Despre caracterul memoriei genetice

Siddhartha Mukherjee
Publicat în Dilema Veche nr. 745 din 31 mai - 6 iunie 2018
Despre caracterul memoriei genetice jpeg
14 1200px dr siddhartha mukherjee 2011 jpg jpeg

Foto: Dr. Siddhartha Mukherjee (wikimedia commons)

În septembrie 1944, în cea mai înverșunată fază a celui de-al Doilea Război Mondial, trupele germane care ocupau Olanda au interzis exportul de alimente și cărbune către regiunile nordice ale țării. Trenurile erau oprite, iar drumurile blocate. Transportul naval a fost, de asemenea, stopat total. Macaralele, navele și cheiurile portului Rotterdam au fost aruncate în aer, lăsînd în urmă „o Olandă torturată și sîngerîndă“, după cum o descria un crainic radiofonic. Întretăiată de o sumedenie de căi navigabile și cu un intens trafic de mărfuri, Olanda nu a fost doar torturată și însîngerată. Ea a devenit curînd și extrem de flămîndă. Amsterdam, Rotterdam, Utrecht și Leiden depindeau de transporturile regulate ale proviziilor de alimente și combustibili.

La începutul iernii lui 1944, rațiile de război care ajungeau în provinciile de la nord de Rin și Waal deveniseră infime, iar populația era în pragul foametei. În decembrie, căile de transport naval s-au redeschis, dar apele erau înghețate, din cauza frigului. Dintre produsele alimentare, untul a dispărut primul, urmat de brînzeturi, carne, pîine și legume. Disperați, înfrigurați și înfometați, oamenii scoteau bulbii lalelelor din grădini, mîncau tulpini și rădăcini de plante și treptat au ajuns să mănînce și coji de mesteacăn, frunze și iarbă. În cele din urmă, aportul alimentar a scăzut la doar 400 de calorii pe zi – echivalentul a trei cartofi. O ființă umană „e formată doar dintr-un stomac și anumite instincte“, scria un contemporan.

Perioada, rămasă încă și azi în amintirea olandezilor, avea să fie numită „iarna foametei“ sau Hongerwinter. Foametea a făcut ravagii pînă în 1945. Zeci de mii de bărbați, femei și copii au murit de malnutriție; milioane au supraviețuit. Schimbarea regimului alimentar a fost atît de acută și abruptă, încît a creat un experiment natural oribil: pe măsură ce oamenii ieșeau din iarnă, cercetătorii puteau studia efectele unei perioade de foamete bruscă asupra unui număr definit de persoane. Unele fenomene, cum ar fi malnutriția sau retardul de creștere, erau de așteptat. Copiii care au supraviețuit Hongerwinter aveau să sufere ulterior de boli cronice: depresie, anxietate, boli de inimă, boli ale gingiilor, osteoporoză sau diabet (faimoasa actriță Audrey Hepburn, întruchiparea fragilității feminine, s-a numărat printre supraviețuitori și va fi afectată de o serie de boli cronice pentru tot res­tul vieții).

În anii ’80 însă, a apărut un model mult mai ciudat: cînd copiii născuți de femeile gravide în timpul foametei au crescut, ei prezentau o rată de obezitate și de boli ale inimii mult mai mare decît rata generațiilor precedente. Și această descoperire ar fi trebuit anticipată. Se știe că expunerea la malnutriție in utero duce la modificări ale fiziologiei fetale. Lipsit de nutrienți, fătul își modifică metabolismul, reținînd cantități cît mai mari de grăsime pentru a se apăra împotriva pierderilor de calorii, fapt ce duce, paradoxal, la tulburări metabolice și la instalarea, la maturitate, a obezității. Dar cel mai ciudat rezultat al studiului Hongerwinter urma să fie relevat abia peste încă o generație. În anii ‘90, cînd nepoții femeilor și bărbaților expuși la foamete au fost studiați, și ei prezentau rate mai mari de obezitate și boli de inimă (unele dintre aceste probleme de sănătate sînt încă în curs de evaluare). Perioada de foamete acută schimbase cumva genele nu doar la persoanele expuse direct; mesajul fusese transmis și nepoților. Unul sau mai mulți factori ereditari trebuie să se fi imprimat în genomurile oamenilor malnutriți, traversînd cel puțin două generații. Hongerwinter rămăsese înscrisă în memoria națională a olandezilor, dar pătrunsese și în memoria lor genetică.

