Despre pasiunea cititului – Franco MORETTI în dialog cu Alessandro BARICCO

Publicat în Dilema Veche nr. 926 din 6 – 12 ianuarie 2022
Despre pasiunea cititului – Franco MORETTI în dialog cu Alessandro BARICCO jpeg

Am citit odată o definiție foarte elegantă a plăcerii de a citi: o pasiune calmă. A scris-o Franco Moretti. Ca să marchez apariția Colecției „Biblioteca“ a ziarului Repubblica, mi s-a părut foarte nimerită o scurtă conversație cu el, pentru că la ora actuală este una dintre vocile cele mai inteligente și mai puțin banale printre cei care se ocupă de cărți. Este cel care a îngrijit Romanul, monumentala operă în cinci volume publicată de Editura Einaudi. Dintre cărțile sale citez Opere lume, foarte frumoasă. Își desfășoară activitatea de cercetare și predă la Universitatea Stanford, dar cred că e un amănunt mai curînd întîmplător și n-aș trage concluzii cu privire la exodul de creiere din Italia către străinătate. (A. B.)

Franco Moretti: Ca să spun drept, am copiat definiția de la un economist, de la Hirschmann. El o folosea ca să definească ethos-ul comercial al burgheziei la trecerea dintre secolele al XVII-lea și al XVIII-lea. O pasiune liniștită. Un oximoron de toată frumusețea.

Alessandro Baricco: Pasiunea aceasta vine de demult sau e o invenție a burghezilor din secolul al XIX-lea?

Se poate spune că a existat dintotdeauna. Se înregistra deja odată cu primele romane elenistice. Altminteri, unul precum Iulian Apostatul n-ar fi catadicsit să se dezlănțuie împotriva romanelor și a celor care le citeau.

De ce vreme de secole toți au fost împotriva romanului?

Pentru că era o plăcere să citești romane, iar plăcerea nu era văzută cu ochi buni de autorități. Și apoi pentru că literatura era alcătuită din minciuni. Acum noi sîntem obișnuiți, folosim cuvîntul magic ficțiune, dar odinioară era înspăimîntător ca unii să distreze lumea povestind lucruri inventate, complet false. Era ceva destabilizant.

Te întorceai acasă și-ți găseai nevasta zăpăcită, citind despre prințese și cavaleri…  

Cam așa.

Destabilizant. Veacuri la rînd am demonizat cărțile, iar acum ne plîngem că nimeni nu mai citește.

Nu erau demonizate chiar de toți. De exemplu, în vreme ce Iulian Apostatul se dezlănțuia în anateme, existau chiar medici care consemnau proprietățile terapeutice ale cititului. Spre exemplu, în terapia impotenței. S-au găsit documente, nu e o glumă.

Probabil se gîndeau la literatura erotică.

Probabil.

Reiau întrebarea. Veacuri la rînd am demonizat cărțile, iar acum ne plîngem că nimeni nu mai citește.

Nimeni nu mai citește?

Așa se spune.

Ei!

Se poate ca „pasiunea calmă“ să se fi demodat?

Mie mi se pare că persistă. Adică nu a îmbătrînit. Se poate spune însă că are o concurență acerbă. Romanele erau îndrăgite din plăcerea de a urmări o intrigă, iar astăzi plăcerea aceasta e oferită de cinematografie. După cum și televiziunea a preluat fascinația povestirii foileton, un gen cu care s-au lansat Balzac sau Dickens. Și apoi mai este și tentația electronică, gîndiți-vă la jocurile video, tot niște narațiuni și acelea…

Și totuși cartea a făcut față cu brio.

A făcut față cu brio. Succesul său a coincis cu alfabetizarea în masă; și astăzi mai trăiește din seva acelei aventuri colective extraordinare. Rămîne de văzut ce se va întîmpla cînd va fi depășită următoarea alfabetizare, probabil cea care îi va învăța pe toți să utilizeze computerul. Nu știu ce se va întîmpla atunci. Dar mai avem pînă acolo. La universitate abia acum încep să ajungă tineri care au înlocuit în totalitate cartea cu un ecran. Și nici nu sînt prea numeroși.

