E una dintre figurile cele mai cunoscute ale scenei literare din Germania. Un scriitor sensibil care tratează cu umor și uneori cu duioșie trecutul recent. În romanul Peter Holtz. Viața lui fericită povestită de el însuși vorbește despre începutul anilor ’90, despre tranziția către democrație și economia de piață în landurile fostei RDG: anii aceia demenți trăiți de un personaj atins de  demență.

Domnule Ingo Schulze, cum ați trăit, de fapt, căderea Zidului Berlinului?

De fapt, am ratat acest episod al căderii Zidului. În zilele alea foarte agitate, asta a fost una dintre puținele seri în care m-am culcat devreme. Cînd m-am trezit, a doua zi, Zidul căzuse. A fost un eveniment important, desigur, dar a fost un eveniment important printre multe altele. După mine, ziua de 9 septembrie, cînd a apărut Noul Forum, e un eveniment cel puțin la fel de important ca prăbușirea Zidului. Și 9 octombrie e o dată importantă. Atunci a avut loc la Leipzig o manifestație la care au participat 70.000 de oameni – și s-a încheiat fără violență. Acesta a fost, de fapt, începutul revoluției pașnice din RDG. În acest sens, 9 noiembrie este un eveniment important, dar nu ar trebui să crezi că totul avea să se întîmple. Era, de fapt, despre reformele din RDG care s-au petrecut ca o consecință a celorlalte pomenite aici – dar asta nu înseamnă că era de la sine înțeles. În fine, în toată această revoluție a fost vorba despre reforme, dar și, mai ales, despre putere. Căderea Zidului Berlinului este, de departe, cel mai spectaculos dintre episoadele acestei revoluții. Avem nenumărate imagini cu căderea Zidului Berlinului și doar cu greu găsești cîte o poză de la Masa Rotundă, din Polonia. Mie, unuia, mi se pare foarte interesant cum o epocă începută, atunci, odată cu căderea Berlinului se încheie, acum, cu prăbușirea orașului Kabul.

Care erau speranțele dvs. atunci, odată cu prăbușirea Zidului care separa cele două Germanii?

Speranța mea la acea vreme era o RDG democratizată. Adică o țară socialistă, dar care să respecte socialismul și promisiunile socialismului inclusiv în sens democratic. La vremea aceea mi se părea inevitabil acest parcurs: că urma să construim o social-democrație autentică, un stat în care companiile aparțin, de fapt, celor care lucrează acolo, că oamenii vor obține controlul asupra mijloacelor de producție. Și că granițele vor exista în continuare, dar vor rămîne deschise. Și că, desigur, libertatea de exprimare va fi respectată, că fiecare va putea citi și scrie ce-și dorește, la fel ca în orice social-democrație autentică, așa cum mi-o închipuiam eu, atunci.

Dar la ce se putea aștepta un tînăr născut în RDG? La ce visau tinerii cînd auzeau cuvinte precum „democrație“, „libertate“, „economie de piață“ etc.?

Ciudat e că n-am prea avut timp să visăm. Viața cotidiană bate visele. Totul s-a schimbat mult mai repede decît ne-am închipuit. În același timp ne-am dat seama și cît de greu e să miști ceva. Stăteam toată ziua cu prietenii și întorceam știrile pe toate părțile. Ce facem acum? De unde ar trebui început? De ce lucrurile se întîmplă așa și nu altfel. Hai să înființăm o gazetă! Hai să înființăm un partid! Era foarte epuizant. Privind retrospectiv, trăiam în utopie. Și, cumva, am încercat să readuc acest amestec de visare și neputință pe care l-am trăit atunci și în Peter Holtz... Personajul meu e o figură picarescă, un tip care mereu e în contradicție cu realitatea. Dar care, în zilele, săptămînile, lunile alea tumultuoase poate trece drept un om absolut normal.

Credeți că literatura despre tranziție e o oglindă fidelă a realității de atunci, din anii ’90?

Poate părea ciudat, dar de fapt sînt foarte puține cărți care descriu această tranziție. Mulți autori descriu sfîrșitul RDG, adică se referă la evenimentele din toamna anului 1989. Și există, de asemenea, o serie de cărți care descriu noua eră. Dar tranziția propriu-zisă e o temă literară destul de rar întîlnită. E de înțeles. Atunci, la începutul anilor ’90, oamenii erau prea preocupați de viața lor cotidiană ca s-o mai și descrie, literar. Probabil că de-abia acum se poate scrie cu detașare despre perioada tranziției. Azi, totul e cumva mai clar, azi ne putem da seama cît de naivi am fost și unde am greșit.

