„Filmul meu e un 'reenactment' biografic” - interviu cu regizoarea Ivana MLADENOVIC

Publicat în Dilema Veche nr. 852 din 6 - 12 august 2020
„Filmul meu e un 'reenactment' biografic”   interviu cu regizoarea Ivana MLADENOVIC jpeg

Regizoarea şi actriţa Ivana Mladenovic şi scriitorul Adrian Schiop au semnat scenariul filmului Ivana cea groaznică, recompensat anul trecut cu Premiul special al juriului secţiunii ­Cineasti del Presente la Locarno și trofeul Golden Pram pentru cel mai bun lungmetraj la Zagreb Film Festival. Filmul celei mai interesante regizoare de la noi este o poveste reconfortantă despre viaţă şi graniţe, relatată cu umor şi maximă implicare. Am vorbit cu Ivana Mladenovic despre regie în intimitatea familiei, în cel de-al doilea său lungmetraj, realizat în oraşul natal Cladova. Filmul va putea fi văzut la TIFF zilele acestea.

În martie, după  proiecția la București a filmului Ivana cea Groaznică, spuneaţi că, prin comparație cu manifestările mai rezervate ale spectatorilor de la Sala „Elvira Popescu“,  la Belgrad s-au auzit des hohote de rîs în timpul vizionării. De ce credeţi că percepția spectatorilor este diferită?

Diferenţa de care ziceam s-a referit la faptul că filmul s-a proiectat la sfîrşitul lui februarie la Belgrad. În momentul acela, probabil nici nu se bănuia că problema cu coronavirusul va lua aşa de mari proporţii. Oameni au fost încă relaxaţi. Din păcate, imediat după aceea, la proiecţia de presă din Bucureşti, a început să se simtă că filmul nu va avea o premieră şi nici şansa să mai găsească prea multe cinematografe deschise.

Cu cel mai recent film v-aţi oprit din nou la o autoficțiune. Intepretaţi  rolul unei actrițe sîrbe care-şi provoacă familia din Cladova să exprime propriile emoții în faţa camerei. Credeți că  ori­ce experiență de viață  poate deveni film dacă regizorul își propune asta?

Cred că da.

Cum se simt trecerile de la Cladova într-un oraș aglomerat ca București?

Trecerea personajului din provincie într-un oraş mare şi înapoi e una dintre temele filmului meu. Omul care pleacă de acasă şi petrece mai mult de 15 ani în străinătate nu îşi mai dă seama cît s-a schimbat. Nu ne-am propus să arătăm aceste deplasări prin schimbarea locaţiilor de filmare din Serbia în România, trecerea asta e mai degrabă descrisă prin personajele cu care Ivana se întîlneşte, pe care le invită la ea pentru a se confrunta cu toate problemele. O observăm pe Ivana împreună cu familia, dar şi „rupîndu-se de lumea veche“ (Cladova), prin revenirea la „lumea nouă“ (București), cînd se întîlneşte cu prieteni excentrici din capitală, ca Anca Pop şi Andrei Dinescu.

De ce aţi scris scenariul împreună cu Adrian Schiop?

Ca și Soldații. Poveste din Ferentari (inspirat din romanul lui Adrian Schiop, cu care am lucrat împreună la scenariu şi care a interpretat rolul pricipal în Poveste), Ivana cea Groaznică are ca punct de plecare „un reenactment biografic“, cu accente schimbate, e o autoficțiune. Doar că, de data asta, în locul lui Adi (Schiop, nota red.), am decis să „reconstituim“ momentele mai dificile din viaţa mea dintr‑o vară, acum doi ani. Momentele, dar şi conflictele, au fost destul de actuale cînd am început să scriu scenariul, şi atunci distanțarea critică față de experiența autobiografică a necesitat colaborarea cu Adi, principalul responsabil pentru notele cinice şi comice din scenariu.

Cine e, de fapt, Ivana Milenkovic?

