicani și pe democrați. Președintele Roosevelt și consilierii săi au fost acuzați nu doar de faptul că vînduseră Europa de Est și China lui Stalin, ci și de faptul că promovau comunismul acasă. Mult discutatul proces al lui Alger Hiss, un membru al delegației americane de la Ialta, acuzat de spionaj în favoarea Uniunii Sovietice, a aprins și mai mult dezbaterea. Intervievat pentru scrierea unei cărți despre viața sa, după retragerea din activitate, generalul George C. Marshall a refuzat să intre în detalii legate de rolul său la Ialta, fiind sigur de faptul că orice declarație ar fi dat, aceasta ar fi fost întoarsă împotriva sa.

Chiar și astăzi, dezbaterile publice continuă să se învîrtă în jurul întrebărilor din anii 1950 despre cine a trădat Europa de Est sau dacă era în interesul Statelor Unite să-i convingă pe sovietici să se alăture războiului împotriva Japoniei – fapt demonstrat de reacția stîrnită în rîndul comentatorilor americani de politică externă de observația lui George W. Bush, făcută în mai 2005, care a comparat Acordurile de la Ialta cu Pactul Ribbentrop-Molotov din 1939. Pînă în acest moment, dezbaterile privind Conferința de la Ialta nu au luat în calcul două evoluții importante: încheierea Războiului Rece și accesul la documente sovietice pînă nu demult restricționat. De asemenea, dezbaterea ignoră progresele realizate de istoriografia celui de-al Doilea Război Mondial și a Războiului Rece în ultimele două decenii.

Deschiderea arhivelor sovietice – „revoluția arhivistică“ produsă după prăbușirea Uniunii Sovietice, care a coincis cu primii ani ai lui Boris Elțîn la putere – a oferit publicului o cantitate enormă de noi documente, printre care și unele vizînd politica externă. Deși multe aspecte ale istoriei sovietice au fost reevaluate pe baza acestor documente, Conferința de la Ialta nu a beneficiat de aceeași analiză. După încheierea Războiului Rece nu a apărut nici un mare studiu occidental despre Conferința de la Ialta, iar abordările superficiale ale evenimentului în analizele recente dedicate politicii externe americane și în cărțile de istorie despre Aliații din cel de-al Doilea Război Mondial nu se remarcă printr-o înțelegere profundă a subiectului. Această nouă carte dedicată Conferinței de la Ialta utilizează descoperirile arhivistice din ultimele două decenii, reevaluează vechile surse occidentale și analizează conferința și consecințele sale dintr-o nouă perspectivă istorică.

Sursele istorice sovietice noi ne permit să răspundem la vechile întrebări și să adresăm altele noi. Ele confirmă unele dintre ipotezele avansate de precedentele generații de istorici care au scris fără a avea acces la arhivele sovietice și infirmă alte ipoteze. Cel mai important fapt este că noile documente sovietice dezvăluie modul de gîndire al liderilor sovietici în timpul Conferinței de la Ialta. Cu toate că Stalin și strategii săi nu au abandonat complet planurile de revoluție mondială, ei le-au amînat pe o perioadă semnificativă și erau dornici să aibă relații bune cu Occidentul timp de cel puțin 20 de ani. Acest lucru le-ar fi oferit destul timp pentru a se redresa de pe urma distrugerilor provocate de războiul mondial și să se pregătească pentru următoarea etapă a conflictului dintre capitalism și comunism, pe care îl considerau inevitabil. Pentru moment, ei erau dispuși să sacrifice mișcările comuniste din Europa de Vest și doreau să fie răsplătiți cu aceeași monedă, asigurîndu-li-se dominația asupra Europei de Est. În Europa Centrală, în pofida declarațiilor contradictorii ale lui Stalin, sovieticii doreau divizarea Germaniei în mai multe state mici, dar dorințele nu le-au fost îndeplinite din cauza opoziției occidentale. Cu toate acestea, există indicii care atestă faptul că sovieticii ar fi acceptat o linie de demarcație situată mult mai la est decît cea propusă de britanici, care ulterior a devenit granița dintre Germania de Vest și cea de Est.

