„Cînd «intelectualizezi» pierzi din spontaneitate” – interviu cu actrița Anamaria VARTOLOMEI

Publicat în Dilema Veche nr. 918 din 11 – 17 noiembrie 2021
„Cînd «intelectualizezi» pierzi din spontaneitate” – interviu cu actrița Anamaria VARTOLOMEI jpeg

La 6 ani a plecat din Bacău spre Paris, la părinții ei. La 10 ani a debutat în filmul La petite princesse al Evei Ionesco, unde a jucat alături de Isabelle Huppert. Cu acest prim rol a fost nominalizată la premiul „Lumière” pentru cea mai promițătoare actriță. A urmat cursuri de artă dramatică în timp ce a continuat să interpreteze personaje diferite pentru cinema. Filmul L’Événement, unde are rolul principal feminin, este regizat de Audrey Diwan și a primit anul acesta „Leul de Aur” la Veneția. Am cunoscut-o la București la un spectaculos exercițiu de actorie derulat în cadrul „Managing Talents” și inclus în festivalul „Les Films de Cannes à Bucarest”. Anamaria Vartolomei a povestit cu șarm și modestie netrucată despre film și proiectele ei.

V-ați născut într-un sat de lîngă Bacău și ați plecat din țară cînd aveați 6 ani, în 2005. Aveți amintiri în acea perioadă?

Așa este, eram deja la grădiniță în România, unde fusesem crescută de bunici, iar cînd am ajuns în Franța am intrat direct în clasa pregătitoare, unde am continuat și cu bacalaureatul. Eram foarte mică, nu am amintiri de atunci, șocul cultural a fost foarte mare. Nu vorbeam limba și mi-a fost greu, a fost o noutate mare, iar Franța a fost prima țară pe care am vizitat-o și în care m-am și stabilit...

Cînd plecaseră părinții în Franța?

Cînd eu aveam 2 ani. Mama era infirmieră, tata lucra ca manager într-o agenție de turism, dar voiau ceva al lor și au plecat în Franța, la Paris, și cînd au considerat că mă pot aduce, am venit la ei. Pînă atunci am trăit cu bunicii, nu se punea problema că aș putea călători...

La 10 ani ați debutat în filmul L’Événement regizat de Eva Ionesco, unde ați avut-o ca parteneră pe Isabelle Huppert. Cum a fost prima experiență pe un platou de filmare?

Am amintiri foarte frumoase, a fost primul meu rol și primul contact cu o cameră  de filmat și m-am simțit foarte protejată și respectată, dar mă și pregătisem pentru rol cu Eva (Ionesco, n.r.) două luni înainte  de turnaj. Nu știam la acea vreme cine e Isabelle Huppert, ce actriță imensă am în fața mea, dar ea are ceva magnetic, impresionant, aș spune chiar spectral.

A venit și ea la București, tot în cadrul Les Films de Cannes, în 2010...

Da? Genial! E o profesionistă și o persoană extrem de riguroasă, de precisă, avea ceva foarte profund cînd îmi vorbea.

Între Ma petite princesse  și L’Événement ați jucat în mai multe filme și v-ați terminat și studiile de actorie. Așa a fost?

Am luat bacalaureatul și, de dragul mamei, m-am înscris la o facultate de teatru la Sorbona, dar nu am urmat cursurile și, în plus, mă și simțeam vinovată de parcă aș fi luat locul altcuiva.

De ce?