Ivana e o actriță din București care se confruntă cu o suferinţă emoţională şi decide să-și petreacă vacanța de vară în orașul natal, situat în partea opusă a Dunării. E în pragul unei crize nervoase, dar este invitată să devină figura centrală a unui festival local dedicat prieteniei sîrbo-române, atribuindu-i-se titulatura de „personalitate“ de onoare a comunităţii din care face parte. Pe măsură ce viața ei amoroasă devine bîrfa oraşului, Ivana parcă vrea să dispară de pe ambele părţi ale graniţei. Ivana Milenkovic e un personaj care este bazat pe experienţa mea personală, dar acumulează şi experienţele diferitelor fete din oraşul mic de la Dunăre şi arată diferența descurajantă dintre realitate și așteptările fetelor din zona noastră.

Am citit că dialogurile din film nu au fost improvizate și aș vrea să întreb: cum aţi reușit să  lucraţi cu părinții și cu bunica în spațiile de acasă și cum s-au pliat ei pe indicațiile regizorale?

M-am mutat cu o jumătate de an înainte de filmare și am început să repetăm. Repetiţiile au avut loc aproape în fiecare zi, pregătind doar textul şi învăţînd replicile. Apoi, din păcate, cînd replicile s-au repetat prea mult şi au devenit prea uzate, am încercat să caut greşelile lor ca să creăm o situaţie cît se poate de autentică. La fel ca în filmul meu anterior, a fost foarte greu să lucrez cu non-profesioniști, deoarece de cele mai multe ori nu înțeleg chestii legate de disciplină, cum ar fi respectarea programelor și repetarea aceluiași lucru de multe ori. Pentru ei a fost doar un hobby la care ar putea renunța oricînd. Dar am repetat luni de zile și, în cele din urmă, au început să concureze între ei pentru cine va fi cel mai bun.

852 09 ivana cea groaznica jpg jpeg

Presupun că au existat și destule momente comice la filmare. Care dintre ele merită povestite?

Una dintre etapele de filmare a fost reamintirea momentelor grele din trecut şi transpunerea lor  într-un mod comic, pe cît s-a putut. Asta a fost destul de greu, iar comicul a constat în felul fiecăruia de a „se înţelege“ cu traumele din trecut. Uneori am rîs toţi de asta, dar de multe ori nu. Bunica e cea care are cel mai mult umor.

Mă întreb dacă demersul cu Ivana cea Groaznică e unul terapeutic, de eliberare mentală de unele episoade din trecut, sau e, mai degrabă, o analiză sociologică și etnografică a unei lumi din care nu lipsește satira.

Filmul e o reconstituire a unor episoade din trecut care, într-un mod absurd, au ajutat la înţelegerea traumei. Făcînd asta împreună cu familia şi cu foşti iubiţi, precum şi cu oficialităţile localităţii Cladova, filmul devine şi descrierea sociologică  a zilelor noastre într-un oraş mic de la graniţa dintre Serbia şi România.

Cum a ajuns Ivan cel Groaznic, Marele Cneaz ajuns țar la numai 16 ani, o sugestie pentru titlul filmului dvs.?

Ivana cea groaznică e un personaj contradictoriu, care de multe ori poate să fie sîcîitor. Pe Ivana o enervează bunica, dar probabil că seamănă cel mai mult cu ea, urlă la părinţi că nu pot accepta relaţia ei cu un băiat mai tînăr, dar nici ea nu e în stare să o accepte pentru că îi e frică de bîrfele lor. În toate contradicţiile astea, am încercat să descriem un personaj fragil, dar şi de multe ori enervant. În contextul ăsta, adjectivul „groaznică“ devine şi un fel de invitaţie pentru public, să afle motivațiile interioare din spatele comportamentului ei.

În ce fel v-a susținut Andrei Rus? Dar Ana Szel, a cărei experiență în ficţiune cu personaje reale  fusese deja „certificată“?

M-am mutat înapoi în oraşul natal ca să lucrez cu actorii cîteva luni înainte de filmare, dar cînd a trebuit să filmez i-am rugat pe Andrei Rus și pe Ana ­Szel să vină și ei. Ea făcuse deja un film cu familia ei, În burta balenei, coregizat cu Ana Lungu şi prezentat la Locarno în aceeași secțiune,  în urmă cu zece ani. E un film autobiografic cu un concept similar în care Ana (Szel, nota red.), fiica ei, familia și prietenii îşi joacă propriile roluri. M‑am lăsat „regizată“ de ei pentru că personal nu am putut să o fac… Uneori este foarte greu să arăţi părţile așa-zis „negative“, iar uneori nici nu le vezi. Andrei și Ana sînt prietenii mei de multă vreme, mă cunosc cu bune și cu rele și am fost sigură că vor face tot posibilul ca asta să se vadă în film.