926 16 moretti jpg jpeg

                                                             Franco Moretti

Dar lectura a fost vreodată un gest cu adevărat popular, realmente răspîndit? Cîtă lume citea romane în secolul al XIX-lea, de pildă?

Greu de spus. Cifrele sînt înșelătoare, pentru că unii citeau, dar foarte mulți ascultau ceea ce li se citea. Poate că nici nu știau să citească, dar le citea cineva cu voce tare. Oamenii care rulau trabucuri cubaneze munceau în timp ce le citea cineva Contele de Monte Cristo. Unde figurează ei în statistici?

Trebuie să fi existat o oarecare estimare.

Să zicem că romanele erau citite de 30-40% din populație. Nu știu dacă asta înseamnă că era un obicei răspîndit. Sigur că în America secolului al XIX-lea romanele nu au fost atît de răspîndite precum predicile. Cu alte cuvinte, nu se poate vorbi de un real succes în rîndul maselor, cum e cel al televiziunii în zilele noastre.

Dincolo de definiția de „pasiune calmă“, dumneavoastră cum ați descrie plăcerea de a citi un roman?

Cred că există două feluri fundamentale de plăcere. Primul ia naștere din interesul de a urmări o poveste cu aceleași personaje, a căror fericire este întîrziată de o serie de piedici din exterior. Adesea fericirea aceasta se rezumă la dragoste. Acesta este un tip de plăcere aparte. Îți dă o anumită siguranță, căci personajele sînt ca niște certitudini intangibile; lumea e cea care le chinuiește, dar nu pentru totdeauna.

Și cel de-al doilea fel de plăcere?

E puțin mai subtil: plăcerea de a asista la transformările unui personaj. Nu contează dacă transformarea e în rău. Frumusețea constă în a le vedea cum se schimbă, cum cresc, cum devin altcineva. Aș spune că e o plăcere tipică secolului al XIX-lea, care, de fapt, n-a înlocuit-o niciodată pe cea dintîi.

Uitîndu-vă peste lista de titluri propuse de Repubblica, mi-ați putea exemplifica acest al doilea tip de plăcere?

Portretul artistului la tinerețe sau Rătăcirile elevului Törless.

Și exemple pentru primul tip?

Aici e mai dificil… Toate sînt cărți din secolul XX… Poate Un veac de singurătate, deși e un exemplu atipic.

Cum ați rezuma tot ceea ce s-a petrecut în secolul XX?

Să zicem că pentru o bună parte a secolului XX s-a pierdut plăcerea de a citi. Să încerc să fac o sinteză. Așa cum spunea Schönberg, a existat ideea de a propune o ordine în scriere fără a recurge la compromisuri pricinuite de imperfecțiunea simțurilor noastre. Avangardele au dorit să reprezinte tocmai asta: încercarea de a trece peste imperfecțiunea noastră și de a reveni la obiectivitatea materialului. Firește, rezultatele au fost niște cărți aproape imposibil de citit, dar nu inutile. După atîția ani de la experimentele acelea, dăinuie forța unui vis genial: să facem un salt peste simțuri, peste regulile percepției noastre. Să trecem pe partea cealaltă și să vedem ce se întîmplă. O aventură pe cinste!

Exemple?

Trilogia lui Beckett, Aragon, Joyce desigur.

926 16 baricco jpg jpeg

                                                          Alessandro Baricco

E dificil să citești romane?

În ce sens?

Vreau să spun, de vreme ce e atît de greu să-i facem pe oameni să citească, trebuie să tragem concluzia că e ceva dificil, un apanaj al elitelor într-o oarecare măsură?

A citi Beckett e într-adevăr dificil. Dar Hammett sau Simenon… Nu, aș spune că, dimpotrivă, romanul este dintotdeauna una dintre narațiunile care s-au străduit să creeze o legătură cu oamenii. De pildă, s-a încercat adesea folosirea unei limbi standard, accesibilă unui număr cît mai mare de cititori. Sigur, poate că lucrurile s-au mai schimbat cu timpul, dar căutarea aceasta n-a fost niciodată întreruptă.

