„Cînd nu mai ai droguri, te hrănești cu afecțiunea celorlalți” – interviu cu Monica STAN

Publicat în Dilema Veche nr. 953 din 14 – 20 iulie 2022
image

Are pregătire în psihologie și lucrează de ani buni ca scenaristă. Monica Stan și-a făcut debutul în regie cu Imaculat, realizat alături de George Chiper-Lillenmark, în care spune povestea adolescentei Daria, a dependenței de heroină și a vulnerabilității extreme într-o clinică de dezintoxicare. La Festivalul de Film de la Veneția, Imaculat a primit premiul pentru debut, premiul pentru regie la secțiunea „Giornate degli Autori“ și premiul pentru cel mai bun scenariu la secțiunea „Autrici under 40“.

Filmul este inspirat chiar din povestea ta. Ai spune că ai retrăit perioada internării în clinica de dezintoxicare prin Daria (Ana Dumitrașcu) sau mai degrabă că ai reușit să-ți păstrezi obiectivitatea ca regizoare și scenaristă?

Nici una, nici alta. Mi-e imposibil să retrăiesc această poveste. Mai degrabă am transformat experiențele pe care le-am avut și le-am investigat, le-am înțeles mai bine prin film. Pe de altă parte, ca regizor, nu cred că e posibil să fii obiectiv, indiferent că e povestea ta sau a altuia. Am reușit să mă detașez întrucîtva de poveste, am cîștigat obiectivitate, deși nu într-un sens absolut, pentru că m-am pus mai mult în pielea celorlalte personaje. Nu am scris gîndindu-mă doar la Daria, ci și la bărbații din jurul ei, la motivațiile lor: de ce fac aceste lucruri, cum se raportează la ea, care sînt intențiile lor, de unde vin ei, care sînt dorințele și așteptările lor, pentru a nu-i reprezenta într-un fel foarte schematic.

Cum ai ales acea constelație de personaje masculine care o înconjoară pe Daria, cu tipologii clare – masculinitatea toxică la Costea sau iubirea codependentă la Spartac?

I-am ales așa cum i-am întîlnit în viața reală. Pe atunci nu îi ziceam masculinitate toxică, e un termen intrat destul de recent în vocabularul nostru. Alegerile personajelor au venit din experiența personală, dar evident ajută foarte mult să analizezi experiențele prin care treci, să le înțelegi mai bine, mai în profunzime.

Știu că ați lucrat mai multă vreme cu Ana Dumitrașcu pînă cînd ați știut care este vocea personajului. Cînd ai știut că e gata, că asta e Daria?

Am ținut-o mai mult în casting și am încercat, într-adevăr, mai multe variante de personaj, la fel și cu celelalte fete care rămăseseră. Fiecare ar fi făcut alt personaj și trebuia să-mi dau seama cum exact influențează tot parcursul personajului și al filmului această alegere a actriței. Din momentul în care am ales-o pe Ana, am continuat procesul de căutare a personajului și de intrare în personaj. Pe măsură ce înaintam în filmare, am rafinat personajul unic pe care-l aducea ea, Ana intra tot mai mult în personaj, era tot mai acolo. Învață intuitiv, învață jucînd personajul, așa îl deprinde. Eu nu sînt adepta psihanalizei personajului cu actorii, pentru că nu prea poți traduce această înțelegere teoretică în joc, ci poate chiar să încurce. Mă interesează mai mult să creez situații din care personajul să iasă la iveală de la sine. Ana învață din situații, cu cît e expusă mai mult, cu cît e mai mult pe mindset-ul Dariei, cu atît va fi mai mult Daria.

De ce lipsește relația mamă-fiică în film?