Cu cel mai recent film mi se pare că aţi încercat o demitizare a ideii de familie „armonioasă“, accentuînd  exotismul ușor kitsch al Estului balcanic. Le-a plăcut filmul sîrbilor ?

Prin natura proiectului nostru, care pune în scenă situaţiile incomode, de la tînărul iubit la probleme în familie, filmul în mod ciudat încearcă să extragă comedia din asta. Presupun că rezultatul dă o senzaţie de sălbăticie între ficţiune şi realitate. Familia, foarte importantă în societatea balcanică, e zguduită de comportamentul Ivanei, dar, în acelaşi timp, și Ivana încearcă să schimbe ce au învăţat-o familia şi oraşul. Această ruptură dintre generații e martorul unei familii balcanice de azi. La festivalurile din fosta Iugoslavie unde Ivana cea Groaznică a fost proiectat, mi-am dat seama că mulţi spectatori s-au putut regăsi în unele situaţii.

Unde vom avea șansa să vedem Ivana cea Groaznică în România? Dar în străinătate?

Situaţia e destul de tristă pentru că cinematografele sînt închise. În România, în timpul verii, sînt ediţii mai limitate şi filmul se poate arăta doar în grădini. A avut ocazia să fie proiectat în deschiderea Festivalului Ceau, Cinema! din Timişoara, datorită oamenilor minunaţi care se ocupă de festivalul ăsta (Ionuţ Mareş şi Lucian Mîrcu). Urmează două proiecţii la TIFF, proiecţii open air în Bucureşti, dar şi cele două festivaluri restrînse din Croaţia şi Muntenegru.

interviu de Roxana CĂLINESCU

Credit foto Ivana Mladenovic: Andrei Runcanu

1038 15 cop2 jpg
Levitația electromagnetică în tesseract
Eul de scriitor ratat apreciază această fragmentare din care se alcătuiește întregul: „Nu cred în cărți, cred în pagini, în fraze, în rînduri“.
p 22 Katherine Pangonis jpg
Fenicienii, oamenii purpurii
În unele contexte, fenicianismul și renașterea interesului pentru trecutul fenician al Libanului nu reprezintă decît o reacție rasistă la panarabism.
1035 15 coperta jpg
Sculptînd în timp
Există însă şi o altă cale de unire a materialului cinematografic, în care esenţială este dezvăluirea logicii în ceea ce privește modul de a gîndi al oamenilor.
foto 1 back stages jpg
1033 15 Iulia Lumanare copy (5) jpg
„Ne vom opri mereu la ceea ce ne este familiar” – interviu cu actrița Iulia LUMÂNARE
„Timpul a fost comprimat, și asta este, poate, cel mai dificil aspect al scenariului, deci al poveștii.”
1033 23 Foto Iulian Popa jpg
„Scriu ce văd în jurul meu, ca și cum aș fi în mijlocul acțiunii, dar invizibil“ – interviu cu Iulian POPA
„Un chimist, un om cu educație științifică, dar care are o abordare total neștiințifică, bazată pe percepții senzoriale.”
p 23 Passivité courtoise, 1930 jpg
Victor Brauner – Sfîrșitul și începutul
Opera lui îl face să meargă înainte mai degrabă decît o face el.
1031 15 Strøksnes, Morten Photo Cathrine Strøm webp
image png
Hotarul nevăzut al pictorului – expoziție aniversară Mihail Gavril* –
Lucrările prezente în expoziția de la Palatul Parlamentului, Sala „Brâncuși”, au o tematică ce aparține zonei sacrului.
1028 15 charlotte higgins miturile grecesti jpg
Miturile grecești repovestire din perspectivă feminină
Acestea sînt cîteva dintre personajele care controlează multe dintre narațiunile incluse în această carte.
1027 15 ёGoodlife Photography jpeg
p 22   Expoziția Victor Brauner jpg
Culoarea Artei
„Important e ce se vede.” Da, toți știm asta. Dar dacă v-aș spune că la fel de important e ce nu se vede?
1026 15 Calin Pop cu Nicu Covaci2 jpg
Rock, opoziție și represiune – Phoenix & Celelalte Cuvinte –
Spre deosebire de Phoenix, Celelalte Cuvinte nu au luat vreodată în considerație fuga din România comunistă.
DoinaLemny jpg
1025 22 Mario Martone  jpg
„Și cinematograful e un joc cu reguli” – interviu cu regizorul Mario MARTONE
„Atunci cînd regizez un film după un roman, nu mă interesează să pun în scenă doar povestea personajelor, ci și vocea scriitorului.“
1024 15 ABRA, Costinesti, anii 80 jpg
Unde sînt rockerii de odinioară?
„Toți am simțit că nici un zid nu ne va mai ține despărțiți vreodată”, avea să-și amintească ani mai tîrziu unul dintre cei prezenți la eveniment.
1023 15 Abziehbild  Unapplied Arts, 2023, Arsmonitor jpg
Lumea artei – elitism non-profit sau marginal pentru profit –
Și se încearcă același lucru de către artist-run-space-urile din Casa Presei.
1022 15 Marian Crișan jpeg
„Cînd ai în film un texan călare, inevitabil te gîndești și la western” – interviu cu regizorul Marian CRIȘAN –
Ca surse de inspirație au fost compozițiile lui George Enescu și Eugen Doga, în special albumul lui Echoes of the East.
10 pentru Rushdie jpeg
Dacă pacea ar fi un premiu
Cu toate acestea, am să mă întorc acasă cu acest premiu pentru pace.
Taifas 3 png
Cineaști balcanici la Taifas – anchetă –
Pentru că sînteți o revistă românească, iar el este pentru mine cel mai interesant regizor român al momentului.
1020 15 Andrei Tanase jpg
1020 15 1 jpg
Un tip de încordare
Artistul propune un storyboard neconvențional prin plasarea privitorului într-un spațiu definit vizual prin contraste.
1019 15 Foto Cristian Sutu jpg
1018 16 foto Ariana Serban jpg
„Literatura. Arie protejată” – interviu cu Robert ȘERBAN
„Am căutat, an de an, să identificăm cîte o temă, care să nu eludeze actualitatea și realitatea.”

Adevarul.ro

image
Alimente sățioase și care nu îți pun în primejdie silueta. Medic: „Fericiți și cu burta plină…chiar se poate!”
Medicul nutriționist Mihaela Bilic a dezvăluit duminică, 19 mai, într-o postare publicată pe Facebook, care sunt alimentele care te mențin sătul pentru mai mult timp și cu puține calorii.
image
Ce taxe turistice se percep în marile orașe din Europa. Atena bate recordurile
Un număr tot mai mare de orașe din Europa impun sau măresc costul taxelor turistice pentru vizitatori, la un nivel mai mare decât cele propuse în toamna anului trecut.
image
Cum a fost convinsă o tânără să renunțe la școală și la familie pentru a se prostitua. „Era o mașină de făcut bani”
O tânără din comuna Bâlteni, județul Gorj, a trăit un adevărat coșmar timp de doi ani de zile alături de un tânăr de care s-a îndrăgostit

HIstoria.ro

image
Unde e corectitudinea presei românești din anii celui de-al Doilea Război Mondial?!
Februarie 1941. România generalului Antonescu aparține Axei. Germania, noul nostru partener strategic, e în război cu Anglia. Presa vremii respective urmărește îndeaproape mersul Războiului.
image
Când a devenit Sicilia romano-catolică?
Mai mult de 13 civilizații și-au pus amprenta asupra Siciliei din momentul apariției primilor locuitori pe insulă, acum mai bine de 10.000 de ani, dar normanzii și-au tăiat partea leului.
image
Amânarea unui sfârșit inevitabil
„Născut prin violenţă, fascismul italian era destinat să piară prin violenţă, luându-și căpetenia cu sine“, spune istoricul Maurizio Serra, autorul volumului Misterul Mussolini: omul, provocările, eşecul, o biografie a dictatorului italian salutată de critici și intrată în topul celor mai bune cărţi