Îmi îngăduiți să vă dau un exemplu? Influența televiziunii. Am citit un studiu al unui domn pe nume Todd Gitlin, care a studiat lista bestseller-urilor publicată de New York Times. Deci nu e vorba doar de marea literatură, ci de bestseller-uri. Ei bine, el a analizat lungimea frazelor în cărțile publicate de 50 de ani încoace, ajungînd pînă la cele din zilele noastre. A descoperit că exista o singură diferență fundamentală: odată cu transformarea televiziunii într-un instrument de masă, lungimea frazelor s-a înjumătățit. Ca și cum cărțile s-ar fi resemnat, aliniindu-se la ritmul și bătăile inimii televiziunii.

O ultimă întrebare. Cam naivă.

Nu vă sfiiți.

O omenire care citește romane e o omenire mai bună?

Mai bună?

Da, cumva mai bună.

Cine știe… N-aș putea să vă spun. Dacă ar trebui să răspund, gîndindu-mă la secolele trecute, la toți cei care nu știau să citească, la cei cărora nu li se îngăduia să citească… ei bine, eu aș fi de partea lor; dacă ar fi să aleg, aș fi preferat să fiu de partea lor. V-am răspuns la întrebare?

15 ianuarie 2002

(din volumul Bun venit la circ. Eseuri despre lumea de azi de Alessandro Baricco, traducere de Anamaria Gebăilă, recent apărut la Editura Humanitas)

1038 15 cop2 jpg
Levitația electromagnetică în tesseract
Eul de scriitor ratat apreciază această fragmentare din care se alcătuiește întregul: „Nu cred în cărți, cred în pagini, în fraze, în rînduri“.
p 22 Katherine Pangonis jpg
Fenicienii, oamenii purpurii
În unele contexte, fenicianismul și renașterea interesului pentru trecutul fenician al Libanului nu reprezintă decît o reacție rasistă la panarabism.
1035 15 coperta jpg
Sculptînd în timp
Există însă şi o altă cale de unire a materialului cinematografic, în care esenţială este dezvăluirea logicii în ceea ce privește modul de a gîndi al oamenilor.
foto 1 back stages jpg
1033 15 Iulia Lumanare copy (5) jpg
„Ne vom opri mereu la ceea ce ne este familiar” – interviu cu actrița Iulia LUMÂNARE
„Timpul a fost comprimat, și asta este, poate, cel mai dificil aspect al scenariului, deci al poveștii.”
1033 23 Foto Iulian Popa jpg
„Scriu ce văd în jurul meu, ca și cum aș fi în mijlocul acțiunii, dar invizibil“ – interviu cu Iulian POPA
„Un chimist, un om cu educație științifică, dar care are o abordare total neștiințifică, bazată pe percepții senzoriale.”
p 23 Passivité courtoise, 1930 jpg
Victor Brauner – Sfîrșitul și începutul
Opera lui îl face să meargă înainte mai degrabă decît o face el.
1031 15 Strøksnes, Morten Photo Cathrine Strøm webp
image png
Hotarul nevăzut al pictorului – expoziție aniversară Mihail Gavril* –
Lucrările prezente în expoziția de la Palatul Parlamentului, Sala „Brâncuși”, au o tematică ce aparține zonei sacrului.
1028 15 charlotte higgins miturile grecesti jpg
Miturile grecești repovestire din perspectivă feminină
Acestea sînt cîteva dintre personajele care controlează multe dintre narațiunile incluse în această carte.
1027 15 ёGoodlife Photography jpeg
p 22   Expoziția Victor Brauner jpg
Culoarea Artei
„Important e ce se vede.” Da, toți știm asta. Dar dacă v-aș spune că la fel de important e ce nu se vede?
1026 15 Calin Pop cu Nicu Covaci2 jpg
Rock, opoziție și represiune – Phoenix & Celelalte Cuvinte –
Spre deosebire de Phoenix, Celelalte Cuvinte nu au luat vreodată în considerație fuga din România comunistă.
DoinaLemny jpg
1025 22 Mario Martone  jpg
„Și cinematograful e un joc cu reguli” – interviu cu regizorul Mario MARTONE
„Atunci cînd regizez un film după un roman, nu mă interesează să pun în scenă doar povestea personajelor, ci și vocea scriitorului.“
1024 15 ABRA, Costinesti, anii 80 jpg
Unde sînt rockerii de odinioară?
„Toți am simțit că nici un zid nu ne va mai ține despărțiți vreodată”, avea să-și amintească ani mai tîrziu unul dintre cei prezenți la eveniment.
1023 15 Abziehbild  Unapplied Arts, 2023, Arsmonitor jpg
Lumea artei – elitism non-profit sau marginal pentru profit –
Și se încearcă același lucru de către artist-run-space-urile din Casa Presei.
1022 15 Marian Crișan jpeg
„Cînd ai în film un texan călare, inevitabil te gîndești și la western” – interviu cu regizorul Marian CRIȘAN –
Ca surse de inspirație au fost compozițiile lui George Enescu și Eugen Doga, în special albumul lui Echoes of the East.
10 pentru Rushdie jpeg
Dacă pacea ar fi un premiu
Cu toate acestea, am să mă întorc acasă cu acest premiu pentru pace.
Taifas 3 png
Cineaști balcanici la Taifas – anchetă –
Pentru că sînteți o revistă românească, iar el este pentru mine cel mai interesant regizor român al momentului.
1020 15 Andrei Tanase jpg
1020 15 1 jpg
Un tip de încordare
Artistul propune un storyboard neconvențional prin plasarea privitorului într-un spațiu definit vizual prin contraste.
1019 15 Foto Cristian Sutu jpg
1018 16 foto Ariana Serban jpg
„Literatura. Arie protejată” – interviu cu Robert ȘERBAN
„Am căutat, an de an, să identificăm cîte o temă, care să nu eludeze actualitatea și realitatea.”

