Ziua 2 (a cincea de TIFF)

5 iunie 2013
Ziua 2 (a cincea de TIFF) jpeg

Cînd începi să încurci cinematografele între ele, înseamnă că te simţi la TIFF ca acasă (unde ţi se întîmplă să pui cheile în frigider şi să le cauţi pînă înnebuneşti prin toate sertarele). Eu o păţesc cel puţin o dată pe ediţie. Miercuri, de pildă, am crezut că Betrayal (r. Kirill Serebrennikov, 2012) e la Republica, nu la Victoria, aşa că am alergat pe străduţe de la un cinema la altul, am pierdut primele 5 minute, dar m-am aşezat pe scaun fix înainte ca un SUV să intre în pietonii din staţia de autobuz din film. E clar, începe cu moarte, deci aşa o s-o ţină, mi-am zis. Cu moarte, infidelitate, pedeapsă (umană sau divină, depinde cine desprinde balustrada de care te sprijini în timp ce-ţi înşeli soţul), simboluri şi morală, cu o actriţă foarte bună (Franziska Petri) şi cam atît.

Al doilea film rusesc de ieri a urcat rapid în topul celor mai intense experienţe cinematografice din toţi anii mei de TIFF. Living, al doilea lungmetraj al dramaturgului Vassily Sigarev, nu poate fi povestit decît în cîteva cuvinte care, de fapt, nu reuşesc să spună nimic: un fiu care-şi pierde tatăl, o femeie care-şi pierde iubitul, o mamă care-şi pierde fiicele, istorii de doliu şi groază, istorii despre substanţa atît de fragilă a vieţii şi momentul în care-ţi dai seama că partea proastă la treaba cu viaţa şi trăitul nu e faptul că tu o să mori, ci că oamenii la care ţii cei mai mult o să moară. Sigarev e genul de regizor căruia nu-i pasă de confortul tău personal. Te ia, te leagă de scaun şi începe să dea. Fără ocolişuri, fără menajamente, fără metafore. Vorba unui prieten bun, de la filmul ăsta nu ieşi neplîns. Ceea ce vă doresc şi dvs.



Prezent la TIFF în secţiunea 3X3 e şi regizorul israelian Eyal Sivan, responsabil, printre altele, de monumentalul documentar de motaj Specialistul: portretul unui criminal modern. Sivan a scos din arhive peste 350 de ore de înregistrări ale procesului lui Adolf Eichmann, acuzat de organizarea deportării evreilor şi de trimiterea lor în lagăre. În toate cele 9 luni de proces, Eichmann repetă cu obstinaţie (şi pare absolut convins de ce spune) că nu se simte vinovat de moartea a milioane de evrei pentru că el n-a făcut altceva decît să respecte ordinele primite de la superiori şi că, în orice caz, s-a ocupat doar de transportul lor, nu de uciderea propriu-zisă. Trimis în lagărele de concentrare ca să se convingă cu ochii lui de eficienţa metodelor de ucidere, Eichmann spune: „M-am dus, m-am uitat, mi-am luat notiţe”. Expresia asta, „mi-am luat notiţe”, închide în ea monstruozitatea obedienţei unui birocrat pentru care vinovăţia e o chestiune care ţine de logică („n-am apăsat eu pe trăgaci, deci nu e vina mea”), nu de morală. Ar mai fi multe, foarte multe de discutat despre documentarul lui Sivan, dar mă abţin deocamdată.

Ziua s-a terminat cu un film danez din competiţie, Nord-vest (r. Michael Noer, 2013), un 25th Hour, varianta cu puşti dintr-o suburbie a Copenhagăi care se bagă în nişte afaceri periculoase şi n-au cum să sfîrşească altfel decît rău.

A doua mea zi de TIFF a fost cam grea. Azi cred că mă duc la un documentar despre scoici.