Pentru că nu mă interesa de fapt teoria, nici modulele universitare și am decis să fac cursuri de artă dramatică de pe la 13 ani, cînd am urmat „Les Cours Florent” și încă o școală prestigioasă care se numește „Les Enfants Terribles”, ambele în Paris. Dar pe un platou de filmare mă simțeam mai confortabil pentru că e mai multă noutate și e mai „creativ”. Și teatrul e creativ, dar eu mă plictiseam cumva să repet pe scenă deși a fost foarte interesant și mi-au plăcut mult cursurile la „Les Enfants Terribles” pentru că era teatru clasic, contemporan, dar și improvizație și ore de dans unde înveți să te  joci cu corpul. Am impresia că atunci cînd „intelectualizezi” te închizi prea mult și pierzi din spontaneitate. Pe un platou de filmare e altfel, lucrezi mult pentru ca o scenă să iasă bine. De exemplu, în L’Événement, cînd lucram cu regizoarea Audrey Diwan în timpul lockdown-ului, am vorbit la telefon zilnic, ne-am documentat pe cărți și pe alte referințe pentru a „desena” personajul meu și am legat astfel o prietenie; apoi am făcut repetiții fizice, am revenit la viața normală, am început repetițiile pentru film și am lucrat uneori 30 de duble și eu mi-am dat seama că asta îmi place, că atunci cînd repeți atît de mult și faci aceeași scenă de atîtea ori ajungi la un moment în care te abandonezi complet și atunci abia ai impresia că personajul iese la iveală. Textul îl știi, emoția la fel. Încerci doar să o trăiești.

A fost un rol greu?

Complex aș spune. Un challenge, dar nu greu, pentru că eram foarte implicată în ideile și temele  avortului și în noțiunile de libertate, libertatea de a alege, atracția sexuală... Filmul abordează multe aspecte din viața unei tinere.

Cum v-ați documentat despre problemele avortului în anii ’60?

Regizoarea Audrey Diwan mi-a trimis toată documentația, dar prin cartea autobiografică scrisă de Annie Ernaux, care e foarte detaliată, am aflat despre avortul clandestin.

Este filmul L’Événement o adaptare fidelă a romanului scris de Annie Ernaux?

Nu aș spune că se îndepărtează mult de la carte, dar regizoarea are o viziune proprie și rămîne fidelă viziunii lui Annie Ernaux. Personajul meu are fațete diferite: în carte, Annie povestește cum era ea de la 18 la 22 de ani și apar destule lucruri intime din care eu am decis să mă hrănesc pentru personajul meu din film. Am citit cartea pe platoul de filmare și m-a dezorientat într-un fel, m-a tulburat. Rolul pe care urma să-l joc era deja construit pentru un scenariu de film, nu pentru o carte. Am închis așadar volumul, dar m-am inspirat din el în unele aspecte. Annie Ernaux, cînd a văzut filmul pentru prima dată, mi-a spus că nimeni nu ar fi putut să joace mai bine povestea ei  autobiografică din carte.

De obicei scriitorii sînt foarte sceptici cînd văd transpunerile cinematografice ale textelor...

Ei i-a plăcut foarte mult. A urmărit și versiunile de scenariu care au fost mai multe, a vorbit cu Audrey (Diwan, n.r.) și a subliniat că trebuie să fie „just”, adică îi propunea uneori altceva cînd nu i se părea adecvat epocii. De exemplu, a semnalat faptul că în anii  ’60 nu se folosea un anume cuvînt sau faptul că o fată sau un băiat nu ar fi reacționat așa pe atunci, dar înainte de a începe filmarea, Annie (Ernaux, n.r.) a trimis o frază, un citat din Cehov: „Soyez juste, le reste viendra de surcroît”. Mie mi s-a părut foarte inteligent faptul că Audrey a decis ca personajul ei să se numească Anne și nu Annie pentru că în mod automat ai o distanță față de carte. Și asta ne-a permis nouă să adaptăm personajul luîndu-ne libertatea necesară.

Cît a durat filmarea?

Cam 30 de zile.

918 15 levenement jpg jpeg

                                                                L’Événement

V-ați așteptat la succesul care a urmat la Veneția?

Noi speram la Cannes, care ne selecționase deja în categoria Un Certain Regard, dar Alberto  Barbera, directorul festivalului de film de la Veneția, ne-a anunțat că L’Événement a fost selecționat în competiția oficială și am decis să mergem la Veneția, mai ales că bucuria de a merge la festivaluri prestigioase este imensă. Speranța a fost mare, apoi filmul nostru a intrat în palmares și „Leul de Aur” a fost pentru mine, pentru noi toți, chiar neașteptat de-a dreptul.

Cum e să ai un asemenea succes la 22 de ani?

