David Lynch: fuga psihogenică

Publicat în Dilema Veche nr. 946 din 26 mai – 1 iunie 2022
image

David Lynch (76 de ani) este unul dintre cele mai sonore, constante și reprezentative nume ale industriei cinematografice globale (realizează primul său scurtmetraj în 1966), fiind parcă mereu cu un pas înaintea curentului, anticipînd în mod natural și necăutat noi direcții de explorare și, bineînțeles, devenind prezent în mod definitiv în memoria multor generații de spectatori prin Twin Peaks (1989-2017).

„Viața este foarte, foarte complicată și la fel ar trebui să fie și filmele” este crezul cineastului, pe care îl impregnează vizibil în fiecare dintre filmele sale; complexitatea viziunii auctoriale aduce cu sine și o ultra-codificare a fiecărui detaliu cinematografic (fie el diegetic sau non-diegetic), mereu în contrapunct cu perspectiva personală asupa vieții pe care însuși cineastul o evocă în Cum să prinzi peștele cel mare (2006) – propriile teorii existențiale converg tocmai spre încercarea simplificării vieții, iar filozofia viselor și meditația devin instrumente esențiale ale procesului creativ.

Cineastul american născut la Missoula, Montana devine exponent al postmodernismului, al néo-noir-ului (reinventînd convenția de gen a filmului noir al anilor ’40-’50, prin definiție un gen hollywoodian, cu influențe din Noul Val francez, ce propunea povești situate în convenția dramelor-thriller, cu eroi gangsteri, flashback-uri și multiple întorsături de situație) prin structuri narative neconvenționale și tehnici ce dărîmă diegeza clasică. La David Lynch dispare linearitatea și ideea unei coerențe și apar alte posibilități creative, unele dintre ele chiar ludice, în timp ce concepte precum timpul și spațiul devin unele fluide: fragmentate, discontinue, haotice. În Cum să prinzi peștele cel mare, autorul vorbește despre funcția filmului – „e absurd ca cineastul să explice în cuvinte ceea ce vrea să spună filmul!”, de aici intervine și pastișa specifică autorului, determinată și de muzica extradiegetică, de eclerajul forțat și de perspectiva cromatică exagerată; artificialitatea devine brusc o marcă a naturalismului, pe cît de paradoxal ar putea fi acest lucru (într-o oarecare măsură, există cîteva principii comune pe care le-am amintit și la Gaspar Noé). Aș spune că, tocmai prin aceste ultra-exagerări, Lynch provoacă spectatorul întru o codificare evidentă, care pe alocuri pare de neînțeles, inclusiv pentru autor însuși.

image
Blue Velvet

În ceea ce privește structura celor trei filme pe care le voi aminti – Blue Velvet (1986), Lost Highway (1997) și Mulholland Drive (2001) –, se pot observa punctele comune: flashback-urile, elipsele, întretăierea perspectivelor temporale și ciclicitatea evenimentelor. Grotescul și dramaticul devin alte două coordonate centrale în ceea ce privește personajele în sine, iar laitmotivul ce funcționează ca reper este visul, acel wish fullfilment (în manieră freudiană). Visul conturează întreaga concepție auctorială și funcționează precum un puzzle ce devine, la rîndul lui, un motiv structural – pistele false par inițial că ar conduce spre indicii decodificatoare ale narațiunii, însă, de cele mai multe ori, îndreaptă spectatorul spre o și mai mare abstractizare. Aș adăuga aici și un alt motiv recurent, cel al drumului inițiatic – un drum al necunoscutului, al nocturnului, parcurs de fiecare personaj înspre un soi de iluminare (nu privită idealist, ci mai degrabă experiențialist – joyride-ul lui Jeffrey (Blue Velvet), drumul spre necunoscut al Ritei și al lui Betty (Mulholland Drive), drumul propriu-zis al mașinii (ea însăși personaj) din secvența primă din Lost Highway. În Mulholland Drive (2001), deși spectatorul este lansat pe nenumărate piste false, dar esențiale în călătoria personajului, focusul îl reprezintă tot eroina Betty și drumul ei inițiatic – cel spre Hollywood –, în timp ce pentru Jeffrey (Blue Velvet), miza este aceeași, încă de la început – rezolvarea situației și salvarea eroinei (și în acest caz, există o perspectivă dublă: o dată obiectificarea femeii sau victimizarea acesteia prin nevoia de salvare din cercurile gangsterilor violenți, iar pe de altă parte, călătoria eroinelor din Mulholland Drive, care pornesc în propria aventură, avînd un soi de control asupra destinelor personale). În cazul filmului Lost Highway, este fundamental cine e autorul crimei sau dacă există realmente vreo crimă.

