„Generația de acum minimalizează schizofrenia perioadei comuniste” – interviu cu Ligia CIORNEI

Publicat în Dilema Veche nr. 957 din 11 – 17 august 2022
image
© arhiva personală Ligia Ciornei

Anul pierdut 1986, debutul regizoarei Ligia Ciornei, merge pe firul exploziei de la Cernobîl, urmărind o poveste reală: deși copiii se nășteau cu malformații, avortul era în continuare interzis, prin Decretul 770, iar femeile erau controlate periodic pentru a se depista sarcinile timpurii. Într-un sat din Moldova, forțată de soacra ei să avorteze și lipsită de sprijinul soțului, Irina (Isabela Neamțu) e pusă în fața unei decizii dificile.

Cum se simte debutul?

Nu mă așteptam să fie atît de rapid. Am studiat regie de film, după care producție de film, acum sînt la doctorat în anul II, iar lucrurile continuă pe zona de cercetare în cinematografie. Aveam senzația că debutul va fi după vîrsta de 35, 40 de ani. Dacă vrei să faci ficțiune, cum îmi doresc eu, unde producția e mult mai costisitoare față de un documentar, nu prea-ți permiți bugetul.

Filmul e o producție independentă. Ai obținut greu finanțare?

Am aplicat la Centrul Național al Cinematografiei din 2014 pînă de curînd, mai puțin anul ăsta, dar notele n-au fost suficient de mari din pricina faptului că nu am avut punctaj ca regizor – am aplicat și la secțiunea tematică, și la documentar, și la scurtmetraj, am fost în fiecare an prezentă cu cîte ceva. Acesta a fost punctul în care echipa a zis stop, nu mai aplica, hai să-l facem pur și simplu. Am lucrat ani întregi și în facultate, și mai tîrziu în aceeași formulă artistică, și mă refer aici la Isabela Neamțu, alături de care am făcut două scurtmetraje și trei piese de teatru. Ea îmi citește fiecare scenariu, e alături de mine în parcursul acesta de descoperire în film. Așa că am făcut acest pas spre producția independentă, încurajată de echipă. În mintea mea, lucrurile se desfășurau în altă ordine: aplicai la CNC, luai la CNC, făceai filmul. Astăzi însă am avut o conferință [TIFF Talks, „Noul val de cineaste“, cu Alina Grigore, Ligia Ciornei și Monica Stan – n. r.], cred că s-a deschis o poartă de gîndire înspre noua generație de femei regizoare și poate legat de asta se deschide un call la CNC specific pe zona asta.

Sînt interesați cei de la CNC de temele feminine sau feministe?

E discutabil, tu depui scenariul, nu se știe dacă regizorul e femeie sau bărbat.

Da, dar din scenariu se vede tema filmului.

Cred că sistemul trebuie restructurat pentru vremurile în care lumea nu mai vine în sala de cinematograf, totul merge în zona de video on demand, TV, distribuție internațională. Și finanțarea trebuie regîndită avînd în vedere particularitățile vremurilor. Marea majoritate a regizorilor, atît femei, cît și bărbați, merg în caravane, arată filmul și spun povestea din spatele lui. De aici începe o educație cinematografică, fiecare, cu uneltele lui, își creează un public, îl atrage. Vorbim despre o generație care are cît de cît acces la tot ce înseamnă media vizuală și atunci, fără o educație cinematografică, lucrurile pot degenera.

Ai ales o temă cu greutate pentru debut, avortul în perioada comunistă, avortul în perioada exploziei de la Cernobîl. Nu pot să nu remarc asemănarea cu 4 luni, 3 săptămîni și 2 zile al lui Cristian Mungiu. Cum s-a născut ideea filmului?

Nu am avut ca referință 4, 3, 2, am alte scenarii cu care am aplicat la debut și pe care mi le doream ca regizor ca să-mi exprim discursul, limbajul cinematografic, căutările mele. Toate scenariile mele pornesc de la filmul documentar, care-mi place mult: să mă întîlnesc cu oamenii, să relaționez cu ei, să le aflu și să le scriu poveștile. Sînt mai aproape de om și de povestea lui din perspectiva de documentar. Așa am pornit, de la o poveste reală care mi s-a părut o structură excelentă de scenariu. Apoi au venit și alte persoane cu alte povești, au participat cu informații și părinții noștri, ai celor din echipă. A fost inițial un cerc restrîns, care a crescut apoi, cu poveștile din 1986 ale altor oameni. Ne-am focusat pe ce s-a întîmplat cu explozia de la Cernobîl în România, pentru că nimeni nu vorbește despre problemele care încă au incidență acum.

