Hoinari printre continente

Lewis DARTNELL
Publicat în Dilema Veche nr. 838 din 12 - 18 martie 2020
Hoinari printre continente jpeg

Lewis Dartnell (n. 1980) este prezentator de programe științifice la radio și la televiziune și profesor de științele comunicării la Universitatea Westminster. A obținut un masterat în biologie la Oxford și un doctorat în astrobiologie la University College, Londra. A publicat: Life in the Universe și The Knowledge: How to Rebuild Civilization in the Aftermath of a Cataclysme. Fragmentul de faţă, în traducerea Elenei Macoviciuc/Graal Soft, face parte din volumul Origini. Cum a modelat Pămîntul istoria omenirii, aflat în curs de apariţie la Editura Litera.

Trăim într-o eră geologică specială. Este o perioadă ce se distinge printr-o singură caracteristică dominantă: gheața. Ar putea părea surprinzător, avînd în vedere îngrijorarea noastră privind încălzirea globală. Este foarte adevărat că temperaturile medii au crescut de la Revoluția Industrială încoace, și deosebit de rapid în ultimii 60 de ani, dar acest salt recent cauzat de activitatea umană se produce în intervalul glaciației de durată a Cuaternarului. În urmă cu aproximativ 2,6 milioane de ani, la începutul ultimei perioade geologice, Pămîntul a intrat într-un nou regim climatic, caracterizat de oscilația unor glaciațiuni recurente. Aceste condiții au avut efecte profunde asupra lumii în care trăim astăzi și asupra modului în care ne-am ocupat locul în ea.

În prezent, trecem printr-o perioadă interglaciară, cu condiții climatice relativ calde, calote de gheață care se topesc și, în consecință, niveluri mai ridicate ale mării. Condițiile climatice obișnuite din ultimii 2,6 milioane de ani au fost mult mai reci decît în prezent. Probabil sîntem familiarizați, de la exponatele din muzee și de la documentarele TV, cu modul în care arăta lumea în ultima epocă glaciară – o perioadă în care vaste calote de gheață se întindeau pe o mare parte a emisferei nordice, mamuții lînoși străbăteau peisajul asemănător tundrei, vînați de tigrii cu dinți-sabie, iar oamenii din Paleolitic, înveșmîntați în blănuri, vînau cu sulițe cu vîrf din piatră.

Cu toate acestea, a fost doar ultima etapă a glaciației în istoria recentă a planetei. În ultimii 2,6 milioane de ani au avut loc între 40 și 50 de glaciațiuni și, de-a lungul timpului, au devenit din ce în ce mai lungi și mai reci. De fapt, Cuaternarul este o perioadă extraordinar de instabilă pentru climatul planetei, care a oscilat între epoci glaciare chinuitoare și intervale interglaciare mai calde, determinînd expansiunea și contracția periodică a uriașelor calote glaciare. Înghețurile durează, în medie, 80.000 de ani, iar răgazurile mai scurte dintre ele, doar aproximativ 15.000 de ani. Fiecare perioadă interglaciară, cum este actualul Holocen în care am intrat acum 11.700 de ani, nu este altceva decît o scurtă pauză termică, înainte ca să plonjeze clima într-un nou episod geros. Vom vedea mai tîrziu de ce planeta noastră a intrat în această etapă climatică neregulată, dar mai întîi să analizăm condițiile din ultima epocă glaciară.

Această perioadă a început în urmă cu aproximativ 117.000 de ani și a durat circa 100.000 de ani, pînă la începutul actualei perioade interglaciare – Holocenul. La apogeul său, în intervalul cuprins între 25.000 și 22.000 de ani în urmă, calote glaciare imense, de pînă la 4 kilometri grosime, s-au extins din nord, sufocînd Europa de Nord și America. Altă calotă glaciară, de dimensiuni mai mici, s-a întins pe teritoriul Siberiei, iar mari ghețari s-au extins dinspre lanțurile muntoase precum Alpi, Anzi și Himalaya, precum și din lanțurile muntoase masive ale Noii Zeelande.

