Delta Dunării – doar apa nu i-am luat-o! –
Nu pot să vorbesc cu calm despre Delta Dunării, îmi vine să urlu. Sînt tot mai îngrozit de ce se întîmplă acolo și spun asta știind ce văd an de an, săptămînă de săptămînă, pentru că atît de des am ajuns să merg în Deltă.
Am văzut multe delte din lume, dar nici una nu are complexitatea de viață și frumusețea Deltei noastre. Este ușor de străbătut, de înțeles, este în plină formare, în continuă schimbare. Însă noi, de zeci de ani încoace, ne batem joc de ea. Consider că, în acest moment, cele mai mari pericole pentru Deltă sînt braconajul și colmatarea canalelor. Dar, mai presus de toate, nepăsarea.
Poate părea ciudat să iubești muntele și Delta în același timp, deși sînt atît de diferite. Eu m-am îndrăgostit de ea coborînd de la mii de metri altitudine, de pe Everest, la 0 metri. Aici am descoperit o lume plină de viață, care se năștea și murea sub ochii mei. M-a fascinat. În 2003 făcusem cunoștință cu ea, dar în 2004 am avut norocul să întîlnesc un pescar lipovean care m-a dus cu barca la Matița, o insulă atît de frumoasă, că m-a cucerit pe loc. De atunci am început să merg regulat în Deltă. Timp de șase ani am mers săptămînă de săptămînă acolo.
Delta, la prima vedere, pare e un labirint din care nu poți să mai ieși, din care nu ai cum să scapi. Dar cu timpul începi să citești apa. Pe măsură ce o descoperi îți dai seama că e atît de ușor de înțeles. Înveți canalele, cotloanele, lacurile... La început îmi trebuia hartă, dar acum mă descurc fără ea. Știu Delta din memorie. Cel mai frumos este în iunie, cînd totul e înverzit, au venit păsările, unele au deja pui, Delta devine un paradis. Dacă vezi coloniile de pelicani, de lebede, le visezi și noaptea.
Am început să pescuiesc poate pentru că tata era un pescar pasionat. În felul acesta mă apropiam de amintirea lui. Eu practic doar pescuitul la spinning, nu cel staționar. De obicei, cînd spui pescuit, oamenii cred că stai pe scăunel cu undița în mînă și aștepți să muște peștele. Acesta este pescuitul staționar. Spinning înseamnă să arunci cu undița nălucile în apă, stai în barcă, de regulă în picioare, și arunci ritmic, în locuri diferite. Pescuitul la răpitori e un sport al dracului de greu, te solicită mult. Efortul poate deveni la fel de mare ca escaladarea munților. Să pescuiești pe ploaie, pe vînt, pe furtună sau în crepet de căldură nu e ușor. Pe mine mă ține în formă. Nu pescuiesc pentru consum, dau drumul peștelui înapoi în apă. Pescuitul sportiv are regulile și onoarea lui. Știuca, de exemplu, la care am cîștigat o cupă mondială, se activează pe ploaie, pe vînt. Solicită efort s-o urmărești.
Delta s-a degradat treptat. Dar, ca orice degradare, la un moment dat intră pe o pantă accelerată și, din 2010 încoace, Delta țipă. Dacă o iubești, îi auzi strigătul. Eu îl aud și mă doare. S-a întîmplat că o parte a lacurilor din nordul Deltei au fost desecate și transformate în terenuri agricole. O prostie, pentru că nici nu sînt destul de fertile ca să se poată face o agricultură rentabilă, așa încît agricultorii folosesc îngrășăminte chimice. Care, evident, intră în sol și ajung în apă. Sau terenurile sînt spălate de viitură cînd se umflă apele, iau chimicalele de pe terenurile agricole și le duc în apă. Așa mor peștii. Am spus de cîte ori am avut ocazia să se interzică folosirea îngrășămintelor chimice acolo. Nu mă aude nimeni. Sau mă aud unii, dar nu le pasă.
Chiar dacă este sub steagul UNESCO, mă tem că Delta Dunării este distrusă cu știrea multora care ar trebui să o îngrijească.