Ce ați mai aflat de la oamenii cu care ați discutat?

În mare parte, ce am aflat am pus în film: cum afectează un eveniment din exteriorul țării o familie, o țară și, în cele din urmă, un copil. Am focusat totul în dramaturgie, în joc actoricesc și în limbaj cinematografic pe această familie, care are o corespondență istorică, zic eu.

Ai menționat-o pe Isabela Neamțu, actrița din rolul principal, apoi mai sînt în film Victoria Cociaș și Gavril Pătru, toți mai degrabă actori de teatru. Ce anume te-a făcut să-i alegi?

Toți sînt actori de teatru, nu avem școală de actorie de film. Se fac niște cursuri, dar nu există o școală specializată. N-ai cum să spui care sînt actori de teatru, pentru că toți utilizează aceleași tehnici. Și e important să facă teatru, pentru că asta înseamnă disciplină în a-ți găsi fișa personajului, asta e diferența. În teatru se lucrează mult pe fișa personajului, pe căutări și pe dialog. Fiecare cuvînt are o rezonanță. Asta am încercat să aduc din teatru în film.

Cum au decurs filmările?

Rapid: am filmat în șase zile 70% din film, dar avantajul a fost că eu scriu pentru actori, am avut povestea și am știut de unde să iau actorii pentru că eu merg la teatru, fac teatru, citesc teatru. Știam ce pot și ce nu pot actorii, unde să lucrăm ca să spargem paradigma, să nu fie același personaj.

image
Anul pierdut 1986

E foarte interesantă ambivalența Irinei, care ba țipă la soacră, ba se lasă chinuită de ea, stă în genunchi și îi curăță pantofii. De unde a venit personajul acesta scindat?

E indecizia ei la mijloc. Noi am urmărit o eroină, Irina, transformarea și zbuciumul ei, maternitatea și meseria ei. Am încercat să surprindem – eu, din punct de vedere regizoral, Dan Dimitriu, prin imagine și Isabela, prin interpretare – efervescența interioară a unei femei însărcinate care e obligată să ia o decizie din cauza circumstanțelor. Vorbim de o schizofrenie la nivel social, orice făceai era greșit, și dacă avortai, și dacă nu. Norul de la Cernobîl afecta – și încă afectează persoane – și nimeni nu discută despre acest aspect. Asta a fost construcția personajului, balansul ei interior. Și, ca în filmele lui Kieslowski, am încercat să aducem această anxietate socială, aceste griuri, prin interpretare: binele nu e întotdeauna bine, iar răul nu e întotdeauna rău. Asta s-a transpus în creionarea celorlalte personaje care au ajutat creșterea protagonistei. Toate sînt într-o relație, au ceva de spus, au o durere, o nevoie, reprezintă o direcție a perioadei.

M-a surprins totuși faptul că Irina ezită să-i mărturisească soțului ce a făcut, chiar și în momentul în care el o abuzează fizic și verbal, numind-o „criminală“.

E la mijloc o lipsă de comunicare venită dintr-o lipsă de educație. Noi sîntem acum într-un moment în care comunicarea se predă în toate limbajele, și cel tehnologic, și cel relațional. În film e o lipsă cruntă de comunicare. Iar într-o relație de 20, 30 de ani există și ambiții personale sau supărări. Cînd soțul vine acasă după multă vreme și primul lucru e să-i dea mamei sale un cadou, apare gelozia că mai există o femeie, plus lipsa lui de responsabilitate... 

M-a impresionat replica bărbatului: „Îți vreau binele“. Toate personajele, de fapt, știu ce-i mai bine pentru Irina.

Asta e demagogia marxist-comunistă: pentru binele poporului.

Ce înseamnă pentru tine libertatea pe care și-a găsit-o în cele din urmă Irina?

E un shot – o împușcătură de trezire către public, mai ales că vine și în contextul pandemic. În anii lui de maturizare, cred că filmul a devenit mai mult filozofie. Iar filozofia are acest dar de a te pune pe gînduri. Am vrut să fac spectatorul să se gîndească ce e libertatea pentru el, ce e libertatea pentru personajul expus în film. Să începem să vorbim despre libertate după ce am fost închiși și s-au folosit aceleași metode de frică în loc de comunicare.

Cum au reacționat tinerii la primele proiecții ale filmului?

