Momentele unui oraș

Zilele acestea, comunitatea ieșeană are sarcina de a dezbate proiectul propus de firma Palas în vederea extinderii, prin construirea unui număr de clădiri înalte pe arterele adiacente amplasamentului actual, din spatele Palatului Culturii. Deși controversat în primă fază și umbrit de cîteva derapaje nerezolvate, proiectul, dezvoltat în parteneriat public-privat, și-a cîștigat în cei şapte ani de existență un capital de susținere în comunitate. Extinderea propusă este însă contestată.

Extinderea propune clădiri înalte, cu mult peste regimul zonei, deja densă, cu infrastructură suprasolicitată. Aspectul principal care suscită împotrivirea multor cetățeni, ca și luări de poziție bogat argumentate ale profesioniștilor și oamenilor de cultură, este dorința de a construi un turn de 27 de etaje extrem de aproape de clădirile-simbol ale orașului, Palatul Culturii și Biserica Trei Ierarhi. Peste o sută de personalități ieșene au semnat o scrisoare deschisă prin care se cere „respect față de trecutul orașului, responsabilitate față de prezent și viziune pentru viitor“, iar pagina de Facebook Salvați Palatul Culturii oferă o platformă de exprimare celor îngrijorați de conotațiile acestei investiții. Detalii despre propunere, ca și dezbaterea publică a primei părți a proiectului se găsesc online.

Pentru cetățeni, proiectul a apărut ca o surpriză pe agenda publică, iar senzația de grabă, timpul scurt de analiză au generat, pe de o parte, reacții simpliste, tranșant pro sau contra, iar pe de altă parte, au suscitat nevoia naturală de dezbatere, informare și reflecție, încă nesatisfăcută. Ca ieșean interesat de destinul orașului în care m-am format, am urmărit dezbaterea primei părți a proiectului și am constatat că formatul discuției nu a dat ocazia unor evaluări necesare, legate de semnificația mai largă a proiectului și a modului de aprobare a acestuia.

1) În primul rînd, începerea unei discuții despre o dezvoltare de acest tip, care decide destinul unei întregi zone (cu atît mai mult a zonei centrale care îndeplinește mai multe funcțiuni esențiale orașului), în lipsa unui Plan Urbanistic General actual, adică a unei viziuni urbanistice asumate pentru întregul oraș, e o aberație metodologică. Nu pentru investitor, care și-a analizat clar ce nevoi are, ci pentru oraș. Protejarea intereselor urbanistice ale orașului cade în sarcina administrației și, într-o anumită măsură, a locuitorilor. Deci de la început discuțiile sînt viciate de nereușita administrației locale de a finaliza noul PUG.

2) În lipsa acestei viziuni unitare, dezbaterea PUZ-ului respectiv se transformă de fapt într-o discuție implicită despre cum va evolua toată zona centrală, iar prin efect de domino, tot orașul. Astfel, discuția nu este doar despre investiția privată propusă și, mai ales, nu este vorba despre o alegere simplistă între dezvoltare/nedezvoltare, cum a ajuns să se propage prin social media. Dacă nu putem cuprinde cu mintea o logică mai complexă decît aglomerație lucioasă = dezvoltare vs oraș cu spații de respirație = nedezvoltare, nu avem cu ce contribui constructiv la această discuție, pentru că avem repere mult prea limitate.

În practică avem de luat în considerare și următoarea dinamică, ce ar decurge din proiect. Dacă se aprobă turnurile înalte în coasta Palatului și Trei Ierarhilor e un semnal clar că se girează tipul acesta de dezvoltare și zona va deveni rapid o aglomerare cu clădiri înalte, iar funcțiunile vor vira spre unele exclusiv de business. Palatul Culturii, deja minimalizat, va fi redus la un fel de breloc al acestui district de business.