image png
Cum se calculează cotele la pariurile sportive – explicație simplă pentru oricine
Pentru mulți pariori, cota afișată lângă un meci pare doar un număr care arată cât pot câștiga. În realitate, cota este rezultatul unui proces matematic și statistic complex, în care sunt analizate probabilități, date istorice și comportamentul pieței.
anunt dilema jpg
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul site: www.dilema.ro
Începînd din 7 martie ne puteți găsi pe noul șițe: www.dilema.ro
telefoane samsung galaxy s23 ultra jpg
Ai nevoie de un nou smartphone? Comandă telefoane Samsung Galaxy S23 Ultra aici!
Pentru a vedea specificațiile telefonului este necesar să alegi brandul, modelul, condiția estetică a produsului, culoarea și spațiul de stocare.
Depresia jpg
Depresia: semne, simptome și cauze
Sperăm ca această problemă de sănătate să stea cît mai departe de tine.
Header anvelope jpg
Cum să-ți alegi corect anvelopele de iarnă
Dacă pneurile au taloanele prea moi pentru greutatea mașinii.
Păcănele pe bani reali și cazinourile online jpg
Păcănele pe bani reali și cazinourile online
Jocurile de noroc sînt legate de speranța unui cîștig online.
ruj rezistent 24 ore jpg
Christmas tree landscape png
Cadouri de Crăciun pentru cei mai buni prieteni. 3 idei pe care o să le adore și Moșul
Dacă în cercul de prieteni aveți iubitoare de beauty, un calendar advent este o idee minunată.
poza2 jpeg
Industria IT în România: Joburi și Tendințe în Tehnologie
În plus, se observă o creștere a numărului de femei angajate în domeniul IT, ceea ce reflectă o schimbare pozitivă în dinamica forței de muncă în acest sector.
dilema jpg
Cu ce se diferențiază casele de pariuri online
Alegînd o casă de pariuri cu un sistem de suport bine pus la punct, vei depăși mai ușor anumite momente dificile iar problemele pe care le vei întîmpina vor fi rezolvate mai rapid.
pexels andrea piacquadio 941555 jpg
Stresul de sărbători. Cum să îi faci față mai ușor
Amintește-ți că cel mai potrivit cadou pentru mama este, de cele mai multe ori, veselia și buna dispoziție din ziua de Crăciun, cu toată familia la masă.
The Veils Poster Web jpg
Finn & Oigăn, solo
Originar din Londra dar relocat în Noua Zeelandă, Finn Andrews este compozitor și multi-instrumentist.
ILUMA Stardrift KV Landscape jpg
Philip Morris International lansează în România prima ediție limitată IQOS ILUMA – descoperă IQOS ILUMA STARDRIFT
Philip Morris International (PMI) lansează la finalul acestei luni IQOS ILUMA STARDRIFT, prima ediție limitată a celui mai inovator produs din portofoliul său de alternative fără fum.
Grand Hotel Europa  poza 1 jpg
Grand Hotel Europa sau adevărul minciunilor la persoana întîi
Cu atît mai puțin unul în vogă ca autoficțiunea, explorat de nume mari ale ultimelor decenii precum Annie Ernaux sau Karl Ove Knausgård.
foto alex galmeanu jpg
dragostea, regim urban
Poate pentru că dimineața am intrat la loc în mine
ce rol are vitamina e jpg
Top 3 cele mai frecvente probleme ale pielii și cum le poți combate
Nu uita să faci schimbări și în alimentație: consumă produse cu indice glicemic mai scăzut și evită excesul de lactate.
featured image (7) jpg
un parfum clasic de barbati jpg
Idei de cadouri pentru bărbații din viața ta - ce să le dăruiești, în funcție de relația dintre voi
Așa că, o idee bună este să notezi fiecare link pe care ți-l trimite amicul tău, pentru a fi mai ușor să îi găsești cadoul ideal.
DilemaVeche (2) (3) jpg
Aproximativ 33% dintre parfumurile masculine sînt folosite de femei! Ce ingrediente au astfel de parfumuri?
Foarte apreciate sînt și parfumurile orientale pentru bărbați, care au note unice, catifelate, arome de vanilie și alte condimente minunate.
alege o crema pentru tenul uscat jpg
6 produse de îngrijire care să nu îți lipsească din trusa cosmetică
Toate acestea au proprietăți extraordinare și te pot ajuta să îți menții pielea tînără și frumoasă pentru cît mai mult timp.
AM jpg
Depresie
Cum să nu fiu mohorît
caserole mancare unica folosinta snick ambalaje jpg
Caserole pentru mîncare de unică folosință disponibile la Snick Ambalaje
Acest concept este unul care reușește să atragă mulți clienți, consumatori totodată.
Bulucz jpg
Relicve, ustensile
Tocmai îmi vin în minte spălarea picioarelor, Ciubotele lui van Gogh
IQOS x DIPLOMA 5 jpg
Omid Ghannadi, creatorul instalației IQOS x DIPLOMA: Apreciez că sînt companii care se implică atît de vizibil în sprijinul comunității
El este omul din spatele instalației imersive IQOS proiectată special pentru ediția de anul acesta a festivalului DIPLOMA.