Aceste straturi de gheață și ghețari expansivi au blocat cantități uriașe de apă, iar nivelurile mării din întreaga lume au scăzut cu pînă la 120 de metri, scoțînd la suprafață o mare parte din platformele continentale din jurul granițelor continentale, sub formă de uscat. Calotele de gheață din America de Nord, Groenlanda și Scandinavia s-au întins tocmai pînă la marginea acestor platforme continentale, iar mările din jurul lor aveau să fie acoperite cu banchize plutitoare.

Pe lîngă gerul chinuitor din apropierea calotelor glaciare, reducerea evaporării din mările arctice a făcut lumea mult mai aridă. Vînturi cumplite au declanșat aprige furtuni de nisip pe cîmpii aride. O mare parte din relieful Europei și al Americii de Nord era asemănător tundrei, cu soluri înghețate tot anul (permafrost) și cu stepe uscate și acoperite de iarbă, care se întindeau cît vedeai cu ochii spre sud. Mulți dintre copacii care cresc în Europa astăzi au supraviețuit doar în refugii izolate din jurul Mediteranei. În urmă cu 20.000 de ani, pădurile dense din Europa Centrală actuală semănau cu nordul Siberiei din prezent.

Odată cu încheierea fiecărei epoci glaciare, oceanele au crescut și au inundat platformele continentale. Clima interglaciară, care revenise, a făcut ecosistemele din întreaga lume să se răspîndească din nou, încet, spre poli, în urma condițiilor favorizante, după retragerea calotelor glaciare. Migrația este un lucru obișnuit în lumea animală – păsări care zboară spre sud pentru a-și petrece iarna sau mari turme de antilope gnu care galopează ca o avalanșă peste Serengeti –, dar și pădurile migrează. Desigur, copacii nu se pot dezrădăcina și deplasa, dar, pe măsură ce clima devine mai calmă, semințele și puieții supraviețuiesc din ce în ce mai mult în fiecare an în partea de nord și, în timp, pădurea înaintează cu adevărat (asemenea profeției din Macbeth). Se estimează că, după ultima epocă glaciară, specii de arbori din Europa și Asia ar fi migrat spre nord cu o viteză aproximativă de peste 100 de metri pe an. Animalele i-au urmat – erbivorele, deoarece se hrănesc direct cu plante, iar prădătorii le-au urmat la rîndul lor. Epoci glaciare recurente au forțat flora și fauna să se deplaseze, măturînd nordul și sudul, ca un val viu.

origini 1 jpg jpeg

Vremuri geroase

Epocile glaciare variază în intensitate, dar nici perioadele interglaciare nu sînt toate la fel. Ultima perioadă interglaciară, din intervalul dintre aproximativ 130.000-115.000 de ani în urmă, a fost în general mai călduroasă decît în prezent, nivelurile mărilor mai ridicate cu aproximativ cinci metri, iar animale pe care le-ai asocia în mod normal cu Africa străbăteau Europa. La finele anilor 1950, cînd niște constructori săpau în Trafalgar Square din centrul Londrei, au descoperit rămășițele cîtorva animale mari – rinoceri, hipopotami și elefanți, precum și lei –, toate datînd din această perioadă glaciară anterioară. La umbra Coloanei lui Nelson, turiștii de azi abia așteaptă să își facă selfie-uri cu statuile din bronz în formă de lei care stau de pază la colțuri. Oare cîți dintre ei își dau seama că, în ultima perioadă interglaciară, ar fi trebuit să fie cu ochii în patru ca să nu dea nas în nas cu un leu adevărat?

Cu toate acestea, în ciuda scurtelor perioade mai calde care au determinat răspîndirea acestor animale, Cuaternarul este, în esență, o epocă glaciară îndelungată; chiar și în perioadele interglaciare, calote de gheață groasă acoperă, în continuare, polii. Să vedem acum ce s-a întîmplat cu Pămîntul în istoria recentă a planetei, ce anume a determinat un climat atît de rece și instabil. S-a dovedit că modelele recurente ale acestor epoci glaciare au cauze cosmice, putînd fi explicate prin schimbările înclinării Pămîntului în raport cu Soarele și prin mișcarea sa orbitală.