Noile documente sovietice aruncă o altă lumină asupra celei mai controversate chestiuni legate de Conferința de la Ialta: activitățile de spionaj întreprinse de Alger Hiss. La sfîrșitul anilor 1940 și la începutul anilor 1950 s-a sugerat nu doar că Hiss ar fi spionat pentru sovietici, ci și faptul că ar fi influențat unele dintre deciziile lui Roosevelt, considerate ulterior o trădare a intereselor americane. Noile dovezi culese din arhivele sovietice sprijină ipoteza conform căreia Hiss a fost un spion sovietic în timpul Conferinței de la Ialta, dar indică, de asemenea, faptul că el lucra pentru divizia militară a spionajului sovietic și că a rămas practic necunoscut factorilor politici pînă la terminarea conferinței. Superiorii săi din armată erau foarte puțin interesați de informațiile politice pe care el le putea furniza, iar acțiunile sale pe filieră politică în cadrul conferinței, inclusiv în chestiunea includerii Uniunii Sovietice în Națiunile Unite, nu au ajutat prea mult la impunerea intereselor sovietice. Datorită activităților din Marea Britanie și Statele Unite ale grupului de spioni de la Cambridge („Cei 5 de la Cambridge“), serviciile de informații sovietice au reușit să le ofere conducătorilor copii după majoritatea documentelor secrete americane și britanice privind Conferința de la Ialta. Liderii serviciilor de informații sovietice au dat mai multe lovituri impresionante înainte și în timpul conferinței, dar activitățile lui Hiss nu au reprezentat una dintre ele.

Tăcerea noilor surse documentare este la fel de importantă ca dezvăluirile realizate pe baza acestora. Ele nu oferă nici o dovadă în sprijinul ipotezei conform căreia Iosif Stalin și anturajul său ar fi încercat să exploateze în propriul avantaj starea de sănătate precară a președintelui american. Totodată, nu se poate spune că inconsecvența lui Roosevelt în cadrul conferinței a ajutat tabăra sovietică să își atingă obiectivele. De asemenea, nu se poate afirma că o poziție mai fermă a Occidentului în sprijinul Poloniei ar fi salvat această țară și restul Europei de Est de dominația sovietică. În pofida unor dezacorduri evidente între liderii sovietici în privința problemelor tactice, noile surse de arhivă arată cît se poate de clar că sovieticii erau hotărîți să își impună dominația asupra țărilor vecine din vest, Polonia ocupînd un rol crucial în arhitectura noii structuri de securitate. Stalin era dispus să facă orice pentru a-și asigura controlul asupra Poloniei, iar diplomații occidentali nu ar fi putut schimba cursul evenimentelor indiferent de cît de dur ar fi abordat situația.

Judecînd după documentele pînă nu demult secretizate, sovieticii au fost la fel de mulțumiți de rezultatele conferinței ca și omologii lor americani și la fel de optimiști în privința cooperării pe viitor. Însă ambele tabere au interpretat greșit intențiile celeilalte. A urmat o perioadă de neîncredere reciprocă și de suspiciune care a facilitat declanșarea Războiului Rece. Conferința de la Ialta a fost un moment important în drumul spre o lume divizată și periculoasă, dar nu a generat Războiul Rece și nici nu l-a transformat într-un eveniment inevitabil. Războiul Rece a venit mai tîrziu, ca rezultat al unor decizii -luate de oameni care nici măcar nu fuseseră în Crimeea, cel puțin în tabăra occidentală.

