„Comunismul e un orgasm intelectual” – interviu cu Thierry WOLTON

Publicat în Dilema Veche nr. 841 din 23 - 29 aprilie 2020
„Comunismul e un orgasm intelectual” – interviu cu Thierry WOLTON jpeg

Există comunism generic? Există o definiție generală a acestui regim? Thierry Wolton este autorul trilogiei O istorie mondială a comunismului și al volumului Negaționismul de stînga, ambele publicate la Editura Humanitas. „Dacă luăm toate țările care au fost comuniste, adică cele 26 de state comuniste din secolul XX, și urmărim ce s-a întîmplat acolo vom constata că sistemul a fost întotdeauna același”, explică istoricul francez. „Regimul s-a comportat la fel. A urmat aceeași politică. Și a avut aceleași rezultate, adică zero în plan uman, ecologie, politică socială etc. În acest sens, putem vorbi într-adevăr despre un comunism generic. În plus, este destul de simplu să înțelegem că toate partidele comuniste care au luat puterea au urmat aceeași doctrină, marxism-leninism. Ele au aplicat rețeta lui Lenin, sistemul inventat de el. Ceea ce definește comunismul și astăzi este binomul partid unic – ideologie unică. Astăzi mai există doar șase țări din lume care îndeplinesc acest criteriu: Coreea de Nord, Vietnam, Laos, China, Cuba și Eritreea.”

Mulți oameni de stînga de astăzi spun că forța dictaturii este un derapaj, că regimul totalitar nu e o marcă a programului comunist…

Acest lucru este total neadevărat. Acești negaționiști încearcă într-adevăr să acrediteze ideea că nu a existat niciodată un comunism adevărat și că totul trebuie luat de la capăt pentru a aduce la putere un regim comunist autentic. De fapt, dacă te uiți la originea comunismului, vei vedea că totul a fost deja spus. Nu se poate face o distincție între teoria și practica comunismului. Ce ne învață marxism-leninismul? Că trebuie creat un partid revoluționar „profesionist” care să facă revoluția în locul proletariatului, care să instaureze dictatura proletariatului în numele proletariatului. Este un viciu de formă, dacă vreți: un partid unic care va institui o dictatură în numele unei clase sociale. Dictatura este intrinsecă comunismului dintr-un motiv simplu. Gîndiți-vă: un partid creat de intelectuali în general mic-burghezi decide să facă revoluția în numele proletariatului. Creează o ideologie. Apoi adaptează realitatea acestei ideologii. Acesta e și motivul pentru care pierderile și suferințele au fost atît de mari.

Cum se explică orbirea unei bune părți a intelectualității occidentale cu privire la ceea ce se petrecea în Europa de Est, sub regimurile comuniste?

Puțin spus, orbire… Pe mulți i-aș numi complici. Iar această orbire, cum o numiți, e boală veche. Între 1918 și 1927 apăruseră deja cărți și articole care relatau ce se petrecea în Rusia bolșevică. Se vorbea deja de lagăre. Se vorbea de execuțiile sumare. Inocența nu e o scuză. În cazul ororilor comunismului aveam de a face cu o orbire voluntară. Acestea fiind spuse, cred că partidele comuniste sînt mai scuzabile decît elitele intelectuale. Pentru că partidele comuniste au fost create ex nihilo. Începînd cu 1921, Moscova decide să construiască Internaționala a III-a. Și o face forțînd sciziuni în interiorul partidelor socialiste (partidele socialiste fiind, deci, primele victime ale comuniștilor). Așadar, mai toate partidele comuniste din lume erau subordonate Moscovei. Ba chiar, unele dintre ele, erau susținute, financiar, de Moscova. În ultima parte a trilogiei O istorie mondială a comunismului, intitulată Complicii, explic, printre altele, cum circulau acești bani. E ca și cum aceste partide ar fi străine. În cazul acestora, nu putem vorbi de orbire: e vorba de supunere. Și – nu putem s-o negăm – de credința că sistemul nu avea cum să fie greșit. Conducătorii chiar credeau că partidele comuniste reprezintă Rațiunea și că vor îndrepta omenirea spre fericire. Oricare ar fi pagubele! Scopul scuză mijloacele.