Am fost la gala cu actorul Victor Rebengiuc și el a spus ceva cu care eu rezonez, reușind să transmită exact ceea ce simt: el a spus că, în general, nu-i place să se laude și că toată lauda e ceva efemer, dar și periculos, pentru că dacă tot pleci urechea la ceea ce ți se spune, începi și tu să crezi că ești poate nemaipomenit și consideri că munca ta e poate încheiată. Eu de aceea prefer să mă concentrez pe ceea ce mi se spune la modul constructiv. Cred că am prea multe lucruri de ameliorat și de descoperit, am mult de muncă.

Care e următorul film în care veți juca?

Am un proiect acum cu realizatoarea Anne Fontaine cu care voi filma anul viitor. E un film despre relația platonică dintre Henri Matisse și sora Jacques Marie, o infirmieră care i-a devenit muză și care apoi s-a călugărit. Cei doi au realizat împreună capela din Vence. Filmul este despre legătura dintre ei. Dar mă simt pregătită să lucrez și filme românești, voi vedea, eu nu am jucat niciodată în România, nu știu dacă sînt la înălțime sau dacă voi reuși.

Cum ați ajuns la Cristian Mungiu?

Vincent Maraval i-a trimis un link cu filmul L’Événement. După ce l-a văzut a luat legătura cu mine, mi-a vorbit despre festival și despre proiectul „Managing Talents”, care mi se pare foarte frumos.

În ce constă astăzi puterea unui film?

Poate schimba mentalități și, schimbînd mentalități, poate schimba lumea. E frumos să crezi asta pentru că filmul are o putere foarte mare, poate mișca oamenii. Dacă ești deschis către cinematograful internațional ai ocazia să te confrunți cu idei diferite și cu culturi diferite.

a consemnat Roxana CĂLINESCU

Credit foto (sus): Ionuț Rusu | Les Films de Cannes à Bucarest

1038 15 cop2 jpg
Levitația electromagnetică în tesseract
Eul de scriitor ratat apreciază această fragmentare din care se alcătuiește întregul: „Nu cred în cărți, cred în pagini, în fraze, în rînduri“.
p 22 Katherine Pangonis jpg
Fenicienii, oamenii purpurii
În unele contexte, fenicianismul și renașterea interesului pentru trecutul fenician al Libanului nu reprezintă decît o reacție rasistă la panarabism.
1035 15 coperta jpg
Sculptînd în timp
Există însă şi o altă cale de unire a materialului cinematografic, în care esenţială este dezvăluirea logicii în ceea ce privește modul de a gîndi al oamenilor.
foto 1 back stages jpg
1033 15 Iulia Lumanare copy (5) jpg
„Ne vom opri mereu la ceea ce ne este familiar” – interviu cu actrița Iulia LUMÂNARE
„Timpul a fost comprimat, și asta este, poate, cel mai dificil aspect al scenariului, deci al poveștii.”
1033 23 Foto Iulian Popa jpg
„Scriu ce văd în jurul meu, ca și cum aș fi în mijlocul acțiunii, dar invizibil“ – interviu cu Iulian POPA
„Un chimist, un om cu educație științifică, dar care are o abordare total neștiințifică, bazată pe percepții senzoriale.”
p 23 Passivité courtoise, 1930 jpg
Victor Brauner – Sfîrșitul și începutul
Opera lui îl face să meargă înainte mai degrabă decît o face el.
1031 15 Strøksnes, Morten Photo Cathrine Strøm webp
image png
Hotarul nevăzut al pictorului – expoziție aniversară Mihail Gavril* –
Lucrările prezente în expoziția de la Palatul Parlamentului, Sala „Brâncuși”, au o tematică ce aparține zonei sacrului.
1028 15 charlotte higgins miturile grecesti jpg
Miturile grecești repovestire din perspectivă feminină
Acestea sînt cîteva dintre personajele care controlează multe dintre narațiunile incluse în această carte.
1027 15 ёGoodlife Photography jpeg
p 22   Expoziția Victor Brauner jpg
Culoarea Artei
„Important e ce se vede.” Da, toți știm asta. Dar dacă v-aș spune că la fel de important e ce nu se vede?
1026 15 Calin Pop cu Nicu Covaci2 jpg
Rock, opoziție și represiune – Phoenix & Celelalte Cuvinte –
Spre deosebire de Phoenix, Celelalte Cuvinte nu au luat vreodată în considerație fuga din România comunistă.
DoinaLemny jpg
1025 22 Mario Martone  jpg
„Și cinematograful e un joc cu reguli” – interviu cu regizorul Mario MARTONE
„Atunci cînd regizez un film după un roman, nu mă interesează să pun în scenă doar povestea personajelor, ci și vocea scriitorului.“
1024 15 ABRA, Costinesti, anii 80 jpg
Unde sînt rockerii de odinioară?
„Toți am simțit că nici un zid nu ne va mai ține despărțiți vreodată”, avea să-și amintească ani mai tîrziu unul dintre cei prezenți la eveniment.
1023 15 Abziehbild  Unapplied Arts, 2023, Arsmonitor jpg
Lumea artei – elitism non-profit sau marginal pentru profit –
Și se încearcă același lucru de către artist-run-space-urile din Casa Presei.
1022 15 Marian Crișan jpeg
„Cînd ai în film un texan călare, inevitabil te gîndești și la western” – interviu cu regizorul Marian CRIȘAN –
Ca surse de inspirație au fost compozițiile lui George Enescu și Eugen Doga, în special albumul lui Echoes of the East.
10 pentru Rushdie jpeg
Dacă pacea ar fi un premiu
Cu toate acestea, am să mă întorc acasă cu acest premiu pentru pace.
Taifas 3 png
Cineaști balcanici la Taifas – anchetă –
Pentru că sînteți o revistă românească, iar el este pentru mine cel mai interesant regizor român al momentului.
1020 15 Andrei Tanase jpg
1020 15 1 jpg
Un tip de încordare
Artistul propune un storyboard neconvențional prin plasarea privitorului într-un spațiu definit vizual prin contraste.
1019 15 Foto Cristian Sutu jpg
1018 16 foto Ariana Serban jpg
„Literatura. Arie protejată” – interviu cu Robert ȘERBAN
„Am căutat, an de an, să identificăm cîte o temă, care să nu eludeze actualitatea și realitatea.”

