Deltă, mare și filme

Publicat în Dilema Veche nr. 1011 din 24 august – 30 august 2023
© Sabina Costinel
© Sabina Costinel

Am venit prima dată la Festivalul de Film Anonimul în urmă cu 15 ani. Mă legau deja de Sfîntu Gheorghe cîteva amintiri din copilărie și din adolescență, dar am redescoperit locul altfel atunci. De fapt, pentru mine părea de ne-re-cunoscut. Combinația  de săl-băticie a naturii, pe care o știam bine, peste care venise stratul de civilizație al unui complex nou, luxos, în care exista inclusiv o cochetă și confortabilă sală de cinema, mi s-a părut de-a dreptul suprarealistă. Un loc pierdut de lume și în același timp branșat la ce se întîmpla în cinema-ul momentului. Cristian Mungiu luase  de curînd Palme -d’Or-ul, era un moment istoric, numai bun de celebrat în Delta Dunării.

15 ani mai tîrziu 

Festivalul Internațional de Film Independent Anonimul a împlinit anul acesta 20 de ani. A folosit perfect atuurile locului acestuia legat de lume prin Dunăre. Și chiar dacă drumul nu mai durează ore bune pe apă, ca atunci cînd eram mică, și se poate face într-o oră cu o barcă rapidă, satul și-a păstrat aerul insular, izolat, departe de ritmul vieții obișnuite. A crescut în jurul lui o comunitate de cinefili care vin deopotrivă pentru spiritul locului și pentru atmosfera din camping și de la proiecții. Se uită la filme și merg la plajă. Timp de aproape o săptămînă e o forfotă în satul acesta, cîndva doar prăfos și amețit de căldură, care pare că i-a dat o nouă viață. Nu sînt doar tineri cei pe care îi poți vedea pe strada principală, a doua sau a treia, ci oameni de toate vîrstele care, odată ce au descoperit locul, s-au întors an de an. Aerul de vacanță îți intră pe sub piele ca nisipul și, după ce l-ai simțit, îți dorești să-l retrăiești. Marea de la Sfîntu Gheorghe, amestecată cu apa Dunării, are o textură grea și culoarea pămîntului, există o asprime a ei, care se regăsește și în trăsăturile localnicilor. Există o forță a Deltei, care nu seamănă cu nimic altceva, oricît de mult ai fi călătorit în lumea asta. Pe drumul spre plajă, unde erau zile în care nu te întîlneai cu nimeni, trec acum mașini care transportă turiști, inclusiv niște vehicule electrice, e un permanent du-te-vino estival. Satul acesta de pescari a devenit o destinație de vacanță, în care te și bronzezi, te și culturalizezi. 

Atmosfera 

Scoicile în vin sfîrîie pe o plită imensă în camping. Rapanele cu orez la fel. Mă așez la coadă, dar îmi dau repede seama că am nevoie de jetoane, pe care trebuie să le cumperi de la căsuța de la intrare. Cînd începe să se întunece, băncile de lemn se umplu și miile de ochi se lipesc de ecranul cel mare. Scurtmetraje și lungmetraje românești și internaționale, publicul se dovedește la fel de curios. Aplaudă cînd pe scenă urcă cîte un invitat sau cînd le-a plăcut ce-a rulat. Cerul senin de deasupra capetelor noastre e plin de stele, așa cam cum sînt prunii de fructe. La micul dejun prind frînturi de conversații despre titlurile din ziua trecută. Oamenii au venit din toată țara și conversațiile se leagă ușor cînd ai pasiuni comune. Seara toți mirosim a spray de țînțari, dar și asta face parte din regula jocului. Timpul curge la fel de încet aici ca atunci cînd eram copil. Din curțile oamenilor se aud găini și gîște care sîsîie cînd treci prin dreptul lor, pe gardurile caselor vezi adesea anunțuri cu „plimbări cu barca“,  se mănîncă bine la doamna Rodica, iar la Valurile Dunării icrele și plachia de crap sînt delicioase. Invitata specială a ediției de anul acesta, regizoarea Naomi Kawase, povestește cum a călătorit din Japonia 30 de ore ca să ajungă aici și n-a oprit-o nici măcar taifunul care a dat totul peste cap, nu doar transportul. Pe zi am văzut-o cum s-a întins zece minute la soare, într-un șezlong. Și-a acoperit pielea cu un prosop alb. E o prezență aproape ireală, care pare desprinsă ea însăși din filmele sale. În ultima seară, cînd a primit trofeul festivalului, a vorbit despre alegerile pe care le facem în fiecare clipă a vieții noastre. Și despre o scenă pe care a văzut-o după proiecția filmului ei, True Mothers, la Sfîntu Gheorghe: o mamă care și-a îmbrățișat strîns fiul. Poate că asta e marea răsplată a artei, să bați un drum atît de lung ca să vezi cu ochii tăi cel mai natural gest, cea mai omenească reacție, pe care le-ai provocat la celălalt capăt al lumii. 