În realitate au existat mai multe secvențe cu mama, le-am și filmat, dar au picat la montaj. Nu pentru că nu mi-ar fi plăcut, dar la montaj privești în întregime povestea și atunci trebuie să renunți la lucruri care poate ți-au plăcut foarte mult, dar nu-și au sensul în economia filmului. Văzînd secvențele filmate, mi-am dat seama că se pune foarte mult responsabilitatea pe părinți pentru situația Dariei. Dar pe mine nu mă interesa aspectul ăsta, ci ce se întîmpla în clinică. Atunci, pentru a păstra focusul pe ceea ce voiam, am renunțat la relația cu mama, cu tatăl, care apărea și el, la fel și cu personalul medical.

Tot grupul de la clinica de dezintoxicare e un soi de familie-surogat pînă la urmă.

Da, așa e pentru toți cei care merg acolo. Am vrut să recreez acea stare de bine, de confort, de siguranță pe care o ai și pe care am simțit-o și eu acolo cînd am fost internată. Afară ești considerat cumva un paria, un drogat, o persoană coruptă, chiar și în cadrul familiei, ca Daria. Apoi ajungi într-un grup în care toată lumea e la fel, toți sînt toxicomani și nu mai ai sentimentul de rușine, de culpabilitate. Se creează un fel de familie din cauza ostracizării pe care o suferi în mediul tău natural, la familie sau la școală.

Și totuși, ei se și canibalizează reciproc. Mi-a rămas în minte replica lui Spartac: „Vrei să te ridici? Ridică-te, ce, nu te las eu?“, ținînd-o pe Daria strîns pe după ceafă. Într-un fel, nici nu se lasă unul pe altul să evolueze.

Și relațiile de familie pot fi foarte toxice. Se creează relații codependente, toată lumea încearcă să extragă ceva de la celălalt, doar că aici nu sînt bani. E vorba de validare, atenție, afecțiune, toate astea sînt valută pentru ei. Te afli într-o stare foarte vulnerabilă, ești un pacient închis, fără conexiune la lumea exterioară. Singurele resurse sînt cele umane și, implicit, cele emoționale. Cu asta te hrănești. Nu mai ai droguri, ești în sevraj, te hrănești cu afecțiunea celorlalți. Ai o nevoie foarte mare de a fi integrat, acceptat, ridicat de privirea celuilalt. Asta corupe relațiile de acolo, pentru că sînt bazate pe acest schimb și nu pe ceva autentic. Nu zic că nu există sinceritate în relațiile astea, dar nu sînt bazate pe o privire clară asupra celuilalt, pe o încercare de a-l vedea așa cum e în realitate, ci sînt bazate foarte mult pe idealizare, pe ce vrei tu să vezi și ce vrei să vadă celălalt în tine. Iar asta nu se limitează la clinicile de dezintoxicare.

Da, există atîtea relații toxice în viața de zi cu zi.

Și funcționează pe același principiu, e un troc de capital de imagine.

image

Care au fost reacțiile publicului după primele proiecții, și mai ales ale tinerilor?

Am primit reacții foarte pozitive, multe fete și femei au empatizat puternic cu filmul și cu personajul, dar și bărbați, ceea ce m-a bucurat foarte tare. Mai multe fete tinere ne-au spus, și mie, și Anei, că se simt reprezentate prin personajul Dariei. Mă surprinde de fiecare dată cît de cald, de deschis și curios este publicul. Oamenii încearcă de fiecare dată să înțeleagă ce ai vrut să spui, chiar dacă nu se potrivește cu ce și-ar fi dorit ei. Pun întrebări și pun foarte mult din ei, pentru că filmul permite asta. Oricum, tu îți faci tu filmul tău în cap, ca spectator, iar mie asta îmi place foarte tare, oamenii își proiectează diferite lucruri în minte, iar filmul diferă un pic în percepția fiecăruia.

Au schimbat premiile percepția publicului?

Eu m-am simțit foarte bine primită cu filmul, nu neapărat pentru că a fost premiat la Veneția, deși clar asta a adus mai multă atenție. Din păcate, ăsta e sistemul în care încă funcționăm, premiile atrag atenția, sînt un semn al performanței și din cauza asta multe filme bune sînt neglijate, nu ajung în atenția publicului.