În schimb, orbirea intelectualilor este mai greu de explicat. Unii au fost comuniști din convingere și, da, nu vedeau, pentru că nu voiau să vadă ororile din Est. Dar ei sînt mai vinovați decît membrii de partid, din mai multe motive. În primul rînd, pentru că te aștepți să fie mai cultivați, mai informați decît restul lumii; că au mijloacele să înțeleagă mai bine lumea în care trăiesc; că nu cad în capcanele întinse de propagandă. Dincolo de Cortina de Fier încă pot înțelege compromisurile făcute cu regimul comunist de mulți intelectuali: acolo, dacă ieșeai din rînd, riscai să fii marginalizat – sau chiar mai rău. Însă aici, în Occident, în libertate, să alegi din proprie inițiativă să fii de partea totalitarismului… O explicație ar putea fi chiar originea intelectuală a comunismului. Căci comunismul, așa cum a fost gîndit de Marx, de Lenin, e o „afacere” a intelectualilor. Să ne amintim doar de faptul că Marx n-a prestat niciodată muncă fizică. El a fost susținut, întreținut de Engels. Lenin a trăit de pe urma moștenirilor și din gangsterism – Stalin a spart bănci pentru a finanța partidul. Mao, fără să muncească, a devenit un revoluționar „profesionist”. Cînd devii revoluționar de profesie nu mai poți face nimic altceva decît revoluție. Ei bine, mulți intelectuali s-au regăsit în acest model. Care e visul intelectualului, de la Platon încoace? Pentru că sînt savanți, pentru că sînt cultivați, rolul intelectualilor e să ghideze omenirea ignorantă pe căi mai bune. Pentru prima dată, un partid de intelectuali mic-burghezi va arăta calea de urmat pentru fericirea omenirii. Comunismul e un orgasm intelectual.

p14 coperta jpg jpeg

În Franța au existat și cîțiva intelectuali care au depășit această orbire…

Da, unii au deschis ochii. André Gide, care este un bun exemplu. André Gide, poate cel mai cunoscut scriitor francez în anii 1930 a fost invitat în Uniunea Sovietică. Comuniștii francezi îl știau drept un simpatizant al regimului, se gîndeau că se va întoarce de la Moscova și că va scrie cu entuziasm despre această călătorie – ceea ce ar fi însemnat un cîștig enorm pentru propagandă. Doar că s-a întîmplat exact pe dos. Deși autoritățile i-au întins covorul roșu, deși a fost primit ca un oaspete de seamă, Gide a fost vigilent și a văzut tot felul de neajunsuri. Revenit în Franța, a publicat volumul Întoarcere din URSS, o carte foarte critică despre cele descoperite acolo.

În schimb, Romain Rolland a rămas cu orbirea. L-a întîlnit pe Stalin, în persoană, exact cînd în URSS fusese adoptată o nouă lege potrivit căreia inclusiv persoane de 12 ani puteau fi condamnate la moarte și executate. La întîlnirea cu Stalin, umanistul Romain Rolland i-a reproșat că o asemenea lege va atrage atenția lumii întregi că regimul de la Moscova e inuman. Conducătorul i-a dat atunci asigurări că legea nu va fi aplicată niciodată – iar scriitorul, întors în Franța, s-a grăbit să transmită acest mesaj în mod evident mincinos.

Ce este, de fapt, negaționismul de stînga și care e amploarea fenomenului?

Negaționismul este negarea realității istorice. Atenție, nu vorbesc despre interpretarea faptelor – aici, oricine are dreptul la opinie, în numele libertății de exprimare. Negaționismul se referă la negarea faptelor dovedite. Negaționism înseamnă negarea realității. O formă de negaționism e să spui, de pildă, că regimurile comuniste nu sînt comuniste; și că comunismul nu a fost niciodată implementat cu adevărat. Asta e ceea ce aș numi super-negaționism. Haideți să luăm un exemplu. L-aș numi „marea gaură neagră în memoria secolului XX”. Foametea din țările comuniste. Mă refer la foametea din timpul Marelui Salt Înainte din China, de Holodomor din Ucraina sovietică, de foametea din timpul khmerilor roșii în Cambodgia. Foametea din țările comuniste a făcut tot atîtea victime cîte au făcut, cumulat, cele două războaie mondiale. Asta e o gaură neagră a memoriei. Pe fondul acestei găuri negre au apărut negaționiști care profită pentru a nega această realitate.

Un alt tip de negaționism e să găsești scuze crimelor comunismului. Exemplul cel mai grăitor se referă la ceea ce s-a petregut în Cambodgia. Există, chiar și în cazul acesta, încercări de inocentare a regimului. Așa zisele-argumente: acele oribile crime în masă sînt un răspuns la războiul din Vietnam; sau că bombardamentele americane au împins oamenii spre ură. Aceste pseudoargumente apar în unele cărți devenite de referință, dar și într-un film hollywoodian de mare succes. Negaționismul e deci transmis în bandă largă.