Dacă Pămîntul s-ar roti într-o poziție verticală perfectă, nu ar exista anotimpuri. Datorită înclinării axei planetei, jumătate din an emisfera nordică primește mai multă căldură decît cea sudică, deoarece se înclină spre Soarele care apare sus pe cer, iar razele sale cad în linie dreaptă pe suprafață, creînd vara. Șase luni mai tîrziu, situația se inversează, creînd iarna nordică și, respectiv, vara sudică. De asemenea, Pămîntul nu se rotește în jurul Soarelui într-un cerc perfect: traiectoria sa orbitală este ușor alungită, în formă de ou, cunoscută ca elipsă. La un moment dat, pe orbita sa pe parcursul unui an, Pămîntul se află puțin mai aproape de Soare, iar șase luni mai tîrziu, puțin mai departe. Ca lucrurile să fie și mai complicate, aceste caracteristici ale lumii noastre și ale orbitei sale se schimbă, de-a lungul timpului, impulsionate de efectele gravitaționale ale altor planete din sistemul solar (în special ale uriașului Jupiter). Iată trei moduri importante în care variază mediul cosmic al Pămîntului, dînd naștere ciclurilor cosmice pe care vi le-am expus pe scurt în capitolul anterior.

În primul rînd, orbita noastră variază între o formă circulară și una mai alungită, într-un ciclu de „excentricitate“ de aproximativ 100.000 de ani. Apoi, după aproximativ 41.000 de ani, înclinația Pămîntului în raport cu Soarele oscilează între 22,2° și 24,5°, înclinînd polii spre Soare sau îndepărtîndu-i de el. Această înclinație are un efect puternic asupra intensității anotimpurilor, așadar chiar și cea mai mică modificare a unghiului înseamnă că zona arctică va primi mai multă sau mai puțină căldură pe perioada verii. Al treilea și cel mai scurt ciclu este cel de 26.000 de ani, în care axa planetei se rotește în cerc, ca un titirez, proces cunoscut ca precesie. Aceasta modifică perioada de timp a anului în care emisfera nordică și cea sudică sînt înclinate spre Soare, deci și coordonarea anotimpurilor (i se mai spune și „precesia echinocțiilor“). În acest moment, Polul Nord este îndreptat spre Steaua Polară – lucru foarte util pentru navigatori, așa cum vom vedea în capitolul 8 –, însă, în aproximativ 12.000 de ani, axa de rotație a Pămîntului se va roti, astfel încît planeta se va îndrepta spre o altă stea – Vega –, iar vara din emisfera nordică va cădea în luna pe care, în prezent, o numim decembrie.

Așadar, întinderea, înclinarea și schimbarea direcției Pămîntului și a orbitei sale influențează clima planetei și variază ciclic, de-a lungul timpului. Aceste variații periodice sînt ciclurile Milankovitch, despre care am vorbit pe scurt în capitolul anterior, numite după savantul sîrb care a înțeles prima dată modul în care aceste periodicități cosmice schimbă clima pe Pămînt. Ciclurile Milankovitch nu reduc întru totul cantitatea totală de lumină solară care încălzește suprafața Pămîntului pe orbita unui an, ci modifică distribuirea căldurii solare între emisfera nordică și cea sudică și, drept urmare, intensitatea anotimpurilor.

