Publicat în anul 1961 la editura José Corti din Paris, jurnalul lui Odilon Redon, unul dintre artiștii de seamă de la sfîrșitul veacului al XIX-lea, face parte dintre volumele bibliotecii lui Victor Brauner păstrate la Centrul Pompidou din Paris (Odilon Redon, Journal, 1867-1915. Notes sur la vie, l’art et les artistes). Admirator al operelor lui Odilon Redon, Joris-Karl Huysmans îi dedică un pasaj din romanul À rebours în anul 1884, atrăgînd atenția asupra operei grafice a pictorului, desenatorului și gravorului.

În anul 1961, Brauner scrie un text în care recunoaște în opera sa și în cea a lui Redon o lume a sensibilității unde poezia, viziunea și fantasticul domină. „Acesta este ODILON REDON care, în marea mea fraternitate a selecției valorilor esențiale și a puterii de identificare a unui climat moral în care trăiesc analogiile și similitudinile poetice, m-a deschis către fantasticul și viziunea întregii nostalgii, către acea lume  care este lumea sensibilității“ (Victor Brauner, Odilon Redon, tapuscris, anii 1961-1962, Arhiva Bibliotecii Kandinsky, Centrul Georges Pompidou, Paris).

Opera grafică a lui Odilon Redon  dezvăluie o „lume a inspirației“ care se manifestă deopotrivă în creația brauneriană. „Imaginația lui Victor Brauner este violent dezlănțuită“, scrie André Breton în prefața catalogului primei expoziții personale de la Paris a pictorului, în anul 1934, iar „aparițiile“ unor obiecte sau ale ființelor hibride asociate la întîmplare formează substanța care emană din inconștientul colectiv.

Obsesia ochiului autonom, prezentă în opera grafică a lui Odilon Redon, traversează opera lui Victor Brauner în anii 1930. În seria de litografii intitulată În vis (Dans le rêve) realizată de Redon în 1879, un ochi uriaș înconjurat de o mandorlă luminoasă, proiectat pe un fundal întunecat și flancat de coloanele unui templu antic, este „viziunea“ unui cuplu plasat în prim-planul compoziției, amintind de mitul Atlantidei (Vision, 1879). În 1930, Victor Brauner pictează Piatra filozofală (La Pierre philosophale), în care „primii oameni“ (Adam și Eva) sînt „martorii“ coborîrii din cerul întunecat a unui meteorit strălucitor împodobit cu inscripții magice. În tabloul Poarta (La Porte), realizat de Brauner în 1932, ochiul autonom, sau ochiul vizionar, așezat în prim-plan pe muchia unui zid, este chezășia etapelor evolutive ale istoriei omenirii prefigurate prin succesiunea unor construcții reprezentative: arca lui Noe, primele așezări ale culturilor arhaice, farul din Alexandria, templul grec, templul roman, fortificația medievală și palatul renascentist, urmate de schița neclară a unor construcții care aveau să le urmeze. În seria „tablourilor de călătorie“ (1937), același ochi este așezat într-o nișă în tabloul Adrianopole sau înlocuiește trunchiul unui personaj în Ultima călătorie (Le Dernier voyage). Asociat cu pietrele, pentru a-i sublinia perenitatea, „ochiul pineal“ (cel de-al treilea ochi) e înzestrat cu viață proprie.

Globul ocular este vehiculul aerian care poartă „nacela“, pe care este așezat capul Botezătorului, spre orizonturi infinite, în seria de litografii pe care Odilon Redon o dedică lui Edgar Allan Poe (Ochiul, ca un balon ciudat, se îndreaptă către orizonturi infinite, 1882). Același ochi este germenul care anunță ivirea unei posibile vegetații dintr-o lume mlăștinoasă în care apa și pămîntul, nedefinite, sînt cufundate în întuneric. „Mlaștina“ este deopotrivă hyle sau materia apoasă, „prima materie“ care apare din haosul întunecos, în scrierile ezoterice. Planșa reprezentînd o zeitate ancestrală este însoțită de acest text: „Oannès: Eu, cea dintîi conștiință a haosului, m-am ivit din adîncuri pentru a întări materia, pentru a orîndui formele“. Visul nocturn, coșmarul, viziunea și speranța salvatoare domină seria litografiilor în care din haosul primordial apar primele manifestări ale vieții. În seria litografiilor intitulată Originile (Les Origines), ființele hibride populează o lume stranie în care sînt asociate toate regnurile naturii. Figuri biblice și altele inspirate din mitologii de mult uitate sînt asociate cu visul nocturn și cu viziunea unor evenimente cosmice și terestre care ar fi putut avea loc în timpuri îndepărtate, ale căror „urme“ nu pot fi decît imaginate. Pegasus, calul înaripat, satiri, centauri, ciclopi și sirene, ființe embrionare, polipi, sciapozi și moluște sînt „apariții“, prefigurări ale îndoielilor lăuntrice, ale angoasei și ale sentimentului tragic de a fi în lume. Într-o altă serie de litografii, una dintre planșe poartă titlul „De ce n-ar exista o lume alcătuită din făpturi nevăzute, ciudate, fantastice, embrionare?“.