Oameni

Sînt și în loc, și în oameni un calm și o relaxare care îți fac bine și ție, ca invitat. Nucleul de bază al echipei e același de mulți ani. Miruna Berescu, directoarea festivalului, mă face să mă gîndesc la Sfîntu Gheorghe și cînd ne vedem în București. Ludmila Cvikova, selecționera competiției de lungmetraje străine, are un umor sănătos, balcanic, și un drum cu ea spre cină, prin satul pescăresc peste care se lăsa întunericul, a fost o plăcere. Ionuț Mareș alege filmele secțiunii de scurtmetraje și e mereu dispus să converseze despre ce ai văzut, e tonic și mereu prietenos. Festivalului i s-a adăugat pe parcurs o echipă mare de colaboratori tineri și entuziaști. Dan Lupu se ocupă de comunicare și m-am bucurat să-l revăd, mai ales că lui i se datorează în primul rînd reîntoarcerea mea la festival. 

În prima zi în care am ajuns, m-am gîndit mult la Alex. Leo Șerban, care a făcut parte din echipa de început a festivalului, la anul acela în care se simțea ca peștele în apă în mediul de la Sfîntu Gheorghe. Cînd am ajuns pe plajă, inițial nu știam în care parte s-o iau, ca să depășesc puțin partea turistică cu șezlonguri și umbreluțe, și mi-am amintit imediat unde am stat cu el, iar decizia a devenit simplă. Există locuri în care te reîntorci, poate, și ca să-ți amintești de cei care nu mai sînt, cine știe?

Cu Mihaela Ivan, traducătoarea lui Naomi Kawase, am fost colegă de cameră. A studiat japoneza și a locuit și în Nara, ora-șul în care trăiește și regizoarea. Îmi vor-bește despre patriarhatul puternic din societatea japoneză și despre forța acestei femei artiste, care a reușit să-și facă filmele multipremiate. Mă gîndesc la imaginile din filmul ei, Tokyo (2020), despre jocurile olimpice, în care o sportivă își alăptează copilul. În spatele ei e o luptă nevăzută de a primi acordul de a fi lăsată măcar în tribună, să-și vadă visul cu ochii.

Cu Ada și Alecu Solomon am depănat amintiri pînă noaptea tîrziu și am improvizat niște papanași, după ce am cerut un bol cu dulceață de smochine, delicioasă și ea, pe lîngă gogoșile gustoase ale gazdei. Cu Claudiu Mitcu, pe care l-am cunoscut exact în urmă cu 15 ani în același loc, și cu Alina Tarbă, m-am simțit acasă. Ne-am amintit de acea ediție, de cum eram atunci și ce ne doream să facem. Între timp el a regizat multe filme și a produs și mai multe, iar cu ultimele două documentare, De ce mă cheamă Nora cînd cerul meu e senin? (regia Carla Teaha) și Toate rîurile se varsă în mare și marea nu se umple niciodată, pe care l-a făcut în timpul pandemiei chiar în sat, au venit acum la Anonimul. 

Filme

Am văzut cîteva scurtmetraje ro-mâ-nești. La distanță al Danei Rogoz, despre care îmi spusese că vrea să-l facă, în toamna trecută, cînd ne-am întîlnit întîmplător în cartier. Ce li se poate întîmpla unor prietene care caută o casă în Transilvania și se cazează într-o noapte în casa unei doamne binevoitoare? În rolurile principale, actrițele Andreea Vasile și Mădălina Craiu. Să păstrăm distanța al Ceciliei Ștefănescu, în care joacă Rodica Lazăr, pornește de la o situație de viață și de moarte, care poate deveni absurdă și apăsătoare. O urnă cu cenușă e nu doar ce rămîne în urma unui om, ci și a unei povești de căsnicie. Berliner Kindl, al Luciei Chicoș, e un love story ficțional și actual, plasat în pandemie, în care personajul principal, jucat de actrița Anca Munteanu, e curier Glovo și se îndrăgostește de un client căruia îi face cumpărăturile. 