p 15 Delta Bucurestiului 0778 jpg
„Încerc să încetinesc dispariția amintirilor din acest loc” – interviu cu regizoarea Eva PERVOLOVICI
„Pentru mine era important să arăt în film acest trecut simbolic, în același timp artistic și spiritual, al închisorii Văcărești.”
947 15 Alexandru Belc jpeg
„Mă interesează legătura dintre trecut și prezent” – interviu cu regizorul Alexandru BELC
„Cît de mult putem să ne luptăm pentru a nu lăsa compromisul să se instaleze în noi?”
p 15 coperta2 jpg
Nota traducătorului
Seria romanelor „În căutarea timpului pierdut” de Marcel Proust va apărea, începînd din acest an, la Editura Cartier în noua traducere a lui Cristian Fulaș.
p 21 jpg
David Lynch: fuga psihogenică
La David Lynch există o doză bine echilibrată de mister și de inexplicabil, de gangsteri și femei în pericol, de dedublare și subconștient.
945 15 Sebastian Strasser png
„Mi s-ar părea fabulos să fac un film SF în România” – interviu cu regizorul Sebastian STRASSER
Tehnica învățată în ultimii zeci de ani aș vrea să o aplic la poveștile autentice care sînt parte din sufletul țării în care m-am născut.
945 22 Christian Badea jpeg
„Voiam să aud ceva care să-mi dea încredere că există potențial” – interviu cu dirijorul Christian BADEA
„Tehnic, muzicienii tineri sînt buni, atitudinea lor e bună. Trebuie timp.”
„Altfelul este de multe ori mai ademenitor și, uneori, mai trainic” – interviu cu Horațiu MĂLĂELE jpeg
„Altfelul este de multe ori mai ademenitor și, uneori, mai trainic” – interviu cu Horațiu MĂLĂELE
„Cînd viața începe să te cutremure și ești în pericol să te prăbușești e bine să te agăți de ce-ai făcut pînă atunci.”
„Cred că adevăratul personaj a fost textul” – interviu cu actrița Marina PALII jpeg
„Cred că adevăratul personaj a fost textul” – interviu cu actrița Marina PALII
„Aș investi în educație și apoi aș trăi o sută de ani să văd roadele ei într-o societate sănătoasă.“
Bienala, un loc al fugii continue – interviu cu Cosmin COSTINAȘ jpeg
Bienala, un loc al fugii continue – interviu cu Cosmin COSTINAȘ
„Sperăm ca un anumit tip de relație să se stabilească între obiectul artistic, între personajele de pe ecran și conversațiile interioare pe care fiecare dintre noi le avem.”
Istoria culturală a lumii povestită de culori jpeg
Istoria culturală a lumii povestită de culori
Albastrul prosperă doar pe tărîmurile nepămîntești ale cerului, ale mării și ale orizontului.
Jafar Panahi – film și cenzură, de aproape și de departe jpeg
Jafar Panahi – film și cenzură, de aproape și de departe
Debutul cinematografic și scenariile metaforice care vorbeau despre sistemul totalitar apar și în urma propriilor experiențe politice.
În preajma și totodată în inima Ansamblului brâncușian de la Tîrgu Jiu jpeg
În preajma și totodată în inima Ansamblului brâncușian de la Tîrgu Jiu
Noua carte trebuie percepută ca o sinteză esențială, consacrată devenirii singurei opere monumentale transmise nouă de Constantin Brâncuși, dar și semnificației acesteia.
Poetul într un oraș de graniță jpeg
Poetul într-un oraș de graniță
Despre Petre Stoica cineva mai prețios ar putea spune că a îngenuncheat în fața poeziei și a plecat din cele lumești exact de ziua ei.
„Original înseamnă să găsești personaje verosimile și să le pui în situații adevărate” – interviu cu regizorul Bogdan George APETRI jpeg
„Original înseamnă să găsești personaje verosimile și să le pui în situații adevărate” – interviu cu regizorul Bogdan George APETRI
„Plec la drum cu o idee, cu o poveste, gîndindu-mă strict doar la personaje, la situațiile în care se află ele, la problemele cu care se confruntă, la deciziile pe care trebuie să le ia.”
Gaspar Noé – Cinéma du corps  30 de secunde pentru abandonarea filmului  jpeg
Gaspar Noé – Cinéma du corps. 30 de secunde pentru abandonarea filmului.
Noé revoluționează printr-un cinema exclusiv senzorial, un cinema al corpurilor, în jurul cărora așterne o pleiadă de subiecte așa-zis tabu.
„Trebuie să ne luăm la revedere de la cîrciumar” – interviu cu regizorul Gabriel TEMPEA jpeg
„Trebuie să ne luăm la revedere de la cîrciumar” – interviu cu regizorul Gabriel TEMPEA
„Tot mai puțini dispun de tihna și fizionomia necesare savurării șnițelelor de proporții copleșitoare.”
Yorgos Lanthimos  Caninul, Alpii, homarul și Ifigenia jpeg
Yorgos Lanthimos. Caninul, Alpii, homarul și Ifigenia
Cinema-ul lui Lanthimos este în egală măsură autentic și artificial, realist și formalist.
Golania (1990) & Rezist (2017 2018)   un amplu ritual de trecere jpeg
O reașezare a condiției umane
Zoomizarea relațiilor umane sau microsoftizarea dialogurilor umane e brand global.
O scenă pentru tinerii muzicieni de jazz – interviu cu Bogdan MATEI jpeg
O scenă pentru tinerii muzicieni de jazz – interviu cu Bogdan MATEI
„Pure Jazz“ este o serie de concerte în care vor performa doar tinerii muzicieni cu vîrstă sub 30 ani și care au compoziții proprii.
Enescu și Caudella – întîmplare cu elev și profesor jpeg
Cum l-au furat pe Enescu. Probele implacabile noi
Numele lui Romeo Drăghici, executor testamentar, primul director al Muzeului Enescu, a părut mereu stimabil. Niciodată nimeni nu îi contestase fie practicile patrimoniale, fie influența masivă asupra destinului postum al lui Enescu.
Brâncuși și religia frumosului jpeg
Brâncuși și religia frumosului
Brâncuși detestă individualul, detaliul singular, descripția realistă și de aceea se angajează în căutarea esențelor spirituale, a ceea ce este ascuns și merită să fie revelat.
De ce este Enescu cel mai împlinit dintre noi jpeg
Patru scrisori inedite ale lui Enescu, identificate, editate, comentate și restituite muzicii lui
La 28 ianuarie 2022, cîțiva istorici, arhiviști, muzicieni, critici literari și jurnaliști au semnalat și criticat public o nouă licitație privată cu documente obținute indubitabil fraudulos din arhive publice.
Anul cinematografic 2021 – anchetă jpeg
Anul cinematografic 2021 – anchetă
Șase critici de film și o întrebare: „Cu ce rămînem din anul cinematografic care a trecut?”.
Anul teatral 2021 – o anchetă jpeg
Anul teatral 2021 – o anchetă
Teatrele au fost nevoite să-și reinventeze repertoriul, să găsească mereu alte formule pentru a rămîne aproape de spectatori.

