Fiicele lui Milton

Medeea IANCU
Publicat în Dilema Veche nr. 831 din 23 - 29 ianuarie 2020
Fiicele lui Milton jpeg

● Dragă Virginia, scrisori din țara mea, Editura Black Button Books, 2019.

„Să sacrifici fie și un dram, fie și o nuanță din viziunea ta, din respect pentru vreun director cu o medalie în mînă sau pentru vreun profesor cu un barem în buzunar, aceasta este cea mai abjectă trădare“, scria Virginia Woolf şi cam asta par să fi făcut multe autoare din antologia Dragă Virginia, scrisori din țara mea apărută la împlinirea a 90 de ani de la publicarea eseului O cameră doar a ei.

Multe texte din această antologie denotă blazare, conformism, pasivitate, arată cît văd și cum înțeleg autoarele lumea, procesul lor creativ, literatura; arată ce loc și ce credibilitate dau aceste autoare lor însele și celorlalte scriitoare; arată cît de solidare, desprinse de pedagogia otrăvitoare a sistemului patriarhal sînt ele; cît neagă din realitate și din propria lor condiție; arată cum văd și înțeleg libertatea, responsabilitatea, cît de dispuse sînt să critice statu quo-ul, să analizeze în profunzime cauzele unor astfel de realități, necesitatea unei camere doar a lor și locul, rolul lor în literatură și în lume; arată, mai ales, cum văd și înțeleg ele demnitatea, abuzul, violența, speranța, arată cît, ce și pe cine sacrifică, pe cine trădează în aceste interacțiuni, procese creative și expuneri. Arată către ce și cine se îndreaptă: către libertate, umanitate sau către ură, negare, oprimare și control? Căci lumea, pentru a fi văzută și înfruntată cu adevărat, are nevoie să fie dezgolită de mituri, mistificări, ambiguități: casa patriarhului, cum spunea Audre Lorde, nu poate fi demolată cu instrumentele patriarhului.

De la Adela Greceanu, care confundă ignoranța și indiferența cu libertatea, întorcînd spatele istoriei femeilor, inclusiv sieși, la Ana Maria Sandu, care reduce situația și istoria femeilor la imaginea unei plante solitare, abandonate, exilate într-un spațiu ruinat și care scrie că nu le-ar „sufla nici o vorbă despre banii personali pe care ar fi bine să-i aibă“ fetele care vor să devină scriitoare și cu care vorbește despre literatură la Incubatorul de Lectură, considerînd că fetele nu trebuie să-și „bată capul cu amănunte practice“, transformînd astfel fetele din subiecte în obiecte. Svetlana Cârstean scrie un text clasist, echivalînd chiar situația femeii/scriitoarei cu cea a scriitorului, spunînd ca Adela Greceanu că „Toate avem camerele noastre. Toate scriem. Sîntem libere“, ștergînd astfel o întreagă istorie trecută și recentă a femeilor și ignorînd faptul că situația oprimatului nu este asemănătoare cu cea a oprimatorului. Dacă femeile ar putea într-adevăr să scrie ce vor și oricînd vor ele, cum spune Svetlana Cârstean, atunci toate problemele lumii ar înseamna că nu mai există: de la sărăcie la discriminare, violență, cenzură, homofobie etc. Tatiana Țîbuleac spune că „nu vrea binele femeilor“ – nu văd locul unei astfel de mărturisiri în această carte. Autoarea merge pînă într-acolo încît infantilizează prezențele materne și se plasează pe sine ca fiind prima care ar înțelege ce spune Virginia. Pe de altă parte, le privește pe aceste femei ca proprietăți, numindu-le „femeile mele“.

Din multe texte răzbat ecouri patriarhale, alianțe încă nerupte, aderări încă nechestionate, ambivalențe și proiecții; fantoma lui Milton (autor și creație, imagine hiperbolizată care și pe Virginia o neliniștea și o inhiba) bîntuie încă mințile, existențele acestor autoare și ale altora. Această fantomă încă șoptește în urechile scriitoarelor neliniști, nesiguranțe, comenzi și ordine, șantaje și loialități, obediență, fidelitate, ură și pasivitate, conformism și prejudecăți, temeri și rușine.

Această prezență patriarhală benevolentă, cum o numește Elizabeth Kowaleski-Wallace, de care femeile și multe scriitoare nu se pot încă desprinde, tocmai datorită acestei false generozități, acestei griji a patriarhului (Harriet Spencer povestea în jurnalul său cum, la 11 ani, tatăl său a dus-o într-un beci să atingă cadavre, experiență pe care o relatează amintindu-și bunăvoința tatălui său și lipsa furiei lui cînd aceasta s-a îngrozit de ceea ce a văzut) care le ține captive, dar, în același timp, protejate: ele se tem de libertate. Tatiana Țîbuleac nu se simte bine fiind bună și face tot posibilul să o arate. La ea vin femeile ca să se teamă împreună, dar de ce se tem nu aflăm. Se tem de libertatea care presupune confruntare și responsabilitate, o abordare critică și demitizată, sau se tem oare să nu piardă libertatea de a oprima, preluînd rolul și modelul familiar, atașant, patriarhal? Atîta timp cît cred că sînt „libere“, acestor autoare nu le mai trebuie nimic, nu le pasă de situația altora, dacă ele cred că nu sînt discriminate, înseamnă că nici una nu este; asemenea plantelor despre care scrie Ana Maria Sandu, „cărora nu le pasă dacă afară e lumină sau întuneric. Sau dacă au parte de condiții optime de temperatură și umiditate. Își văd de treabă, în liniște, și se înalță, discret, în fiecare zi“. Discret și în liniște, în non-condiții, așa cum au fost învățate femeile de secole. De ce să nu perpetuăm același model? Dacă te percepi și percepi realitatea prin condiționările și modelările patriarhale, cum să fie altfel scrisul?

15 coperta 1 jpg jpeg

Lipsește solidaritatea

Cred că este nevoie în continuare de eseul Virginiei Woolf, această antologie este o altă dovadă. Fără a sonda realitatea și statutul scriitoarei și al femeii, starea de dezumanizare în care încă se află, fără această acțiune și reflecție, femeile și bărbații, scriitoarele și scriitorii, surorile lui Shakespeare și fiicele lui Milton, ale lui Lacan și ale tuturor celorlalți vor rămîne cu toți și toate captivi și captive, dependente/ți, obiecte și plastiline. Fără eliberarea conștientă, responsabilă și radicală, din aceste case și camere, din aceste tablouri, lumea și literatura nu vor putea fi transformate; căci, odată cu aceste fiice și surori și doar prin ele, se vor elibera și frații, tații, profesorii lor. Ei, din statutul lor de autoritate absolută, din ipostaza lor de oprimatori nu pot face asta.

Solidaritatea se poate crea doar în dialog, iar dialogul nu poate exista într-un raport disfuncțional; dialogul are nevoie de ascultare și să fii ascultat, să fii văzut și să vezi, are nevoie de interpretare și dorință, de iubire și conștiință. Tocmai acest dialog, printre altele, lipsește din această antologie; lipsește solidaritatea, confruntarea și analiza critică și intimă, autentică a acestor povești. Unele autoare par că tocmai această moștenire a mamelor sau bunicelor lor o resping, că le este rușine cu mamele lor, cu istoria lor, sînt ambivalente, nu vor să părăsească cuibul familial și familiar patriarhal, temîndu-se de libertate. În alte cuvinte, universul mamei este văzut ca fiind unul sărac, neinteresant, plictisitor și limitat în raport cu cel al patriarhului benevolent, creatorul și stăpînul lumii.

Multe perspective din aceste scrisori prezintă poziția dependentă a femeii, mame dependente de copii, fete care nu au apucat să devină femei, trecînd foarte repede de la a fi fată la a fi mamă, așa cum povestește Diana Bădica în textul său; sau ca în textul Rucsandrei Pop, fetița de care rudele uită că este fată; sau ca în textul Angelei Marinescu care refuză să creadă că femeile au fost vreodată dependente, „o femeie nu e o ființă dependentă. O femeie este o felină“, dar tocmai prin această comparație, Angela Marinescu reușește să reducă femeia la niște instincte animalice, fără rațiune, inferioară. Negînd istoria și oprimarea istorică a femeilor, Angela Marinescu, alături de celelalte autoare, preia discursul patriarhal, însă tocmai această negare arată starea de dependență în care femeile se află încă, dependență nu doar financiară, socială, ci și dependența și atașamentul față de scenariul și figura patriarhală. Ele încă vorbesc și scriu din poziția fiicei, aprobatoare a acțiunilor patriarhale, încă legate de stima, afecțiunea condiționate, fiice de care patriarhul nu are nici un gînd să se despartă, căci aceste fiice devotate îi aduc beneficii, îi hrănesc și îi întăresc sistemul. Pe de altă parte, rămînînd în poziția de fiice, internalizînd vocea patriarhală ca fiind a lor, ele devin fiice fără mame, prinse în capcana patriarhală care dorește să le țină dependente și sub control, veșnic copile, manipulabile. Doar prin conștientizare, acțiune și reflecție, prin a te poziționa, a te percepe ca subiect se poate ieși din această ambivalență și din acest cerc vicios. Învățînd și continuînd să fii solidar/ă.

Această antologie arată nu doar cît de multă nevoie este de feminism, de literatura feministă, însă arată din nou cît de puțin se înțelege din feminism și din literatura feministă. Arată, de asemenea, și care sînt încă problemele cu care se confruntă scriitoarele și femeile, neștiind cum să iasă din aceste dileme existențiale și literare, arată cît de nelibere și mistificate sînt unele dintre ele. Sper totuși ca furia să fie exprimată pentru a elibera femeia, ca această teamă de libertate să se transforme în dorință de libertate, ca disprețul și ura să devină iubire, ca literatura scrisă de femei, cît și poveștile acestora să nu rămînă doar o moștenire a lui Milton, o dictare făcută femeilor de acest patriarh literar.

Sper ca scriitoarele să nu aleagă să se trădeze pe sine pentru niște mituri care le vor mutila și le vor ține captive, discrete și cuminți. Sper ca ele să nu scrie pe genunchi, nici pe coate, ascunse, în stare de alertă, să nu fie plante abandonate în spații ruinate, sper să fie conștiință și acțiune, subiecte și nu decoruri, nu instrumente pentru înlesnirea patriarhatului. Această imagine fantomatică a lui Milton, Lacan, orbi sau hrăpăreți, din cabinetele și bibliotecile lor, din Paradisul lor domestic hărăzit femeii, poate fi demolată doar prin dialog, solidaritate, confruntare, reflecție și acțiune.

Nu există libertate fără responsabilitate și nu există libertate doar pentru unele, dar nu pentru toate. Casa patriarhului nu poate fi demolată continuînd și folosind învățămintele patriarhului.

Medeea Iancu este poetă. cea mai recentă carte publicată: Delacroix este tabu: Amendamentele lirice, Editura frACTalia, 2019.