„Ceasornicarul uituc”

Dar ce era „memoria genetică“? Cum anume – dincolo de genele ca atare – era codată memoria genetică? Waddington nu știa de studiul Hongerwinter – el murise, într-un anonimat aproape total, în 1975 –, dar geneticienii au observat cu abilitate legătura dintre ipoteza lui Waddington și bolile transmise din generație în generație, în populația olandeză. Și aici era evidentă prezența unei „memorii genetice“: copiii și nepoții indivizilor expuși foametei tindeau să dezvolte boli metabolice, ca și cînd genomurile lor transmiteau amintirea suferințelor metabolice ale bunicilor. Și în cazul acesta factorul responsabil pentru „memorie“ nu putea fi o alterare a secvenței genetice: sutele de mii de bărbați și femei olandezi n-ar fi putut suferi mutații ale genelor în interval de doar trei generații. Și, de asemenea, o interacțiune dintre „gene și mediu“ schimbase un fenotip (adică predilecția către dezvoltarea unei boli). Ceva trebuia să fi rămas înscris în genom din cauza expunerii la foamete – un stigmat permanent, moștenit – care era acum transmis de-a lungul generațiilor.

Dacă un asemenea strat informațional poate fi suprapus pe un genom, consecin­țele ar fi fără precedent. Mai întîi, o asemenea situație ar pune la îndoială o caracteristică esențială a evoluționismului darwinian clasic. Conceptual, un element-cheie al teoriei lui Darwin este că genele nu-și amintesc – de fapt, nu pot să-și amintească – experiențele unui organism într-o manieră transmisibilă permanent. Cînd o antilopă își întinde gîtul să ajungă la un copac mai înalt, genele ei nu înregistrează efortul și nici nu‑l transmit mai departe, iar progeniturile nu se nasc girafe (transmiterea directă a unei adaptări, într-o trăsătură care să fie moștenită, constituia, să ne amintim, baza teoriei eronate a lui Lamarck privind evoluția prin adaptare). Mai curînd girafele au apărut prin variație spontană și prin selecție naturală: un mutant cu gîtul înalt apare la o specie străveche de erbivore, iar pe parcursul unei perioade de foamete acest mutant supraviețuiește și este selectat în mod natural.

August Weissman testase anterior ideea dacă o influență venită din partea mediului ar putea modifica permanent genele, tăind cozile la cinci generații de șoareci – și totuși, șoarecii din cea de-a șasea generație se născuseră cu cozile intacte. Evoluția poate făuri organisme perfect adaptate, dar nu într-o manieră intenționată: ea nu este doar „un ceasornicar orb“, cum spunea Richard Dawkins cîndva, ci un ceasornicar uituc. Singurul ei imbold este supraviețuirea și selecția; singura ei memorie este mutația.

Cu toate acestea, nepoții epocii Hongerwinter dobîndiseră, cumva, memoria foametei îndurate de bunicii lor – nu prin mutații și selecție, ci printr-un mesaj de mediu, transformat printr-un mod necunoscut într-un mesaj moștenit. O „memorie“ genetică de acest tip putea acționa ca o „gaură de vierme“ pentru evoluție. Strămoșii girafei ar fi fost capabili să producă o girafă, nu croindu-și drum cu greu prin logica malthusiană, sinistră, a mutației, supraviețuirii și selecției, ci doar lungindu-și gîturile și înregistrînd și imprimînd o amintire a acelei întinderi, în genomul lor. Un șoarece cu coada tăiată va putea da naștere la șoareci cu cozi mai scurte, transmițînd această informație genelor. Copiii crescuți în medii stimulante ar putea produce copii și mai bine stimulați. Ideea era o reformulare a formulării lui Darwin referitoare la „gemulă“: experiența sau istoria particulară a unui organism era semnalată direct genomului acelui organism. Un astfel de sistem putea acționa deci ca un mod de tranzit rapid între adaptarea și evoluția unui organism. El ar fi putut, practic, să-i redea vederea „ceasornicarului orb“.