Ce mi se pare important cu acest film e că deschide dialogul dintre generațiile de femei. Din păcate, generația care vine acum, neștiind foarte multe detalii despre perioada comunistă, tinde să vadă comunismul drept vintage cool, minimalizează toată teroarea, toată suferința și schizofrenia perioadei, iar în același mod minimalizează și toate eforturile pe care le-au făcut părinții în acea perioadă. Asta e important, ca tinerii să se dea un pas în spate și să pună întrebări.

interviu realizat de Cristina ȘTEFAN

p 15 jpg
Rock’n’freedom – despre acceptarea artiștilor ruși în festivalurile europene din 2022 –
Free to Rock nu e o lecție de cinema, dar e cu siguranță una de istorie și una de muzică rock.
p 15 Clara Uson,jpg jpg
„Istoria e un lucru, mitul e altceva, dar se întrepătrund” – interviu cu scriitoarea Clara USÓN –
Am citit mult despre bătălia de la Kosovo Polje, despre modul în care acel moment a fost preluat în cultura din zona respectivă. Istoria e un lucru, mitul e altceva, dar ele se întrepătrund.
962  15 Einstein 1920 Wikimedia Commons jpg
Dumnezeu după Einstein
Dacă examinăm panteismul astăzi în lumina unui univers ireversibil în timp, avem impresia unui caz extrem de nerăbdare religioasă.
 961 15 Coperta Avanpremiera Omul muzical jpg
Omul muzical
Lumea muzicală e un buchet zumzăitor de sunete. Muzica de pe iPhone poate avea diferite armonii, game și ritmuri, de la orchestrele din Bali la cîntecele pădurii tropicale braziliene.
961 16 coperta jpg
Cutii de rezonanță
Dacă a existat o „lecție Brecht” în cazul lui Acosmei și dacă, asimilată, aceasta a lăsat urme, rămîne de cercetat. Unele mărturii conduc în pragul unei atari ipoteze, e-adevărat. Dar nu sînt sigur că-l trec.
960 16 foto Cato Lein jpg
„Un scriitor trebuie să scrie ca şi cum scrisul este mai important decît viaţa în sine” – interviu cu Salman RUSHDIE
„Am fost un cititor pasionat încă de mic copil şi citeam orice, inclusiv reviste de benzi desenate americane. Nimeni din familie nu m-a îndrumat, apropierea de literatură s-a produs natural.”
959 15 interviu Ana jpg
„M-a interesat ce l-a făcut pe Ceaușescu să devină acel Ceaușescu pe care îl știm cu toții” – interviu cu regizorul Sebastian MIHĂILESCU
Coșmarul continuă cînd prietena lui dispare. Camil pornește în căutarea ei și va ajunge într-un loc interzis bărbaților, o comunitate secretă dedicată fertilității, undeva lîngă un lac din mijlocul munților, dar acolo va descoperi ceva mult mai tulburător.
959 16sus coperta Uson jpg
„Sînt îngrozită de nebunie” – interviu cu scriitoarea Clara USÓN
Mulți ani mi-a fost rușine de acest trecut al meu. Încă mă tem și acesta e motivul pentru care la un moment dat am renunțat la toate medicamentele. Sînt îngrozită de nebunie. Am trăit-o și este oribilă.
959 21 interviu jpg
„Fac film pentru a găsi pacea în legătură cu absența“ – interviu cu Mikhaël HERS –
Există o mulțime de lucruri frumoase care vin din copilărie, iar acesta a fost scopul filmului, să mă adîncesc cu adevărat în anii copilăriei mele, în anii aceia „împietriți“ cumva în timp.
958 15 15 Stefania Hirleata jpg
„Patrimoniul din Băile Govora poate fi salvat” – interviu cu STUDIOGOVORA –
Stațiunea are mai multe comori, dar Pavilionul de băi se distinge în mod special, pentru că a fost multă vreme punctul central și este azi abandonat, ceea ce are un impact negativ puternic asupra felului în care vizitatorii și localnicii percep stațiunea.
957 15 Fanny Chartres jpg
CC jpg
A nu trăi (doar) din trecut
Muzica celor de la Soft Machine (numele e preluat de la romanul lui William Burroughs) s-a dorit de la început un fel de happening, utilizînd lumini psihedelice și folosind influențe diverse.
956 16 Cazacu1 jpg
Un maestru al jazz-ului spiritual
La cei 84 ani ai săi, Charles Lloyd a fost decanul de vîrstă al invitaților ediției de anul acesta a Festivalului de Jazz de la Gărîna.
c sebastian marcovici 1 jpg
O pădure, trei călăreți, o fată frumoasă. Și „Persona” lui Andryi Zholdak la FITS
Cîteva note fugare pe marginea spectacolului „Femeia mării”, prezentat pe scena Festivalului de Teatru de la Sibiu de trupa Teatrului Național Marin Sorescu.
955 15 Razvan Scurtu jpg
954 15 Jinte Deprez & Maarten Devoldere jpg
„Cîntecele de dragoste n-o să fie niciodată depășite” – interviu cu muzicianul Maarten DEVOLDERE
„Pentru mine, albumele cu cea mai mare însemnătate sînt despre dragoste și despărțiri.”
953 15 Gabriel Achim jpg
953 21 Banu2 jpg
Peter Brook, dispariția
El a ştiut întotdeauna cum să injecteze energie şi să însufleţească un public care a resimțit dorinţa regizorului de a-l erija în partener.
p 22 Monica Stan credit Lorand Vakarcs jpg jpg
„Cînd nu mai ai droguri, te hrănești cu afecțiunea celorlalți” – interviu cu Monica STAN
„Și relațiile de familie pot fi foarte toxice. Se creează relații codependente, toată lumea încearcă să extragă ceva de la celălalt, doar că aici nu sînt bani.”
p 23 credit P  Dalea jpg
Mai rău ca moartea
Datorită acțiunii de la Reșița, am observat cum opinia publică poate fi stîrnită printr-un demers artistic, asumîndu-și o postură interogativă sau reflexivă în raport cu lumea socială și dramele ei.
951 15 Marius Giura foto Andrei Becheru jpg
„Generațiile de muzicieni se schimbă“ – interviu cu Marius GIURA
„Sîntem mîndri de artiștii pe care am reușit să îi invităm. Ei au adus faimă acestui festival.”
951 16 Credit foto Adi Molnar 1 jpeg
„Trec printr-o perioadă crem cu abțibilduri” – interviu cu OIGĂN
Am umblat pe străzi cu sens unic, m-am uitat în casa liftului cînd el era plecat la supermarket și mi-am găsit un fel de voce doar a mea.
p 15 Delta Bucurestiului 0778 jpg
„Încerc să încetinesc dispariția amintirilor din acest loc” – interviu cu regizoarea Eva PERVOLOVICI
„Pentru mine era important să arăt în film acest trecut simbolic, în același timp artistic și spiritual, al închisorii Văcărești.”
947 15 Alexandru Belc jpeg
„Mă interesează legătura dintre trecut și prezent” – interviu cu regizorul Alexandru BELC
„Cît de mult putem să ne luptăm pentru a nu lăsa compromisul să se instaleze în noi?”