Parteneri

Vernisajul expoziției „Tradiție și metamorfoză. Textile brodate la fir din Câmpia Transilvaniei și reinterpretări", la Muzeul Etnografic al Transilvaniei
Vernisajul expoziției „Tradiție și metamorfoză. Textile brodate la fir din Câmpia Transilvaniei și reinterpretări"
Muzeul Etnografic al Transilvaniei găzduiește joi, 20 august 2026, ora 17:00, vernisajul expoziției „Tradiție și metamorfoză. Textile brodate la fir din Câmpia Transilvaniei și reinterpretări".
benzinarie carburanti pompa benzina foto shutterstock
Motorina se scumpește din nou, la doar două zile după reducerea accizei. Prețul a trecut de 10 lei pe litru
Motorina se scumpește din nou, la numai două zile după reducerea accizei. Prețurile au urcat marți, 18 august, cu 15 bani pe litru la cinci dintre principalele rețele din București, după ce acciza la motorina standard fusese redusă temporar cu 20%, începând din 16 august.
atac ucrainean cu drone a provocat avarii la uzina petrochimică din Sterlitamak, în regiunea Başkortostan din Rusia foto X @aamajnews_EN
Rusia amenință Marea Britanie după folosirea dronelor britanice în atacuri ucraiene: „Va trebui să răspundă”
Rusia a lansat un avertisment dur la adresa Marii Britanii după informațiile potrivit cărora Ucraina ar fi folosit drone produse de companii britanice pentru atacuri asupra unor ținte aflate în interiorul teritoriului rus.
Hayden Panettiere
Descoperire neașteptată în apartamentul în care a murit Hayden Panettiere. Ce au găsit anchetatorii pe o saltea
Lumea filmului este în doliu după ce actrița Hayden Panettiere, în vârstă de numai 36 de ani, a decedat, în ciuda tuturor manevrelor de resuscitare făcute de echipajele de urgență. În urma incidentului, autoritățile au intrat în apartamentul vedetei, pentru percheziții.
fabrica de bebelusi profimedia 0519257001 jpeg
Dezechilibru alarmant între băieții și fetele născute în Vietnam. Cum va interveni statul
Vietnamul vrea să reducă raportul dintre băieți și fete la naștere până la nivelul considerat natural, aproximativ 106 băieți la 100 de fete până în 2035, potrivit unui proiect al Ministerului Sănătății
virtual love cute young blonde girl cozy sweater computer distance date holding paper heart jpg
„Vreau un bărbat matur, stabil, atent, care să știe ce vrea.” De ce este atât de greu pentru Generația Z să-și găsească dragostea?
„Vreau un bărbat matur, stabil, atent, care să știe ce vrea și să nu mă facă să ghicesc ce simte”. Este genul de așteptare care apare tot mai des în discuțiile online despre relații.
Paris Jackson  foto   Profimedia jpg
„Îți pun călușul în gură și te electrocutează!” Fiica lui Michael Jackson a făcut terapie cu șocuri!
Paris Jackson a povestit cât de dificil i-a fost să-și trateze problemele de sănătate mintală. Ce-a ajutat-o cu adevărat?
reduceri (1) gif
Goana după reduceri a făcut prăpăd în magazine din Oradea și Turda: „ Din păcate, nu ne mai civilizăm niciodată”
Magazinele Hervis Sport din Oradea și Turda au fost luate cu asalt în ultimele zile, după anunțarea unor reduceri de 50% la toate produsele. Imagini distribuite pe rețelele de socializare arată dezastrul lăsat în urmă de clienți.
Donald Trump  foto   profimedia 1095248193 jpg
Trump și Casa Albă atacă furibund o jurnalistă CNN după ce aceasta l-a întrebat pe președinte dacă are o relație „apropiată” cu o consilieră
Casa Albă şi Donald Trump au atacat-o pe jurnalista de la CNN Kristen Holmes, care i-a cerut preşedintelui american să reacţioneze după ce senatorul democrat din Georgia Jon Ossoff l-a acuzat, la un miting, de o „relație apropiată” cu o consilieră.