Yorgos Lanthimos. Caninul, Alpii, homarul și Ifigenia

Ilinca STRATON
Publicat în Dilema Veche nr. 934 din 3 – 9 martie 2022
Yorgos Lanthimos  Caninul, Alpii, homarul și Ifigenia jpeg

Yorgos Lanthimos (48 de ani) devine cel mai vizibil și relevant exponent al noului val grecesc, supranumit și weird wave – o mișcare de opoziție percepută ca unica formă de manifestare a cineaștilor față de ideologia dominantă. Abuzul de putere, manipularea politică, patriarhalitatea, ultranaționalismul și supravegherea constantă a populației le oferă, paradoxal, cineaștilor acestei mișcări libertatea de exprimare necesară, tocmai prin codificarea universurilor narative. În cazul său, lumea diegetică se compune în jurul reinterpretării tragismului aristotelian, în jurul unei permanente demitizări, la care se adaugă o serie de metapaliere ce provin din teatrul absurdului (Beckett – Godot, Ionesco), dar și din cinema (Haneke, Buñuel). Deși există un profund discurs al cineastului despre filmul însuși, acesta nu se transformă într-un manifest manierist, ci comportă o coerență conceptuală și o egalitate cu sine aproape matematică: narativă și stilistică.

În acest context complex apar distopiile lui Lanthimos, aceste spații ermetice, totalitariste, opresive, auto- și atotdistructive. Cineastul reușește să creeze o destabilizare și o demitizare ale tuturor elementelor care au clădit identitatea națională și istorică greacă, ce părea una imbatabilă. În Șase plimbări prin pădurea narativă, Umberto Eco vorbește despre ideea construcției unei lumi absurde și necesitatea introducerii acesteia pe fundalul lumii reale, dînd exemplu gîndacul kafkian ce creează teroare în jur. Cred că toate personajele lui Lanthimos devin metamorfozele unor instrumente politice, conturate în cheie absurdă, pe un fond cît se poate de real(-ist), adăugînd acea doză de empatie și identificare și neprivindu-le nici cu milă, nici cu dezgust.

Din cele șapte lungmetraje ale cineastului, propun revizitarea a patru pelicule care reușesc să constituie un laitmotiv conceptual, ce se referă tocmai la o formă de remediere, de translocare și de reinterpretare a unor concepte literare sau filozofice, ori mituri antice, pe un fond real, prin care autorul își formează un discurs extrem de clar în codificarea sa, despre lucruri ce nu pot fi spuse decît așa. Dar mai întîi aș trasa o paralelă – dacă regizorul Jafar Panahi vorbește despre regimul dictatorial iranian prin intermediul cinema-ului ca unică formă de scoatere la iveală a unor adevăruri, un exemplu esențial fiind  In film nist / This Is Not a Film (2011), Yorgos Lanthimos reintroduce, într-o manieră complet originală, mitologii și simboluri care, paradoxal, și ascund, dar și arată – de la codificarea limbajului și alienare (Kynodontas / Dogtooth), la depersonalizarea corporală și reenactment (Alpeis / Alps), la gîndacul lui Kafka / homarul lui David (The Lobster) și Ifigenia din Cincinnati (The Killing of a Sacred Deer).

Primul mare succes cinematografic al autorului, Kynodontas / Dogtooth (2009), premiat la Cannes cu Un Certain Regard, documentează alienarea de societate a unei familii și, ulterior, alienarea completă de realitate, de adevăr, de ceea ce (dacă este) există în exterior. Lanthimos atinge problematica autorității paterne, a totalitarismului, a opresiunii, a reificării ființelor umane și a unui regim dictatorial în interiorul unei familii, prin intermediul unui experiment social de tipul unui performance. Cineastul revizitează conceptul călătoriei inițiatice a eroului, specific basmului, oferindu-i o cu totul altă valență estetică și filozofică – cei trei copii ajunși la maturitate sînt claustrați într-un univers închis, înconjurați de ziduri imense, fără a ști ce se află dincolo de ele. Practic, călătoria lor inițiatică devine una imposibilă. Figura paternă le promite copiilor accesul la o posibilă călătorie odată ce își vor pierde un dinte, mai precis, caninul – „Un copil este pregătit să plece de acasă cînd...? Cînd îi cade caninul potrivit“. Autorul reușește să compună un univers diegetic complet fascinant în care nimic nu este ceea ce este.

În mod organic, următoarea peliculă, Alpeis / Alps (2011), propune aceeași problematică a unei societăți închise, de această dată ilustrată în cadrul unei organizații, al unui grup intitulat Alpi (avînd motto-ul „Cînd sfîrșitul e aici, Alpii sînt aici“) în care membrii, rînd pe rînd, își vor pierde propria identitate, devenind niște actori ce iau parte la un reenactment, reconstruind rolul decedatului și integrîndu-se în familia îndoliată precum niște himere, apariții fantasmatice, specifice basmului cult. Nu există nici un moment care să ofere un context în care i-am putea plasa în calitate de receptori – aceștia nu par să aibă vreun trecut clar definit, ci mai degrabă sînt construiți ca apariții atemporale, care apar și dispar precum niște închipuiri, iluzii, fantezii. Și aici, Lanthimos propune o lume complet atipică într-un registru al intimității, al empatiei și al unei normalități verosimile, deși contextul propriu-zis trimite direct către o estetică a teatralizării.

The Lobster (2015), poate cea mai accesibilă peliculă a cineastului, aduce în atenția receptorului același sistem închis căruia protagonistul i se alătură – mai precis, într-un program foarte strict din cadrul unei organizații distopice. Plasată în contextul unui hotel auster, povestea propusă reprezintă un love story reinterpretat, în care eroul va fi transformat într-un animal în cazul în care nu-și va găsi o parteneră într-un interval temporal dat. Aici, Lanthimos recompune ideea de metamorfoză deja clasicizată, cu referințe clare spre universul lui Kafka, oferind posibilitatea protagonistului de a alege animalul în care să fie transformat, și anume homarul – „Pentru că homarii trăiesc mai mult de o sută de ani, au sînge albastru ca aristocrații și rămîn fertili toată viața. De asemenea, îmi place foarte mult marea“. Narativ, atenția va fi refocalizată pe spațiul exterior, pădurea, un spațiu al falsului escapism și al vînătorii umane. Fuga dantescă din Infern urmărește personajele care se adăpostesc în pădure de cei ce îi vînează. Însă în cadrul Marii Vînători și al unei solidarități în cadrul grupului evadat există o altă vînătoare la rîndu-i; fiecare individ se are doar pe sine, „Dansăm singuri“, spune personajul Loner Leader. De la Kafka și Dante ajungem și la mitul lui Oedip – momentul în care Athena îl orbește pe Tiresias precum David o va orbi pe partenera sa alături de care își planifica evadarea către oraș. Lanthimos schimbă registrul și se îndreaptă către o zonă mai ușor accesibilă, aducînd cîteva ingrediente percepute poate mainstream – și anume romance-ul și umorul ce comportă un ușor iz hollywoodian. Totuși, rămîne consecvent stilului auctorial, fără îndoială.

The Killing of a Sacred Deer (2017) este probabil cel mai recognoscibil caz de reinterpretare mitologică, autorul folosind celebrul mit al Ifigeniei în Taurida (Euripide) – în acest caz, într-un Cincinnati modern. Steven este un medic chirurg cardiolog care încearcă să compenseze moartea unui pacient pe masa de operație prin întîlniri constante cu fiul acestuia, Martin. Aș adăuga că Steven devine aproape translocarea unui personaj din grupul Alpi, suplimentînd rolul patern. Martin, impostorul (sau omul roșu al lui Vladimir Propp), așteaptă constant recompense, iar cînd acestea nu sînt oferite, pedepsește. Martin reprezintă o instanță totalitaristă care are capacitatea să decidă destinul acelei familii ce devine subordonată unei pseudo-justiții divine. Steven va ajunge în acel punct predeterminat în care va trebui să-și sacrifice unul dintre membrii familiei, o Ifigenie aleasă, la fel precum David (The Lobster) are puterea de a alege homarul. A se observa libertatea oferită personajelor de către cineast, în raport cu regimul închis la care le constrînge. Există o serie de referințe reinterpretate în sens modern cu privire la literatura absurdului ori la tragismul aristotelian, teatrul antic, trimiteri biblice spre pedepse divine (sîngerarea ochilor fiului celui mic) și la suprarealismul lui Hieronymus Bosch, însă demitizarea sau reinterpretarea mitului Ifigeniei (moartea și sacrificiul copilului nevinovat) este ceea ce stă la baza diegezei. Corporalitatea personajelor în acest film devine una esențială în momentul în care cei doi copii nu-și mai pot folosi membrele inferioare, deplasîndu-se pe burtă, tîrîndu-se prin mișcări lente la sol precum personajele din Parabola orbilor a lui Pieter Breugel. Momentele în care copiilor încep să le sîngereze ochii par desprinse din picturile lui Bosch sau din experimentele vizuale ale lui Buñuel. Probabil muzica este, în această peliculă, motorul esențial, conducînd fascinant un ritm aproape matematic construit – cel al tensiunii, al stranietății, al unui auster specific.

Yorgos Lanthimos, în fiecare dintre operele cinematografice mai sus menționate, își îndreaptă privirea asupra unui prezent obscur, întunecat; nu există nici o speranță în acest univers, iar incapacitatea ieșirii din închis spre deschis devine una problematică în momentul în care dislocarea socială e atît de accentuată, pentru fiecare dintre personaje. Însă ceea ce este remarcabil e tocmai modalitatea prin care autorul reușește să reintroducă în acest prezent, cu propriile reguli, povești atît de clasice, de recognoscibile și identificabile pentru fiecare tipologie în care s-ar putea înscrie un potențial receptor; readucîndu-l din nou pe Eco în discuție, aici nu e nevoie de lectorul ideal, ci doar de o deschidere către nou: un nou ce propune povești atît de vechi, o lume absurdă construită pe o alta cît se poate de reală. Cinema-ul lui Lanthimos este în egală măsură autentic și artificial, realist și formalist – practic, aș putea continua cu o serie de opoziții ce, probabil, ar fi verosimile pentru complexitatea filmografiei sale. Yorgos Lanthimos devine auteur fără să existe un efort manieristic, fără a se urmări acest lucru: el pur și simplu este. Iar ceea ce este și mai fascinant e faptul că la fiecare revizitare a acestor pelicule ce spun povești cît se poate de vechi, în esența lor, apar constant noi lucruri nevăzute, acele lucruri ce nu pot fi spuse decît așa.

Ilinca Straton este cineast.

Foto: The Lobster

1038 15 cop2 jpg
Levitația electromagnetică în tesseract
Eul de scriitor ratat apreciază această fragmentare din care se alcătuiește întregul: „Nu cred în cărți, cred în pagini, în fraze, în rînduri“.
p 22 Katherine Pangonis jpg
Fenicienii, oamenii purpurii
În unele contexte, fenicianismul și renașterea interesului pentru trecutul fenician al Libanului nu reprezintă decît o reacție rasistă la panarabism.
1035 15 coperta jpg
Sculptînd în timp
Există însă şi o altă cale de unire a materialului cinematografic, în care esenţială este dezvăluirea logicii în ceea ce privește modul de a gîndi al oamenilor.
foto 1 back stages jpg
1033 15 Iulia Lumanare copy (5) jpg
„Ne vom opri mereu la ceea ce ne este familiar” – interviu cu actrița Iulia LUMÂNARE
„Timpul a fost comprimat, și asta este, poate, cel mai dificil aspect al scenariului, deci al poveștii.”
1033 23 Foto Iulian Popa jpg
„Scriu ce văd în jurul meu, ca și cum aș fi în mijlocul acțiunii, dar invizibil“ – interviu cu Iulian POPA
„Un chimist, un om cu educație științifică, dar care are o abordare total neștiințifică, bazată pe percepții senzoriale.”
p 23 Passivité courtoise, 1930 jpg
Victor Brauner – Sfîrșitul și începutul
Opera lui îl face să meargă înainte mai degrabă decît o face el.
1031 15 Strøksnes, Morten Photo Cathrine Strøm webp
image png
Hotarul nevăzut al pictorului – expoziție aniversară Mihail Gavril* –
Lucrările prezente în expoziția de la Palatul Parlamentului, Sala „Brâncuși”, au o tematică ce aparține zonei sacrului.
1028 15 charlotte higgins miturile grecesti jpg
Miturile grecești repovestire din perspectivă feminină
Acestea sînt cîteva dintre personajele care controlează multe dintre narațiunile incluse în această carte.
1027 15 ёGoodlife Photography jpeg
p 22   Expoziția Victor Brauner jpg
Culoarea Artei
„Important e ce se vede.” Da, toți știm asta. Dar dacă v-aș spune că la fel de important e ce nu se vede?
1026 15 Calin Pop cu Nicu Covaci2 jpg
Rock, opoziție și represiune – Phoenix & Celelalte Cuvinte –
Spre deosebire de Phoenix, Celelalte Cuvinte nu au luat vreodată în considerație fuga din România comunistă.
DoinaLemny jpg
1025 22 Mario Martone  jpg
„Și cinematograful e un joc cu reguli” – interviu cu regizorul Mario MARTONE
„Atunci cînd regizez un film după un roman, nu mă interesează să pun în scenă doar povestea personajelor, ci și vocea scriitorului.“
1024 15 ABRA, Costinesti, anii 80 jpg
Unde sînt rockerii de odinioară?
„Toți am simțit că nici un zid nu ne va mai ține despărțiți vreodată”, avea să-și amintească ani mai tîrziu unul dintre cei prezenți la eveniment.
1023 15 Abziehbild  Unapplied Arts, 2023, Arsmonitor jpg
Lumea artei – elitism non-profit sau marginal pentru profit –
Și se încearcă același lucru de către artist-run-space-urile din Casa Presei.
1022 15 Marian Crișan jpeg
„Cînd ai în film un texan călare, inevitabil te gîndești și la western” – interviu cu regizorul Marian CRIȘAN –
Ca surse de inspirație au fost compozițiile lui George Enescu și Eugen Doga, în special albumul lui Echoes of the East.
10 pentru Rushdie jpeg
Dacă pacea ar fi un premiu
Cu toate acestea, am să mă întorc acasă cu acest premiu pentru pace.
Taifas 3 png
Cineaști balcanici la Taifas – anchetă –
Pentru că sînteți o revistă românească, iar el este pentru mine cel mai interesant regizor român al momentului.
1020 15 Andrei Tanase jpg
1020 15 1 jpg
Un tip de încordare
Artistul propune un storyboard neconvențional prin plasarea privitorului într-un spațiu definit vizual prin contraste.
1019 15 Foto Cristian Sutu jpg
1018 16 foto Ariana Serban jpg
„Literatura. Arie protejată” – interviu cu Robert ȘERBAN
„Am căutat, an de an, să identificăm cîte o temă, care să nu eludeze actualitatea și realitatea.”