Adevarul.ro

Mahdavikia jpg
Iran, proteste sângeroase: Oamenii, susținuți de o legendă vie printr-un mesaj acid
Regimul Islamic „tremură“ în fața furiei publicului, confruntându-se cu a 16-a zi de manifestări stradale.
Serghei Lavrov FOTO EPA-EFE
Rusia acuză Washingtonul că foloseşte Ucraina drept „instrument de război“ și că şi-a subordonat întregul Occident colectiv
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a acuzat luni Washingtonul că foloseşte Ucraina ca „instrument de război“ împotriva Rusiei și că şi-a subordonat întregul Occident colectiv, comparând planul cu acţiunea Germaniei împotriva URSS în al Doilea Război Mondial, relatează agenţia EFE.
Laurențiu Reghecampf și Anamaria Prodan
Bătaia Anamaria Prodan-Laurențiu Reghecampf: a venit decizia. N-au voie nici să se sune
Laurenţiu Reghecampf şi Anamaria Prodan au cerut ordin de restricţie unul împotriva celuilalt după scandalul de vineri, 23 septembrie, care s-a lăsat cu răni grave în cazul amândurora. Judecătoria Buftea a judecat cererile formulate de cei doi soţi, și a fost formulată sentinţa.

HIstoria.ro

image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.
image
Bălcescu, iacobinul român despre care nimeni nu mai vorbește
Prima jumătate a veacului al XIX-lea a reprezentat pentru Ţările Române un timp al recuperării. Al recuperării parţiale – ideologice şi naţionale, cel puţin – a decalajului ce le despărţea de Occidentul european. Europa însăşi este într-o profundă efervescenţă după Revoluţia de la 1789, după epopeea napoleoniană, Restauraţie, revoluţiile din Grecia (1821), din Belgia şi Polonia anului 1830, mişcarea carbonarilor din Italia, toată acea fierbere socială şi naţională, rod al procesului de industria
image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia