„Era din altă galaxie faţă de profesorii de liceu” – interviu cu regizorul Alex BRENDEA
Documentarul observaţional Profuʼ este debutul în lungmetraj al directorului de imagine Alexandru Brendea şi relatează o alternativă admirabilă la sistemul de învăţămînt din România. După ani de profesorat la un liceu bistriţean, Dorin Ioniţă înfiinţează o şcoală privată la el acasă, unde comunicarea cu elevii este destinsă, iar rezultatele lor impresionante. De ce e Profuʼ un caz singular şi cum a regizat un film recompensat deja cu premii în ţară şi în străinătate ne-a povestit tînărul Alex Brendea.
Ce amintiri ați păstrat cu profesorii de liceu şi în cel fel v-au modelat ultimii ani de şcoală?
Cred că şcoala ne modelează pe toţi într-un fel sau altul, uneori mai mult, iar alteori mai puţin, asta în funcţie şi de educaţia primită de acasă şi de felul în care sîntem ghidaţi să primim informaţia venită din şcoală. Acum îmi dau seama tot mai mult că sistemul în care am învăţat nu a fost cel mai prietenos, sau mai degrabă l-aş numi greoi, şi spun asta pentru că am făcut parte din generaţiile care au trecut prin foarte multe schimbări ale sistemului de învăţămînt, iar pe lîngă asta a mai început şi perioada Internetului, fapt care ne oferea deschidere la informaţie nouă şi diferită faţă de ceea ce primeam la şcoală. Asta a făcut cumva să îmi pun tot mai multe întrebări vizavi de sistemul de învăţămînt şi de felul în care este el ajustat pe nevoile reale ale elevului. În facultate s-a întîmplat acelaşi lucru, am prins din nou o tranziţie, şi anume de la sistemul de filmat analog la cel digital, iar profesorii s-au adaptat greu la acest sistem nou, deşi teoria de bază era aceeaşi, dar apărînd alte tehnologii pot spune că uneori ei au fost depăşiţi de situaţie. Acum nu vreau să spun că am avut parte doar de dascăli care nu-şi făceau bine treaba, dar cumva aş vrea să subliniez ceea ce spune şi Profu’ în film, şcoala ar trebui să fie mai mult axată pe nevoile reale ale elevului şi profesorii să fie dornici să transmită informaţia mai departe, nu doar să predea pentru că trebuie să facă ce scrie în condică.
Amintirile cu profesorii de liceu sînt de tot felul, multe hazlii, multe situaţii neplăcute pentru că nu am fost neapărat un elev model, dar de cele mai multe ori m-am înţeles bine cu ei. Ţin minte că în clasa a XII-a mergeam la Bucureşti în week-end la cursuri de pregătire pentru facultate şi mă întorceam luni dimineaţa la ora 7, iar la 8 aveam prima oră istorie şi aproape niciodată nu ajungeam, ceea ce a făcut să am nişte note foarte la limită şi mai că nu treceam clasa, iar profesorul, înainte să încheie mediile, a spus că, dacă vreau să merg la facultatea de film, trebuie să nu rămîn corigent şi să învăţ pînă a doua zi toată materia din semestrul II. Am mers acasă foarte supărat şi am început să învăţ pînă noaptea tîrziu, iar a doua zi mi-a pus două întrebări banale, de genul cînd s-a înfăptuit Marea Unire şi între ce ani a domnit Mihai Viteazul. Am răspuns la ele, mi-a zis că am trecut şi a plecat.
Un fel de a arăta cine face legea…
Ca să răspund direct la întrebare, majoritatea profesorilor m-au modelat la nivel personal și nicidecum profesional, din păcate nici cei din facultate, care totuşi a fost una cu tendinţe vocaţionale, nu au avut un aport foarte mare în ceea ce fac acum şi aş putea spune că tot Profu’ mi-a lăsat cel mai adînc gînd legat de meserie, şi anume că, atîta timp cît fac ceea ce-mi place, munca va fi mult mai uşoară.
Cum ați perceput experienţa întîlnirii cu un personaj atît de atipic ca profesorul Dorin Ioniță?
Prima întîlnire cu Profu’ a fost puţin şocantă, deoarece era din altă galaxie faţă de profesorii de liceu, mult mai deschis şi cu totul alte metode de predare, dar mai ales alte metode de a aborda şi de a se împrieteni cu un elev. Mi s-a părut ieşit din comun cum toţi tinerii de acolo erau foarte degajaţi şi îşi permiteau să vorbească orice între ei, şi cu Profu’, asta în timp ce făceau exerciţii. Era o atmosferă foarte degajată şi prietenească, ceea ce a făcut să îmi doresc să merg în continuare acolo şi să fac matematică cu el.
Ce v-aţi propus cînd aţi hotărît să filmaţi un documentar despre situaţia învăţămîntulului din România şi despre un dascăl care deschide un laborator de matematică la el acasă?
