Despre pasiunea cititului – Franco MORETTI în dialog cu Alessandro BARICCO

Publicat în Dilema Veche nr. 926 din 6 – 12 ianuarie 2022
Despre pasiunea cititului – Franco MORETTI în dialog cu Alessandro BARICCO jpeg

Am citit odată o definiție foarte elegantă a plăcerii de a citi: o pasiune calmă. A scris-o Franco Moretti. Ca să marchez apariția Colecției „Biblioteca“ a ziarului Repubblica, mi s-a părut foarte nimerită o scurtă conversație cu el, pentru că la ora actuală este una dintre vocile cele mai inteligente și mai puțin banale printre cei care se ocupă de cărți. Este cel care a îngrijit Romanul, monumentala operă în cinci volume publicată de Editura Einaudi. Dintre cărțile sale citez Opere lume, foarte frumoasă. Își desfășoară activitatea de cercetare și predă la Universitatea Stanford, dar cred că e un amănunt mai curînd întîmplător și n-aș trage concluzii cu privire la exodul de creiere din Italia către străinătate. (A. B.)

Franco Moretti: Ca să spun drept, am copiat definiția de la un economist, de la Hirschmann. El o folosea ca să definească ethos-ul comercial al burgheziei la trecerea dintre secolele al XVII-lea și al XVIII-lea. O pasiune liniștită. Un oximoron de toată frumusețea.

Alessandro Baricco: Pasiunea aceasta vine de demult sau e o invenție a burghezilor din secolul al XIX-lea?

Se poate spune că a existat dintotdeauna. Se înregistra deja odată cu primele romane elenistice. Altminteri, unul precum Iulian Apostatul n-ar fi catadicsit să se dezlănțuie împotriva romanelor și a celor care le citeau.

De ce vreme de secole toți au fost împotriva romanului?

Pentru că era o plăcere să citești romane, iar plăcerea nu era văzută cu ochi buni de autorități. Și apoi pentru că literatura era alcătuită din minciuni. Acum noi sîntem obișnuiți, folosim cuvîntul magic ficțiune, dar odinioară era înspăimîntător ca unii să distreze lumea povestind lucruri inventate, complet false. Era ceva destabilizant.

Te întorceai acasă și-ți găseai nevasta zăpăcită, citind despre prințese și cavaleri…  

Cam așa.

Destabilizant. Veacuri la rînd am demonizat cărțile, iar acum ne plîngem că nimeni nu mai citește.

Nu erau demonizate chiar de toți. De exemplu, în vreme ce Iulian Apostatul se dezlănțuia în anateme, existau chiar medici care consemnau proprietățile terapeutice ale cititului. Spre exemplu, în terapia impotenței. S-au găsit documente, nu e o glumă.

Probabil se gîndeau la literatura erotică.

Probabil.

Reiau întrebarea. Veacuri la rînd am demonizat cărțile, iar acum ne plîngem că nimeni nu mai citește.

Nimeni nu mai citește?

Așa se spune.

Ei!

Se poate ca „pasiunea calmă“ să se fi demodat?

Mie mi se pare că persistă. Adică nu a îmbătrînit. Se poate spune însă că are o concurență acerbă. Romanele erau îndrăgite din plăcerea de a urmări o intrigă, iar astăzi plăcerea aceasta e oferită de cinematografie. După cum și televiziunea a preluat fascinația povestirii foileton, un gen cu care s-au lansat Balzac sau Dickens. Și apoi mai este și tentația electronică, gîndiți-vă la jocurile video, tot niște narațiuni și acelea…

Și totuși cartea a făcut față cu brio.

A făcut față cu brio. Succesul său a coincis cu alfabetizarea în masă; și astăzi mai trăiește din seva acelei aventuri colective extraordinare. Rămîne de văzut ce se va întîmpla cînd va fi depășită următoarea alfabetizare, probabil cea care îi va învăța pe toți să utilizeze computerul. Nu știu ce se va întîmpla atunci. Dar mai avem pînă acolo. La universitate abia acum încep să ajungă tineri care au înlocuit în totalitate cartea cu un ecran. Și nici nu sînt prea numeroși.

926 16 moretti jpg jpeg

                                                             Franco Moretti

Dar lectura a fost vreodată un gest cu adevărat popular, realmente răspîndit? Cîtă lume citea romane în secolul al XIX-lea, de pildă?

Greu de spus. Cifrele sînt înșelătoare, pentru că unii citeau, dar foarte mulți ascultau ceea ce li se citea. Poate că nici nu știau să citească, dar le citea cineva cu voce tare. Oamenii care rulau trabucuri cubaneze munceau în timp ce le citea cineva Contele de Monte Cristo. Unde figurează ei în statistici?