interviu de Matei MARTIN

Credit foto Thierry Wolton: J.F. Paga

951 15 Marius Giura foto Andrei Becheru jpg
„Generațiile de muzicieni se schimbă“ – interviu cu Marius GIURA
„Sîntem mîndri de artiștii pe care am reușit să îi invităm. Ei au adus faimă acestui festival.”
951 16 Credit foto Adi Molnar 1 jpeg
„Trec printr-o perioadă crem cu abțibilduri” – interviu cu OIGĂN
Am umblat pe străzi cu sens unic, m-am uitat în casa liftului cînd el era plecat la supermarket și mi-am găsit un fel de voce doar a mea.
p 15 Delta Bucurestiului 0778 jpg
„Încerc să încetinesc dispariția amintirilor din acest loc” – interviu cu regizoarea Eva PERVOLOVICI
„Pentru mine era important să arăt în film acest trecut simbolic, în același timp artistic și spiritual, al închisorii Văcărești.”
947 15 Alexandru Belc jpeg
„Mă interesează legătura dintre trecut și prezent” – interviu cu regizorul Alexandru BELC
„Cît de mult putem să ne luptăm pentru a nu lăsa compromisul să se instaleze în noi?”
p 15 coperta2 jpg
Nota traducătorului
Seria romanelor „În căutarea timpului pierdut” de Marcel Proust va apărea, începînd din acest an, la Editura Cartier în noua traducere a lui Cristian Fulaș.
p 21 jpg
David Lynch: fuga psihogenică
La David Lynch există o doză bine echilibrată de mister și de inexplicabil, de gangsteri și femei în pericol, de dedublare și subconștient.
945 15 Sebastian Strasser png
„Mi s-ar părea fabulos să fac un film SF în România” – interviu cu regizorul Sebastian STRASSER
Tehnica învățată în ultimii zeci de ani aș vrea să o aplic la poveștile autentice care sînt parte din sufletul țării în care m-am născut.
945 22 Christian Badea jpeg
„Voiam să aud ceva care să-mi dea încredere că există potențial” – interviu cu dirijorul Christian BADEA
„Tehnic, muzicienii tineri sînt buni, atitudinea lor e bună. Trebuie timp.”
„Altfelul este de multe ori mai ademenitor și, uneori, mai trainic” – interviu cu Horațiu MĂLĂELE jpeg
„Altfelul este de multe ori mai ademenitor și, uneori, mai trainic” – interviu cu Horațiu MĂLĂELE
„Cînd viața începe să te cutremure și ești în pericol să te prăbușești e bine să te agăți de ce-ai făcut pînă atunci.”
„Cred că adevăratul personaj a fost textul” – interviu cu actrița Marina PALII jpeg
„Cred că adevăratul personaj a fost textul” – interviu cu actrița Marina PALII
„Aș investi în educație și apoi aș trăi o sută de ani să văd roadele ei într-o societate sănătoasă.“
Bienala, un loc al fugii continue – interviu cu Cosmin COSTINAȘ jpeg
Bienala, un loc al fugii continue – interviu cu Cosmin COSTINAȘ
„Sperăm ca un anumit tip de relație să se stabilească între obiectul artistic, între personajele de pe ecran și conversațiile interioare pe care fiecare dintre noi le avem.”
Istoria culturală a lumii povestită de culori jpeg
Istoria culturală a lumii povestită de culori
Albastrul prosperă doar pe tărîmurile nepămîntești ale cerului, ale mării și ale orizontului.
Jafar Panahi – film și cenzură, de aproape și de departe jpeg
Jafar Panahi – film și cenzură, de aproape și de departe
Debutul cinematografic și scenariile metaforice care vorbeau despre sistemul totalitar apar și în urma propriilor experiențe politice.
În preajma și totodată în inima Ansamblului brâncușian de la Tîrgu Jiu jpeg
În preajma și totodată în inima Ansamblului brâncușian de la Tîrgu Jiu
Noua carte trebuie percepută ca o sinteză esențială, consacrată devenirii singurei opere monumentale transmise nouă de Constantin Brâncuși, dar și semnificației acesteia.
Poetul într un oraș de graniță jpeg
Poetul într-un oraș de graniță
Despre Petre Stoica cineva mai prețios ar putea spune că a îngenuncheat în fața poeziei și a plecat din cele lumești exact de ziua ei.
„Original înseamnă să găsești personaje verosimile și să le pui în situații adevărate” – interviu cu regizorul Bogdan George APETRI jpeg
„Original înseamnă să găsești personaje verosimile și să le pui în situații adevărate” – interviu cu regizorul Bogdan George APETRI
„Plec la drum cu o idee, cu o poveste, gîndindu-mă strict doar la personaje, la situațiile în care se află ele, la problemele cu care se confruntă, la deciziile pe care trebuie să le ia.”
Gaspar Noé – Cinéma du corps  30 de secunde pentru abandonarea filmului  jpeg
Gaspar Noé – Cinéma du corps. 30 de secunde pentru abandonarea filmului.
Noé revoluționează printr-un cinema exclusiv senzorial, un cinema al corpurilor, în jurul cărora așterne o pleiadă de subiecte așa-zis tabu.
„Trebuie să ne luăm la revedere de la cîrciumar” – interviu cu regizorul Gabriel TEMPEA jpeg
„Trebuie să ne luăm la revedere de la cîrciumar” – interviu cu regizorul Gabriel TEMPEA
„Tot mai puțini dispun de tihna și fizionomia necesare savurării șnițelelor de proporții copleșitoare.”
Yorgos Lanthimos  Caninul, Alpii, homarul și Ifigenia jpeg
Yorgos Lanthimos. Caninul, Alpii, homarul și Ifigenia
Cinema-ul lui Lanthimos este în egală măsură autentic și artificial, realist și formalist.
Golania (1990) & Rezist (2017 2018)   un amplu ritual de trecere jpeg
O reașezare a condiției umane
Zoomizarea relațiilor umane sau microsoftizarea dialogurilor umane e brand global.
O scenă pentru tinerii muzicieni de jazz – interviu cu Bogdan MATEI jpeg
O scenă pentru tinerii muzicieni de jazz – interviu cu Bogdan MATEI
„Pure Jazz“ este o serie de concerte în care vor performa doar tinerii muzicieni cu vîrstă sub 30 ani și care au compoziții proprii.
Enescu și Caudella – întîmplare cu elev și profesor jpeg
Cum l-au furat pe Enescu. Probele implacabile noi
Numele lui Romeo Drăghici, executor testamentar, primul director al Muzeului Enescu, a părut mereu stimabil. Niciodată nimeni nu îi contestase fie practicile patrimoniale, fie influența masivă asupra destinului postum al lui Enescu.
Brâncuși și religia frumosului jpeg
Brâncuși și religia frumosului
Brâncuși detestă individualul, detaliul singular, descripția realistă și de aceea se angajează în căutarea esențelor spirituale, a ceea ce este ascuns și merită să fie revelat.
De ce este Enescu cel mai împlinit dintre noi jpeg
Patru scrisori inedite ale lui Enescu, identificate, editate, comentate și restituite muzicii lui
La 28 ianuarie 2022, cîțiva istorici, arhiviști, muzicieni, critici literari și jurnaliști au semnalat și criticat public o nouă licitație privată cu documente obținute indubitabil fraudulos din arhive publice.