Mai mult, Centrul Iașiului va deveni de fapt privat, adică din punctul de vedere al locuitorilor, cvasi-inexistent ca spațiu public și de reprezentare. Personal, mi se pare o atitudine de sorginte feudală și nu îmi place acest simbolism baronial pentru Iași. Pe de altă parte, instinctul multor cetățeni este de a se bucura că cineva face ceva, orice proiect de anvergură, nu contează ce preț plătesc. Înduioșător este că li se pare că nu plătesc nimic, ci că, în acest caz, afacerea Palas le face chiar cadouri. Din acest punct de vedere, nu pot decît să admir echipa Palas pentru rata de succes cu care reușește să își impună interesele.
Previziunea mea, speculativă, dar bazată pe precedente, este că, dacă se admite proiectul propus de Palas în forma dorită, vor urma imediat alte dezvoltări similare, locuitorii vor fi forțați afară din zonă, spre periferii, parcul și așa simbolic dintre clădirile de birouri se va micșora și oricum nu va mai folosi decît angajaților și vizitatorilor din zonă. Mall-ul îndrăgit de unii locuitori se va restrînge ca spațiu de retail și se va orienta mai mult spre angajații din zonă și spre turism. Bineînțeles că, așa cum se întîmplă ciclic, industriile care umplu birourile de acum vor cunoaște și o descreștere, zona va necesita din nou regîndire. Dar dacă atunci se va dori un centru aerisit, cu clădirile-simbol puse în valoare, va mai fi posibil?

Oricum va evolua această dezvoltare, e bine să fim conștienți că zilele acestea se dezbate, în subtext, o propunere de trecere în antrepriză privată a centrului Iașiului și înlocuirea reperelor istorice cu simbolurile succesului capitalismului autohton al zilei. Deși acest aspect nu este articulat explicit, sau tocmai din acest motiv, dezbaterea proiectului suscită emoții puternice în comunitate.

Pornind de la aceste premise, rezultă că discuția publică nu ar trebui focalizată îngust pe Palas ca beneficiar și investitor de succes în Iași, așa cum e acum, pentru că efectele deciziei depășesc interesul punctual al investiției propuse. Mai simplu spus, se pune problema: noi, comunitatea, dorim ca viziunea Palas să devină viziunea de dezvoltare a orașului, pentru că, iată, ei au fost capabili să dezvolte ceva coerent, pe cînd noi, reprezentați prin Primăria Iași, nu avem nici capacitatea, nici dispoziția de a formula și susține o viziune, nici de a asculta și de a modera între viziuni alternative?

 O armată de susținători observ că asta doresc. Ei trebuie totuși să fie conștienți că astfel se subordonează intereselor unei afaceri, chiar dacă unele care acum coincid cu interesele lor. Mîine poate nu vor mai coincide.

Ca în Evul Mediu, dezvoltăm atunci orașul după viziunea familiei care are influență în acel moment. Cred că orice om cu bun-simț ar trebui să înțeleagă că poți susține o afacere de succes ca Palasul fără să compromiți orașul. Că o afacere prosperă are și ea nevoie de un oraș funcțional. Că poziția bună pentru un oraș care vrea cu adevărat să se dezvolte, nu ca roiul de lăcuste, ci cu o creștere continuă, este să aibă un parteneriat real între administrația locală și motoarele economice ale orașului. Orașul nu are interesul să creeze monopoluri, pe cînd afacerile au tot interesul să le obțină. Deci cu o administrație slabă, care nu știe să mențină în echilibru diversele interese din cetate, nu vom avea acea dezvoltare pe care ne-o dorim.

Dacă te interesează să clarifici și să salvgardezi alte șanse de configurare a centrului orașului decît în cartier de business, nu înseamnă că ești împotriva dezvoltării, împotriva Palas sau împotriva noului. Înseamnă că ești cu capul pe umeri, gîndești în ansamblu și că nu te‑ai apuca să îți sapi fundația la casă fără să știi ce vrei să faci acolo.

Neîncrederea cetăţenilor

3) Mai mult, susținerea nedisimulată din partea autorităților locale dinainte de analiza propriu-zisă a creat un climat de neîncredere. Discuția e complexă și o asemenea alegere care afectează mai multe generații ar trebui să implice cetățenii, clar informați în prealabil de toate aspectele. Dar nu văd să se procedeze așa, senzația este că decizia a fost deja luată, în ideea că „lasă, o să vezi că o să le placă în final“.