De unde vine acest Peter Holtz? E o tipologie comună pentru anii ’90 în fosta RDG?

Nici eu nu știu exact de unde l-am scos. Vine din sentimentul acela că vrei să mai adaugi ceva esențial, că vrei să mai pui niște întrebări chiar și cînd totul pare de la sine înțeles. În acest sens, cred că Peter Holtz e tot mai actual.

Dar, ca autor, cum îl vedeți? E un personaj comic sau tragic?

Nu cred că trebuie făcută această distincție. Nu cred că trebuie să separăm abrupt comedia de tragedie și naivitatea de clarviziune. Peter Holtz e genul de om pe care vrei să-l iubești din tot sufletul și-n același timp îți vine să-i tragi un șut în fund de să-l trimiți pe Lună. E un om care trăiește cu niște idei simplissime și e plin de prejudecăți. Și care se confruntă cu oamenii din jurul lui. Din acest contrast se ivește dimensiunea sa comică. Și cea tragică, deopotrivă. Conflictele care apar se întîmplă tocmai pentru că Peter Holtz vede viața în termeni atît de simpli. Dar uite că, în confruntarea cu cei din jur, pune întrebări fundamentale. El e comic tocmai pentru că n-are simțul umorului. Îți vine să rîzi de el pentru că ia totul de bun, ia fiecare cuvințel fix drept ceea ce semnifică, nu distinge nuanțe și e mereu inadaptat. Nu poate înțelege economia de piață pentru că nu înțelege rostul banilor.

Cum a fost primită cartea în Germania?

A fost receptată foarte diferit. Nu mă mir. Am avut cititori euforici, dar și cititori furioși. Totul depinde de experiențele celor care mă citesc. Ce mi s-a părut interesant e că reacțiile nu au neapărat legătură cu proveniența cititorilor. Nu a contat dacă erau din Est sau din Vest. Am avut recenzii foarte bune din partea unor cititori din Vest și reacții vexate din Est. Și invers. 

La cum arată, azi, scena politică din Germania, în ce partid ar intra personajul dvs. Peter Holtz?

Partea haioasă e că se alătură Uniunii Creștin-Democrate, pe care ar vrea să o redenumească Uniunea Creștin-Democraților Comuniști. Nu știu în ce partid s-ar putea înscrie, astăzi. În orice caz, tipul se schimbă de la începutul anilor ’90, începe să înțeleagă capitalismul și chiar să creadă în el. Sau măcar în ideea că, dacă oamenilor de afaceri le merge bine, o să meargă bine la toată lumea. În acest sens, s-ar putea să existe ceva compatibilități cu liberal-democrații de astăzi. Dar Peter Holtz nu cred că este dorit, nicăieri.

Și ce ar crede despre criza de astăzi, despre COVID-19 și despre vaccinuri?

Este greu de spus. Cred că ar reacționa extrem de pe poziții extreme. Ar putea fi un radical al mișcărilor Zero COVID și un antivaccinist convins. La fel cum ar putea deveni și un foarte vocal susținător al măsurilor sanitare și al vaccinării.

Credeți că scriitorii au misiunea de a vorbi despre trecut?

Nu e neapărat o misiune. Și nu, nu de asta scriu, pentru că simt că am această misiune, să vorbesc despre trecut. Dar sigur că îmi pun uneori problema asta: cine scrie istoria? Și oare istoria nu e alcătuită din povești? Există întotdeauna o luptă pentru interpretarea trecutului. Iar aspectul interesant este că modul în care privești trecutul poate oferi niște indicii despre cum va arăta viitorul. Adică modul în care ne interpretăm trecutul spune ceva despre cum ne vedem astăzi și cum ne-am dori să fim. În ce tradiție ne plasăm? Cum? Unde vrem să mergem? Etc.

Și ce poate face un scriitor din ceea ce un istoric nu poate face?

Un scriitor nu este cineva care să generalizeze. Și tocmai de aceea poate face mai mult decît un istoric. Scriitorul poate fi foarte concret și poate, ba chiar trebuie, să inventeze. Un istoric nu are voie să inventeze, trebuie să urmărească numai sursele. E drept că și istoricii trebuie să fie mari povestitori, dar nu pot inventa nimic sau trebuie să facă cunoscut acest lucru atunci cînd inventează ceva. Un scriitor se poate baza în totalitate pe propria sa experiență sau imaginație. El trebuie doar să verifice dacă propria sa experiență se ține în lume reală.

Romanul Peter Holtz. Viața lui fericită povestită de el însuși a apărut în traducerea lui Victor Scoradeț la Editura EuroPress.

interviu realizat de Matei MARTIN

Credit foto Ingo Schulze: Gaby Gerster