Foto: John Milton (wikimedia commons)

958 15 15 Irina Leca jpg
„Patrimoniul din Băile Govora poate fi salvat” – interviu cu STUDIOGOVORA –
Stațiunea are mai multe comori, dar Pavilionul de băi se distinge în mod special, pentru că a fost multă vreme punctul central și este azi abandonat, ceea ce are un impact negativ puternic asupra felului în care vizitatorii și localnicii percep stațiunea.
957 15 Fanny Chartres jpg
CC jpg
A nu trăi (doar) din trecut
Muzica celor de la Soft Machine (numele e preluat de la romanul lui William Burroughs) s-a dorit de la început un fel de happening, utilizînd lumini psihedelice și folosind influențe diverse.
957 21 Ligia Ciornei foto din arhiva personala jpeg
„Generația de acum minimalizează schizofrenia perioadei comuniste” – interviu cu Ligia CIORNEI
„Am încercat să surprindem efervescența interioară a unei femei însărcinate care e obligată să ia o decizie din cauza circumstanțelor.”
956 16 Cazacu1 jpg
Un maestru al jazz-ului spiritual
La cei 84 ani ai săi, Charles Lloyd a fost decanul de vîrstă al invitaților ediției de anul acesta a Festivalului de Jazz de la Gărîna.
c sebastian marcovici 1 jpg
O pădure, trei călăreți, o fată frumoasă. Și „Persona” lui Andryi Zholdak la FITS
Cîteva note fugare pe marginea spectacolului „Femeia mării”, prezentat pe scena Festivalului de Teatru de la Sibiu de trupa Teatrului Național Marin Sorescu.
955 15 Razvan Scurtu jpg
954 15 Jinte Deprez & Maarten Devoldere jpg
„Cîntecele de dragoste n-o să fie niciodată depășite” – interviu cu muzicianul Maarten DEVOLDERE
„Pentru mine, albumele cu cea mai mare însemnătate sînt despre dragoste și despărțiri.”
953 15 Gabriel Achim jpg
953 21 Banu2 jpg
Peter Brook, dispariția
El a ştiut întotdeauna cum să injecteze energie şi să însufleţească un public care a resimțit dorinţa regizorului de a-l erija în partener.
p 22 Monica Stan credit Lorand Vakarcs jpg jpg
„Cînd nu mai ai droguri, te hrănești cu afecțiunea celorlalți” – interviu cu Monica STAN
„Și relațiile de familie pot fi foarte toxice. Se creează relații codependente, toată lumea încearcă să extragă ceva de la celălalt, doar că aici nu sînt bani.”
p 23 credit P  Dalea jpg
Mai rău ca moartea
Datorită acțiunii de la Reșița, am observat cum opinia publică poate fi stîrnită printr-un demers artistic, asumîndu-și o postură interogativă sau reflexivă în raport cu lumea socială și dramele ei.
951 15 Marius Giura foto Andrei Becheru jpg
„Generațiile de muzicieni se schimbă“ – interviu cu Marius GIURA
„Sîntem mîndri de artiștii pe care am reușit să îi invităm. Ei au adus faimă acestui festival.”
951 16 Credit foto Adi Molnar 1 jpeg
„Trec printr-o perioadă crem cu abțibilduri” – interviu cu OIGĂN
Am umblat pe străzi cu sens unic, m-am uitat în casa liftului cînd el era plecat la supermarket și mi-am găsit un fel de voce doar a mea.
p 15 Delta Bucurestiului 0778 jpg
„Încerc să încetinesc dispariția amintirilor din acest loc” – interviu cu regizoarea Eva PERVOLOVICI
„Pentru mine era important să arăt în film acest trecut simbolic, în același timp artistic și spiritual, al închisorii Văcărești.”
947 15 Alexandru Belc jpeg
„Mă interesează legătura dintre trecut și prezent” – interviu cu regizorul Alexandru BELC
„Cît de mult putem să ne luptăm pentru a nu lăsa compromisul să se instaleze în noi?”
p 15 coperta2 jpg
Nota traducătorului
Seria romanelor „În căutarea timpului pierdut” de Marcel Proust va apărea, începînd din acest an, la Editura Cartier în noua traducere a lui Cristian Fulaș.
p 21 jpg
David Lynch: fuga psihogenică
La David Lynch există o doză bine echilibrată de mister și de inexplicabil, de gangsteri și femei în pericol, de dedublare și subconștient.
945 15 Sebastian Strasser png
„Mi s-ar părea fabulos să fac un film SF în România” – interviu cu regizorul Sebastian STRASSER
Tehnica învățată în ultimii zeci de ani aș vrea să o aplic la poveștile autentice care sînt parte din sufletul țării în care m-am născut.
945 22 Christian Badea jpeg
„Voiam să aud ceva care să-mi dea încredere că există potențial” – interviu cu dirijorul Christian BADEA
„Tehnic, muzicienii tineri sînt buni, atitudinea lor e bună. Trebuie timp.”
„Altfelul este de multe ori mai ademenitor și, uneori, mai trainic” – interviu cu Horațiu MĂLĂELE jpeg
„Altfelul este de multe ori mai ademenitor și, uneori, mai trainic” – interviu cu Horațiu MĂLĂELE
„Cînd viața începe să te cutremure și ești în pericol să te prăbușești e bine să te agăți de ce-ai făcut pînă atunci.”
„Cred că adevăratul personaj a fost textul” – interviu cu actrița Marina PALII jpeg
„Cred că adevăratul personaj a fost textul” – interviu cu actrița Marina PALII
„Aș investi în educație și apoi aș trăi o sută de ani să văd roadele ei într-o societate sănătoasă.“
Bienala, un loc al fugii continue – interviu cu Cosmin COSTINAȘ jpeg
Bienala, un loc al fugii continue – interviu cu Cosmin COSTINAȘ
„Sperăm ca un anumit tip de relație să se stabilească între obiectul artistic, între personajele de pe ecran și conversațiile interioare pe care fiecare dintre noi le avem.”
Istoria culturală a lumii povestită de culori jpeg
Istoria culturală a lumii povestită de culori
Albastrul prosperă doar pe tărîmurile nepămîntești ale cerului, ale mării și ale orizontului.