După părerea mea, prima cauză a dezastrului este agricultura intensivă, a doua, pescuitul industrial și braconajul și, a treia, colmatarea canalelor, pe care cei care ar trebui să le curețe nu o fac. Toate astea, cumulate, pot să omoare Delta. Nu mai au mult. În ultimii ani, legile din România au dat puteri sporite pescuitului industrial. Asta e o mare greșeală. Dacă pînă atunci pescarii sportivi pescuiau în anumite perioade ale anului, din octombrie pînă în martie, cînd s-a dat drumul la pescuitul industrial a început nenorocirea, se pescuiește 365 de zile pe an.
Mergînd cu barca pe canale, nu o dată mi s-a întîmplat să intru în plasele pescarilor. Dau de plase și pe cursul Dunării. Delta a devenit o pradă pentru care sînt gata să se și bată. Am prieteni care și-au luat pistoale ca să se apere dacă sînt atacați. Cam ce vedeți în filmările din păduri, unde se defrișează ilegal, cam așa e și în Deltă.
Omul, cel mai periculos animal
În 2020 mi s-a întîmplat ceva revoltător. Atunci m-a lovit o criză de inimă, îmi era rău și n-am mai știut pe unde s-o apuc, voiam să ajung la Crișan, dar am ajuns pe un canal unde barca s-a agățat de plase, iar pescarul striga la mine că vine să mă omoare. I-am spus: „Ai răbdare, frate, că dacă nu mă lasă plasa ta să plec, mor aici“. Am scăpat singur și am ajuns la spital cu un elicopter SMURD.
Pentru Deltă, cel mai periculos animal e omul. Te uiți la frumusețea Deltei și vezi trecînd pe lîngă tine o barcă în viteză, cu 100 de kilometri la oră. Ăia sînt braconierii. Bărcile lor au motoare de 150-200 de cai-putere, la mînă. Noi le spunem bărci Săgeată. Cu ele nu-i prinde nimeni. Sînt extrem de periculoase. Pe lîngă plasele de pescuit care scot totul din baltă, inclusiv peștii tineri care ar trebui să se înmulțească, braconajul cu curent electric este și mai grav. E criminal, revoltător, ilegal, dar se practică. Există și pescari vechi, locuitori ai Deltei atașați de ea. Îi recunoști de departe. Treci pe lîngă casele lor, îi saluți, îi întrebi cît au prins. Doi pești, îți spun. Sau nici unul. Nu mai are balta pește. Este cel mai trist lucru pe care-l auzi. Nu pot să nu mă gîndesc că odată cu peștii vor dispărea și acești oameni.
Dacă în 2005–2006 prindeam zilnic știuci de 80-90 de centimetri, 6-7 kilograme, acum mai prindem două pe săptămînă, și alea de 40-50 de centimetri, care nu au mai mult de un kilogram. Și să știți că noi eliberăm peștii înapoi în apă.
La cel mai important concurs național de pescuit peşti răpitori, din toamna anului 2022, 100 de bărci, cu 200 de oameni, au prins o știucă la patru bărci, și aia Mierliță, adică o știucă foarte mică. Cel care a cîștigat competiția prinsese o știucă de 41 de centimetri. Trist.
Bătălia și mai mare e pentru icre. Dacă în 2007 se vindeau cu 40 de lei kilogramul, acum, în 2023, au ajuns la 600 de lei kilogramul. Bătălia a devenit pentru bani. Sînt zeci de locuri prin Deltă de unde se scoate pește braconat. Doar o complicitate sau o amnezie ne poate face să lăsăm lucrurile așa. În acest moment, Delta țipă. Degeaba avem asociații, vorbim, spunem, dacă legile și aplicarea lor nu se schimbă.
