„Cînd «intelectualizezi» pierzi din spontaneitate” – interviu cu actrița Anamaria VARTOLOMEI

La 6 ani a plecat din Bacău spre Paris, la părinții ei. La 10 ani a debutat în filmul La petite princesse al Evei Ionesco, unde a jucat alături de Isabelle Huppert. Cu acest prim rol a fost nominalizată la premiul „Lumière” pentru cea mai promițătoare actriță. A urmat cursuri de artă dramatică în timp ce a continuat să interpreteze personaje diferite pentru cinema. Filmul L’Événement, unde are rolul principal feminin, este regizat de Audrey Diwan și a primit anul acesta „Leul de Aur” la Veneția. Am cunoscut-o la București la un spectaculos exercițiu de actorie derulat în cadrul „Managing Talents” și inclus în festivalul „Les Films de Cannes à Bucarest”. Anamaria Vartolomei a povestit cu șarm și modestie netrucată despre film și proiectele ei.

V-ați născut într-un sat de lîngă Bacău și ați plecat din țară cînd aveați 6 ani, în 2005. Aveți amintiri în acea perioadă?

Așa este, eram deja la grădiniță în România, unde fusesem crescută de bunici, iar cînd am ajuns în Franța am intrat direct în clasa pregătitoare, unde am continuat și cu bacalaureatul. Eram foarte mică, nu am amintiri de atunci, șocul cultural a fost foarte mare. Nu vorbeam limba și mi-a fost greu, a fost o noutate mare, iar Franța a fost prima țară pe care am vizitat-o și în care m-am și stabilit...

Cînd plecaseră părinții în Franța?

Cînd eu aveam 2 ani. Mama era infirmieră, tata lucra ca manager într-o agenție de turism, dar voiau ceva al lor și au plecat în Franța, la Paris, și cînd au considerat că mă pot aduce, am venit la ei. Pînă atunci am trăit cu bunicii, nu se punea problema că aș putea călători...

La 10 ani ați debutat în filmul L’Événement regizat de Eva Ionesco, unde ați avut-o ca parteneră pe Isabelle Huppert. Cum a fost prima experiență pe un platou de filmare?

Am amintiri foarte frumoase, a fost primul meu rol și primul contact cu o cameră  de filmat și m-am simțit foarte protejată și respectată, dar mă și pregătisem pentru rol cu Eva (Ionesco, n.r.) două luni înainte  de turnaj. Nu știam la acea vreme cine e Isabelle Huppert, ce actriță imensă am în fața mea, dar ea are ceva magnetic, impresionant, aș spune chiar spectral.

A venit și ea la București, tot în cadrul Les Films de Cannes, în 2010...

Da? Genial! E o profesionistă și o persoană extrem de riguroasă, de precisă, avea ceva foarte profund cînd îmi vorbea.

Între Ma petite princesse  și L’Événement ați jucat în mai multe filme și v-ați terminat și studiile de actorie. Așa a fost?

Am luat bacalaureatul și, de dragul mamei, m-am înscris la o facultate de teatru la Sorbona, dar nu am urmat cursurile și, în plus, mă și simțeam vinovată de parcă aș fi luat locul altcuiva.

De ce?

Pentru că nu mă interesa de fapt teoria, nici modulele universitare și am decis să fac cursuri de artă dramatică de pe la 13 ani, cînd am urmat „Les Cours Florent” și încă o școală prestigioasă care se numește „Les Enfants Terribles”, ambele în Paris. Dar pe un platou de filmare mă simțeam mai confortabil pentru că e mai multă noutate și e mai „creativ”. Și teatrul e creativ, dar eu mă plictiseam cumva să repet pe scenă deși a fost foarte interesant și mi-au plăcut mult cursurile la „Les Enfants Terribles” pentru că era teatru clasic, contemporan, dar și improvizație și ore de dans unde înveți să te  joci cu corpul. Am impresia că atunci cînd „intelectualizezi” te închizi prea mult și pierzi din spontaneitate. Pe un platou de filmare e altfel, lucrezi mult pentru ca o scenă să iasă bine. De exemplu, în L’Événement, cînd lucram cu regizoarea Audrey Diwan în timpul lockdown-ului, am vorbit la telefon zilnic, ne-am documentat pe cărți și pe alte referințe pentru a „desena” personajul meu și am legat astfel o prietenie; apoi am făcut repetiții fizice, am revenit la viața normală, am început repetițiile pentru film și am lucrat uneori 30 de duble și eu mi-am dat seama că asta îmi place, că atunci cînd repeți atît de mult și faci aceeași scenă de atîtea ori ajungi la un moment în care te abandonezi complet și atunci abia ai impresia că personajul iese la iveală. Textul îl știi, emoția la fel. Încerci doar să o trăiești.

A fost un rol greu?

