Conform recentului studiu Eurostat, românii se află pe ultimul loc în Europa în ceea ce privește lectura cărților, aproximativ 70% din români necitind nici măcar o singură carte anul trecut, bulgarii și grecii situîndu-se după noi la distanță de douăzeci de procente. Cu această ocazie, reproducem un text al criticului G. Călinescu (1899-1965) publicat în Jurnalul literar, nr. 2 din 1939, preluat de colegul Cosmin Ciotloș din ediția Opere, vol. 4, îngrijită de Nicolae Mecu. (M. C.)

 

În ultimii doi ani numărul de cititori de cărți literare românești de oarecare ţinută a continuat să scadă în așa fel, încît putem afirma că azi la 10.000 de locuitori n-avem decît un cititor. Comparînd România Mică de altădată cu România Mare de azi e cazul de a ne întrista.

Servitorii unguri din Capitală dau un procent de cititori de cărți (firește ungurești) mai mare decît intelectualitatea română. Vor fi multe cauze. Vom enumera cîteva ce ni se par probabile:

1) Familia română nu are nici o stimă de cariera intelectuală. Părinții doresc ca copiii să devină miniştri, deputaţi, oameni cu avere, cu „situație“. Tinerii sînt dar crescuţi în acest spirit ostil culturii.

2) Părinţii, fiind ei înşişi necititori, văd în lectură o cheltuială şi o oboseală și sînt scandalizați cînd peste „grelele materii ale programului” se mai recomandă odraslelor citiri „suplimentare”.

3) Profesorii (nu toți, dar foarte mulţi) nu citesc, sub diferite pretexte, nimic. Rar am văzut la un profesor secundar o revistă literară. Unii chiar interzic școlarilor citirea revistelor. Îndeosebi şcoalele de fete (cu toate că se pretinde că sportul e acela care îndepărtează de la cultură) sînt cu totul în afara oricărei preocupări literare. În genere (sînt și exceptii) profesoarele nu citesc.

4) Manualele școlare sînt alcătuite cu informații arbitrare despre literatura noastră și uneori cu ton polemic față de scrisul contemporan.

5) Sub felurite pretexte (moralitate, bun-simț, puritatea limbii etc.) persoane și publicații care au autoritate asupra publicului ridiculizează sistematic pe toți scriitorii contemporani, deplîngînd decadenţa literelor, deși sîntem într-o epocă înfloritoare şi oricum foarte importantă sub raportul preocupărilor măcar teoretice.

6) Scriitorii se boicotează unii pe alţii prin reviste, bîrfindu-se, fără raţiuni critice. Publicaţiile recenzează numai ceea ce convine grupurilor. Aproape nici o revistă nu dă un tablou total al cărţilor apărute.

7) Critica derutează pe cititor, întrucît atunci cînd un critic declară că o carte e slabă, ceilalți o vestesc genială, din spirit de contradicție, și invers. Cititorul a pierdut orice încredere în critică.

8) Criticii erau înainte profesori universitari (Maiorescu, Ibrăileanu, Dragomirescu) și înrîureau de-a dreptul asupra viitorilor profesori. În epoca aceea universitatea citea şi studenţii sufereau prestigiul de neînlăturat al profesorilor lor. Azi criticii, deși meritoși, fiind simpli publiciști sau profesori secundari la şcoli unde nu poți impune lecturi înaintate, n-au suficientă suprafaţă socială.

9) Tinerii ţin prea mult să devină iluștri cu orice chip și prea puțin să se convingă întîi că pot crea. Ei primesc cu dispreț, ba chiar cu ură, orice aviz al criticului, și se unesc împreună scoțînd publicații semnate de nume atît de nouă și necunoscute, încît publicul rămas cu adorațiuni pentru Coșbuc, Goga, Brătescu-Voineşti, Sadoveanu se sperie şi nu mai citeşte.

10) Editorii, făcînd ei înșiși reclama cărților, fără a consulta niciodată pe critici, au obișnuit publicul cu ideea că o carte e o distracție pentru după-amiază. Azi mulți cititori socotesc carte proastă aceea care nu e veselă și lesne de citit. Literatura însă cere pregătire şi finețe și dă emoții mai complicate.

11) Editorii, văzînd în tipărirea de cărți o simplă „afacere” și fiind informați în mod insidios că „se cer” cărți de tineri, au început o goană (uneori concursuri) după autori noi şi rezultatul a fost o ploaie de volume fără nici o valoare care a prăbuşit orice încredere în literatura română.

12) Există un snobism care odată era al unei clase închise şi acuma e al burghezilor. Lumea „bine” afectează a nu cunoaşte literatura română și se întreabă dacă e posibil să găsești interes într-un autor român. Numărul de cărți și reviste franceze care se desfac la noi e scandalos de disproporționat. Les Nouvelles Littéraires şi Marie-Claire se găsesc pe masa aceluia care n-a cumpărat niciodată o revistă română. Propaganda franceză izbutește, iar Luna cărții române lasă pe toți nepăsători. Cu toate acestea cărțile străine ce se citesc sînt foarte ades mai proaste decît cele române.