Pentru comparație, am să vă spun ce am văzut cînd am fost la pescuit în Columbia. Am fost pe rîul Tono, un afluent al fluviului Orinoco. Era plin de pește. Eram o echipă de pescari sportivi și cu un localnic, pescar vechi. Cînd prindeam peștele, el mai întîi îi dădea cu un spray special la gură, ca să nu-l doară cînd îi scoate acele, și apoi îl elibera. Grija asta m-a impresionat teribil. Pe lîngă faptul că se respectau regulile de pescuit și perioadele, mai era și grija lor față de mediu, antipoluare și altele. Făceau toate astea într-un fel natural, nu aveau nevoie să le fie impuse.
Un alt pericol care poate omorî Delta este colmatarea canalelor. Noi nu facem decolmatarea periodic, așa cum ar trebui și cum se face în alte delte ale lumii. Canalele noastre sînt grav colmatate, pe unele deja nu mai curge apă proaspătă și viețuitoarele nu mai au oxigen. Vezi lacurile mici cum se umplu de mîl și mor. Stufărișul cîștigă teren an de an. Dacă o ținem tot așa, vom avea un stufăriș imens și nici o deltă.
Acum un secol, regele Carol a săpat Sulina adîncind brațul, conștient de importanța lui. În felul ăsta, volumul de apă atunci s-a dublat. Iar noi acum, cu utilajele de astăzi, nici măcar să le decolmatăm nu reușim, volumul de apă mai este de 18%.
În anul în care scriem această carte, s-a creat un mare scandal în jurul lucrărilor efectuate de Ucraina la canalul Bîstroe. După părerea mea, o falsă problemă. Toate canalele trebuie curățate, decolmatate, nu doar Bîstroe. Autoritățile noastre trebuiau să facă asta, e datoria lor. Nu să se revolte cînd o fac alții. Mai ales că, după măsurători, s-a dovedit că ucrainenii nu au adîncit canalul mai mult decît fusese inițial.
Ca să mă fac mai bine înțeles, am să vă spun că blocarea cu depuneri, colmatarea unui braț este echivalentă cu un infarct uman. Așa cum pot să moară țesuturile umane neirigate cu sînge cînd se formează un cheag pe vas, la fel e și aici. Dacă nu se înlătură depunerile de pe canale, Delta poate să facă infarct.
Dar cine să audă, cine să vadă? Cui să-i pese? Pentru 3.000 de voturi, cîți locuitori mai are Delta, politicienii au distrus-o dînd legi populiste și încurajînd exploatarea intensivă.
În 2023, de Rusalii, am mers cu familia în Deltă. Voiam să le arăt locul acesta minunat plin de păsări și de verdeață. Dar, mai ales, spectacolul unic al efemeridelor, care doar o dată în an, la început de iunie, ies din învelișul lor protector în care au așteptat timp de trei ani, prind aripi, plutesc și se împerechează în zbor, deasupra apelor, iar ouăle lor cad pe fundul lacurilor. Pentru ca din ele, peste alți trei ani, să zboare alte efemeride. Frumoasele insecte, ca niște mici zeițe transparente, trăiesc doar pentru acele clipe în care fac dragoste deasupra apelor. Le-am urmărit fascinat. M-am gîndit atunci că, dintre toate viețuitoarele Pămîntului, numai noi nu avem răbdare cu timpul.
Delta ar trebui să fie lăsată în pace doar trei-patru ani, atît de puțin, și s-ar putea autoregenera. Natura are puterea să renască. Trebuie doar să-i îngăduim asta. Dar o vom face?
(fragment din volumul Cartea înălțimilor. Povestea unei vieți de explorator, scris împreună cu Ruxandra Hurezean și aflat în curs de apariție la Editura Humanitas)
David Neacșu este alpinist și explorator. A participat la zeci de expediții pe marii munți ai lumii: Kilimanjaro, Kenya, Ruwenzori, McKinley, Aconcagua, Huscaran, Illimani, Cotopaxi, Klucevskaia etc. În 2003 a organizat și a condus prima expediție românească pe vîrful Everest.
Ruxandra Hurezean a absolvit Facultatea de Istorie și Filosofie din Cluj-Napoca, cu specializarea sociologie. Lucrează în presă de peste 30 de ani, timp în care s-a specializat în reportajul social.