Adevarul.ro

image
Cum au ajuns romii în principatele române. Statistic, ei sunt mult mai numeroşi decât în orice ţară
De la plecarea lor din India, în urma certurilor dintre conducători, s-au despărţit în două ramuri, o parte îndreptându-se spre Nordul Africii, în timp ce partea cea mai consistentă a luat calea Europei.
image
Povestea nefardată a românului închis în China: „Stăteam într-o cuşcă cu gratii şi dormeam pe o pătură plină de sânge“
Marius Balo l-a căutat pe Dumnezeu la seminarul teologic din Cluj-Napoca, apoi la Academia de studii teologice „Sfântul Vladimir“ din New York, dar l-a găsit cu adevărat într-o celulă de 16 metri pătraţi din Shanghai. A petrecut opt ani în închisorile chinezeşti, timp în care a cunoscut iadul pe Pământ, însă acum consideră că toată experienţa a fost, de fapt, o binecuvântare.
image
Cum au vrut bulgarii să anexeze toată Dobrogea. Jafuri, crime şi bomboane otrăvite în Primul Război Mondial
După nici jumătate de veac de la ieşirea Dobrogei de sub stăpânirea otomană, provincia dintre Dunăre şi Marea Neagră a cunoscut din nou ororile ocupaţiei, de data aceasta ale bulgarilor, care au încercat să anexeze toată provincia prin jefuirea şi omorârea populaţiei.

HIstoria.ro

image
România, alianțele militare și Războaiele Balcanice
Se spune că orice conflict militar extins are parte de un preambul, iar preludiul Primului Război Mondial a fost constituit de cele două conflicte balcanice din anii 1912 și 1913.
image
„Greva regală” și răspunsul lui Ion Mihalache
În prima parte a lui octombrie 1945, Lucreţiu Pătrășcanu îl abordează pe Mihalache, propunându-i să devină prim-ministru în locul lui Petru Groza.
image
Sultanul Mahmud II – călăul ienicerilor
Sultanul otoman Mahmud II (1808-1839) a fost cel care a iniţiat seria de reforme ce urma să modernizeze îmbătrânitul Imperiu Otoman şi să îl ridice la nivelul puterilor occidentale. Urcând pe tron în contextul luptelor dintre reformatori şi conservatori, Mahmud a înţeles mai bine decât vărul său, sultanul Selim III, cum trebuie implementate reformele la nivelul întregului imperiu.