Aminteam mai devreme cîteva dintre particularitățile noir-ului și ale néo-noir-ului în acest caz, iar la David Lynch există o doză bine echilibrată de mister și de inexplicabil, de gangsteri și femei în pericol, de dedublare și subconștient, iar ca o supranarativă, de invocare constantă a unei componente suprarealiste puternice, ce ușor alunecă în ceea ce Susan Sontag definea ca fiind „camp” (practic, o sensibilitate particulară ce ține tocmai de acest artificial, de o teatralizare și o exagerare a totului, o asumare clară a kitsch-ului). Mai mult, componenta senzaționalului (uneori gratuit) și invocarea grotescului, cu trimitere directă către Fellini, sînt laitmotive și artificii recurente prin intermediul cărora Lynch satirizează întreaga schemă narativă clișeizată și reciclată la infinit, pe care Hollywood-ul în continuare o propune.

Spectatorialitatea este o temă ce leagă unitatea narativă a multor filme lynchiene, fiecare personaj studiază, pe furiș, un alt personaj. Există acest voyeurism aproape necesar pentru fiecare erou în parte: atît o curiozitate de tip obsesiv, maladiv, cît și o marcă a metatextualității – o trimitere spre spectatorul care privește intimitatea personajelor, precum eroul privește intimitatea eroinei (Jeffrey și Dorothy, Blue Velvet). Revenind la crezul inițial, „filmul trebuie să fie citit precum un poem” (un concept idealizat, de altfel), Lynch responsabilizează în mod creativ privitorul, fiind de datoria sa să descifreze codurile sau să umple golurile narative; iar orizontul de așteptare este singurul care permite accesul liber și poate transforma pasivitatea receptorului în receptivitate, odată ce se asumă și acceptă registrul specific al autorului. Există așadar o compatibilitate între funcția receptorului și cea a personajelor lynchiene. Eroul lui Lynch este receptiv, curios, se expune pericolului, iar atît Betty, cît și Jeffrey și LH sînt nesiguri, fragili, însă dispun de acea curiozitate și putere de a se lăsa pe sine, acel letting go, despre care Martha P. Nochimson vorbește în The Passion of David Lynch: Wild at heart in Hollywood.

image
Mulholland Drive

Unitatea structurală este redată tocmai de acest complex de elemente postmoderne; atît Blue Velvet, cît și Mulholland Drive se deschid prin expunerea unui univers idilic, clișeizat, în care eroul pornește pe un drum inițiatic, în cel mai clasic mod. Lynch satirizează, astfel, un întreg mod de a privi lumea și, implicit, naratologia hollywoodiană. Ulterior, transformă acest vis american într-unul al întunericului și al inexplicabilului. „Fuga psihogenică”, această funcționare a unei minți care își joacă singură feste pentru a evita o grozăvie (termen găsit de David Lynch și Barry Gifford în lucrul scenariului pentru Lost Highway) este, probabil, marca ce definește și reunește filmografia sa. În Blue Velvet, dar și în Mulholland Drive, există aceeași stare de incertitudine a propriului stadiu mental. Atmosfera suprarealistă, laitmotivul visului, misterul și tensiunea domină întreaga structură narativă, iar elementele néo-noir plasează acțiunea într-un registru cel puțin temporar logic. Codificarea stilistică și narativă se instaurează la scurt timp și, implicit, spectatorului i se predă ștafeta deslușirii sensurilor.

Meditația este una dintre coordonatele ce ghidează acest cineast în procesul creativ. Lynch cere subliminal privitorului să parcurgă un soi de proces precum cel cu care își va înzestra și responsabiliza eroul – unul plin de receptivitate, de curiozitate, de plutire în imaginar și necunoscut și de umplere a golurilor dintre paranteze. Iar pentru delectarea receptorului cu ceva mai puțin codificat, Lynch a realizat o întreagă serie (ce deja a ajuns la 152 de episoade) numită The Weather Report, prin care cineastul însuși oferă informații zilnice despre vremea din Los Angeles, cu un telefon mobil, oferind o altă fațetă a vieții, parcă redescoperind o nouă convenție prin care se joacă, cu aceeași vizibilă și permanentă curiozitate.

Ilinca Straton este cineast.

