„Cred că adevăratul personaj a fost textul” – interviu cu actrița Marina PALII

După ce am văzut-o pe Marina Palii în Malmkrog, la cinema, am plecat convinsă că a mai apărut o revelație în filmul românesc. Cea care o interpretează pe contesa Olga în  lungmetrajul regizat de Cristi Puiu vorbește în realitate patru limbi străine, joacă pe scena din Arad și se implică constant în numeroase acțiuni umanitare legate de Ucraina. Debutul ei în film i-a adus o foarte meritată nominalizare pentru cea mai bună actriță într-un rol principal la Premiile Gopo din acest an. Am invitat-o să vorbim despre actorie și nu numai.

Debutul în filmul Malmkrog v-a oferit șansa de a repeta în limba franceză un text alcătuit în bună parte din dialoguri filozofice. Cum a fost să renunțați la instrumentele clasice actoricești în  favoarea „tiradelor  retorice”?

Nu am avut o abordare clasică dacă vorbim de o înțelegere a unei situații, a unui conflict între personaje sau dacă vorbim de construcția unui personaj așa cum am învățat în facultate. Dramaturgia a fost dată de sensul textului, care trebuia redat natural, precis, fără să fie încărcat cu interpretări actoricești. Nu știu în ce măsură au existat personaje. Cred că adevăratul personaj a fost textul.

Mare parte din colegii actori de la filmare erau francezi. Ați avut timp să repetați replicile (de multe ori foarte lungi) înainte de a reda pe platou confruntările dintre personaje?

Chiar dacă deseori erau discursuri flamboaiante, cred că sensul discursurilor a ieșit mai mult în evidență decît retorica acestora. Cît despre timpul pe care l-am avut să repetăm textul, acesta a fost limitat. Am ajuns ultima pe set, cînd filmările începuseră de ceva timp, de o săptămînă, dacă îmi amintesc bine. A trebuit să mă adaptez din mers, să învăț textul fie în pauze, fie după filmări, noaptea, pentru a doua zi. Uneori învățam replicile la machiaj, în timp ce îmbrăcam costumul, în pauza de masă. Pe scurt, pe unde apucam…

În ultima perioadă, tot mai mulți artiști aleg să se implice activ încercînd să influențeze deciziile proaste ale guvernanților. În același timp asistăm, neputincioși, la rezultatele catastrofale ale imixtiunii politicului în cultură și în artă... Ce ați schimba aici dacă ați putea?

E o discuție lungă. Și problema e că rămîne la nivelul unei discuții, al unei păreri, o vorbă spusă așa cum ne place nouă actorilor să ne dăm deștepți. Putere nu am. Nu am putere nici măcar să-mi schimb propria viață, darămite să schimb un sistem cu o moștenire canceroasă a comunismului, manifestată în viața de zi cu zi prin diverse cutume ale „micii înțelegeri”. Dar dacă aș putea, aș investi în educație și apoi aș trăi o sută de ani să văd roadele ei într-o societate sănătoasă, undeva pe la a treia generație. Cred că acolo e baza, în educație. Nu putem vorbi de înțelegerea și susținerea culturii într-o societate care trece de la sapă direct la TikTok. Nu zic că toată țara e așa, dar din ce am urmărit, cu riscul de a supăra, am observat că oamenii educați în România sînt o minoritate. Și atunci simt că facem artă așa, pentru noi, despre noi, noi între noi. Cît despre corupție, oportunism, incompetență, cumetrisme, servilism politic și alte daraveri, cred că tot ce pot să fac e să încerc eu să trăiesc corect, fără să încurajez cele mai sus enumerate. Sînt mai mult actriță decît activistă (sper!), dar dacă văd o nedreptate, rar tac. Eu nu pot schimba caracterele oamenilor, dar pot să-i încurajez să nu le pese doar de propriul bine și, atunci cînd văd o nedreptate, să nu treacă pe lîngă ea indiferenți.

                                                                     Malmkrog

Momentan cauzele umanitare mă preocupă mai mult decît teatrul

În ce spectacole vă putem urmări la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” din Arad? Dar la  București?

Momentan cauzele umanitare mă preocupă mai mult decît teatrul. Asta simt. În București încă nu joc, aș fi avut ocazia să încep acum ceva, dar au contat mai mult cauzele umanitare. În rest, joc la Arad, acolo unde sînt angajată, în spectacolele Școala și familia (regia Cristian Ban), Our Last Terminal. Platonovka (regia Botond Nagy), Terapie de grup în regia lui Tapasztó Ernö și Miracolul Sfîntului Gheorghe pus în scenă de Nikola Zavișici. Mi-aș fi dorit să joc și la București, dar asta e... E pentru prima dată pentru mine cînd arta vine pe locul doi.

Ați absolvit facultatea de limbi străine, vorbiți fluent rusă și polonă și ați terminat și un masterat la UNATC. A contat experiența studiilor umaniste cînd ați primit scenariul la Malmkrog?

La filmări m-a ajutat franceza, mai puțin rusa și polona. Franceza o știam din facultate. Eu credeam că o știu bine, pînă m-am trezit vorbind în fața camerei. Mi-a fost aproape imposibil să scap de accent. Am muncit foarte mult la pronunție, la cadența frazei, la redarea unui fir logic al discursului. Filologia m-a ajutat să înțeleg o parte din sensurile textului, să găsesc tot felul de referințe culturale. Spun o parte, pentru că nici acum nu cred că am înțeles pe deplin textul lui Soloviov.

A fost lectura dialogurilor despre război, progres și sfîrșitul lumii din cartea lui Vladimir Soloviov un punct de sprijin în redarea cu atîta naturalețe a replicilor?

Sensul textului m-a ajutat, evident. Textul meu a fost preluat de acolo, din acele dialoguri, cu mici modificări. Replicile spuse în franceză sînt din textul lui Soloviov.

Cum v-a „format” ca actriță rolul Olgăi?

Discursul Olgăi era în disonanță cu ce credeam eu despre lume și felul în care mă raportam la creștinism. Cu toate astea, am căutat umanitatea în motivațiile ei. După filmări, am început să îmi pun și mai multe întrebări legate de felul în care e construită lumea. Cred că marele meu cîștig e că am devenit, pe de o parte, mai determinată în tot ceea ce fac. Pe de altă parte, mai chibzuită în ceea ce privește alegerile în viață. Olga m-a ajutat să mă cunosc pe mine mai bine, atît cît am reușit să mă cunosc pînă în momentul de față.

Ați publicat poezii, texte de jurnal și proză scurtă. Unde ați situa acum scrisul și ce ați citit în ultima perioadă?

Scrisul a rămas în jurnale intime. Cînd e atîta literatură de calitate în jur, tot ceea ce încerc să redau în scris mi se pare banal, mă simt o impostoare. Tot încerc să mă apuc de un manual de mecanică cuantică. Am fost pasionată de fizică în liceu, dar la capitolul ăsta n-am parcurs decît două-trei noțiuni de mecanică cuantică și mi-ar plăcea să știu mai mult. Recent, am citit Acolo unde curg rîuri de lapte și miere de Vladimir Lorcenkov, o farsă tragică despre dorința moldovenilor de a ajunge cu orice preț în Italia, pămîntul făgăduinței. Ultima a fost Ferma animalelor, de Orwell. Citesc beletristică, în mare parte: Palahniuk, Murakami, Hesse, Ulițkaia, Huxley. Oliver Sacks scrie captivant. Citesc și  dramaturgie contemporană și mi-ar plăcea să citesc mai mult, dar sînt leneșă.

interviu realizat de Roxana CĂLINESCU