Adevarul.ro

image
Cu cât vor creşte salariile bugetarilor. OUG cu majorări şi sporuri a fost retrasă, un nou proiect a fost publicat de Ministerul Muncii
Ministerul Muncii a publicat, miercuri, în dezbatere publică un nou proiect de ordonanţă de urgenţă, care prevede majorarea salariilor tuturor bugetarilor, începând din luna august, cu un sfert din diferenţa dintre salariul prevăzut pentru anul 2022 în legea salarizării bugetare şi cel din luna decembrie 2021.
image
Fetiţa luată de curenţi la Vama Veche, salvată de Salvamar. Plutea pe o saltea pneumatică, spre Bulgaria
Salvatorii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) al Judeţului Constanţa au fost solicitaţi pentru salvarea unui minor care plutea pe o saltea pneumatică pe mare.
image
Misterul decesului unui opozant al lui Putin, găsit mort în SUA. Soţia neagă varianta sinuciderii, susţinută de o jurnalistă rusă
Dan Rapoport (52 de ani),  un om de afaceri cu dublă cetăţenie letonă / americană, care a făcut o mulţime de bani în Rusia înainte de a deveni un critic al lui Vladimir Putin, a fost găsit mort în SUA.

HIstoria.ro

image
Una dintre cele mai mari bătălii de tancuri din istorie, în Historia de august
Născut în vara anului 1943, mitul despre bătălia de la Prohorovka a rezistat timp de mai multe decenii, deoarece sovieticii au avut toate motivele să preamărească și să se laude cu victoriile obţinute.
image
Cum a ajuns Vlad Țepeș ostatic la Înalta Poartă
Pacea semnată în 1444 între unguri și turci îl prevedea și pe Vlad al II-lea Dracul.
image
Iuliu Maniu, „un om de extremă rigiditate morală, în timp ce partidul s-a arătat dispus la tranzacţii“
Cea mai mare provocare politică internă PNŢ a primit-o nu de la muncitorii nemulţumiţi de scăderea salariilor și de șomaj sau de la opoziţia liberală, ci de la fostul principe Carol, îndepărtat de la tron prin actul din 4 ianuarie 1926.