951 15 Marius Giura foto Andrei Becheru jpg
„Generațiile de muzicieni se schimbă“ – interviu cu Marius GIURA
„Sîntem mîndri de artiștii pe care am reușit să îi invităm. Ei au adus faimă acestui festival.”
951 16 Credit foto Adi Molnar 1 jpeg
„Trec printr-o perioadă crem cu abțibilduri” – interviu cu OIGĂN
Am umblat pe străzi cu sens unic, m-am uitat în casa liftului cînd el era plecat la supermarket și mi-am găsit un fel de voce doar a mea.
p 15 Delta Bucurestiului 0778 jpg
„Încerc să încetinesc dispariția amintirilor din acest loc” – interviu cu regizoarea Eva PERVOLOVICI
„Pentru mine era important să arăt în film acest trecut simbolic, în același timp artistic și spiritual, al închisorii Văcărești.”
947 15 Alexandru Belc jpeg
„Mă interesează legătura dintre trecut și prezent” – interviu cu regizorul Alexandru BELC
„Cît de mult putem să ne luptăm pentru a nu lăsa compromisul să se instaleze în noi?”
p 15 coperta2 jpg
Nota traducătorului
Seria romanelor „În căutarea timpului pierdut” de Marcel Proust va apărea, începînd din acest an, la Editura Cartier în noua traducere a lui Cristian Fulaș.
p 21 jpg
David Lynch: fuga psihogenică
La David Lynch există o doză bine echilibrată de mister și de inexplicabil, de gangsteri și femei în pericol, de dedublare și subconștient.
945 15 Sebastian Strasser png
„Mi s-ar părea fabulos să fac un film SF în România” – interviu cu regizorul Sebastian STRASSER
Tehnica învățată în ultimii zeci de ani aș vrea să o aplic la poveștile autentice care sînt parte din sufletul țării în care m-am născut.
945 22 Christian Badea jpeg
„Voiam să aud ceva care să-mi dea încredere că există potențial” – interviu cu dirijorul Christian BADEA
„Tehnic, muzicienii tineri sînt buni, atitudinea lor e bună. Trebuie timp.”
„Altfelul este de multe ori mai ademenitor și, uneori, mai trainic” – interviu cu Horațiu MĂLĂELE jpeg
„Altfelul este de multe ori mai ademenitor și, uneori, mai trainic” – interviu cu Horațiu MĂLĂELE
„Cînd viața începe să te cutremure și ești în pericol să te prăbușești e bine să te agăți de ce-ai făcut pînă atunci.”
„Cred că adevăratul personaj a fost textul” – interviu cu actrița Marina PALII jpeg
„Cred că adevăratul personaj a fost textul” – interviu cu actrița Marina PALII
„Aș investi în educație și apoi aș trăi o sută de ani să văd roadele ei într-o societate sănătoasă.“
Bienala, un loc al fugii continue – interviu cu Cosmin COSTINAȘ jpeg
Bienala, un loc al fugii continue – interviu cu Cosmin COSTINAȘ
„Sperăm ca un anumit tip de relație să se stabilească între obiectul artistic, între personajele de pe ecran și conversațiile interioare pe care fiecare dintre noi le avem.”
Istoria culturală a lumii povestită de culori jpeg
Istoria culturală a lumii povestită de culori
Albastrul prosperă doar pe tărîmurile nepămîntești ale cerului, ale mării și ale orizontului.
Jafar Panahi – film și cenzură, de aproape și de departe jpeg
Jafar Panahi – film și cenzură, de aproape și de departe
Debutul cinematografic și scenariile metaforice care vorbeau despre sistemul totalitar apar și în urma propriilor experiențe politice.
În preajma și totodată în inima Ansamblului brâncușian de la Tîrgu Jiu jpeg
În preajma și totodată în inima Ansamblului brâncușian de la Tîrgu Jiu
Noua carte trebuie percepută ca o sinteză esențială, consacrată devenirii singurei opere monumentale transmise nouă de Constantin Brâncuși, dar și semnificației acesteia.
Poetul într un oraș de graniță jpeg
Poetul într-un oraș de graniță
Despre Petre Stoica cineva mai prețios ar putea spune că a îngenuncheat în fața poeziei și a plecat din cele lumești exact de ziua ei.
„Original înseamnă să găsești personaje verosimile și să le pui în situații adevărate” – interviu cu regizorul Bogdan George APETRI jpeg
„Original înseamnă să găsești personaje verosimile și să le pui în situații adevărate” – interviu cu regizorul Bogdan George APETRI
„Plec la drum cu o idee, cu o poveste, gîndindu-mă strict doar la personaje, la situațiile în care se află ele, la problemele cu care se confruntă, la deciziile pe care trebuie să le ia.”
Gaspar Noé – Cinéma du corps  30 de secunde pentru abandonarea filmului  jpeg
Gaspar Noé – Cinéma du corps. 30 de secunde pentru abandonarea filmului.
Noé revoluționează printr-un cinema exclusiv senzorial, un cinema al corpurilor, în jurul cărora așterne o pleiadă de subiecte așa-zis tabu.
„Trebuie să ne luăm la revedere de la cîrciumar” – interviu cu regizorul Gabriel TEMPEA jpeg
„Trebuie să ne luăm la revedere de la cîrciumar” – interviu cu regizorul Gabriel TEMPEA
„Tot mai puțini dispun de tihna și fizionomia necesare savurării șnițelelor de proporții copleșitoare.”
Yorgos Lanthimos  Caninul, Alpii, homarul și Ifigenia jpeg
Yorgos Lanthimos. Caninul, Alpii, homarul și Ifigenia
Cinema-ul lui Lanthimos este în egală măsură autentic și artificial, realist și formalist.
Golania (1990) & Rezist (2017 2018)   un amplu ritual de trecere jpeg
O reașezare a condiției umane
Zoomizarea relațiilor umane sau microsoftizarea dialogurilor umane e brand global.
O scenă pentru tinerii muzicieni de jazz – interviu cu Bogdan MATEI jpeg
O scenă pentru tinerii muzicieni de jazz – interviu cu Bogdan MATEI
„Pure Jazz“ este o serie de concerte în care vor performa doar tinerii muzicieni cu vîrstă sub 30 ani și care au compoziții proprii.
Enescu și Caudella – întîmplare cu elev și profesor jpeg
Cum l-au furat pe Enescu. Probele implacabile noi
Numele lui Romeo Drăghici, executor testamentar, primul director al Muzeului Enescu, a părut mereu stimabil. Niciodată nimeni nu îi contestase fie practicile patrimoniale, fie influența masivă asupra destinului postum al lui Enescu.
Brâncuși și religia frumosului jpeg
Brâncuși și religia frumosului
Brâncuși detestă individualul, detaliul singular, descripția realistă și de aceea se angajează în căutarea esențelor spirituale, a ceea ce este ascuns și merită să fie revelat.
De ce este Enescu cel mai împlinit dintre noi jpeg
Patru scrisori inedite ale lui Enescu, identificate, editate, comentate și restituite muzicii lui
La 28 ianuarie 2022, cîțiva istorici, arhiviști, muzicieni, critici literari și jurnaliști au semnalat și criticat public o nouă licitație privată cu documente obținute indubitabil fraudulos din arhive publice.

