Un Ziggy Stardust al nostru
Cezar Ouatu nu a intrat îmbrăcat în vampir la proba de sol a campionatelor mondiale de gimnastică, ori în vreo luare de cuvînt din Parlamentul European, ci într-o competiție cîștigată acu cîțiva ani de Lordi, veniți dintr-o țară care are o la fel de lungă tradiție shock-rock ca și noi. Rochia lui gotic-flamboaiantă proiectată de Doina Levintza nu a fost îmbrăcată pentru o ceremonie honoris causa, ci pentru a face cu ochiul fanilor Jean Paul Gaultier (și lui Gaultier însuși) - nu că m-aș pricepe la modă, dar toată lumea știe design-urile francezului făcute pentru Marilyn Manson, ori pentru filme ca Al cincilea element.
M-am numărat de la bun început printre cei care au ironizat conceptul propus de România pentru această ediție. Și totuși, am fost luat pe nepregătite de valul belicos al presei și publicului român privind așa-zisa rușine adusă imaginii patriei în fața observatorilor sobri ai mapamondului, de a căror judecată pare să depindă următoarea tranșă de la FMI. Ironii, scoase din context, ale presei occidentale ne sînt prezentate drept "critici aspre" și "ridiculizări la adresa prestației României". Comentariile cititorilor și a numeroși bloggeri amintesc de cei care cîntaseră mai deunăzi "Deșteaptă-te, române!" la proiecțiile filmelor gay din incinta Muzeului Țăranului Homofob. Lumea nu e decisă dacă problema cea mai spinoasă e suspiciunea de vampirism, de homosexualitate sau faptul că Ouatu a făcut infamul pas de la operă la pop.
Pe Twitter, scriitorul Lavie Tidhar a considerat prestația sa "the entire run of True Blood in 5 minutes"; Warren Ellis și comentatorii twitterului său l-au comparat cu Generalul Zod "signaling the invasion fleet". Colegii mei de prin țările occidentale, m-au întîmpinat lunea asta cu felurite bancuri pe seama prestației României. Și totuși, din toate direcțiile am perceput doar ironie simpatizantă, dublată adesea de o apreciere sincer pozitivă cu privire la un experiment warholian prezentat în cadrul unui eveniment eminamente pop; nicidecum ostilitatea și criticile aspre referite de presa românească. Blogul The Guardian, din care sînt citate "criticile aspre", e unul de umor, în care autorii au făcut pe rînd comentarii sarcastice despre fiecare concurent, în frunte cu Bonnie Tyler a lor. Mai sîntem prezenți și în diferite topuri ale celor mai bizare/absurde momente ale Eurovisionului (nu neapărat pe primul loc), însă sîntem singurii care au luat toate astea drept amenințări la adresa securității naționale. Înțeleg că a început să se discute și dacă deplasarea la Eurovision s-a făcut din banii contribuabililor (via TVR), deci mă aștept ca problema să escaladeze dintr-o clipă în alta în parlament, ori măcar pe la diverse comisii de etică (căci comisia juridică ne-a fost spartă).
Cu un bizar simț al proporțiilor, nu ne panicăm cînd alegem parlamentari (naționali și europeni) din rîndurile infractorilor și muzicanților, dar sărim cît colo pentru onoarea patriei în funcție de rezultatul de la Eurovision. Nu mai reușesc să fac diferența între un articol despre Eurovision și unul despre fraudarea referendumului. Am visat zilele astea că fata care a cîștigat pentru Danemarca e ridicată de DNA, se vehiculează deja și bîrfe legate de această lepră a societății informaționale – plagierea rochiei de către basarabeni! Că tot veni vorba, mai e și nenorocirea asta a comparației cu piesa Moldovei, dar ar trebui să fim demult resemnați cu faptul că în pop-rock ei sînt cu 10 ani înaintea noastră, poate și pentru că nu le-a fost rușine cînd "Pupăza" a devenit imnul paradelor gay din Europa.
De cealaltă parte, echipa lui Ouatu greșește poziționîndu-l în defensivă, prin victimizare, ceea ce dă și mai multă apă la moară responsabililor cu onoarea patriei. Colaboratoarea sa, soprana Angela Gheorghiu e la curent cu popularitatea genului popera în Marea Britanie și nu ar trebui să emită regrete pe seama compromisului artistic al protagonistului. Nu face decît să adîncească și mai puternic falia dintre muzica profesionistă și pop, care la noi e mai adîncă decît oriunde altundeva. Ar fi fost o oportunitate să avem și noi un Ziggy Stardust al nostru dar, încărcînd situația cu atîta negativism, nimeni nu va mai îndrăzni să experimenteze nimic, iar în viitoarele ediții Eurovision vom sufla și în iaurt, trimițîndu-l probabil pe Costel Busuioc.
Aron Biro este autorul blogului aronbiro.blogspot.com.