Trebuie să fi existat o oarecare estimare.

Să zicem că romanele erau citite de 30-40% din populație. Nu știu dacă asta înseamnă că era un obicei răspîndit. Sigur că în America secolului al XIX-lea romanele nu au fost atît de răspîndite precum predicile. Cu alte cuvinte, nu se poate vorbi de un real succes în rîndul maselor, cum e cel al televiziunii în zilele noastre.

Dincolo de definiția de „pasiune calmă“, dumneavoastră cum ați descrie plăcerea de a citi un roman?

Cred că există două feluri fundamentale de plăcere. Primul ia naștere din interesul de a urmări o poveste cu aceleași personaje, a căror fericire este întîrziată de o serie de piedici din exterior. Adesea fericirea aceasta se rezumă la dragoste. Acesta este un tip de plăcere aparte. Îți dă o anumită siguranță, căci personajele sînt ca niște certitudini intangibile; lumea e cea care le chinuiește, dar nu pentru totdeauna.

Și cel de-al doilea fel de plăcere?

E puțin mai subtil: plăcerea de a asista la transformările unui personaj. Nu contează dacă transformarea e în rău. Frumusețea constă în a le vedea cum se schimbă, cum cresc, cum devin altcineva. Aș spune că e o plăcere tipică secolului al XIX-lea, care, de fapt, n-a înlocuit-o niciodată pe cea dintîi.

Uitîndu-vă peste lista de titluri propuse de Repubblica, mi-ați putea exemplifica acest al doilea tip de plăcere?

Portretul artistului la tinerețe sau Rătăcirile elevului Törless.

Și exemple pentru primul tip?

Aici e mai dificil… Toate sînt cărți din secolul XX… Poate Un veac de singurătate, deși e un exemplu atipic.

Cum ați rezuma tot ceea ce s-a petrecut în secolul XX?

Să zicem că pentru o bună parte a secolului XX s-a pierdut plăcerea de a citi. Să încerc să fac o sinteză. Așa cum spunea Schönberg, a existat ideea de a propune o ordine în scriere fără a recurge la compromisuri pricinuite de imperfecțiunea simțurilor noastre. Avangardele au dorit să reprezinte tocmai asta: încercarea de a trece peste imperfecțiunea noastră și de a reveni la obiectivitatea materialului. Firește, rezultatele au fost niște cărți aproape imposibil de citit, dar nu inutile. După atîția ani de la experimentele acelea, dăinuie forța unui vis genial: să facem un salt peste simțuri, peste regulile percepției noastre. Să trecem pe partea cealaltă și să vedem ce se întîmplă. O aventură pe cinste!

Exemple?

Trilogia lui Beckett, Aragon, Joyce desigur.

926 16 baricco jpg jpeg

                                                          Alessandro Baricco

E dificil să citești romane?

În ce sens?

Vreau să spun, de vreme ce e atît de greu să-i facem pe oameni să citească, trebuie să tragem concluzia că e ceva dificil, un apanaj al elitelor într-o oarecare măsură?

A citi Beckett e într-adevăr dificil. Dar Hammett sau Simenon… Nu, aș spune că, dimpotrivă, romanul este dintotdeauna una dintre narațiunile care s-au străduit să creeze o legătură cu oamenii. De pildă, s-a încercat adesea folosirea unei limbi standard, accesibilă unui număr cît mai mare de cititori. Sigur, poate că lucrurile s-au mai schimbat cu timpul, dar căutarea aceasta n-a fost niciodată întreruptă.

Îmi îngăduiți să vă dau un exemplu? Influența televiziunii. Am citit un studiu al unui domn pe nume Todd Gitlin, care a studiat lista bestseller-urilor publicată de New York Times. Deci nu e vorba doar de marea literatură, ci de bestseller-uri. Ei bine, el a analizat lungimea frazelor în cărțile publicate de 50 de ani încoace, ajungînd pînă la cele din zilele noastre. A descoperit că exista o singură diferență fundamentală: odată cu transformarea televiziunii într-un instrument de masă, lungimea frazelor s-a înjumătățit. Ca și cum cărțile s-ar fi resemnat, aliniindu-se la ritmul și bătăile inimii televiziunii.

O ultimă întrebare. Cam naivă.

Nu vă sfiiți.

O omenire care citește romane e o omenire mai bună?

Mai bună?

Da, cumva mai bună.