Adevarul.ro

image
Avertizări de caniculă şi vijelii pentru toată ţara. Unde se vor înregistra fenomene extreme: harta regiunilor afectate
Avertizări de Cod Portocaliu şi Cod Galben de ploi torenţiale, vijelii şi grindină au fost emise marţi, 5 iulie, pentru mai multe judeţe din ţară.
image
Atacul rechinilor. Ce spun biologii marini despre cazul turistei românce ucise în Marea Roşie a Egiptului
Periodic, rechinii atacă turiştii în Marea Roşie. Ultima victimă este o româncă de 40 de ani din Suceava. Aceasta nu a avut nicio şansă în faţa Marelui Alb care la doar 600 de metri distanţă mai ucisese o turistă din Austria.
image
Cum se vor impozita imobilele şi care este baza de calcul pentru contribuţiile la pensii şi sănătate
Modificările Codului Fiscal prevăd, printre altele, şi modificări ale modului de calcul pentru plata imobilelor, dar şi a bazei de calcul pentru contribuţiile la sănătate şi pensii.

HIstoria.ro

image
Diferendul româno-bulgar: Prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat România după obţinerea independenţei
Pentru România, prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat după obținerea independenței a fost stabilirea graniței cu Bulgaria.
image
Controversele romanizării: Teritoriile care nu au fost romanizate, deși au aparținut Imperiului Roman
Oponenții romanizării aduc mereu în discuție, pentru a combate romanizarea Daciei, acele teritorii care au aparținut Imperiului Roman și care nu au fost romanizate. Aceste teritorii trebuie împărțite în două categorii: acelea unde romanizarea într-adevăr nu a pătruns și nu „a prins” și acelea care au fost romanizate, dar evenimente ulterioare le-au modificat acest caracter. Le descriem pe rând.
image
SUA și Republica Dominicană - Cum a eșuat o anexare dorită de (mai) toată lumea
Pe 2 decembrie 1823, într-o vreme când majoritatea coloniilor spaniole din Americi își declaraseră independența sau erau pe cale s-o câștige, președintele SUA, James Monroe, a proclamat doctrina care-i poartă numele și care a devenit unul dintre documentele emblematice ale istoriei politice a SUA și a lumii.