HIstoria.ro

image
„Micile Rome” - Așezările coloniștilor romani în Dacia
După cucerire, teritoriul unei noi provincii era împărțit administrativ și guvernat după principiile dreptului roman. Elementele principale ale romanizării au fost armata, administrația, coloniștii, dreptul roman, veteranii și școlile create în provincii. Armata avea legături permanente cu autohtonii, unii dintre ei înrolându-se în trupă imediat după cucerire, în provinciile lor sau fiind trimiși în altele, chiar departe: trupe auxiliare formate din daci, imediat după cucerire, au fost trimise u
image
Bătălia de la Poltava, sau cum a devenit Rusia o Mare Putere
27 iunie 1709: în urma victoriei de la Poltava, Rusia se alătură grupului de Mari Puteri europene și, prin înfrângerea Suediei, câștigă definitiv poziția de cea mai mare putere a Europei Nord-Estice. Era primul pas al dezvoltării fulminante a Rusiei. Bătălia de la Poltava, una din cele mai mari bătălii ale Marelui Război Nordic (uitat, din păcate, de istoriografia modernă), a avut, așadar, consecin
image
Cine a fost Mary Grant, englezoaica devenită simbol al Revoluției de la 1848 din Țara Românească
„România revoluționară”, creația pictorului Constantin Daniel Rosenthal, este unul dintre cele mai reprezentative tablouri ale românilor, simbol al Revoluției de la 1848. Românca surprinsă în tabloul care a făcut istorie a fost, de fapt, la origini, o englezoaică pe nume Mary Grant.