Ce consideri că am putea face ca să aducem mai mulți spectatori în cinematografe?

Tinerii sînt de fapt foarte deschiși, cei cu care am vorbit după proiecții au fost foarte receptivi și interesați. Problema e să ajungă filmele la ei. O soluție ar fi ca, în loc să aștepți ca ei să meargă la cinematograf, să te duci tu cu filmele la ei, să existe mai multe programe educaționale în școli care să folosească filmul ca pe un instrument. Istoria filmului este bogată, avem o cultură foarte vizuală, mult mai mult decît acum 50 de ani. Mi se pare logic și firesc să introducem filmul ca instrument în școli, dincolo de cărți. Cred că o educație cinematografică ar ajuta foarte mult. Se pot aborda multe subiecte școlare prin cinema.

Altfel, cred că publicul suferă foarte tare după anii de pandemie. S-a dezvoltat foarte mult online-ul, oamenii au ocazia să vadă filme în confortul casei și asta îi descurajează de la ieșit. Dar cred că e doar o perioadă de tranziție, lucrurile nu rămîn niciodată la fel. Și istoria cinematografiei a trecut prin nenumărate schimbări și se adaptează, cu toții ne adaptăm. Pandemia ne-a demonstrat asta tuturor.

Ce ai simțit prima dată cînd ai văzut filmul terminat?

Am văzut filmul de sute ori în toate etapele sale. (Rîde) L-am văzut de n ori la montaj, apoi am mai trecut prin el de n ori la sonorizare, după care a mai fost și colorizarea. Am făcut o probă într-o sală dintr-un mall, unde condițiile sînt foarte bune – doar eu, George [Chiper-Lillenmark – n.r.], sunetistul și producătorul. Atunci l-am văzut prima dată la cinematograf și am intrat în starea lui, am intrat în film pînă la capăt, deși îl văzusem de sute de ori pînă în momentul ăla. Mi s-a părut că au trecut zece minute, am pierdut noțiunea timpului, chit că e un film de aproape două ore, dar n-am simțit asta în sală. Da, a fost un fel de catharsis, a fost foarte intensă experiența. De fiecare dată cînd îl revăd resimt asta. Acum nu-l mai urmăresc la proiecțiile cu public, nu mai merg pentru că simt tensiunea din sală, mă simt foarte vinovată pentru disconfortul creat în spectatori.

Nu mi se pare că ai de ce să te scuzi, din durere se naște arta.

Pentru mine, asta e o slăbiciune și cînd lucrez cu actorii, pentru că trebuie să-i pun în poziții incomode – nu în modul de lucru, am grijă de ei. Dar în anumite secvențe ei trebuie să treacă prin emoții incomode. Așa că simt foarte mult presiunea de a nu-l deranja pe celălalt, inclusiv față de spectatori.

Ai ținut legătura cu persoanele alături de care ai fost în clinica de dezintoxicare, au văzut filmul?

Nu au văzut filmul, nu am păstrat legătura cu ei pe termen lung. A și trecut foarte mult timp de atunci, sînt 18 ani. Pe noi ne unea foarte mult consumul. În momentul în care eu chiar m-am lăsat, s-au dus și relațiile astea, pentru că mulți dintre ei continuă să consume și afară. Tu, ca să nu mai consumi, trebuie să te rupi, e cumva cel mai natural lucru, să nu mai ai nimic care să-ți aducă aminte de consum. Pe mine asta m-a ajutat foarte mult, faptul că nu consumam cu anturajul de la școală sau cu cei cu care mă vedeam zilnic. Atunci cînd am renunțat la el, am putut să-mi ating scopul de a mă lăsa.