În ceea ce-l privea pe Waddington, el mai avea o miză în acest răspuns – una personală. Adept fervent al marxismului, doctrină la care se convertise de mult, el și-a imaginat că descoperirea unor asemenea elemente „de fixare a memoriei“ în genom ar putea fi crucială nu doar pentru înțelegerea embriologiei umane, ci și pentru proiectele lui politice. Dacă celulele puteau fi îndoctrinate sau nu prin manipularea memoriei lor genetice, probabil și oamenii puteau fi îndoctrinați (să ne amintim de tentativa savantului sovietic Lîsenko de a obține acest lucru la tulpinile de grîu, și de încercările lui Stalin de a anihila ideologiile disidenților).

Un asemenea proces ar fi putut șterge identitatea celulară, permițînd celulelor să se transforme dintr-o celulă adultă într-una embrionară și inversînd astfel timpul biologic. Ar fi putut chiar anula caracterul fix al memoriei, identității și alegerii umane.

(Fragment din cartea Gena. O istorie fascinantă, în curs de apariţie la Editura ALL, în traducerea lui Carmen Nedelcu.)

Siddhartha Mukherjee este medic, cercetător şi scriitor. În 2011, a cîștigat premiul Pulitzer pentru volumul de non-ficţiune Împăratul tuturor bolilor.

DoinaLemny jpg
1025 22 Mario Martone  jpg
„Și cinematograful e un joc cu reguli” – interviu cu regizorul Mario MARTONE
„Atunci cînd regizez un film după un roman, nu mă interesează să pun în scenă doar povestea personajelor, ci și vocea scriitorului.“
1024 15 ABRA, Costinesti, anii 80 jpg
Unde sînt rockerii de odinioară?
„Toți am simțit că nici un zid nu ne va mai ține despărțiți vreodată”, avea să-și amintească ani mai tîrziu unul dintre cei prezenți la eveniment.
1023 15 Abziehbild  Unapplied Arts, 2023, Arsmonitor jpg
Lumea artei – elitism non-profit sau marginal pentru profit –
Și se încearcă același lucru de către artist-run-space-urile din Casa Presei.
1022 15 Marian Crișan jpeg
„Cînd ai în film un texan călare, inevitabil te gîndești și la western” – interviu cu regizorul Marian CRIȘAN –
Ca surse de inspirație au fost compozițiile lui George Enescu și Eugen Doga, în special albumul lui Echoes of the East.
10 pentru Rushdie jpeg
Dacă pacea ar fi un premiu
Cu toate acestea, am să mă întorc acasă cu acest premiu pentru pace.
Taifas 3 png
Cineaști balcanici la Taifas – anchetă –
Pentru că sînteți o revistă românească, iar el este pentru mine cel mai interesant regizor român al momentului.
1020 15 Andrei Tanase jpg
1020 15 1 jpg
Un tip de încordare
Artistul propune un storyboard neconvențional prin plasarea privitorului într-un spațiu definit vizual prin contraste.
1019 15 Foto Cristian Sutu jpg
1018 16 foto Ariana Serban jpg
„Literatura. Arie protejată” – interviu cu Robert ȘERBAN
„Am căutat, an de an, să identificăm cîte o temă, care să nu eludeze actualitatea și realitatea.”
GRsnnKq5 jpeg
p 15 Sarutul credit A  Docea jpg
Să privești pînă cînd vezi
Operele lui Brâncuși vorbesc prin ele însele, în limbajul universal al artei.
1016 15 png
Cît de problematic este Picasso?
Demersuri pentru a realiza o dezbatere în ceea ce-l privește pe omul Picasso au apărut cu mult înainte de controversa pornită de Gadsby
image png
„Între materie și antimaterie”
O carte despre valorile actuale și dintotdeauna ale omului, rară în peisajul poeziei de azi, ce o așază pe Cristina Chiprian printre poeții de prim rang ai actualității.
image png
Un altoi identitar
Cel ce se ascundea sub această stranie silabă eram chiar eu, Emil Belu.
1015 15 TGiurgiu jpg
„Atunci oamenii și-au cam pierdut busola” – interviu cu regizorul Tudor GIURGIU –
Pentru spectatori, cred că filmul e și un fel de analiză personală asupra ideii de libertate.
1015 17b Foanene jpg
Semnul locului
Atunci cînd vorbim despre gloanțe și lacrimi avem în vedere valori ale corporalității și ale timpului.
1015 22 Sinead O'Connor, 1987 Wikimedia Commons jpg
IA vs. expectanțele hominizilor
Un alt fenomen care este în creștere e acela al încărcării datelor celor pieriți în computere care pot imita glasul și limbajul rudelor decedate.
1014 15 cop jpg
Delta Dunării – doar apa nu i-am luat-o! –
Mă tem că Delta Dunării este distrusă cu știrea multora care ar trebui să o îngrijească.
1012 15 carla teaha foto Dana Tole jpg
p 19 2 jpg
Femeile vs. Picasso. Toreadori vs. Taur
Nu scăpăm de Picasso. Și nici nu trebuie, decît din cînd în cînd.
Foto expo jpg
Impresii dintr-o călătorie picturală la un finisaj
Florica Prevenda, așadar, nu inventează, nu apelează la ficțiune, nu construiește/ deconstruiește, ea rememorează.
pagina 15 Credit foto Sabina Costinel pentru Anonimul XX jpg
Deltă, mare și filme
Am venit prima dată la Festivalul de Film Anonimul în urmă cu 15 ani.