Complex aș spune. Un challenge, dar nu greu, pentru că eram foarte implicată în ideile și temele  avortului și în noțiunile de libertate, libertatea de a alege, atracția sexuală... Filmul abordează multe aspecte din viața unei tinere.

Cum v-ați documentat despre problemele avortului în anii ’60?

Regizoarea Audrey Diwan mi-a trimis toată documentația, dar prin cartea autobiografică scrisă de Annie Ernaux, care e foarte detaliată, am aflat despre avortul clandestin.

Este filmul L’Événement o adaptare fidelă a romanului scris de Annie Ernaux?

Nu aș spune că se îndepărtează mult de la carte, dar regizoarea are o viziune proprie și rămîne fidelă viziunii lui Annie Ernaux. Personajul meu are fațete diferite: în carte, Annie povestește cum era ea de la 18 la 22 de ani și apar destule lucruri intime din care eu am decis să mă hrănesc pentru personajul meu din film. Am citit cartea pe platoul de filmare și m-a dezorientat într-un fel, m-a tulburat. Rolul pe care urma să-l joc era deja construit pentru un scenariu de film, nu pentru o carte. Am închis așadar volumul, dar m-am inspirat din el în unele aspecte. Annie Ernaux, cînd a văzut filmul pentru prima dată, mi-a spus că nimeni nu ar fi putut să joace mai bine povestea ei  autobiografică din carte.

De obicei scriitorii sînt foarte sceptici cînd văd transpunerile cinematografice ale textelor...

Ei i-a plăcut foarte mult. A urmărit și versiunile de scenariu care au fost mai multe, a vorbit cu Audrey (Diwan, n.r.) și a subliniat că trebuie să fie „just”, adică îi propunea uneori altceva cînd nu i se părea adecvat epocii. De exemplu, a semnalat faptul că în anii  ’60 nu se folosea un anume cuvînt sau faptul că o fată sau un băiat nu ar fi reacționat așa pe atunci, dar înainte de a începe filmarea, Annie (Ernaux, n.r.) a trimis o frază, un citat din Cehov: „Soyez juste, le reste viendra de surcroît”. Mie mi s-a părut foarte inteligent faptul că Audrey a decis ca personajul ei să se numească Anne și nu Annie pentru că în mod automat ai o distanță față de carte. Și asta ne-a permis nouă să adaptăm personajul luîndu-ne libertatea necesară.

Cît a durat filmarea?

Cam 30 de zile.

                                                                L’Événement

V-ați așteptat la succesul care a urmat la Veneția?

Noi speram la Cannes, care ne selecționase deja în categoria Un Certain Regard, dar Alberto  Barbera, directorul festivalului de film de la Veneția, ne-a anunțat că L’Événement a fost selecționat în competiția oficială și am decis să mergem la Veneția, mai ales că bucuria de a merge la festivaluri prestigioase este imensă. Speranța a fost mare, apoi filmul nostru a intrat în palmares și „Leul de Aur” a fost pentru mine, pentru noi toți, chiar neașteptat de-a dreptul.

Cum e să ai un asemenea succes la 22 de ani?

Am fost la gala cu actorul Victor Rebengiuc și el a spus ceva cu care eu rezonez, reușind să transmită exact ceea ce simt: el a spus că, în general, nu-i place să se laude și că toată lauda e ceva efemer, dar și periculos, pentru că dacă tot pleci urechea la ceea ce ți se spune, începi și tu să crezi că ești poate nemaipomenit și consideri că munca ta e poate încheiată. Eu de aceea prefer să mă concentrez pe ceea ce mi se spune la modul constructiv. Cred că am prea multe lucruri de ameliorat și de descoperit, am mult de muncă.

Care e următorul film în care veți juca?

Am un proiect acum cu realizatoarea Anne Fontaine cu care voi filma anul viitor. E un film despre relația platonică dintre Henri Matisse și sora Jacques Marie, o infirmieră care i-a devenit muză și care apoi s-a călugărit. Cei doi au realizat împreună capela din Vence. Filmul este despre legătura dintre ei. Dar mă simt pregătită să lucrez și filme românești, voi vedea, eu nu am jucat niciodată în România, nu știu dacă sînt la înălțime sau dacă voi reuși.

Cum ați ajuns la Cristian Mungiu?

Vincent Maraval i-a trimis un link cu filmul L’Événement. După ce l-a văzut a luat legătura cu mine, mi-a vorbit despre festival și despre proiectul „Managing Talents”, care mi se pare foarte frumos.

În ce constă astăzi puterea unui film?

Poate schimba mentalități și, schimbînd mentalități, poate schimba lumea. E frumos să crezi asta pentru că filmul are o putere foarte mare, poate mișca oamenii. Dacă ești deschis către cinematograful internațional ai ocazia să te confrunți cu idei diferite și cu culturi diferite.

a consemnat Roxana CĂLINESCU

Credit foto (sus): Ionuț Rusu | Les Films de Cannes à Bucarest