Lumea înfățișată de Redon în opera sa grafică este o lume întunecată, a tenebrelor, în care ființele imaginate sînt „apariții“ luminoase trecătoare, proiecții ale visului și ale inspirației creatoare. Visul și inspirația domină deopotrivă lumea spectrală din seria Licantropilor pe care Brauner o inițiază în 1938, o lume populată de ființe hibride, efialți, succube și incubi, himere și fantome învăluite în ceață, într-o atmosferă „nebuloasă“. Lumea clarului-obscur, în care întunericul este luminos și lumina este întunecoasă, e descrisă de Brauner într-un text poetic adresat lui André Breton. „Tablouri fără vreo referință exterioară în lumea realității“, ele sînt cele mai veridice documente ale „nebuloasei“ inspirației. „Și ceața mi-a spus atunci: EU SÎNT VISUL. EU SÎNT INSPIRAȚIA.“

                                    Victor Brauner, Formă Mamă autofecundîndu-se, 1961

De-a lungul anilor, desene, acuarele și tablouri amintesc de opera grafică creată de Odilon Redon. Cîteva titluri de lucrări sînt identice cu cele ale litografiilor realizate de pictorul francez: Casă bîntuită (Maison hantée, 1947), Germinație (Germination, 1955) sau Apariție (Éclosion, 1958). Una dintre cele mai cunoscute litografii ale lui Redon, realizată în anul 1887, este Păianjenul surîzător (L’Araignée souriante) din seria intitulată Noaptea. „Păianjenul“, ale cărui trăsături umane sugerează ironia și tristețea, perversiunea și candoarea unei minuscule ființe, devine, prin supradimensionare, o apariție amenințătoare. Ochiul, ca un bizar balon, se îndreaptă către infinit este titlul unei litografii din anul 1882 în care „balonul“ este purtătorul unui cap cu aripi, al „sufletului înaripat“. În 1961, Brauner realizează o compoziție în tuș pe hîrtie intitulată Formă Mamă autofecundîndu-se (Forme Mère s’autofécondant). Surprinzătorul titlu trimite la mitul gnostic al „originilor lumii“ în care Sophia este un eon desprins din „cerul pur“ al pleromei. Într-una dintre variantele mitului gnostic, Sophia Prounikos, în lipsa unui „partener“, dă naștere de una singură unei lumi imperfecte, lumea de jos. Coborîtă din lumea imuabilă a pleromei, ea este o primă prefigurare a sufletului (psyché), Sufletul lumii (Ioan Petru Culianu, Arborele gnozei, Polirom, 2005). Purtînd o mască rituală care seamănă cu un șarpe înaripat, Forma Mamă autofecundîndu-se sugerează țesătura circulară a pînzei de păianjen, amintind de cunoscuta lucrare a pictorului-gravor. „Forma Mamă“ este matrix sau „matricea“ compozițiilor care îmbină stilizările caracteristice picturii brauneriene de la începutul anilor 1960 și fascinația pictorului pentru creațiile „primitivilor“ în care elementele Naturii, personificate, reprezintă adeseori ființe fabuloase sau personaje mitice. Tablourile sînt însoțite de scurte texte poetice care amintesc de titlurile date de Redon seriilor sale de planșe litografiate: „Și tabloul părea să spună: Sînt deopotrivă arborele vieții și axa lumii. Din baza mea fecundatoare, din substanța mea mithriacă se dezvoltă fructul devenirii. Eu sînt cele trei timpuri: întregul prezent, misterul trecutului, enigma viitorului“ – Victor Brauner, Baza și vîrful (La Base et le sommet), 1964.

Mihaela Petrov este istoric de artă. A încheiat studiile doctorale cu teza „Victor Brauner, cuvîntul scris și opera plastică, 1934‑1965. Caiete și carnete, Donația Jacqueline Victor Brauner, Centrul Georges Pompidou, Paris“, UNArte, 2011. Cărți publicate: Victor Brauner, cuvîntul scris și opera plastică, 1934-1965 (2012); Victor Brauner, pictopoet. Desene și acuarele (2013); Victor Brauner, vizionar al timpurilor moderne (2014); Victor Brauner, 1903-1966 (2016).

Foto (sus): Odilon Redon, Păianjenul surîzător, 1887