„Generațiile de muzicieni se schimbă“ – interviu cu Marius GIURA
Marius Giura este directorul artistic al Gărîna Jazz Festival (7-10 iulie). Programul concertelor şi mai multe despre a 26-a ediţie a festivalului la www.garana-jazz.ro.
26 de ediţii în tot atîția ani. Dacă ar fi posibil, ce i-ar spune Marius Giura de acum lui Marius Giura de acum un sfert de secol?
I-aș spune așa: „Ai grijă ce faci, o să-ți schimbe viața, o să muncești pe rupte un an de zile pentru patru-cinci zile în care publicul e fericit, iar tu epuizat total. O să te lovești de tot felul de personaje obtuze și stupide, care-ți vor promite sprijinul și n-o să-ți dea nimic. O să fii nevoit să te arunci cu ochii închiși să aduci artiști fără să știi cîți bani vei avea. O să ai parte de birocrații la care nici nu visezi…“. I-aș mai spune și altele, dar oricum nu m-ar asculta.
După atîtea ediţii, credeți că festivalul își mai permite să se schimbe în vreun fel?
Grea întrebare! Lumea e în continuă schimbare și nu în sens pozitiv. Gărîna rămîne un sat în care se ajunge greu, în care condițiile nu sînt grozave. Deci ca durată nu se poate schimba nimic, încercăm să schimbăm ceva la scenele noastre, să derulăm și alte acțiuni culturale (proiecții de film, expoziții etc.), dar pînă la urmă tot patru-cinci zile rămîn. Schimbarea, care cu siguranță va avea loc, este de natură muzicală, generațiile de muzicieni se schimbă, stilistic apar noi abordări, lucruri de care trebuie să ținem seama.
Privind în urmă, care este, pentru dvs., aspectul festivalului de care sînteți cel mai mîndru și care este aspectul pe care încă mai încercați să-l desăvîrșiți?
Sînt mîndru că am creat un public al nostru, dedicat, un public venit din toată țara, și din ce în ce mai mulți din afara țării. Sîntem mîndri de artiștii pe care am reușit să îi invităm. Ei au adus faimă acestui festival. Încercăm să ridicăm gradul de confort pentru publicul nostru, să reîmprospătăm dotările spațiului în care de mulți ani organizăm festivalul. Lucrările au început, iar schimbările vor fi văzute în anii următori.
Există o seară aproape exclusiv norvegiană, o alta aproape exclusiv finlandeză – ați încercat să aduceți și artiști ucraineni?
Această ediție este dedicată Norvegiei, Finlandei și Suediei, cu aportul important al Germaniei și Franței. De-a lungul anilor au fost prezenți cîtiva artiști ucraineni, dar în acest an nu am invitat artiști din această țară. Nu facem în general invitații conjuncturale, criteriile noastre valorice (poate subiective) primează în stabilirea programului. Sîntem însă alături de artiștii ucraineni, membri ai fundației noastre au sprijinit efectiv tranzitarea țării de către artiști ucraineni refugiați.
În ce măsură ați observat că jazz-ul contemporan tinde spre o pulverizare a originilor naționale sau, dimpotrivă, spre o preocupare pentru elementul local?
În jazz-ul contemporan, de cîțiva zeci de ani, nu se mai ține cont de origini naționale, Garbarek cîntă cu un neamț, un portughez și un indian, Sorin Zlat cîntă cu americani și italieni, Mircea Tiberian are cîteva formule internaționale, Emil Bîzgă la fel. Se poate spune cu siguranță că jazz-ul nu are frontiere.
Pe scena mare va urca o singură formație românească anul acesta și îmi dau seama că de ani de zile obișnuiesc să vă întreb cum se face că la noi continuă să nu apară trupe tinere de jazz ca în Ungaria, Israel sau Polonia, spre exemplu. Cum vedeți lucrurile acum cînd, după 25 de ani de festival, încă nu avem un proiect de jazz tînăr românesc care să fi avut succes la nivel european?
În acest an planurile noastre au fost date peste cap de decizia unui vremelnic și insipid administrator al hanului La Răscruce, care a decis că în curtea ,,lui“ nu vrea concerte. Deci locul în care acest festival s-a născut nu mai poate fi folosit. Tot ce ne-am propus s-a dat peste cap, a trebuit să regîndim seria de concrete „Romanian Jazz Meeting“ în alt mod. Vor fi artiști români și străini pe „Experimental Stage Empowered by UniCredit Bank“, la Biserica Catolică din satul Văliug, care vor cînta asistați de 35 de ziariști americani și europeni și de cîțiva directori de festivaluri de jazz din Europa. Vor cînta: Vincent Courtois, Emil Gherasim (Fluidian), Eva-Maria Gîrlea (debut absolut), Adi Stoenescu Trio, Ionut Dorobanțu & Alina Giurgiu, Nicolas Simion Trio – Crazy World și Cătălin Milea Sonoterra Ensemble.
Exista trupe tinere și valoroase în România, însă, fără nici un fel de sprijin financiar, ele nu pot face nici măcar un turneu în țară, un succes european e o iluzie. Singura soluție ar fi sprijinul masiv al autorităților și implicarea ICR în prezența românească la tîrgurile și conferințele de profil (Bremen, Vomex și altele). România e singura țară din Europa care nu are stand propriu la aceste manifestări. E singura șansă de a ne promova tinerii. Financiar, ei nu au resurse să se promoveze sau să-și plătească un agent. Totuși, cîțiva au reușit: JazzyBiT, Sorin Zlat. În Ungaria, Polonia, Israel, susținerea jazz-ului e politică de stat, sînt încurajate și susținute școli, facultăți, case de discuri etc.
