Dileme on-line

De curînd, presa germană a redeschis o mai veche dezbatere în jurul unei cărţi tipărite de Daniel Cohn-Bendit în 1975: „Marele bazar”. E o carte scrisă ca ”manifest împotriva societăţii burgheze”. Tînărul (pe atunci) revoluţionar de stînga, mare vedetă a mişcărilor studenţeşti din Parisul anului 1968, prieten de baricadă cu Joschka Fischer (viitorul ministru de Externe al Germaniei), şi europarlamentar, astăzi, din partea ”verzilor”, a scăpat printre rîndurile cărţii sale cîteva pasaje „inconfor

La un moment dat, pe la jumătatea festivalului, rămîi în urmă cu tot ce ai de făcut în afară de mersul la cinema (telefoane de dat acasă, mailuri de scris, texte, promisiuni de cafea) şi adormi la un film. Mie mi s-au întîmplat amîndouă.

Primul lucru pe care-l observi cînd ajungi în China este că, de fapt, ai ajuns deja în China: dacă mergi cu un avion al unei companii chineze - în cazul de faţă: "Hainan Airlines" -, te trezeşti într-un fel de Chinatown aerian: o aglomeraţie pestriţă şi gălăgioasă de inşi care se descalţă de cum decolează avionul, se strigă peste zece rînduri, se foiesc în scaun sau îşi găsesc repede un şir de scaune goale pe care să se întindă şi să tragă un pui de somn pînă la Beijing - la 10 ore de zbor, e bi

În Canada te simţi ca un fel de Gulliver în Ţara Uriaşilor, mai ales dacă pleci la drum cu o maşină mică. Între cele două sensuri ale autostrăzilor se află nici mai mult, nici mai puţin, decît… o pădure, iar maşinile care trec pe lîngă tine sînt un soi de jeep-camionetă, cu rulotă sau barcă cu pînze ataşată. Dacă te afli în Ontario, poţi fi sigur că maşinile astea îşi duc proprietarii către lacul celor 1000 de insule, a.k.a Ontario Lake. Pe lacul ăsta se află, de fapt, cam 1800 de insule (se num

Într-una dintre amiezile mele berlineze recente, mi s-a oferit ocazia savuroasă de a prezenta un film documentar despre istoria României unui public germanofon – ale cărui impresii, la final, urmau să fie în mod evident diverse. În sala frumos furniruită a Institutului Cultural Român din Berlin erau oameni cîteva zeci, adunaţi la ceas de înserare.

Dimineaţa spre prînz, cînd boierul se trezeşte, cafeluţa neagră îl aşteaptă aburind şi răspîndind în odaie aroma plăcută a gustului amărui. Apoi ea îl însoţeşte mai la fiecare masă, pînă tîrziu către miezul nopţii, cînd la ultima masă de seară abundenţa de bucate se stropeşte cu o altă filigea de cafea cît mai neagră şi cît mai amară.

Tenorul polonez Piotr Beczala, pianista ucraineană Valentina Lisitsa şi acordeonistul francez Richard Galliano au lansat de curând o serie de discuri care au atras atenţia lumii internaţionale prin originalitatea şi valoarea lor.

Cînd începi să încurci cinematografele între ele, înseamnă că te simţi la TIFF ca acasă (unde ţi se întîmplă să pui cheile în frigider şi să le cauţi pînă înnebuneşti prin toate sertarele). Eu o păţesc cel puţin o dată pe ediţie.

La TIFF e bine să ajungi cu cîteva zile mai tîrziu dacă ai prieteni de încredere care au venit la Cluj de vineri, au văzut cel puţin 10 filme şi-ţi pot spune ce să eviţi cu graţie şi ce să nu ratezi chiar dacă e proiecţie în aer liber şi plouă torenţial.

E cazul să-i cîntăm prohodul Europei?

Am început să fac interviuri cu scriitori în anul 2002. Genul interviului mi s-a părut deseori mai apropiat de critica literară, decît de jurnalistică, poate şi de-asta îl practic în continuare cu aceeaşi curiozitate şi plăcere.

Filmul „Distant Voices, Still Lives” (Marea Britanie 1988, realizat de Terence Davies, rulează joi 30 mai 2013 de la orele 19.00 în sala de cinema a UNATC, în cadrul Cineclubului Film Menu. Discuţia ulterioară proiecţiei va fi moderată de Irina Trocan şi de Alina Calotă.

atîtea zile vopsite întinse pe frînghii

Evaziunea fiscală “cîntăreşte” aproape 1 000 de miliarde de euro pe an în Europa.

Cezar Ouatu nu a intrat îmbrăcat în vampir la proba de sol a campionatelor mondiale de gimnastică.

Nu vreau să vă plictisesc cu harta gastronomică a Ku’damm-ului – mai ales că bulevardul e vestit mai puţin prin terasele cu wurst & bere şi mai mult prin magazinele Louis Vuitton, Gucci sau Hublot care-l ornează pe un întreg segment. Vă propun să ne retragem într-o ceainărie, tot la stradă – şi să vorbim puţin despre culorile publicitare ale bulevardului Ku’damm.

În 20 mai se lansează cel mai nou album al celebrei mezzosoprane Cecilia Bartoli: opera Norma de Vincenzo Bellini.

Dacă ar candida, un mare scriitor sau un mare artist ar strînge doar o mînă de voturi. Ba, mai mult, minţile luminate ale ţării sînt de multe ori puse la stîlpul infamiei de către mase. Poporul nu se vrea reprezentat de ele, ci de oameni ca Vadim Tudor. Ei sînt adevăraţii exponenţi ai naţiei.

Mi-am luat o oră de rezervă ca să ajung la aeroport, ceea ce ştiam că este prea de-ajuns la New Orleans, asta dacă nu ridică ăştia nivelul de alertă şi încep să vîneze teroristul care zace în fiecare, căci e al dracului de greu să-l găbjeşti şi să-l pui pe tavă.

În jurul meu, nu întîlnisem mulţi oameni cărora să le placă Berlinul – aceasta înainte de a-l vedea eu însumi. Este un oraş de care – în măsura în care istoria secolului XX îţi spune ceva – te aproprii mai curnd cu o temătoare curiozitate, şi nu cu excitaţia la care te predispun, de exemplu, locuri precum Parisul, precum Londra sau precum colinele scorojite de soare ale Toscanei.

Nu mă uit la emisiunea „O dată-n viaţă” de la TVR 1, aşa că nu am ascultat niciodată schimbul de replici dintre Floarea şi Gheorghe, personajele jucate de Maria Buză şi de Marius Rizea. În „minivacanţa” de Paşti însă, avînd timp să butonez telecomanda fără rost, am dat peste varianta de sărbători a emisiunii Iulianei Tudor, intitulată „La masa de Paşti”.

Chiar dacă Sărbătoarea Paştelui și cele cîteva zile libere au trecut, vă recomand să ascultaţi muzică: este, totuşi, una dintre cele mai plăcute forme de relaxare. Şi am selectat şi trei noi albume numai potrivite pentru timpul liber. Protagonişti: compozitorul islandez Olafur Arnalds, violonistul britanic Daniel Hope şi un alt violonist, italianul Giuliano Carmignola.