interviu realizat de Cristina ȘTEFAN

credit foto: Loránd Vakarcs

957 15 Fanny Chartres jpg
CC jpg
A nu trăi (doar) din trecut
Muzica celor de la Soft Machine (numele e preluat de la romanul lui William Burroughs) s-a dorit de la început un fel de happening, utilizînd lumini psihedelice și folosind influențe diverse.
957 21 Ligia Ciornei foto din arhiva personala jpeg
„Generația de acum minimalizează schizofrenia perioadei comuniste” – interviu cu Ligia CIORNEI
„Am încercat să surprindem efervescența interioară a unei femei însărcinate care e obligată să ia o decizie din cauza circumstanțelor.”
956 16 Cazacu1 jpg
Un maestru al jazz-ului spiritual
La cei 84 ani ai săi, Charles Lloyd a fost decanul de vîrstă al invitaților ediției de anul acesta a Festivalului de Jazz de la Gărîna.
c sebastian marcovici 1 jpg
O pădure, trei călăreți, o fată frumoasă. Și „Persona” lui Andryi Zholdak la FITS
Cîteva note fugare pe marginea spectacolului „Femeia mării”, prezentat pe scena Festivalului de Teatru de la Sibiu de trupa Teatrului Național Marin Sorescu.
955 15 Razvan Scurtu jpg
954 15 Jinte Deprez & Maarten Devoldere jpg
„Cîntecele de dragoste n-o să fie niciodată depășite” – interviu cu muzicianul Maarten DEVOLDERE
„Pentru mine, albumele cu cea mai mare însemnătate sînt despre dragoste și despărțiri.”
953 15 Gabriel Achim jpg
953 21 Banu2 jpg
Peter Brook, dispariția
El a ştiut întotdeauna cum să injecteze energie şi să însufleţească un public care a resimțit dorinţa regizorului de a-l erija în partener.
p 22 Monica Stan credit Lorand Vakarcs jpg jpg
„Cînd nu mai ai droguri, te hrănești cu afecțiunea celorlalți” – interviu cu Monica STAN
„Și relațiile de familie pot fi foarte toxice. Se creează relații codependente, toată lumea încearcă să extragă ceva de la celălalt, doar că aici nu sînt bani.”
p 23 credit P  Dalea jpg
Mai rău ca moartea
Datorită acțiunii de la Reșița, am observat cum opinia publică poate fi stîrnită printr-un demers artistic, asumîndu-și o postură interogativă sau reflexivă în raport cu lumea socială și dramele ei.
951 15 Marius Giura foto Andrei Becheru jpg
„Generațiile de muzicieni se schimbă“ – interviu cu Marius GIURA
„Sîntem mîndri de artiștii pe care am reușit să îi invităm. Ei au adus faimă acestui festival.”
951 16 Credit foto Adi Molnar 1 jpeg
„Trec printr-o perioadă crem cu abțibilduri” – interviu cu OIGĂN
Am umblat pe străzi cu sens unic, m-am uitat în casa liftului cînd el era plecat la supermarket și mi-am găsit un fel de voce doar a mea.
p 15 Delta Bucurestiului 0778 jpg
„Încerc să încetinesc dispariția amintirilor din acest loc” – interviu cu regizoarea Eva PERVOLOVICI
„Pentru mine era important să arăt în film acest trecut simbolic, în același timp artistic și spiritual, al închisorii Văcărești.”
947 15 Alexandru Belc jpeg
„Mă interesează legătura dintre trecut și prezent” – interviu cu regizorul Alexandru BELC
„Cît de mult putem să ne luptăm pentru a nu lăsa compromisul să se instaleze în noi?”
p 15 coperta2 jpg
Nota traducătorului
Seria romanelor „În căutarea timpului pierdut” de Marcel Proust va apărea, începînd din acest an, la Editura Cartier în noua traducere a lui Cristian Fulaș.
p 21 jpg
David Lynch: fuga psihogenică
La David Lynch există o doză bine echilibrată de mister și de inexplicabil, de gangsteri și femei în pericol, de dedublare și subconștient.
945 15 Sebastian Strasser png
„Mi s-ar părea fabulos să fac un film SF în România” – interviu cu regizorul Sebastian STRASSER
Tehnica învățată în ultimii zeci de ani aș vrea să o aplic la poveștile autentice care sînt parte din sufletul țării în care m-am născut.
945 22 Christian Badea jpeg
„Voiam să aud ceva care să-mi dea încredere că există potențial” – interviu cu dirijorul Christian BADEA
„Tehnic, muzicienii tineri sînt buni, atitudinea lor e bună. Trebuie timp.”
„Altfelul este de multe ori mai ademenitor și, uneori, mai trainic” – interviu cu Horațiu MĂLĂELE jpeg
„Altfelul este de multe ori mai ademenitor și, uneori, mai trainic” – interviu cu Horațiu MĂLĂELE
„Cînd viața începe să te cutremure și ești în pericol să te prăbușești e bine să te agăți de ce-ai făcut pînă atunci.”
„Cred că adevăratul personaj a fost textul” – interviu cu actrița Marina PALII jpeg
„Cred că adevăratul personaj a fost textul” – interviu cu actrița Marina PALII
„Aș investi în educație și apoi aș trăi o sută de ani să văd roadele ei într-o societate sănătoasă.“
Bienala, un loc al fugii continue – interviu cu Cosmin COSTINAȘ jpeg
Bienala, un loc al fugii continue – interviu cu Cosmin COSTINAȘ
„Sperăm ca un anumit tip de relație să se stabilească între obiectul artistic, între personajele de pe ecran și conversațiile interioare pe care fiecare dintre noi le avem.”
Istoria culturală a lumii povestită de culori jpeg
Istoria culturală a lumii povestită de culori
Albastrul prosperă doar pe tărîmurile nepămîntești ale cerului, ale mării și ale orizontului.
Jafar Panahi – film și cenzură, de aproape și de departe jpeg
Jafar Panahi – film și cenzură, de aproape și de departe
Debutul cinematografic și scenariile metaforice care vorbeau despre sistemul totalitar apar și în urma propriilor experiențe politice.