Adevarul.ro

image
Criticile unui american îndrăgostit de România. „Acele creaturi cretacice cred că mai trăim sub Ceaușescu“ VIDEO
Un american a povestit pe YouTube lucrurile care le detestă la țara sa adoptivă, România. Totuși, el susține că se simte bine aici și că este îndrăgostit de România, dar nu poate închide ochii la unele probleme.
image
Dr.Vlad Ciurea, despre un obicei banal care poate ucide: „Este adevărat, mai ales dacă persoana este și hipertensivă”
Deși la prima vedere poate părea inofensivă, o ceartă între două persoane se poate încheia tragic. Emoțiile puternice și furia creează condițiile propice unei afecțiuni, care, în unele cazuri, poate fi fatală.
image
Motivele pentru care România are apartamente nelocuite. „Nu ține de vreo criză imobiliară“
Tot mai multe locuințe sunt nelocuite în marile orașe ale României, deși criza imobiliară despre care vorbesc mulți nu a sosit, cel puțin deocamdată. La mijloc ar fi vorba despre alte fenomene.

HIstoria.ro

image
Ce a însemnat România Mare
1 Decembrie 1918 a rămas în mentalul colectiv ca data la care idealul românilor a fost îndeplinit, în fața deschizându-se o nouă etapă, aceea a conștientizării și punerii în aplicare a consecințelor ce au urmat acestui act, crearea României Mari.
image
Trucul folosit Gheorghiu-Dej când a mers la Moscova pentru ca Stalin să tranșeze disputa cu Ana Pauker
Cînd merge la Moscova pentru ca Stalin să tranşeze în disputa cu Ana Pauker, Dej foloseşte, din instinct, un truc de invidiat.
image
Sfântul Andrei și Dobrogea, între legendă și istorie
Îndelung uitate de către establishment-ul universitar românesc, studiile paleocreștine încep să își facă din ce în ce mai clară prezența și la noi. Încurajarea acestor studii și pătrunderea lor în cadrul cursurilor s-au dovedit lucruri absolut necesare. Ultimii ani au dus la noi dezvăluiri arheologice privind primele comunități paleocreștine (paleoeclesii) din Scythia Minor (actuala Dobrogea), conturând două ipoteze și direcții de cercetare pentru viitor: ipoteza pătrunderii pe filieră apostolic