Cînd am început să filmez la documentar nu îmi doream neapărat să fie despre sistemul de învăţămînt de la noi sau să fie un documentar care să arate cît de prost funcţionează, mi-am dorit un documentar despre o alternativă, despre un om care a hotărît să plece din structura şcolară de la noi, dar să lucreze în ajutorul acesteia, şi am hotărît să îl filmez cît de observaţional am putut şi fără să intervin în vreun fel asupra a ceea ce se întîmplă în apartamentul Profului. Cumva, asta a fost şi înțelegerea, el să fie transparent şi să nu se ascundă în faţa camerei, iar eu să nu manipulez în vreun fel informaţia. Acum, normal că odată ce am găsit o variantă de înşiruire a poveştii, a fost nevoie să direcţionăm informaţia într-un anumit fel la montaj, dar am încercat să nu ascundem nimic.
În filmul dvs. se vorbeşte mult, iar interacţiunea cu elevii e vie. Aţi repetat înainte, au fost replici învăţate sau aţi lăsat libertate personajelor?
Profu’ nu este genul de om căruia să îi spui ce să vorbească în faţa camerei, tocmai de aceea am ales stilul documentarului observaţional şi am petrecut foarte mult timp acolo, am văzut cum merg lucrurile, ce informaţii mi se oferă şi cum să le leg cu ideea de la care am pornit.
Protagonistul apare ca un „răzvrătit bine organizat”, decis să facă meditaţii într-un cadru legal. S-a implicat cumva în regia documentarului?
Toată implicarea Profului, şi cea mai importantă, a fost acordul pe care mi l-a dat să filmez şi faptul că ne-am înţeles foarte repede în ce condiţii o să facem asta, adică din momentul în care i-am spus ce vreau să fac, s-a uitat la mine vreo 30 de secunde fără să spună nimic şi apoi a zis: „Facem, dar să fie sincer“. În rest nu a intervenit absolut deloc şi a văzut din filmări de-abia după patru ani şi ceva, cînd eram aproape de final cu montajul.
Au existat reacţii pozitive sau, dimpotrivă, ostile, din partea şcolii bistriţene de unde a plecat „personajul“ nostru?
Nu au fost reacţii deloc din partea şcolii respective şi nici din partea inspectoratului. Ce-i drept, încă nici nu am făcut vreo proiecţie în Bistriţa. Cumva, după ce s-ar întîmpla acest lucru, mă aştept să fie nişte reacţii.
Unde a circulat documentarul pînă acum şi ce şanse sînt să fie proiectat în licee, la noi?
Pînă acum, în afară de workshop-urile din faza de lucru din cîteva ţări, documentarul a fost la Astra Film, unde a primit premiul pentru Cel mai bun documentar românesc, la Jihlava Film Festival, unde a fost distins cu Premiul pentru cel mai bun documentar din Europa Centrală și de Est, la Cracovia Film Festival, au avut loc proiecţii la New York (cu sprijinul ICR NY) şi la Bruxelles, la IPIFF, în București. A fost prezentat la TIFF, în cadrul „Zilelor Filmului Românesc”, şi la Festivalul de Film de la Rîşnov din august. Și încercăm cumva să îl lansăm chiar dacă este o situaţie mai ciudată, dar sperăm la cît mai multe proiecţii prin ţară şi să ajungem la o platformă de genul HBO sau Netflix, dacă sînt ei deschiși.
Dedicaţia către Profu’ a unui fost elev pe teza lui de doctorat sună așa: „Îţi mulțumesc pentru statutul tău părintesc, pentru nebunia ta lucidă (…), pentru curajul de a face lucrurile diferit”. E unul dintre cele mai emoționante momente din film. S-a transmis aceeaşi emoție şi la filmare?
Eu ştiam că o să vină Sorin cu lucrarea de doctorat, aceasta a fost una dintre puţinele secvențe pregătite, pentru că nu se poate spune „regizate” deoarece am avut grijă să se întîmple, şi cu toate acestea momentul a fost destul de emoţionant, nu mă aşteptam să îi scrie ceva atît de profund.
Aţi montat cu dificultate materialul filmat?
La montaj am avut noroc că am lucrat cu Letiţia Ştefănescu (editorul filmului, n. red.) şi ei i-a plăcut foarte mult materialul filmat încă din faza incipientă, cînd lucram la montaj pentru workshop-uri, şi chiar dacă a durat mult, un an şi cîteva luni, a fost o perioadă foarte constructivă, cu mici perioade mai tensionate, dar totul spre binele filmului, motiv pentru care îi mulţumesc din nou că s-a implicat atît de devotată în proiect, dar şi Irinei Malcea, pentru că şi ea a avut un aport important în toată perioada asta.
Dacă Profuʼ ar ajunge ministrul Învăţămîntului ce măsuri credeți că ar lua?
Ura! Îmi vine să rîd şi aş vrea mult să văd asta… Cred că ar da afară pe aproape toată lumea din inspectorate şi din minister şi apoi ar face în aşa fel încît să fie manuale unice, ca să-l citez, „să nu mai fie atîta hîrtie igienică“, apoi cred că ar face o şcoală scăpată de „tirania profesoratului”.
Ce replică îl reprezintă cel mai bine?
Îmi este greu să-l caracterizez printr-o singură replică, dar în film una care-l reprezintă cel mai bine este „Mie-mi place ce fac”, urmată de citatul din Kant „Cerul înstelat deasupra mea şi legea morală din mine”. Cumva, cred că asta l-ar defini deoarece a ales libertatea de a-şi exercita meseria în afara sistemului ţinînd cont de nişte reguli.
interviu de Roxana CĂLINESCU
Credit foto: Luna Film