Unii artiști ca Eivind Aarset sau Magnus Öström au cîntat pe scena de la Gărîna de nenumărate ori, în nenumărate combinații. Credeți că pentru un artist e mai provocator să revină în fața aceluiași public decît să apară pentru prima dată în fața lui? Și care este reacția acestor artiști cînd primesc o nouă invitație din partea dvs.?
Sînt artiști mari cum ar fi Charles Lloyd, Eivind Aarset, Magnus Öström, Per Mathisen care revin la Gărîna, dar cu alte proiecte și alte componențe. De cele mai multe ori inițiativa de a veni la Gărîna le aparține, iar dacă îi invităm noi acceptă cu încîntare. Gărîna este un loc în care se simt bine, sînt mulțumiți de „chimia“ creată între ei și public. Gărîna Jazz Festival este un eveniment la care foarte mulți își doresc să participe. Din păcate, din cauza legăturilor catastrofale ale transportului aerian, nu toți reușesc să-și armonizeze calendarul. Sînt cîteva sute de festivaluri în Europa de-a lungul verii, din care aproximativ 20 sînt de aceeași anvergură. Unele sînt în același week-end (Umbria, Montreux, Istanbul, San Sebastian, Vienne ș.a.). Cu toate acestea, participarea artiștilor străini e de fiecare dată valoroasă și consistentă.
„Mai multe mari surprize“
Concertul Soft Machine este, poate, climaxul festivalului. Care este povestea acestei invitații?
Soft Machine a fost și este un grup esențial al istoriei muzicii. Pot fi încadrați ca grup de prog-rock / jazz-rock, ca exponenți ai jazz-ului progrsiv, dar relevantă e contribuția lor la istoria muzicii din ultimii 55 de ani. Cînd am citit știrea că pregătesc un nou turneu, n-am stat mult pe gînduri și le-am abordat agenția. Răspunsul a venit în cîteva zile și am fost foarte fericit că au acceptat. Este într-adevăr unul dintre concertele emblematice ale acestui an în România, comparabil cu cel susținut de Crimson Projekt în urmă cu cîțiva ani sau cu prezența lui Jon Hassell. La fel ca în cazul lui Charles Lloyd (aflat la ultimul său turneu), e o ocazie unică de a-i vedea și asculta.
Care dintre invitaţii inediţi ai acestei ediţii credeţi că va fi marea surpriză?
Vor fi mai multe mari surprize: Alexi Tuomarila, Verneri Pohjola și în special AdHd, un remarcabil grup islandez. Prezența lui Jon Balke, un geniu muzical al Nordului, în grupul lui Svante Henryson va fi o altă mare surpriză. Și artiștii români vor aduce surprize, Eva-Maria Gîrlea (o mare speranță aflată la primul ei festival), Emil Gherasim (Fluidian), un muzician care în acest an are producții muzicale cu Arve Henriksen. Desigur, și muzicienii mai cunoscuți vor surprinde: Nicolas Simion, Adi Stoenescu și Cătălin Milea, care vor prezenta concerte-concept. Vor fi prezenți și chitariștii virtuozi Sorin Romanescu și Ionuț Dorobanțu (în duo cu Alina Giurgiu). Pentru cine nu i-a văzut/ascultat, VanDerCris vor fi o revelatie.
Cum a fost interesul sponsorilor privaţi şi al autorităţilor pentru jazz în acest an postpandemic, dar cu un război la graniță?
Pandemia și războiul au afectat multe companii din România. Deci aportul sponsorilor a fost diminuat. Autoritățile au susținut acest eveniment, dar pot spune că, în unele situații, criteriile de acordare au fost cel puțin ciudate. După 25 de ani încă ne confruntăm cu situația în care nu poți estima bugetul pe care îl vei avea la dispoziție. Sumele acordate diferă de la an la an fără a putea să-ți estimezi bugetul.
Dacă v-aţi permite, dacă aţi putea îndeplini toate condiţiile necesare, pe cine aţi aduce să cînte în Biserica Catolică din Văliug?
Poate mi-aș putea permite, dar cu siguranță n-aș îndeplini condițiile necesare. E o biserică foarte frumoasă, însă destul de mică. Chiar dacă am reparat orga, ea nu se ridică la cerințele actuale. Totuși e un loc foarte potrivit pentru proiecte acustice și experimentale. Aș îndăzni să spun că mi-ar plăcea un recital solo cu Jan Garbarek sau cu Eric Marienthal. Poate mă voi gîndi mai bine cînd (și dacă) vor fi banii necesari.
Ce artişti noi – din zona jazz-ului, dar nu neapărat – aţi descoperit în ultima vreme şi ce ne-aţi recomanda să ascultăm?
Am ascultat cîtiva artiști japonezi, nu știu cît de noi, de mare valoare: Ryo Fukui, Kyoto Jazz Massive, Hiroshi Suzuki, Soil and Pimp Sessions. Recomand să ascultați Itamar Borochov, Arieh Tepper, Shabaka Hutchins și mai recomand să ascultați orice proiect nou al muzicienilor europeni consacrați. De fiecare dată veți descoperi noi abordări și sonorități noi.
Ce discuri v-ați mai cumpărat în ultima vreme?
Jon Hasell & Bluescreen, Dressing for Pleasure. Jon Hassell, The Surgeon of the Nightsky Restores Dead Things by the Power of Sound. Camel, Kosei Nenkin Hall. Socrates, Phos. Leb I Sol, Tangenta. Naked, Srecna Tuga.
Dacă le-aţi putea trimite cîte un album de jazz președinților Zelenski și Putin, ce le-ați trimite?
Nu le-aș trimite nici un disc. Dar, dacă ar trebui, le-aș trimite, ambilor, Miles Davis, Ascenseur pour l’échafaud.
interviu realizat de Marius CHIVU
credit foto: Andrei Becheru