S-a tot discutat despre extinderea pietonalului Ștefan cel Mare. Cînd s-au tăiat teii și s-a pus piatra cubică s-a încercat varianta pietonalului extins. Străzile adiacente nu au făcut față. Se vede și acum acest lucru, odată cu închiderea zonei pentru Crăciun. Surprinzător, în cadrul dezbaterii proiectului, primarul insista să impună această idee. De ce? Poate pentru că noile planuri de dezvoltare a cartierului de business în jurul Palatului lasă locuitorii fără un centru citadin simbolic. Cine vizualizează cum va arăta și cum va funcționa această zonă înțelege foarte bine că va fi enclavizată, că va vira dinspre funcțiune mixtă spre funcțiune predominant de business, că zona va fi inutilizabilă pentru traficul general al orașului. În compensație se încearcă însăilarea unei zone centrale în perimetrul restrîns al monumentelor de care chiar nu se poate nimeni atinge, adică pe Bd. Ștefan cel Mare. Vă reamintesc că același bulevard a fost văduvit de tei și a fost anulat ca loc de promenadă cînd interesul a fost de a dirija populația spre grădina Palas. Asta însemna să nu ai viziune proprie ca oraș democratic, să mergi pe minima rezistență și să te bucuri că ai vreo afacere care să dezvolte orașul pentru tine, azi, fără ca tu să faci nimic. Mîine, cînd logica respectivei afaceri va impune, de exemplu, o schimbare de loc, ce vei face?

4) Ca experiență personală, locuiesc în centru și folosesc ocazional serviciile Palas – magazinele, grădina și cafenelele, datorită proximității. Dar mi-a schimbat viața în bine această investiție? Mi‑a transformat radical în bine relația cu orașul? Înainte îmi făceam cumpărăturile la alte magazine din zonă, multe dintre ele canibalizate de apariția Palas. Cumpăr de la Palas pentru că respectivele surse nu mai există. Înainte mă plimbam pe bulevard pe sub tei, abordam în continuare Copoul, tot sub tei, un parcurs perfect pentru discuții și relaxare. Acum, de nevoie, mai ajung în parcul de la Palas din lipsă de alternativă. Te poți plimba maximum zece minute, e zgomot, aglomerație, ești străjuit de birouri. Parcul e bun pentru întîlniri cînd stai la o terasă și supraveghezi copiii la joacă, dar nu pentru plimbare. După apariția Palas au răsărit și blocurile controversate de pe str. Smîrdan, traficul este mereu gîtuit, poluarea din trafic a ajuns să fie clar resimțită. Din banii aduși la buget nu știu ce s-a făcut, pentru că nu se simte nimic notabil. Tinerii care lucrează la multinaționale au venituri mai bune, ceea ce poate fi un avantaj. Nu știu însă cît investesc local. Sigur nu se simt în zona de artă și cultură, poate doar în partea de dezvoltări imobiliare.

În concluzie, e un mit că Palasul e un dar de la Dumnezeu pentru oraș și că toată lumea a profitat de pe urma lui. Sînt anumite categorii avantajate și anumite categorii dezavantajate sau neutre. Proiectul a adus beneficii, dar și probleme.

Dar profilul investitorului nu este un motiv pentru a nu se analiza cu pro și contra, cu profesionalism și seriozitate o propunere urbanistică majoră. Nu există un adevăr absolut, dar există alegeri. Ce fel de oraș vrei, ce fel de centru?

Personal, prefer modelul Parisului și cred că e mai potrivit cu specificul Iașiului. Văd centrul istoric menținut în parametri de înălțime mai joasă, monumentele-simbol puse în valoare, un ansamblu unitar cu funcții mixte, orientate spre oameni. Văd arhitectura contemporană de impact și centrul de business separate de centrul istoric, deservite de o infrastructură adecvată. Orașul ar fi mult mai locuibil și mai viu așa. Ce se dorește acum e un compromis nenatural care va aduce multe bătăi de cap.

Ca să închid cercul, nu poți aproba cinstit nimic pînă nu ai finalizat PUG-ul. Dar dacă tu, de fapt, l-ai schițat deja neoficial și acum aprobi bucățele care să oblige apoi la forma respectivă, evitînd discuțiile publice, și te folosești acum de simpatia multor ieșeni pentru Palas pentru a forța apoi respectivele decizii?

Iașiul merită o decizie neviciată și o dezvoltare care să adauge valorilor moștenite, nu să le înlocuiască.

Andreea Mara Mancaș este artist vizual, ieșean.

Foto: Dan Perjovschi