Adevarul.ro

image
Județ sub teroarea urșilor și a șerpilor. Localnicii dintr-un municipiu se tem de trei zile să iasă din case VIDEO
Urșii au dat iama în mai multe zone locuite din Vâlcea. În reședința de județ, într-un cartier al orașului, fiarele au ajuns să se plimbe pe străzi, iar o familie s-a trezit cu un șarpe în casă.
image
De ce a „înghețat” la nivel ridicat prețul legumelor românești. Explicațiile unui fenomen neobișnuit
Legumele românești se vând la fel de scump ca la începutul sezonului, iar obișnuita pantă descendentă nu se face simțită ca în alți ani. De peste două săptămâni, prețurile la tarabe au înghețat, la propriu
image
Teoriile conspiraționiste și reticența la vaccin anulează un secol de cercetare medicală. Ce boli grave revin în forță
Medicii trag un semnal de alarmă și dau de înțeles că din cauza reticenței la vaccinare riscăm să anulăm aproape un secol de cercetare medicală. Boli care erau ținute în frâu, unele aproape eradicate, se întorc amenințător, făcând victime, tocmai fiindcă găsesc teren propice.

HIstoria.ro

image
O tentativă de sinucidere în închisoarea Pitești: Povestea dramatică a lui Nicolae Eșianu
Nicolae Eșianu s-a născut la Cluj în 1923. Tatăl, director la Banca Ardeleană, iar mama, profesoară. Școala primară o face la Sibiu și apoi Liceul Militar la Târgu Mureș. În 1942 își dă bacalaureatul la Liceul Gheorghe Lazăr din Sibiu.
image
Războiul aerian împotriva Germaniei
Pe la mijlocul anului 1943, soarta războiului s-a întors în favoarea Aliaților atât în Europa, cât și în Pacific. Informațiile ULTRA au jucat un rol extrem de important în războiul aerian deasupra Germaniei.