Adevarul.ro

image
Paguba unor români care şi-au rezervat vacanţe în Grecia. „O voce răstită a spus că doar turiştii din România fac asta”
Mai mulţi români care voiau să-şi rezerve vacanţa în Grecia au fost victimele unor escroci. Acum, turiştii au pierdut sute şi chiar mii de euro pe care e posibil să nu-i mai recupereze.
image
Dispută într-o grădiniţă făcută cu banii statului ungar: „Pot veni şi copii români, dar educaţia va fi în maghiară”
Biserica Reformată a construit în Huedin (judeţul Cluj) o grădiniţă cu predare în limba maghiară. Un reprezentant al bisericii a precizat că grădiniţa a fost construită cu sprijin din partea  statului ungar, dar că va primi şi copii români.
image
Noi obligaţii pentru munca part-time: Angajaţii depun declaraţii în fiecare lună. Cât li se reţine din venit. Exemple de calcul
Ministerul Finanţelor a pus în dezbatere publică un proiect de ordin prin care aprobă normele de aplicare a taxării muncii part-time la fel ca pentru munca cu normă întreagă.

HIstoria.ro

image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.
image
Armele dacilor: formidabile și letale
Dacii erau meșteșugari desăvârșiți în prelucrarea metalelor, armele făurite de fierarii daci fiind formidabile și letale. Ateliere de fierărie erau în toate așezările, multe făcând unelte agricole sau obiecte de uz casnic, dar un meșter priceput putea foarte ușor să facă și arme.
image
Războiul Troian, între mit și realitate. A existat cu adevărat?
Conform legendei, Troia a fost asediată timp de zece ani și apoi cucerită de grecii regelui Agamemnon. Motivul izbucnirii Războiului Troiei ar fi fost, conform „Iliadei”, răpirea Elenei, cunoscută drept frumoasa Elena, Elena din Argos sau Elena a Spartei, fata lui Zeus și a Ledei.