Cine știe… N-aș putea să vă spun. Dacă ar trebui să răspund, gîndindu-mă la secolele trecute, la toți cei care nu știau să citească, la cei cărora nu li se îngăduia să citească… ei bine, eu aș fi de partea lor; dacă ar fi să aleg, aș fi preferat să fiu de partea lor. V-am răspuns la întrebare?

15 ianuarie 2002

(din volumul Bun venit la circ. Eseuri despre lumea de azi de Alessandro Baricco, traducere de Anamaria Gebăilă, recent apărut la Editura Humanitas)

p 15 Delta Bucurestiului 0778 jpg
„Încerc să încetinesc dispariția amintirilor din acest loc” – interviu cu regizoarea Eva PERVOLOVICI
„Pentru mine era important să arăt în film acest trecut simbolic, în același timp artistic și spiritual, al închisorii Văcărești.”
947 15 Alexandru Belc jpeg
„Mă interesează legătura dintre trecut și prezent” – interviu cu regizorul Alexandru BELC
„Cît de mult putem să ne luptăm pentru a nu lăsa compromisul să se instaleze în noi?”
p 15 coperta2 jpg
Nota traducătorului
Seria romanelor „În căutarea timpului pierdut” de Marcel Proust va apărea, începînd din acest an, la Editura Cartier în noua traducere a lui Cristian Fulaș.
p 21 jpg
David Lynch: fuga psihogenică
La David Lynch există o doză bine echilibrată de mister și de inexplicabil, de gangsteri și femei în pericol, de dedublare și subconștient.
945 15 Sebastian Strasser png
„Mi s-ar părea fabulos să fac un film SF în România” – interviu cu regizorul Sebastian STRASSER
Tehnica învățată în ultimii zeci de ani aș vrea să o aplic la poveștile autentice care sînt parte din sufletul țării în care m-am născut.
945 22 Christian Badea jpeg
„Voiam să aud ceva care să-mi dea încredere că există potențial” – interviu cu dirijorul Christian BADEA
„Tehnic, muzicienii tineri sînt buni, atitudinea lor e bună. Trebuie timp.”
„Altfelul este de multe ori mai ademenitor și, uneori, mai trainic” – interviu cu Horațiu MĂLĂELE jpeg
„Altfelul este de multe ori mai ademenitor și, uneori, mai trainic” – interviu cu Horațiu MĂLĂELE
„Cînd viața începe să te cutremure și ești în pericol să te prăbușești e bine să te agăți de ce-ai făcut pînă atunci.”
„Cred că adevăratul personaj a fost textul” – interviu cu actrița Marina PALII jpeg
„Cred că adevăratul personaj a fost textul” – interviu cu actrița Marina PALII
„Aș investi în educație și apoi aș trăi o sută de ani să văd roadele ei într-o societate sănătoasă.“
Bienala, un loc al fugii continue – interviu cu Cosmin COSTINAȘ jpeg
Bienala, un loc al fugii continue – interviu cu Cosmin COSTINAȘ
„Sperăm ca un anumit tip de relație să se stabilească între obiectul artistic, între personajele de pe ecran și conversațiile interioare pe care fiecare dintre noi le avem.”
Istoria culturală a lumii povestită de culori jpeg
Istoria culturală a lumii povestită de culori
Albastrul prosperă doar pe tărîmurile nepămîntești ale cerului, ale mării și ale orizontului.
Jafar Panahi – film și cenzură, de aproape și de departe jpeg
Jafar Panahi – film și cenzură, de aproape și de departe
Debutul cinematografic și scenariile metaforice care vorbeau despre sistemul totalitar apar și în urma propriilor experiențe politice.
În preajma și totodată în inima Ansamblului brâncușian de la Tîrgu Jiu jpeg
În preajma și totodată în inima Ansamblului brâncușian de la Tîrgu Jiu
Noua carte trebuie percepută ca o sinteză esențială, consacrată devenirii singurei opere monumentale transmise nouă de Constantin Brâncuși, dar și semnificației acesteia.
Poetul într un oraș de graniță jpeg
Poetul într-un oraș de graniță
Despre Petre Stoica cineva mai prețios ar putea spune că a îngenuncheat în fața poeziei și a plecat din cele lumești exact de ziua ei.
„Original înseamnă să găsești personaje verosimile și să le pui în situații adevărate” – interviu cu regizorul Bogdan George APETRI jpeg
„Original înseamnă să găsești personaje verosimile și să le pui în situații adevărate” – interviu cu regizorul Bogdan George APETRI
„Plec la drum cu o idee, cu o poveste, gîndindu-mă strict doar la personaje, la situațiile în care se află ele, la problemele cu care se confruntă, la deciziile pe care trebuie să le ia.”
Gaspar Noé – Cinéma du corps  30 de secunde pentru abandonarea filmului  jpeg
Gaspar Noé – Cinéma du corps. 30 de secunde pentru abandonarea filmului.
Noé revoluționează printr-un cinema exclusiv senzorial, un cinema al corpurilor, în jurul cărora așterne o pleiadă de subiecte așa-zis tabu.
„Trebuie să ne luăm la revedere de la cîrciumar” – interviu cu regizorul Gabriel TEMPEA jpeg
„Trebuie să ne luăm la revedere de la cîrciumar” – interviu cu regizorul Gabriel TEMPEA
„Tot mai puțini dispun de tihna și fizionomia necesare savurării șnițelelor de proporții copleșitoare.”
Yorgos Lanthimos  Caninul, Alpii, homarul și Ifigenia jpeg
Yorgos Lanthimos. Caninul, Alpii, homarul și Ifigenia
Cinema-ul lui Lanthimos este în egală măsură autentic și artificial, realist și formalist.
Golania (1990) & Rezist (2017 2018)   un amplu ritual de trecere jpeg
O reașezare a condiției umane
Zoomizarea relațiilor umane sau microsoftizarea dialogurilor umane e brand global.
O scenă pentru tinerii muzicieni de jazz – interviu cu Bogdan MATEI jpeg
O scenă pentru tinerii muzicieni de jazz – interviu cu Bogdan MATEI
„Pure Jazz“ este o serie de concerte în care vor performa doar tinerii muzicieni cu vîrstă sub 30 ani și care au compoziții proprii.
Enescu și Caudella – întîmplare cu elev și profesor jpeg
Cum l-au furat pe Enescu. Probele implacabile noi
Numele lui Romeo Drăghici, executor testamentar, primul director al Muzeului Enescu, a părut mereu stimabil. Niciodată nimeni nu îi contestase fie practicile patrimoniale, fie influența masivă asupra destinului postum al lui Enescu.
Brâncuși și religia frumosului jpeg
Brâncuși și religia frumosului
Brâncuși detestă individualul, detaliul singular, descripția realistă și de aceea se angajează în căutarea esențelor spirituale, a ceea ce este ascuns și merită să fie revelat.
De ce este Enescu cel mai împlinit dintre noi jpeg
Patru scrisori inedite ale lui Enescu, identificate, editate, comentate și restituite muzicii lui
La 28 ianuarie 2022, cîțiva istorici, arhiviști, muzicieni, critici literari și jurnaliști au semnalat și criticat public o nouă licitație privată cu documente obținute indubitabil fraudulos din arhive publice.
Anul cinematografic 2021 – anchetă jpeg
Anul cinematografic 2021 – anchetă
Șase critici de film și o întrebare: „Cu ce rămînem din anul cinematografic care a trecut?”.
Anul teatral 2021 – o anchetă jpeg
Anul teatral 2021 – o anchetă
Teatrele au fost nevoite să-și reinventeze repertoriul, să găsească mereu alte formule pentru a rămîne aproape de spectatori.