Adevarul.ro

image
Rațele alergătoare indiene, folosite în România în loc de pesticide: „Au curățat, într-o săptămână, 1.200 mp”
O tânără din Sibiu, designer de permacultură, a implementat mai multe proiecte în care rațele indiene au fost folosite pentru „combaterea dăunătorilor, de către unele familii sau restaurante care au dorit să producă, ecologic, alimente pe proprietățile lor”.
image
O modificare facială ar putea fi un semn de cancer pulmonar, spun pneumologii
Potrivit unui studiu din 2022, cancerul pulmonar este cel mai frecvent tip de cancer din România,12.122 de pacienții fiind diagnosticați în fiecare an. De asemenea, tot el cauzează şi cele mai multe decese - 10.779 pe an.
image
Coreea de Nord spune că declarația nucleară emisă de China, Japonia și Coreea de Sud îi încalcă grav suveranitatea. „Este o bătaie de joc și o înșelătorie...”
Luni, după ce la Seul, în cadrul unui summit tripartit, China, Japonia și Coreea de Sud au discutat despre programul de înarmare nucleară al Coreei de Nord, Phenianul a anunțat că intenționează să lanseze un alt satelit de spionaj în zilele următoare.

HIstoria.ro

image
Cine au fost „indezirabilii”?
Fondul „Bruxelles” al Arhivei Ministerului Afacerilor Externe păstrează în dosarele secțiunii consulare a Legației României la Bruxelles câteva istorii ale unor personaje de rang secund, aventurieri, delincvenți, propagandiști – așa-numiții „indezirabili”.
image
Atacul lui Cuza asupra masoneriei bucureștene
Modernizarea țării, pe care toți românii o doreau, dar care avea reprezentări diferite de la un grup social la altul, a generat tensiuni în tânărul stat. Programul de reforme al lui Cuza a început să fie contestat.
image
Răpirea lui Mussolini
În vara anului 1943, dictatorul italian Benito Mussolini (mai cunoscut și sub apelativul  pe care acesta și l-a ales – „Il Duce” – „Conducătorul”), aflat la putere de peste 20 de ani, se confrunta cu serioase probleme.