De la Autobiografia lui Nicolae Ceau-șescu (regia Andrei Ujică, 2010), nu știu dacă am mai văzut un film românesc, făcut din imagini de arhivă, care să mă fi emoționat ca Între revoluții al lui Vlad Petri. Cum poți ficționaliza realitatea unor imagini, a unei istorii? Cum se scriu propriile povești în mijlocul ideologiilor? Maria și Zahra sînt două personaje, nu două persoane care să fi existat, două feluri de a traduce imaginile a două epoci și regimuri politice, din România și Iranul anilor ’70‑’80. Revoluțiile seamănă între ele, dărîmă o lume și visează să o reconstruiască din temelii. Două voci suprapuse într-o poveste despre dorința de a schimba ceva, de a trăi liber, de a fi cine vrei să fii. Scriitoarea Lavinia Braniște este autoarea scrisorilor reconstruite și ficționalizate, plecînd de la documente existente în arhivele CNSAS, versurile Ninei Cassian și ale lui Forugh Farrokhzad filtrează poetic aerul timpurilor.  

Lungmetrajul iranian Terrestrial Verses / Ayeh haye zamini, scris şi regizat de Ali Asgari şi Alireza Khatami, prezent în acest an în secțiunea Un Certain Regard de la Cannes, a fost desemnat de către publicul de la Sfîntu Gheorghe marele cîștigător. Căci numele festivalului, Anonimul, de asta se leagă: de puterea pe care i-o acordă spectatorului pasionat, care vede filmele și la final își votează favoriții. Filmul ar putea funcționa și ca un dicționar ilustrat al cenzurii. O serie de povești care radiografiază în cîte feluri poate fi un om constrîns de un sistem, de o putere care își arogă drepturi absurde asupra lui. Fie că vorbim despre văl, despre prenumele pe care îl alegi pentru copilul tău, despre tatuaje, despre a-ți proba intensitatea credinței. Nu e nimic încrîncenat în filmul iranian, dar dramatismul vine din umanitatea situațiilor. Și pentru că „viața bate filmul“, așa cum scrie pe tricoul pe care l-am primit, Alireza Khatami n-a putut veni la Sfîntu Gheorghe, pentru că autoritățile iraniene i-au confiscat pentru moment pașaportul. Cel care a ridicat premiul a fost Ali Asgari. Filmul meu de la Anonimul se termină cu o călătorie cu microbuzul, auzindu-l pe Ali vorbind la telefon în iraniană, sporovăind cu vecina mea de scaun, Noemi Meliman, și citind ultimele pagini din Un roman natural al lui Gospodinov. 