Foto: wikimedia commons 

1026 15 Calin Pop cu Nicu Covaci2 jpg
Rock, opoziție și represiune – Phoenix & Celelalte Cuvinte –
Spre deosebire de Phoenix, Celelalte Cuvinte nu au luat vreodată în considerație fuga din România comunistă.
DoinaLemny jpg
1025 22 Mario Martone  jpg
„Și cinematograful e un joc cu reguli” – interviu cu regizorul Mario MARTONE
„Atunci cînd regizez un film după un roman, nu mă interesează să pun în scenă doar povestea personajelor, ci și vocea scriitorului.“
1024 15 ABRA, Costinesti, anii 80 jpg
Unde sînt rockerii de odinioară?
„Toți am simțit că nici un zid nu ne va mai ține despărțiți vreodată”, avea să-și amintească ani mai tîrziu unul dintre cei prezenți la eveniment.
1023 15 Abziehbild  Unapplied Arts, 2023, Arsmonitor jpg
Lumea artei – elitism non-profit sau marginal pentru profit –
Și se încearcă același lucru de către artist-run-space-urile din Casa Presei.
1022 15 Marian Crișan jpeg
„Cînd ai în film un texan călare, inevitabil te gîndești și la western” – interviu cu regizorul Marian CRIȘAN –
Ca surse de inspirație au fost compozițiile lui George Enescu și Eugen Doga, în special albumul lui Echoes of the East.
10 pentru Rushdie jpeg
Dacă pacea ar fi un premiu
Cu toate acestea, am să mă întorc acasă cu acest premiu pentru pace.
Taifas 3 png
Cineaști balcanici la Taifas – anchetă –
Pentru că sînteți o revistă românească, iar el este pentru mine cel mai interesant regizor român al momentului.
1020 15 Andrei Tanase jpg
1020 15 1 jpg
Un tip de încordare
Artistul propune un storyboard neconvențional prin plasarea privitorului într-un spațiu definit vizual prin contraste.
1019 15 Foto Cristian Sutu jpg
1018 16 foto Ariana Serban jpg
„Literatura. Arie protejată” – interviu cu Robert ȘERBAN
„Am căutat, an de an, să identificăm cîte o temă, care să nu eludeze actualitatea și realitatea.”
GRsnnKq5 jpeg
p 15 Sarutul credit A  Docea jpg
Să privești pînă cînd vezi
Operele lui Brâncuși vorbesc prin ele însele, în limbajul universal al artei.
1016 15 png
Cît de problematic este Picasso?
Demersuri pentru a realiza o dezbatere în ceea ce-l privește pe omul Picasso au apărut cu mult înainte de controversa pornită de Gadsby
image png
„Între materie și antimaterie”
O carte despre valorile actuale și dintotdeauna ale omului, rară în peisajul poeziei de azi, ce o așază pe Cristina Chiprian printre poeții de prim rang ai actualității.
image png
Un altoi identitar
Cel ce se ascundea sub această stranie silabă eram chiar eu, Emil Belu.
1015 15 TGiurgiu jpg
„Atunci oamenii și-au cam pierdut busola” – interviu cu regizorul Tudor GIURGIU –
Pentru spectatori, cred că filmul e și un fel de analiză personală asupra ideii de libertate.
1015 17b Foanene jpg
Semnul locului
Atunci cînd vorbim despre gloanțe și lacrimi avem în vedere valori ale corporalității și ale timpului.
1015 22 Sinead O'Connor, 1987 Wikimedia Commons jpg
IA vs. expectanțele hominizilor
Un alt fenomen care este în creștere e acela al încărcării datelor celor pieriți în computere care pot imita glasul și limbajul rudelor decedate.
1014 15 cop jpg
Delta Dunării – doar apa nu i-am luat-o! –
Mă tem că Delta Dunării este distrusă cu știrea multora care ar trebui să o îngrijească.
1012 15 carla teaha foto Dana Tole jpg
p 19 2 jpg
Femeile vs. Picasso. Toreadori vs. Taur
Nu scăpăm de Picasso. Și nici nu trebuie, decît din cînd în cînd.
Foto expo jpg
Impresii dintr-o călătorie picturală la un finisaj
Florica Prevenda, așadar, nu inventează, nu apelează la ficțiune, nu construiește/ deconstruiește, ea rememorează.

Adevarul.ro

image
Fiara de plastic. Povestea Daciei „Lăstun“ Maxi, un Fiat 500 al românilor, care nu a mai ieșit pe poartă
Dacia 500 „Lăstun“ ar fi trebuit să fie pentru români cam ce a fost Fiat 500 pentru italieni, Renault 5 pentru francezi, WV pentru germani. O mașină din gama mini, mai degrabă pentru tineret. O maşină de oraş, potrivită pentru transportul urban. A fost ideea și dorința lui Nicolae Ceaușescu
image
SPECIAL Elvira Popescu: de la actriță la contesă, devenită „Notre Dame du Théâtre“ FOTO/VIDEO
Cum a ajuns o româncă din București să devină o actriță contesă mai cunoscută în Franța decât celebra Greta Garbo.
image
Lista celor mai periculoase alimente din lume. Cinci alimente la care nu te-ai aștepta să fie incluse
În întreaga lume, există anumite alimente periculoase care pot provoca de la intoxicații alimentare ușoare până la deces, în cazuri extreme.

HIstoria.ro

image
Un posibil caz de braconaj arheologic în Moldova, în secolul al XVII-lea
Un posibil caz de braconaj asupra unui tumul din Moldova istorică este consemnat într-un document de la 1635, notează arheologul Vasile Diaconu, pe pagina sa de Facebook.
image
Moartea lui Aurel Vlaicu. Concluziile anchetei
În cursul anchetei în cazul accidentului aeronautic în care și-a pierdut viața Aurel Vlaicu (31 august/13 septembrie 1913) s-au conturat două ipoteze, pe care locotenentul av. Gheorghe Negrescu le prezintă astfel:
image
Zguduitoarea dramă amoroasă din Brăila, care a captivat presa interbelică
În anii 1923-1924, numita Anny Bally din Brăila, „de o frumuseţe rară“, a încercat să se sinucidă din dragoste. În 8 noiembrie 1924, tot din amor, şi-a împuşcat iubitul, după care s-a împuşcat şi ea.