HIstoria.ro

image
„Micile Rome” - Așezările coloniștilor romani în Dacia
După cucerire, teritoriul unei noi provincii era împărțit administrativ și guvernat după principiile dreptului roman. Elementele principale ale romanizării au fost armata, administrația, coloniștii, dreptul roman, veteranii și școlile create în provincii. Armata avea legături permanente cu autohtonii, unii dintre ei înrolându-se în trupă imediat după cucerire, în provinciile lor sau fiind trimiși în altele, chiar departe: trupe auxiliare formate din daci, imediat după cucerire, au fost trimise u
image
Bătălia de la Poltava, sau cum a devenit Rusia o Mare Putere
27 iunie 1709: în urma victoriei de la Poltava, Rusia se alătură grupului de Mari Puteri europene și, prin înfrângerea Suediei, câștigă definitiv poziția de cea mai mare putere a Europei Nord-Estice. Era primul pas al dezvoltării fulminante a Rusiei. Bătălia de la Poltava, una din cele mai mari bătălii ale Marelui Război Nordic (uitat, din păcate, de istoriografia modernă), a avut, așadar, consecin
image
Cine a fost Mary Grant, englezoaica devenită simbol al Revoluției de la 1848 din Țara Românească
„România revoluționară”, creația pictorului Constantin Daniel Rosenthal, este unul dintre cele mai reprezentative tablouri ale românilor, simbol al Revoluției de la 1848. Românca surprinsă în tabloul care a făcut istorie a fost, de fapt, la origini, o englezoaică pe nume Mary Grant.