Parteneri

Romania bancnote euro uniunea europeana FOTO Shutterstock
România a atras 4,7 miliarde de euro de pe piața internațională, cu trei zile înainte de izbucnirea conflictului din Iran
România, prin Ministerul Finanțelor, a atras aproximativ 4,7 miliarde de euro de pe piețele financiare internaționale, prin prima ieșire a statului român pe piețele externe în anul 2026. Aceasta a avut loc în 25 februarie, cu doar 3 zile înainte de începerea conflictului din Iran.
barbat catuse shutterstock 1616413276 jpeg
Unul dintre cei mai temuți infractori din India, încătușat la granița cu Republica Moldova
Amritpal Singh, unul dintre cei mai temuți infractori din India, dat în căutare pentru o serie de infracțiuni grave și fugit din țara sa cu un pașaport fals, a fost încătușat la frontiera Republicii Moldova. Reprezentanții Inspectoratului General al Poliției (IGP) din țara vecină au confirmat reține
Daniel Băluță PSD FOTO Maria Dinu / Adevărul
PSD explică de ce a amânat ședința extraordinară a Consiliului General al Municipiului București
Grupul consilierilor generali ai PSD București a decis reprogramarea ședinței extraordinare a Consiliului General al Municipiului București prevăzute inițial pentru marți, pentru data de 13 martie.
manifestatii iran pentru sustinerea noului ayatollah FOTO EPA 13815141 jpg
Iranienii au ieșit în stradă să celebreze numirea lui Mojtaba Khamenei ca lider suprem
Susținători ai noului lider suprem al Iranului, ayatollahul Mojtaba Khamenei, au ieșit în stradă la Teheran pentru a celebra numirea acestuia la conducerea țării.
Ajax Amsterdam - Simptome de gripă în lotul olandez
suc sucuri adobestock jpg
Băuturile care pot duce la moarte prematură. Cresc riscul de boli de inimă și diabet de tip 2
Pentru foarte mulți oameni, aceste băuturi sunt o prezență comună la mese. Cu toate acestea, experții spun că ele pot fi mult mai periculoase decât ar putea părea. Iar, de-a lungul timpului, ele pot crește riscul apariției unor afecțiuni foarte grave, care vor da întreg organismul peste cap.
oua pixabay jpg
Ouăle, cheia vitaminei D! Cum să le consumi corect pentru absorbția maximă, potrivit dieteticienilor
Ouăle nu sunt doar o alegere simplă la micul dejun, ele pot fi cheia pentru a obține doza maximă de vitamina D, un nutrient esențial pentru sănătatea oaselor, metabolism, hormoni și sistemul imunitar. Dieteticienii explică că modul în care le consumi contează la fel de mult ca prezența lor în farfur
Dmitri Peskov FOTO AFP
Kemlinul comentează situația din Orientul Mijlociu: „Dreptul internațional nu mai există”
Lumea ar putea intra într-una dintre cele mai periculoase perioade geopolitice din ultimele decenii, a sugerat luni de purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
Ekrem Imamoglu
Rivalul președintelui Turciei riscă 2.430 de ani de închisoare. Dosarul fostului primar al Istanbulului numără 142 de capete de acuzare
Fostul primar al Istanbulului, Ekrem Imamoglu, riscă 2.430 de ani de închisoare. Cel mai urmărit proces din Turcia a început în aplauzele susținătorilor.