1038 15 cop2 jpg
Levitația electromagnetică în tesseract
Eul de scriitor ratat apreciază această fragmentare din care se alcătuiește întregul: „Nu cred în cărți, cred în pagini, în fraze, în rînduri“.
p 22 Katherine Pangonis jpg
Fenicienii, oamenii purpurii
În unele contexte, fenicianismul și renașterea interesului pentru trecutul fenician al Libanului nu reprezintă decît o reacție rasistă la panarabism.
1035 15 coperta jpg
Sculptînd în timp
Există însă şi o altă cale de unire a materialului cinematografic, în care esenţială este dezvăluirea logicii în ceea ce privește modul de a gîndi al oamenilor.
foto 1 back stages jpg
1033 15 Iulia Lumanare copy (5) jpg
„Ne vom opri mereu la ceea ce ne este familiar” – interviu cu actrița Iulia LUMÂNARE
„Timpul a fost comprimat, și asta este, poate, cel mai dificil aspect al scenariului, deci al poveștii.”
1033 23 Foto Iulian Popa jpg
„Scriu ce văd în jurul meu, ca și cum aș fi în mijlocul acțiunii, dar invizibil“ – interviu cu Iulian POPA
„Un chimist, un om cu educație științifică, dar care are o abordare total neștiințifică, bazată pe percepții senzoriale.”
p 23 Passivité courtoise, 1930 jpg
Victor Brauner – Sfîrșitul și începutul
Opera lui îl face să meargă înainte mai degrabă decît o face el.
1031 15 Strøksnes, Morten Photo Cathrine Strøm webp
image png
Hotarul nevăzut al pictorului – expoziție aniversară Mihail Gavril* –
Lucrările prezente în expoziția de la Palatul Parlamentului, Sala „Brâncuși”, au o tematică ce aparține zonei sacrului.
1028 15 charlotte higgins miturile grecesti jpg
Miturile grecești repovestire din perspectivă feminină
Acestea sînt cîteva dintre personajele care controlează multe dintre narațiunile incluse în această carte.
1027 15 ёGoodlife Photography jpeg
p 22   Expoziția Victor Brauner jpg
Culoarea Artei
„Important e ce se vede.” Da, toți știm asta. Dar dacă v-aș spune că la fel de important e ce nu se vede?
1026 15 Calin Pop cu Nicu Covaci2 jpg
Rock, opoziție și represiune – Phoenix & Celelalte Cuvinte –
Spre deosebire de Phoenix, Celelalte Cuvinte nu au luat vreodată în considerație fuga din România comunistă.
DoinaLemny jpg
1025 22 Mario Martone  jpg
„Și cinematograful e un joc cu reguli” – interviu cu regizorul Mario MARTONE
„Atunci cînd regizez un film după un roman, nu mă interesează să pun în scenă doar povestea personajelor, ci și vocea scriitorului.“
1024 15 ABRA, Costinesti, anii 80 jpg
Unde sînt rockerii de odinioară?
„Toți am simțit că nici un zid nu ne va mai ține despărțiți vreodată”, avea să-și amintească ani mai tîrziu unul dintre cei prezenți la eveniment.
1023 15 Abziehbild  Unapplied Arts, 2023, Arsmonitor jpg
Lumea artei – elitism non-profit sau marginal pentru profit –
Și se încearcă același lucru de către artist-run-space-urile din Casa Presei.
1022 15 Marian Crișan jpeg
„Cînd ai în film un texan călare, inevitabil te gîndești și la western” – interviu cu regizorul Marian CRIȘAN –
Ca surse de inspirație au fost compozițiile lui George Enescu și Eugen Doga, în special albumul lui Echoes of the East.
10 pentru Rushdie jpeg
Dacă pacea ar fi un premiu
Cu toate acestea, am să mă întorc acasă cu acest premiu pentru pace.
Taifas 3 png
Cineaști balcanici la Taifas – anchetă –
Pentru că sînteți o revistă românească, iar el este pentru mine cel mai interesant regizor român al momentului.
1020 15 Andrei Tanase jpg
1020 15 1 jpg
Un tip de încordare
Artistul propune un storyboard neconvențional prin plasarea privitorului într-un spațiu definit vizual prin contraste.
1019 15 Foto Cristian Sutu jpg
1018 16 foto Ariana Serban jpg
„Literatura. Arie protejată” – interviu cu Robert ȘERBAN
„Am căutat, an de an, să identificăm cîte o temă, care să nu eludeze actualitatea și realitatea.”

Adevarul.ro

image
Răzvan Lucescu, „îngropat“ în bani: suma primită de la magnatul grec, patron la PAOK Salonic
La 55 de ani, fiul legendarului „Il Luce“ și-a câștigat reputația de tehnician de elită prin rezultate impresionante. Titlul pe care l-a cucerit cu PAOK, pentru a doua oară, confirmă această realitate.
image
Experiența copleșitoare a doi români printre tătarii din Rusia. „România? Fantastică țară!” VIDEO
Cristi și Ralu, doi cunoscuți vloggeri români, au ales să meargă în Rusia, dar nu oriunde. Cei doi au ajuns la Kazan, capitala Tatarstanului, iar experiența lor a fost una copleșitoare
image
Vârsta de pensionare se va modifica la fiecare 3 ani. Cum pot ieși femeile mai devreme la pensie
Un articol din noua lege a pensiilor, care intră în vigoare de la 1 septembrie 2024, prevede că vârsta de pensionare se va modifica la fiecare 3 ani.

HIstoria.ro

image
Unde e corectitudinea presei românești din anii celui de-al Doilea Război Mondial?!
Februarie 1941. România generalului Antonescu aparține Axei. Germania, noul nostru partener strategic, e în război cu Anglia. Presa vremii respective urmărește îndeaproape mersul Războiului.
image
Când a devenit Sicilia romano-catolică?
Mai mult de 13 civilizații și-au pus amprenta asupra Siciliei din momentul apariției primilor locuitori pe insulă, acum mai bine de 10.000 de ani, dar normanzii și-au tăiat partea leului.
image
Amânarea unui sfârșit inevitabil
„Născut prin violenţă, fascismul italian era destinat să piară prin violenţă, luându-și căpetenia cu sine“, spune istoricul Maurizio Serra, autorul volumului Misterul Mussolini: omul, provocările, eşecul, o biografie a dictatorului italian salutată de critici și intrată în topul celor mai bune cărţi